psiholog-sociolog
coordonator stiintific
OPINFO CENTER
focus_sebi@yahoo.com
Ce se înţelege prin ereditate şi prin ambianţă? Cum se relaţionează ele?
De ce le acordă importanţă psihologia? Este posibil a studia efectele uneia în mod independent faţă de cealaltă? Ce importanţă are întrebarea: Care este mult mai importantă, ereditatea sau mediul? Ce tipuri de comportament uman sunt în mod special determinate de ereditate?
Care sunt determinate prin calitatea mediului?
Extras din lucrarea lui S. STANSFELD SARGENT, Ph. D., Studii fundamentale ale marilor psihologi. (Incursiune în istoria psihologiei). Traducere realizată de E. Tihan, Ed.
Studiul gemenilor
Cum pot distinge psihologii în studiul fiinţelor umane, între trăsăturile caracteristice ale eredităţii şi ale mediului? Cea mai bună modalitate este de a compara persoanele având un acelaşi fond ereditar (gemeni identici), dar cu medii înconjurătoare diferite. Dacă gemenii au fost separaţi la scurt timp după naştere şi-au crescut în diferite medii înconjurătoare, diferenţele vor apare din caracteristicile lor fizice şi mentale care pot proveni ca rezultat al influenţei mediului, deci putem afirma că fondul lor ereditar este identic. O altă modalitate este de a analiza persoanele având fonduri ereditare diferite, dar acelaşi fond ca urmare a mediului înconjurător, cum ar fi un copil crescut alături de copii naturali ai părinţilor. Copiii având aceeaşi vârstă, cei doi fiind trataţi în mod asemănător. Diferenţele descoperite aici pot fi atribuite eredităţii, pe când mediul rămâne constant. În mod natural aceste cazuri sunt greu de găsit, dar situaţii aproximative oferă rezultate pe deplin concluzive.
Gemenii pot fi identici sau pot fi gemeni de fraţi. Gemenii identici provind din acelaşi ovul şi sunt de acelaşi sex şi de aceeaşi constituţie genetică. Ochii lor sunt identici, de asemenea şi culoarea părului, trăsăturile faciale, configuraţia copilului, amprente şi - după recentele cercetări - au aceleaşi ondulări cerebrale. În general, nu putem spune că gemenii sunt identici. Pe de altă parte, gemenii de fraţi provin din diferiţi ovuli şi spermatozoizi, chiar dacă au fost concepuţi şi născuţi în acelaşi timp. Trăsăturile fizice şi genetice ale acestora îi fac să apară similar, dar nu mai mult decât nişte fraţi (siblings), termen aplicat copiilor non-gemeni ce provin din aceiaşi părinţi. Gemenii fraternali pot fi de acelaşi sex sau diferiţi. Pentru studiile psihologice, gemenii identici sunt mult mai interesanţi, deşi adesea este mai important să utilizăm gemenii fraternali pentru studiile comparative.
Galton, discutând în legătură cu ereditatea şi genialitatea, spunea că prima era cea după care gemenii au o valoare ştiinţifică. El a obţinut informaţiile, de cele mai multe ori în forma anecdotelor, asupra a 80 de perechi de gemeni, atât identici cât şi fraternali. Indicaţiile sale arătau similarităţi uimitoare între gemenii identici, chiar şi atunci când au crescut separat. Pe de altă parte, gemenii neasemănători de la naştere, deşi au crescut împreună şi trataţi la fel, difereau în întregime în ceea ce priveşte comportamentul. Concluziile lui Galton subliniau din nou enorma importanţă a eredităţii. Din nefericire acurateţea informaţiilor pe care el le-a asigurat nu a putut fi verificată, aşa că studiul cu greutate poate fi denumit ştiinţific. De exemplu, Galton include o declaraţie a unei mame de gemeni, unde ea spune despre “o asemănare reciprocă a expresiilor ce adesea conferă fiecăruia senzaţia de a fi mai mult fratele decât el însuşi!”
Primul studiu real asupra gemenilor a fost realizat în 1905 de Edward L. Thorndike, de la Universitatea din Columbia. Thorndike, un pionier al psihologiei experimentale, a contribuit la dezvoltarea fiecărei ramuri a ştiinţei şi a devenit renumit pentru lucrarea sa despre evaluarea capacităţii de învăţare şi a inteligenţei. Interesat de efectele eredităţii asupra abilităţii umane, el a administrat pe 50 de perechi de gemeni 6 teste mentale care implicau probleme, printre care definirea opusului unor cuvinte date, bifarea tuturor literelor “a” pe o pagină tipărită etc. Cu acelaşi material el a evaluat perechi de fraţi, cu alte cuvinte fraţi şi surori non-gemeni. O izbitoare similaritate a fost obţinută între scorurile la testarea perechilor de gemeni în comparaţie cu scorurile perechilor de fraţi. Scorurile gemenilor erau de două sau trei ori mai identice decât au fost scorurile fraţilor. Aceasta sugerează că ereditatea domină în determinarea abilităţilor testate, pe când mediile gemenilor şi fraţilor erau aceleaşi.
Cele mai recente studii, cum ar fi cele ale lui A.H. Wingfield, au utilizat toate cele trei forme - gemeni identici, gemeni fraternali şi fraţi obişnuiţi. S-au acordat în principal teste pentru inteligenţă, dar în unele cazuri au fost verificate trăsături fizice şi abilităţi motorii (viteză de tipărire, stabilitate etc.) - cum au fost de exemplu în studiile lui Karl J, Holzinger şi Quinn Mc Nemar. Rezultatele au fost bine definite. Gemenii identici se aseamănă unul cu altul atât de marcant încât, cunoscând performanţele unuia la diferitele teste administrate, putem dezvolta cu acurateţe performanţele celuilalt. Aparent, ereditatea determină în spaţiu amplu inteligenţa şi performanţele motorii ca şi pe cele fizice.
Întrebarea care se ridică este: de ce nu sunt exact identice scorurile şi evaluările gemenilor identici? Diferenţele lor nesemnificative ne conduc la diferenţele în ereditate; niciodată nu putem fi siguri că paternurile genetice ale gemenilor sunt identice chiar în orice detaliu, sau, după cum remarca John B. Watson, cauzele pot sta în diferenţele de mediu care se pot produce chiar atunci când gemeni identici se dezvoltă în acelaşi cămin şi sunt trataţi în mod asemănător.
Ultimul punct este important. Chiar şi gemenii identici sunt separaţi la un moment dat, chiar şi dacă merg la dentist sau au uşoară indispoziţie. Unul îşi poate rupe piciorul, iar un altul trebuie să meargă singur la şcoală. În unele cazuri ei îşi fac prieteni diferiţi. Acasă ei îşi împart treburile: unul şterge praful, altul farfuriile. Unul dintre ei vine să vorbească pentru amândoi cu musafirii. Acest comportament diferit este şi mult mai evident în cazul tripleţilor.
William E. Blatz, un psiholog canadian, a raportat importante diferenţe în comportamentul cvintetului Dionne. Yvonne este liniştită, încrezătoare şi îşi iubeşte surorile. Annette îşi asumă poziţia de lider. Emilie pare a fi cea mai auto-suficientă. Cecile este capricioasă şi impiedictibilă. Micuţa Marie, care are un handicap fizic, este cea mai nepopulară în relaţie cu ceilalţi şi pune asistentelor cele mai multe întrebări. Genetic vorbind, cvintetul este identic, deşi chiar de la naştere au apărut mici diferenţe. Conform cu Blatzs, mediul le-a produs aceste forme de personalitate şi diferenţe în comportament. Fiecare membru al cvintetului îndeplineşte un rol faţă de ceilalţi şi are un anumit statut în grup. Probabil că diferenţele se vor accentua în loc să se atenueze.
Gemenii identici crescuţi separat
Pentru a testa efectele diferitelor medii asupra persoanelor cu acelaşi fond ereditar, trei profesori ai Universităţii din Chicago, Horatio H. Newman, Frank N. Freeman şi Karl J. Holzinger, au colindat prin ţară în căutarea gemenilor identici ce au crescut separat. În final au descoperit 19 perechi ce au fost separate la vârste fragede şi adoptaţi de familii diferite. Au fost evaluate caracteristicile fizice după care au fost administrate teste mentale.
Care sunt determinate prin calitatea mediului?
Extras din lucrarea lui S. STANSFELD SARGENT, Ph. D., Studii fundamentale ale marilor psihologi. (Incursiune în istoria psihologiei). Traducere realizată de E. Tihan, Ed.
Studiul gemenilor
Cum pot distinge psihologii în studiul fiinţelor umane, între trăsăturile caracteristice ale eredităţii şi ale mediului? Cea mai bună modalitate este de a compara persoanele având un acelaşi fond ereditar (gemeni identici), dar cu medii înconjurătoare diferite. Dacă gemenii au fost separaţi la scurt timp după naştere şi-au crescut în diferite medii înconjurătoare, diferenţele vor apare din caracteristicile lor fizice şi mentale care pot proveni ca rezultat al influenţei mediului, deci putem afirma că fondul lor ereditar este identic. O altă modalitate este de a analiza persoanele având fonduri ereditare diferite, dar acelaşi fond ca urmare a mediului înconjurător, cum ar fi un copil crescut alături de copii naturali ai părinţilor. Copiii având aceeaşi vârstă, cei doi fiind trataţi în mod asemănător. Diferenţele descoperite aici pot fi atribuite eredităţii, pe când mediul rămâne constant. În mod natural aceste cazuri sunt greu de găsit, dar situaţii aproximative oferă rezultate pe deplin concluzive.
Gemenii pot fi identici sau pot fi gemeni de fraţi. Gemenii identici provind din acelaşi ovul şi sunt de acelaşi sex şi de aceeaşi constituţie genetică. Ochii lor sunt identici, de asemenea şi culoarea părului, trăsăturile faciale, configuraţia copilului, amprente şi - după recentele cercetări - au aceleaşi ondulări cerebrale. În general, nu putem spune că gemenii sunt identici. Pe de altă parte, gemenii de fraţi provin din diferiţi ovuli şi spermatozoizi, chiar dacă au fost concepuţi şi născuţi în acelaşi timp. Trăsăturile fizice şi genetice ale acestora îi fac să apară similar, dar nu mai mult decât nişte fraţi (siblings), termen aplicat copiilor non-gemeni ce provin din aceiaşi părinţi. Gemenii fraternali pot fi de acelaşi sex sau diferiţi. Pentru studiile psihologice, gemenii identici sunt mult mai interesanţi, deşi adesea este mai important să utilizăm gemenii fraternali pentru studiile comparative.
Galton, discutând în legătură cu ereditatea şi genialitatea, spunea că prima era cea după care gemenii au o valoare ştiinţifică. El a obţinut informaţiile, de cele mai multe ori în forma anecdotelor, asupra a 80 de perechi de gemeni, atât identici cât şi fraternali. Indicaţiile sale arătau similarităţi uimitoare între gemenii identici, chiar şi atunci când au crescut separat. Pe de altă parte, gemenii neasemănători de la naştere, deşi au crescut împreună şi trataţi la fel, difereau în întregime în ceea ce priveşte comportamentul. Concluziile lui Galton subliniau din nou enorma importanţă a eredităţii. Din nefericire acurateţea informaţiilor pe care el le-a asigurat nu a putut fi verificată, aşa că studiul cu greutate poate fi denumit ştiinţific. De exemplu, Galton include o declaraţie a unei mame de gemeni, unde ea spune despre “o asemănare reciprocă a expresiilor ce adesea conferă fiecăruia senzaţia de a fi mai mult fratele decât el însuşi!”
Primul studiu real asupra gemenilor a fost realizat în 1905 de Edward L. Thorndike, de la Universitatea din Columbia. Thorndike, un pionier al psihologiei experimentale, a contribuit la dezvoltarea fiecărei ramuri a ştiinţei şi a devenit renumit pentru lucrarea sa despre evaluarea capacităţii de învăţare şi a inteligenţei. Interesat de efectele eredităţii asupra abilităţii umane, el a administrat pe 50 de perechi de gemeni 6 teste mentale care implicau probleme, printre care definirea opusului unor cuvinte date, bifarea tuturor literelor “a” pe o pagină tipărită etc. Cu acelaşi material el a evaluat perechi de fraţi, cu alte cuvinte fraţi şi surori non-gemeni. O izbitoare similaritate a fost obţinută între scorurile la testarea perechilor de gemeni în comparaţie cu scorurile perechilor de fraţi. Scorurile gemenilor erau de două sau trei ori mai identice decât au fost scorurile fraţilor. Aceasta sugerează că ereditatea domină în determinarea abilităţilor testate, pe când mediile gemenilor şi fraţilor erau aceleaşi.
Cele mai recente studii, cum ar fi cele ale lui A.H. Wingfield, au utilizat toate cele trei forme - gemeni identici, gemeni fraternali şi fraţi obişnuiţi. S-au acordat în principal teste pentru inteligenţă, dar în unele cazuri au fost verificate trăsături fizice şi abilităţi motorii (viteză de tipărire, stabilitate etc.) - cum au fost de exemplu în studiile lui Karl J, Holzinger şi Quinn Mc Nemar. Rezultatele au fost bine definite. Gemenii identici se aseamănă unul cu altul atât de marcant încât, cunoscând performanţele unuia la diferitele teste administrate, putem dezvolta cu acurateţe performanţele celuilalt. Aparent, ereditatea determină în spaţiu amplu inteligenţa şi performanţele motorii ca şi pe cele fizice.
Întrebarea care se ridică este: de ce nu sunt exact identice scorurile şi evaluările gemenilor identici? Diferenţele lor nesemnificative ne conduc la diferenţele în ereditate; niciodată nu putem fi siguri că paternurile genetice ale gemenilor sunt identice chiar în orice detaliu, sau, după cum remarca John B. Watson, cauzele pot sta în diferenţele de mediu care se pot produce chiar atunci când gemeni identici se dezvoltă în acelaşi cămin şi sunt trataţi în mod asemănător.
Ultimul punct este important. Chiar şi gemenii identici sunt separaţi la un moment dat, chiar şi dacă merg la dentist sau au uşoară indispoziţie. Unul îşi poate rupe piciorul, iar un altul trebuie să meargă singur la şcoală. În unele cazuri ei îşi fac prieteni diferiţi. Acasă ei îşi împart treburile: unul şterge praful, altul farfuriile. Unul dintre ei vine să vorbească pentru amândoi cu musafirii. Acest comportament diferit este şi mult mai evident în cazul tripleţilor.
William E. Blatz, un psiholog canadian, a raportat importante diferenţe în comportamentul cvintetului Dionne. Yvonne este liniştită, încrezătoare şi îşi iubeşte surorile. Annette îşi asumă poziţia de lider. Emilie pare a fi cea mai auto-suficientă. Cecile este capricioasă şi impiedictibilă. Micuţa Marie, care are un handicap fizic, este cea mai nepopulară în relaţie cu ceilalţi şi pune asistentelor cele mai multe întrebări. Genetic vorbind, cvintetul este identic, deşi chiar de la naştere au apărut mici diferenţe. Conform cu Blatzs, mediul le-a produs aceste forme de personalitate şi diferenţe în comportament. Fiecare membru al cvintetului îndeplineşte un rol faţă de ceilalţi şi are un anumit statut în grup. Probabil că diferenţele se vor accentua în loc să se atenueze.
Gemenii identici crescuţi separat
Pentru a testa efectele diferitelor medii asupra persoanelor cu acelaşi fond ereditar, trei profesori ai Universităţii din Chicago, Horatio H. Newman, Frank N. Freeman şi Karl J. Holzinger, au colindat prin ţară în căutarea gemenilor identici ce au crescut separat. În final au descoperit 19 perechi ce au fost separate la vârste fragede şi adoptaţi de familii diferite. Au fost evaluate caracteristicile fizice după care au fost administrate teste mentale.
Specialistii afirma că o schimbare a mediului afectează foarte puţin statura, dar cauzează variaţii ale greutăţii. Efectul asupra inteligenţei arătat în tabel s-a confirmat prin împărţirea celor 19 cazuri între acele perechi în care ambii erau plasaţi în cămine identice (cum ar fi familii de oameni cu profesii) şi acele perechi în care gemenii au mers în cămine distincte. S-a găsit astfel că gemenii din primul grup, asemeni gemenilor crescuţi laolaltă, se distingeau unii de alţii la inteligenţă, dar prin 5 sau 6 puncte, chiar dacă în cel de-al doilea grup diferenţele erau de 10-11 puncte. Cu cât mai mari erau diferenţele de mediu, cu atât mai mari erau diferenţele pe planul inteligenţei, deşi cotele erau mici. Educaţia pare a fi singurul factor important care poate afecta inteligenţa. De exemplu, o fată s-a dezvoltat într-o fermă bună şi a încercat la colegiu; Q.I.-ul său a fost de 116. Sora sa geamănă, care lozuia într-o comunitate dintr-o regiune împădurită şi care a mers la şcoală doar 2 sau 3 ani, a indicat un Q.I. de 92. Aceasta a fost şi cea mai mare diferenţă de Q.I. întâlnită.
Studii asupra copiilor încredinţaţi
O întrebare care fără îndoială a captat mintea multor părinţi adoptivi a atras interesul lui Barbara S. Burks, psiholog la Universitatea Standford. Întrebarea care se punea era: inteligenţa copiilor adoptaţi tinde să se asemenea cu a părinţilor adoptivi sau era o moştenire a adevăraţilor părinţi. Această cercetătoare a analizat 214 de cazuri de copii plasaţi în cămine bune şi a căror vârstă medie era la momentul plasării la 3 luni şi pe care i-a comparat cu 105 copii ce trăiau cu părinţii lor naturali. Rezultatele la testele de inteligenţă ce au fost administrate când aveau între 5 şi 11 ani au arătat că acei copii adoptaţi manifestau numai o uşoară apropiere de părinţii adoptivi. Pe de altă parte, copii dezvoltaţi în căminele naturale au arătat similarităţi notabile cu părinţii lor[1]. Astfel, ereditatea unui copil afectează inteligenţa acestuia mai mult decât o face căminul în care trăieşte. Din cercetările sale, dr. Burks a îndrăznit să concluzioneze că ereditatea este de 4 sau 5 ori mai importantă decât mediul în determinarea modului în care indivizii se disting la testarea inteligenţei.
Un alt aspect al aceleiaşi probleme l-a preocupat pe Freeman şi cei doi asociaţi de la Universitatea din Chicago: în ce măsură poate un cămin adoptiv să modifice ingeligenţa unui copil adoptat? El a descoperit că acei copii care au fost testaţi înainte, cât şi după adopţie, au arătat o medie de creştere a Q.I.-ului de 7,5 puncte după 4 ani în căminul adoptiv. Copiii plasaţi în cămine mai bune au câştigat aproape 10 puncte. Freeman a testat, de asemenea, şi inteligenţa fraţilor separaţi ce trăiau în diferite cămine adoptive de aproape 5 ani. Fraţii şi surorile separate se asemănau mai puţin decât fraţii şi surorile ce locuiau împreună*. Din nou s-a găsit că acolo unde mediul diferea în întregime apărea un mare decalaj în ceea ce priveşte Q.I.-ul. Pentru a completa tabloul, copii non-rude ce locuiau în acelaşi cămin se apropiau în ceea ce priveşte Q.I.-ul întrucâtva mai mult decât copiii rude din diferite cămine.
Dr. Burks arată că ereditatea generează mai mult decât mediul, diferenţe între Q.I.-ul copiilor. Freeman demonstrează că un bun cămin adoptiv poate dezvolta considerabil Q.I.-ul copilului. Aceste descoperiri diferă prin sublinierile lor, dar nu sunt într-un real dezacord. Dr. Burks nu neagă că mediul poate modifica inteligenţa şi nici Freeman nu se dispensează de ereditate. Ambele au fost recunoscute ca fiind importante, dar nu au ajuns la concluzii exclusive.
Controversa de la Iowa
O surprinzătoare teorie după care mediul unui copil nu numai că poate ridica Q.I.-ul dar, de asemenea, îl poate atenua, a fost avansată de psihologii de la Universitatea din Iowa. Dacă Q.I.-ul unui copil se dezvoltă atunci când el pleacă dintr-un cămin sărac la un cămin adoptiv mediu, el îşi poate dezvolta şi mai mult Q.I.-ul când merge într-un excelent cămin. În mod controversat, transferarea copilului de la un mediu bun la unul rău poate diminua Q.I.-ul acestuia proporţional cu gradul de schimbare. Studiile acelor timpuri, discutau despre situaţia absenţei marilor schimbări de mediu suficiente să afecteze în mare proporţie Q.I.-ul. Prof. Beth Wellman, pentru a dovedi această teorie, a testat împreună cu asociaţii săi Q.I.-ul copiilor înainte şi după ce aceştia au dat examenul la universitate, care presupunea o implicare clară asupra mediilor lor de acasă. Q.I.-ul copiilor s-a ridicat fără excepţie. Mai mult decât atât, în timpul verii, când şcoala era închisă, Q.I.-ul tindea să revină spre nivelul anterior. Un alt studiu arată că atunci când copiii erau plasaţi într-un orfelinat inferior, Q.I.-ul lor cobora, la unii atingând chiar stări liminale ale deficienţelor mentale.
Cele mai surprinzătoare descoperiri de la Iowa priveau copiii mamelor subnormale. Studiile realizate de Harold M. Skeels şi alţii au arătat că dacă aceşti copii sunt normal din punct de vedere fizic şi sunt plasaţi într-un bun cămin de adopţie, mai înainte ca micuţii să împlinească vârsta de 3 ani, inteligenţa lor atinge media ori chiar în unele cazuri tinde spre nivele superioare.
În mod natural unele afirmaţii au declanşat argumente furtunoase. Unele personalităţi precum Paul A. Witty de la Northwestern University, confirma aceste informţii. Alţii, precum Terman de la Standford şi Goodnough şi John E. Anderson de la Minnesota obiectau că asemenea câteva cazuri au fost folosite, iar altele nu au fost folosite pe întreaga perioadă a anului; ceea ce nu era ceva tipic şi-au fost în primul rând eronat selectate. Testele, se arată, au fost schimbate în timpul unor cercetări. Au fost citate şi greşelile tehnice, iar standardele după care universitarii de la Iowa au analizat ca bune sau rele mediile ambientale, au fost declarate incorecte sau inadecvate. Criticile au pus sub semnul acuzaţiei întregul proiect; cei de la Iowa şi-au apărat cercetare şi-au respins de fiecare dată criticile.
Indiferent dacă mediul poate schimba sau nu Q.I.-ul până la nivelul afirmat de cei de la Iowa, studiile pot fi încă confirmate. În acest timp controversa continuă şi astfel de cercetări ar putea furniza răspunsul.
[1] Corelaţia coeficienţilor au fost 0,25 şi respectiv 0,50. Coeficienţii de corelaţie erau 0.25 şi respectiv 0.50. Corelaţia reprezintă gradul de relaţionare între două variabile. Un coeficient de corelaţie având o valoare între 0.70 şi 100 va însemna în acest caz că inteligenţa oricăruia dintre copii se apropie foarte strâns de a părinţilor. O corelaţie între 0.40 şi 0.60 înseamnă un grad moderat de relaţionare, în timp ce una de 0.30 sau mai mică indică o mică sau o lipsă relaţionare.
Studii asupra copiilor încredinţaţi
O întrebare care fără îndoială a captat mintea multor părinţi adoptivi a atras interesul lui Barbara S. Burks, psiholog la Universitatea Standford. Întrebarea care se punea era: inteligenţa copiilor adoptaţi tinde să se asemenea cu a părinţilor adoptivi sau era o moştenire a adevăraţilor părinţi. Această cercetătoare a analizat 214 de cazuri de copii plasaţi în cămine bune şi a căror vârstă medie era la momentul plasării la 3 luni şi pe care i-a comparat cu 105 copii ce trăiau cu părinţii lor naturali. Rezultatele la testele de inteligenţă ce au fost administrate când aveau între 5 şi 11 ani au arătat că acei copii adoptaţi manifestau numai o uşoară apropiere de părinţii adoptivi. Pe de altă parte, copii dezvoltaţi în căminele naturale au arătat similarităţi notabile cu părinţii lor[1]. Astfel, ereditatea unui copil afectează inteligenţa acestuia mai mult decât o face căminul în care trăieşte. Din cercetările sale, dr. Burks a îndrăznit să concluzioneze că ereditatea este de 4 sau 5 ori mai importantă decât mediul în determinarea modului în care indivizii se disting la testarea inteligenţei.
Un alt aspect al aceleiaşi probleme l-a preocupat pe Freeman şi cei doi asociaţi de la Universitatea din Chicago: în ce măsură poate un cămin adoptiv să modifice ingeligenţa unui copil adoptat? El a descoperit că acei copii care au fost testaţi înainte, cât şi după adopţie, au arătat o medie de creştere a Q.I.-ului de 7,5 puncte după 4 ani în căminul adoptiv. Copiii plasaţi în cămine mai bune au câştigat aproape 10 puncte. Freeman a testat, de asemenea, şi inteligenţa fraţilor separaţi ce trăiau în diferite cămine adoptive de aproape 5 ani. Fraţii şi surorile separate se asemănau mai puţin decât fraţii şi surorile ce locuiau împreună*. Din nou s-a găsit că acolo unde mediul diferea în întregime apărea un mare decalaj în ceea ce priveşte Q.I.-ul. Pentru a completa tabloul, copii non-rude ce locuiau în acelaşi cămin se apropiau în ceea ce priveşte Q.I.-ul întrucâtva mai mult decât copiii rude din diferite cămine.
Dr. Burks arată că ereditatea generează mai mult decât mediul, diferenţe între Q.I.-ul copiilor. Freeman demonstrează că un bun cămin adoptiv poate dezvolta considerabil Q.I.-ul copilului. Aceste descoperiri diferă prin sublinierile lor, dar nu sunt într-un real dezacord. Dr. Burks nu neagă că mediul poate modifica inteligenţa şi nici Freeman nu se dispensează de ereditate. Ambele au fost recunoscute ca fiind importante, dar nu au ajuns la concluzii exclusive.
Controversa de la Iowa
O surprinzătoare teorie după care mediul unui copil nu numai că poate ridica Q.I.-ul dar, de asemenea, îl poate atenua, a fost avansată de psihologii de la Universitatea din Iowa. Dacă Q.I.-ul unui copil se dezvoltă atunci când el pleacă dintr-un cămin sărac la un cămin adoptiv mediu, el îşi poate dezvolta şi mai mult Q.I.-ul când merge într-un excelent cămin. În mod controversat, transferarea copilului de la un mediu bun la unul rău poate diminua Q.I.-ul acestuia proporţional cu gradul de schimbare. Studiile acelor timpuri, discutau despre situaţia absenţei marilor schimbări de mediu suficiente să afecteze în mare proporţie Q.I.-ul. Prof. Beth Wellman, pentru a dovedi această teorie, a testat împreună cu asociaţii săi Q.I.-ul copiilor înainte şi după ce aceştia au dat examenul la universitate, care presupunea o implicare clară asupra mediilor lor de acasă. Q.I.-ul copiilor s-a ridicat fără excepţie. Mai mult decât atât, în timpul verii, când şcoala era închisă, Q.I.-ul tindea să revină spre nivelul anterior. Un alt studiu arată că atunci când copiii erau plasaţi într-un orfelinat inferior, Q.I.-ul lor cobora, la unii atingând chiar stări liminale ale deficienţelor mentale.
Cele mai surprinzătoare descoperiri de la Iowa priveau copiii mamelor subnormale. Studiile realizate de Harold M. Skeels şi alţii au arătat că dacă aceşti copii sunt normal din punct de vedere fizic şi sunt plasaţi într-un bun cămin de adopţie, mai înainte ca micuţii să împlinească vârsta de 3 ani, inteligenţa lor atinge media ori chiar în unele cazuri tinde spre nivele superioare.
În mod natural unele afirmaţii au declanşat argumente furtunoase. Unele personalităţi precum Paul A. Witty de la Northwestern University, confirma aceste informţii. Alţii, precum Terman de la Standford şi Goodnough şi John E. Anderson de la Minnesota obiectau că asemenea câteva cazuri au fost folosite, iar altele nu au fost folosite pe întreaga perioadă a anului; ceea ce nu era ceva tipic şi-au fost în primul rând eronat selectate. Testele, se arată, au fost schimbate în timpul unor cercetări. Au fost citate şi greşelile tehnice, iar standardele după care universitarii de la Iowa au analizat ca bune sau rele mediile ambientale, au fost declarate incorecte sau inadecvate. Criticile au pus sub semnul acuzaţiei întregul proiect; cei de la Iowa şi-au apărat cercetare şi-au respins de fiecare dată criticile.
Indiferent dacă mediul poate schimba sau nu Q.I.-ul până la nivelul afirmat de cei de la Iowa, studiile pot fi încă confirmate. În acest timp controversa continuă şi astfel de cercetări ar putea furniza răspunsul.
[1] Corelaţia coeficienţilor au fost 0,25 şi respectiv 0,50. Coeficienţii de corelaţie erau 0.25 şi respectiv 0.50. Corelaţia reprezintă gradul de relaţionare între două variabile. Un coeficient de corelaţie având o valoare între 0.70 şi 100 va însemna în acest caz că inteligenţa oricăruia dintre copii se apropie foarte strâns de a părinţilor. O corelaţie între 0.40 şi 0.60 înseamnă un grad moderat de relaţionare, în timp ce una de 0.30 sau mai mică indică o mică sau o lipsă relaţionare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu