PSIHOLOGUL, PRIETENUL FAMILIEI D-VOASTRĂ

I: Este oare psihologul vrăjitorul care poate prin incantatii sa resuscite forţe complet înăbuşite, este oare superomul care detine o putere, o cunoastere interioara de care nimeni nu poate scapa?
R: Sigur ca nu. Este si el un profesionist ca atâtia altii, a carui pregatire speciala în psihismul uman îl face sa fie aparte.
I: Pentru unii, când aud cuvântul “psiholog”, un fior de teama le invadeaza fiinta. Carui fapt sa se datoreze acest lucru ?
R: Este adevarat ca si astazi înca, orice se refera la sanatate psihica, la ecologie sociala si protectie umana, îi sperie pe unii. Aceasta se datoreaza unei mari prejudecati a oamenilor despre tulburarile psihice precum si despre modul de confruntare al acestora (în special psihiatria, azilele, psihomedicatia). Inevitabil, deci, prejudecata se extinde si asupra specialistilor în sanatate psihica, ceea ce se datoreaza lipsei de informare a marelui public.
Profesiunea psihologului se poate spune ca este mai putin obisnuita si într-un fel este înca o noutate în tara noastra. Este un fapt ca el prezinta o imagine oarecum mistica. Pe scurt, ne apar ca superoameni ce detin o putere, o cunoastere launtrica de care nimeni nu poate scapa. Se crează astfel, pentru public, o atractie dar simultan si o teama. Multi se întreaba: ,,poate că discutând acum împreuna, afla cum functionez, se strecoara în lumea mea interioara ?”
Psihologul îsi contempla pacientul asemeni arheolo-gului ce a descoperit în sapaturi “o prea frumoasa statueta” si pe care o examineaza din diferite unghiuri pâna ce trasaturile sale originale se dezvaluie în mintea sa.
Pentru psiholog, fiecare întrebare reprezinta o problema iar prelucrarea sistematica a raspunsurilor receptate ofera primele informatii, care, prin valoarea si diversitatea lor, pot trasa cai importante, benefice, în activitatea individului, a pacientului, informatii ce vor actiona asupra manierei sale de a gândi, de a se adapta etc.
Adesea în investigatii s-a constatat ca “subiectul” nu este totdeauna dispus sa raspunda la întrebarile ce i-au fost sugerate, adresate. Deseori interventia psihologului este considerata cu atât mai mult o ,,navala” în intimitatea persoanei cu cât se refera la fondul intim afectiv sau la comunicarea în familie. Lucrurile însa nu stau asa. Psihologul este la fel ca si ceilalti specialisti, pregatirea sa constând în modul în care actioneaza psihismul uman, el folosindu-si aceste cunostinte ca sa ajute oamenii care îi solicita ajutorul. Adesea munca psihologului, prin dificultatea sa a fost pe drept asemuita cu cea a ,,daltuitorului în piatra”.
I: O alta problema ce apare, ar fi formulata astfel, sunt oare ,,nebuni” cei care se duc la psiholog ? Asa cel putin considera unii.
R: Categoric nu. La psiholog poate apela oricine se confrunta cu o problema, care nu este cuprinsa obligatoriu în sfera de boli psihice, ba chiar si numai pentru un simplu sfat (consiliere).
I: Care este obiectul muncii psihologului ?
R: Psihologul este specializat în cercetarea si studiul personalitatii umane, în comportamentul si organizarea psihica, de la fiziologie pâna la patologie. Folosind masuratori speciale, el evalueaza capacitatile unei persoane, situatiile si puterea de întelegere (discernamântul). cerceteaza, deasemenea, problemele din domeniul comportamental si sentimental. Dupa evaluarea unei persoane ce se confrunta cu o anumita problema, psihologul poate oferi sfaturi.
Pentru confruntarea cu o situatie (problema) se foloseste de diferite tehnici psihoterapeutice, analog pregatirii sale. Astfel el descurca diferite probleme psihologice prezentate de adulti si copii, cum ar fi: angoasa, fobiile, stereotipiile, greutatea în comunicare, în relationare sociala, probleme premaritale si maritale, viata sexuala, comportamentul s.a.
I: Exista opinia potrivit careia lumea confunda încă psihologul cu psihiatrul.
R: Este bine de stiut ca exista multe deosebiri între cele doua specialitati, cu toate ca amândoua se ocupa cu acelasi ,,obiect” de studiu, omul si psihismul sau, dar fiecare o face prin prisma diferita. Efortul conjugat al acestora si desigur si a celorlalte specialitati din lumea medicala, este benefic sanatatii mentale a individului.
Deci, psihiatrul a absolvit medicina, în care psihiatria a fost o specialitate asa cum altii urmeaza chirurgia, endocrinologia, o.r.l., etc. Din cauza că este pregătit în medicină, se ocupa mai mult cu patologia, cu diagnoza bolii psihice. Psihomedicaţia este desigur de competenta sa.
Spre deosebire de acesta, psihologul a studiat în exclusivitate psihologia si s-a specializat într-un domeniu al acesteia. El este interesat sa înţeleaga modul în care functioneaza individul, omul, în unele situatii, si motivele aparitiei problemei.
Psihologul, este bine de stiut, nu întrebuinteaza medicamente în tratamentele ce le administreaza, ci numai tehnici psihoterapeutice.
Psihoterapie poate face şi psihiatrul daca bineînteles, este pregatit în acest sens şi dacă are un psiholog în echipă (secondant).
În ziua de astazi exista o dispozitie din ce în ce mai crescuta a publicului de a se încredinta psihologului atunci când se confrunta cu probleme ori atunci când vor sa-si îmbunatateasca propriile performante. Practica de cabinet ne arată că, din ce în ce mai multi oameni considera un fapt pozitiv în a consulta un psiholog căci numai astfel au ocazia să se cunoască pe sine şi pe cei din jur (familia, angajati ai firmei, colegi de serviciu etc.). Revin la o idee, şi anume ca exista şi din aceia care cred ca psihologul administreaza medicamente şi implicit se tem de o virtuala vizita, dar exista si dintre cei ce sosesc la psiholog în ultimul moment.
In zilele noastre este încurajator faptul ca tinerii, în special, sunt sensibilizati la subiectele de sanatate psihica, de ecologie sociala si protectie umana, ei încep a se interesa, afla si stiu imediat când trebuie sa vina ei ori copilul lor, ori o ruda a lor, la un psiholog. Si totul în ideea profilaxiei. Deci, când observam o problema în comportament, cer ajutorul. Singura mare problema este numarul insuficient ai acestor ,,doctori ai sufletului”, adevarati manageri ai relatiilor interumane.
Aşadar, dacă părinţii observă vreo problemă pe traseul dezvoltarii copilului, ca de exemplu întârzieri în dezvoltare - unele nelamuriri ori chiar greutati îndelungate în educarea lui, atunci când observa vreo problema de comportament cum ar fi enurezisul dupa vârsta de 4 ani, hipermotricitatea, lasitatea, agresivitatea, fobiile, angoasa, depresia, minciuna, furtul, fuga, dificultati la scoala, tulburari de somn, la masa etc., se pot adresa psihologului. Sa avem vedere faptul ca atunci când copilul prezinta un ,,blocaj” ce nu înceteaza, poate o vizita a psihologulu va fi salvatoare. Pentru că, întârziind, există posibilitatea să se ajungă într-o situaţie dezastruoasa, iremediabilă. Adică un simptom uşor, care tocmai a apărut, poate să afecteze un organ important ori chiar psihismul persoanei. Apoi este bine să acţionăm prudent.
Ca o concluzie, să subliniem că, un rol deosebit în confruntarea cu o problema îl joaca implicarea parintilor si buna cooperare a acestora cu medicul familiei. Astfel sper ca parintii sa înteleaga mai bine problema si sa învete sa decodifice si sa se confrunte cu comportamentul copiilor lor.
Parintii vor reusi sa-i înconjoare cu si mai multa caldura, caci aptitudinea de a iubi se manifesta instinctiv în toate fiintele umane.
As vrea sa închei spunând ca în fiecare din noi exista înclinatia naturala de atrai în comuniune, în bucurie si fericire cu altcineva, caci omul este si social si nu este multumit decât atunci când poate deveni una cu obiectul afectiunii sale.
Asadar, nu va fie teama de psiholog(i), apelati la ei, oriunde aţi fi, căci pe el, psihologul, ,,munca personala, lungă, laborioasă, îl face respectuos faţă de munca şi eforturile voastre, ale semenilor, îmblânzind antagonismele dintre oameni şi făurind acea emulaţie admirabilă, ce oferă măreţia ambianţei oricărei spiritualităţi pure”.

Bibliografie>
1) Tihan Eusebiu, Revista Familia Mea, nr.1/1995 .

URGENŢE PSIHOLOGICE: SOŢIA ABUZATĂ

Sectiunea>
Probleme sociale- Identitate- Diversitate etnica>
10. Violenta/Abuz in familie sau la locul de munca – Solutii


Psiholog Laura Tihan, MSc, PhD student
Psiholog Eusebiu Tihan, MSc, PhD student
Tihan& Asociatii. Societate civila profesionala de psihologie

Cuvinte cheie: relaţie, cuplu, abuz, agresor, victimă, încredere, traume, intervenţie psihologică,
Rezumat:
Persoana care întrebuinţează forţa în mod eronat este cel ce abuzează (agresorul). Receptorul sau ţinta acestui gen de comportament devine victimă.
Abuzul poate să implice omisia: eşecul de a se comporta într-un mod rezonabil, pentru a preîntâmpina vătămarea, durerea sau deteriorarea. Acest gen de conduită este cunoscută ca neglijentă şi este cuprinsă cel mai adesea în relaţia de îngrijire în care îngrijitorul este adesea membrul cel mai puternic. In materialul nostru vom defini conceptul de abuz şi vom dezvolta aprecieri psihologice asupra acestei manifestări.
Violenţa intrafamilială este un act sau un ansamblu de acte la săvârşirea cărora se foloseşte un anumit grad de forţă fizică, realizat în cadrul unui grup care îndeplineşte funcţii familiale.
Vom discuta despre modul de reacţie al victimelor în faţa unor experienţe de abuz depinde de tipul de abuz, de durata şi gradul de severitate, de aspectul relaţiei agresor-victimă, de vârsta victimei şi de nivelul de dezvoltare al acestora. Se impune analiza formelor de reacţie constituite ca şi diagnostice:
- Anxietatea, reprezintă un aspect frecvent la persoanele care au experimentat anumite crize. Diagnosticele prezente pot fi răspunsul posttraumatic şi sindromul traumei violului.
- Lipsa de energie, sentimentul de neputinţă apare la toate victimele abuzului.
- Vinovăţia, reprezintă o reacţie frecventă la toate genurile de abuz, indiferent de realitatea situaţiei.
Evaluare, diagnosticarea şi intervenţia : Prognoza victimei unui abuz în cuplu nu este sumbră iar schimbarea este posibilă. Problema abuzului în cuplu este de obicei cronică, cu episoade periodice de violenţă aleatorie în cadrul unei relaţii îndelungate între victimă şi agresor.
Modalităţi de tratament : Femeile lovite cât şi bărbaţii care le-au agresat, au nevoie de intervenţie psihoterapeutică pentru a stăvili obiceiul violent.
Psihoterapia individuală vine să ajute persoanele să înţeleagă dinamica abuzului şi a modului în care istoricul şi personalitatea lor unică îi fac vulnerabili în stabilirea acestei relaţii distructive.
Faptul de a face parte dintr-un grup al căror membri au experienţe similare, reprezintă un agent considerabil pentru schimbare. Cu ajutorul grupului de sprijin, respectul de sine al victimei este restructurat iar sentimentul de vinovăţie este diminuat, astfel că femeia va începe să simtă că preia controlul asupra propriei sale vieţi.