Sunt recunoscator...
Sotiei care sforaie toata noaptea, pentru ca doarme acasa cu mine si nu cu altcineva !
Fiicei mele adolescente care se plange ca trebuie sa spele vasele, pentru ca inseamna ca este acasa si nu pe strazi.
Impozitelor pe care le platesc, pentru ca inseamna ca sunt angajat.
Murdariei de curatat dupa o petrecere, pentru ca inseamna ca am fost inconjurat de prieteni.
Hainelor care sunt putin cam strimte, pentru ca inseamna ca am destul de mincare.
Umbrei mele care ma insoteste la munca, pentru ca inseamna ca sunt afara la lumina soarelui.
Podelei care trebuie stearsa si ferestrelor care trebuie spalate, pentru ca inseamna ca am o locuinta.
Tuturor nemultumirilor la adresa guvernului pe care le aud, pentru ca inseamna ca avem libertatea cuvantului.
Locului de parcare pe care il gasesc tocmai la capatul parcarii, pentru ca inseamna ca pot sa merg si ca am fost binecuvantat cu un mijloc de transport.
Zgomotului pe care trebuie sa-l suport de la vecini, pentru ca inseamna ca pot auzi.
Gramezii de rufe de spalat si calcat, pentru ca inseamna ca am haine de imbracat.
Oboselii si durerilor musculare la sfarsitul unei zile, pentru ca inseamna ca am fost capabil sa muncesc din greu.
Soneriei care ma trezeste in zorii zilei, pentru ca inseamna ca sunt viu.
SI, IN SFARSIT, ... pentru prea multe e-mail-uri, deoarece inseamna ca am prieteni care se gandesc la mine.
O zi frumoasa... si incercati sa ganditi pozitiv...
doar avem atatea atatea daruri pe care nu stim sa le pretuim...
Toate cele bune in Anul ce va sa vina.
luni, 31 decembrie 2007
sâmbătă, 1 decembrie 2007
PERSUASIUNEA COERCITIVA
MECANISME DE INGUSTARE A DISCERNAMANTULUI
psih. Eusebiu TIHAN
Lawrence Wollersheim (1991) ne descrie o tehnică psihologică în care se află în joc pârghii de convingere de natură psihologică şi sociologică. Se caută convingerea subiectului prin învăţarea şi adoptarea unor seturi de atitudini, credinţe şi comportamente intenţionate de propagandist. Tehnicile de spălare a creierelor din anii `50 supralicitează stresul, factorul psihologic şi forţa fizică (prin încarcerare, abuzul psihic, pistolul la tâmplă sau candidatul manciurian. Însă metodele de CP (Coercive Persuasion) sunt mai nuanţate, putând convinge fără a utiliza forţa fizică.
Tehnicile CP clasice sunt în număr de 7, iar ele se întrepătrund şi se completează.
1. Creşterea confuziei mentale şi sugestibilităţii individului, pentru a-l face să se creadă mai slab, mai neputincios. Se face prin hipnoză, prin reducerea odihnei şi a somnului, prin restricţii alimentare drastice (a caloriilor şi a proteinelor), prin excesiva repetare a activităţilor simple, prin repetata prezentare audio, video, tactilă a unui obiect sau a unei persoane pentru a se fixa în memorie şi în subconştient. Un factor favorizant este distrugerea puterii de concentrare prin discursuri monotone.
2. Aplicarea unor pedepse grele non-violente. Tehnicile des folosite sunt umilirea, pierderea privilegiilor, izolarea socială, degradarea bruscă a statutului social, inducerea anxietăţii şi a sentimentului de vinovăţie. Paradoxal, anumite premieri pot întări aceste metode. Un zâmbet, o strângere de mână, o apreciere pot duce la confuzie şi supunere faţă de “fratele mai mare” sau de “tătuca”. Aceste premieri se folosesc în funcţie de context.
3. Promovarea izolării sociale. Se face prin controlul timpului, mediului social şi a surselor de suport social al individului (familie, grup de prieteni, instituţii ostile acţiunii propagandistului). Se face prin absorbirea individului într-un grup de acţiune cu program CP ce-i manipulează lecturile, îi schimbă perceperea evenimentelor şi experienţelor, precum şi a trecutului (prin atacul trecutelor valori şi credinţe). Se caută consumul timpului acestor indivizi în grupuri CP, astfel încât să devină o povară, o suprasarcină afectarea timpului familiei, grupurilor de cunoscuţi, etc.
4. Atacul concepţiei despre sine şi a viziunii asupra lumii. Este cea mai efectivă tehnică. Se foloseşte metoda deselor şi amănunţitelor confesiuni şi istorisiri ale trecutului unei persoane pentru a se crea sentimentul de culpabilitate şi pentru a se destabiliza, a se diminua sinele şi trecutul, conştientizarea realităţii şi mecanismul psihologic de apărare. Acest asalt psihologic forţează individul să-şi reinterpreteze istoria vieţii şi să adopte o nouă viziune asupra cauzalităţii evenimentelor. Cel în cauză e convins treptat că trecutul său, fostele credinţe, fosta familie, fostul grup de prieteni şi cunoscuţi sunt elemente negative. Se caută inducerea ideii că supravieţuirea lui ca individ este posibilă doar în grupul CP.
5. Susţinerea intensă şi frecventă a atacurilor la încrederea în sine a subiectului. Se intensifică astfel crearea sentimentului lipsei de putere. Desele plângeri şi critici la adresa subiectului sunt manevrate în aşa manieră de a se induce ideea că sistemul are mereu dreptate şi individul fără sistem mereu greşeşte.
6. Manipularea informaţiei şi a limbii. Informaţiile fără suport sau cele ce dau naştere la idei opuse sunt evitate când se intenţionează îndoctrinarea. Inteligentul amestec de minciună cu adevăr poate fi folosit în evitarea descoperirii falsităţii informaţiilor. Se crează un limbaj (”de lemn”) artificial de grup, noi reguli de comunicare precum şi noi câmpuri de subiecte permise şi nepermise. Se dihotomizează realitatea prin “bun, conştient, minunat - al nostru” şi “rău, inconştient, ignorant - al lor”. Această tehnică împiedică gândirea independentă, descoperirea decepţiilor, tendinţa de revoltă, memţinând un sistem închis de logică şi o stare de dezinformare. Această tehnică prezentată în cartea lui Orwell 1984 arată cum cuvintele ce-şi modifică sensul reuşesc să modifice şi acţiunile rezultate din ele.
7. Folosirea ameninţărilor de tip secular (”ceva rău ţi se va întâmpla de nu vei fi cu noi”). Utilizează atitudini, credinţe sau consecinţe ale comportamentului care sunt direct ameninţătoare sau care duc la o credinţă sinceră că o pedeapsă severă va veni asupra lor. Exemple de acest fel de ameninţări de tip secular sunt: afecţiuni fizice sau mentale, dependenţă de narcotice, colaps economic, eşecul social, divorţ, ostracizare socială, etc.
Aceste 7 tehnici, combinate în mod efectiv produc o influenţă coercitivă pe plan psihologic şi sociologic şi duc la modificări puternice în comportament
Rezultatele CP. Ele sunt metode efective, dar nu în toate cazurile sunt infailibile, de neînvins. Eficacitatea lor depinde de: experienţa de viaţă, bagajul biologic, genetic şi psihologic al subiectului, de durata şi severitatea metodelor CP aplicate. Aceste 7 metode trebuie să fie orchestrate pentru a da maximum de efect, fără a produce psihoze. Pentru a face subiectul să se “adapteze” se recomandă:
a. paşi mărunţi pentru a se evita perceperea schimbărilor efectuate la nivelul personalităţii şi aprecierii realităţii
b. inducerea ideii că doar prin acceptarea noilor sisteme de valori şi credinţe se reduce mai mult sau mai puţin presiunea din exterior.
c. mutarea subiecţilor în grupuri CP în care să nu realizeze adevăratele scopuri ale persuasiunii. Când se identifică exact forţa de presiune pot apărea reacţii puternice de opresiune. Într-un grup de “prieteni şi aliaţi” subiecţii sunt mai uşor de îndoctrinat.
d. tehnicile CP trebuie să fie concentrat şi permanent aplicate pentru a nu se acorda timp pentru reorganizarea noilor idei induse, pentru întrebări periculoase.
e. se va acorda o atenţie deosebită în a se cultiva ideea că schimbările survenite la nivelul personalităţii şi aprecierii realităţii exterioare sunt rezultatul unui proces intern, “pentru binele subiectului” şi “liber alese de subiect” (schimbări voluntare).
În Curtea Supremă a statului California în 1982 s-a apreciat că “ unei persoane supuse la CP fără consimţământul sau cunoştinţa sa i se poate cauza disfuncţionalităţi serioase de natură fizică şi psihică, uneori ireversibile, ajungându-se chiar la schizofrenie, automutilare şi sinucidere”.
Ajustări de atitudine
Vechile metode de coerciţie, inclusiv tortura şi interogatoriile forţate sunt depăşite. Un exemplu este ineficienţa folosirii lor asupra piloţilor americani capturaţi în Irak în 1992.
Rafinamentul CP constă în schimbarea atitudinii nu doar externe, ci şi interne, prin “colaborarea” inconştientă a subiectului la CP, prin acţiuni “de bună voie” şi “sincere” faţă de care iniţial reacţionase chiar negativ. Uneori subiecţii devin zeloşi, entuziaşti în realizarea aplicaţiilor CP. L.Ron Hubbard: “o foarte eficace metodă de control a gândirii, extrasă din scientologie este cea prin care indivizii devin sclavi din proprie iniţiativă”.
Persuasiunea coercitivă versus Persuasiunea pacifistă, liniştită, fără utilizarea forţei
CP versus PP
Este posibil să te gândeşti la exemple mai puţin intense ale oricărei din cele 7 tehnici care prin ele însele să nu formeze un program CP. Din cauza puterii CP de a transcede utilizarea fotţei fizice, în captivitate sau forţa ameninţătoare, s-au dezvoltat tehnici mai imperceptibile, care pot părea ca persuasiune liniştită.
Un mod de PP este de a evoca credinţe şi atitudini într-o atmosferă liberă. Valoarea sau adevărul primează în mesaj şi au ultimul cuvânt în acceptarea mesajului. CP se distinge de PP prin gradul intensificat al simultaneităţii, al mediului inconjurător, al conţinutului informaţional şi interpersonal al manipulării folosite. CP dezvoltă credinţe şi atitudini inhibând şi obstrucţionând libertatea subiectului. Cu CP mediul coercitiv forţează acceptarea mesajului. Valorile inerente sau adevărul în mesaj nu este în nici un caz esenţial.
Uneori persuasiunea pacifistă poate imita folosirea unor tactici CP, dar nu în aceeaşi măsură, căci există o adevărată alegere liberă din partea subiectului. Victimele PP nu au semne de abuz fizic ci sunt convinşi prin raţionamente de schimbările radicale sau abrupte care au avut loc în comprtamentul lor. Ele au o convingere sinceră, pentru că li se prezintă şi contraargumente, şi alte scenarii.
În ultimii 20 de ani milioane de oameni au fost supuse persuasiunii coercitive. Este evident că aceste metode sunt folosite în management şi de serviciile de productivitate. Există o tehnică “invizibilă” ce exploatează vulnerabilităţile noastre fiziologice şi psihologice pentru a deveni sclavi.
În dosarele depuse în faţa Curţii Supreme a SUA, Scientologia, Hare Krishna şi Secta lui Moon susţin că nu practică CP şi că nu există persuasiune prin forţa “vizibilă”, adică prin tortură şi condamnare la închisoare. Respectivele grupuri susţin că metodele CP nu sunt folosite în rândurile lor. Surprinzător, legile internaţionale sau naţionale nu pedepsesc spălarea creierelor.
Bibliografia la autor
psih. Eusebiu TIHAN
Lawrence Wollersheim (1991) ne descrie o tehnică psihologică în care se află în joc pârghii de convingere de natură psihologică şi sociologică. Se caută convingerea subiectului prin învăţarea şi adoptarea unor seturi de atitudini, credinţe şi comportamente intenţionate de propagandist. Tehnicile de spălare a creierelor din anii `50 supralicitează stresul, factorul psihologic şi forţa fizică (prin încarcerare, abuzul psihic, pistolul la tâmplă sau candidatul manciurian. Însă metodele de CP (Coercive Persuasion) sunt mai nuanţate, putând convinge fără a utiliza forţa fizică.
Tehnicile CP clasice sunt în număr de 7, iar ele se întrepătrund şi se completează.
1. Creşterea confuziei mentale şi sugestibilităţii individului, pentru a-l face să se creadă mai slab, mai neputincios. Se face prin hipnoză, prin reducerea odihnei şi a somnului, prin restricţii alimentare drastice (a caloriilor şi a proteinelor), prin excesiva repetare a activităţilor simple, prin repetata prezentare audio, video, tactilă a unui obiect sau a unei persoane pentru a se fixa în memorie şi în subconştient. Un factor favorizant este distrugerea puterii de concentrare prin discursuri monotone.
2. Aplicarea unor pedepse grele non-violente. Tehnicile des folosite sunt umilirea, pierderea privilegiilor, izolarea socială, degradarea bruscă a statutului social, inducerea anxietăţii şi a sentimentului de vinovăţie. Paradoxal, anumite premieri pot întări aceste metode. Un zâmbet, o strângere de mână, o apreciere pot duce la confuzie şi supunere faţă de “fratele mai mare” sau de “tătuca”. Aceste premieri se folosesc în funcţie de context.
3. Promovarea izolării sociale. Se face prin controlul timpului, mediului social şi a surselor de suport social al individului (familie, grup de prieteni, instituţii ostile acţiunii propagandistului). Se face prin absorbirea individului într-un grup de acţiune cu program CP ce-i manipulează lecturile, îi schimbă perceperea evenimentelor şi experienţelor, precum şi a trecutului (prin atacul trecutelor valori şi credinţe). Se caută consumul timpului acestor indivizi în grupuri CP, astfel încât să devină o povară, o suprasarcină afectarea timpului familiei, grupurilor de cunoscuţi, etc.
4. Atacul concepţiei despre sine şi a viziunii asupra lumii. Este cea mai efectivă tehnică. Se foloseşte metoda deselor şi amănunţitelor confesiuni şi istorisiri ale trecutului unei persoane pentru a se crea sentimentul de culpabilitate şi pentru a se destabiliza, a se diminua sinele şi trecutul, conştientizarea realităţii şi mecanismul psihologic de apărare. Acest asalt psihologic forţează individul să-şi reinterpreteze istoria vieţii şi să adopte o nouă viziune asupra cauzalităţii evenimentelor. Cel în cauză e convins treptat că trecutul său, fostele credinţe, fosta familie, fostul grup de prieteni şi cunoscuţi sunt elemente negative. Se caută inducerea ideii că supravieţuirea lui ca individ este posibilă doar în grupul CP.
5. Susţinerea intensă şi frecventă a atacurilor la încrederea în sine a subiectului. Se intensifică astfel crearea sentimentului lipsei de putere. Desele plângeri şi critici la adresa subiectului sunt manevrate în aşa manieră de a se induce ideea că sistemul are mereu dreptate şi individul fără sistem mereu greşeşte.
6. Manipularea informaţiei şi a limbii. Informaţiile fără suport sau cele ce dau naştere la idei opuse sunt evitate când se intenţionează îndoctrinarea. Inteligentul amestec de minciună cu adevăr poate fi folosit în evitarea descoperirii falsităţii informaţiilor. Se crează un limbaj (”de lemn”) artificial de grup, noi reguli de comunicare precum şi noi câmpuri de subiecte permise şi nepermise. Se dihotomizează realitatea prin “bun, conştient, minunat - al nostru” şi “rău, inconştient, ignorant - al lor”. Această tehnică împiedică gândirea independentă, descoperirea decepţiilor, tendinţa de revoltă, memţinând un sistem închis de logică şi o stare de dezinformare. Această tehnică prezentată în cartea lui Orwell 1984 arată cum cuvintele ce-şi modifică sensul reuşesc să modifice şi acţiunile rezultate din ele.
7. Folosirea ameninţărilor de tip secular (”ceva rău ţi se va întâmpla de nu vei fi cu noi”). Utilizează atitudini, credinţe sau consecinţe ale comportamentului care sunt direct ameninţătoare sau care duc la o credinţă sinceră că o pedeapsă severă va veni asupra lor. Exemple de acest fel de ameninţări de tip secular sunt: afecţiuni fizice sau mentale, dependenţă de narcotice, colaps economic, eşecul social, divorţ, ostracizare socială, etc.
Aceste 7 tehnici, combinate în mod efectiv produc o influenţă coercitivă pe plan psihologic şi sociologic şi duc la modificări puternice în comportament
Rezultatele CP. Ele sunt metode efective, dar nu în toate cazurile sunt infailibile, de neînvins. Eficacitatea lor depinde de: experienţa de viaţă, bagajul biologic, genetic şi psihologic al subiectului, de durata şi severitatea metodelor CP aplicate. Aceste 7 metode trebuie să fie orchestrate pentru a da maximum de efect, fără a produce psihoze. Pentru a face subiectul să se “adapteze” se recomandă:
a. paşi mărunţi pentru a se evita perceperea schimbărilor efectuate la nivelul personalităţii şi aprecierii realităţii
b. inducerea ideii că doar prin acceptarea noilor sisteme de valori şi credinţe se reduce mai mult sau mai puţin presiunea din exterior.
c. mutarea subiecţilor în grupuri CP în care să nu realizeze adevăratele scopuri ale persuasiunii. Când se identifică exact forţa de presiune pot apărea reacţii puternice de opresiune. Într-un grup de “prieteni şi aliaţi” subiecţii sunt mai uşor de îndoctrinat.
d. tehnicile CP trebuie să fie concentrat şi permanent aplicate pentru a nu se acorda timp pentru reorganizarea noilor idei induse, pentru întrebări periculoase.
e. se va acorda o atenţie deosebită în a se cultiva ideea că schimbările survenite la nivelul personalităţii şi aprecierii realităţii exterioare sunt rezultatul unui proces intern, “pentru binele subiectului” şi “liber alese de subiect” (schimbări voluntare).
În Curtea Supremă a statului California în 1982 s-a apreciat că “ unei persoane supuse la CP fără consimţământul sau cunoştinţa sa i se poate cauza disfuncţionalităţi serioase de natură fizică şi psihică, uneori ireversibile, ajungându-se chiar la schizofrenie, automutilare şi sinucidere”.
Ajustări de atitudine
Vechile metode de coerciţie, inclusiv tortura şi interogatoriile forţate sunt depăşite. Un exemplu este ineficienţa folosirii lor asupra piloţilor americani capturaţi în Irak în 1992.
Rafinamentul CP constă în schimbarea atitudinii nu doar externe, ci şi interne, prin “colaborarea” inconştientă a subiectului la CP, prin acţiuni “de bună voie” şi “sincere” faţă de care iniţial reacţionase chiar negativ. Uneori subiecţii devin zeloşi, entuziaşti în realizarea aplicaţiilor CP. L.Ron Hubbard: “o foarte eficace metodă de control a gândirii, extrasă din scientologie este cea prin care indivizii devin sclavi din proprie iniţiativă”.
Persuasiunea coercitivă versus Persuasiunea pacifistă, liniştită, fără utilizarea forţei
CP versus PP
Este posibil să te gândeşti la exemple mai puţin intense ale oricărei din cele 7 tehnici care prin ele însele să nu formeze un program CP. Din cauza puterii CP de a transcede utilizarea fotţei fizice, în captivitate sau forţa ameninţătoare, s-au dezvoltat tehnici mai imperceptibile, care pot părea ca persuasiune liniştită.
Un mod de PP este de a evoca credinţe şi atitudini într-o atmosferă liberă. Valoarea sau adevărul primează în mesaj şi au ultimul cuvânt în acceptarea mesajului. CP se distinge de PP prin gradul intensificat al simultaneităţii, al mediului inconjurător, al conţinutului informaţional şi interpersonal al manipulării folosite. CP dezvoltă credinţe şi atitudini inhibând şi obstrucţionând libertatea subiectului. Cu CP mediul coercitiv forţează acceptarea mesajului. Valorile inerente sau adevărul în mesaj nu este în nici un caz esenţial.
Uneori persuasiunea pacifistă poate imita folosirea unor tactici CP, dar nu în aceeaşi măsură, căci există o adevărată alegere liberă din partea subiectului. Victimele PP nu au semne de abuz fizic ci sunt convinşi prin raţionamente de schimbările radicale sau abrupte care au avut loc în comprtamentul lor. Ele au o convingere sinceră, pentru că li se prezintă şi contraargumente, şi alte scenarii.
În ultimii 20 de ani milioane de oameni au fost supuse persuasiunii coercitive. Este evident că aceste metode sunt folosite în management şi de serviciile de productivitate. Există o tehnică “invizibilă” ce exploatează vulnerabilităţile noastre fiziologice şi psihologice pentru a deveni sclavi.
În dosarele depuse în faţa Curţii Supreme a SUA, Scientologia, Hare Krishna şi Secta lui Moon susţin că nu practică CP şi că nu există persuasiune prin forţa “vizibilă”, adică prin tortură şi condamnare la închisoare. Respectivele grupuri susţin că metodele CP nu sunt folosite în rândurile lor. Surprinzător, legile internaţionale sau naţionale nu pedepsesc spălarea creierelor.
Bibliografia la autor
MIJLOACELE MODERNE UTILIZATE ÎN MODIFICAREA PERCEPŢIEI POPULAŢIEI
MECANISME DE INGUSTARE A DISCERNAMANTULUI
psih. Eusebiu Tihan
De curând, în structura unor state a apărut un nou tip de unităţi participante la operaţiile psihologice care dispun de personal cu importante cunoştinţe în domeniu. Desigur, cel ce nu are o idee clară despre operaţiile psihologice consideră această temă obscură, sinistră, legată de spălarea creierelor şi de alte lucruri similare. Pentru a demonstra contrariul, în această secţiune vom prezenta diferitele tipuri de producţii folosite pentru modificarea atitudinii sau comportamentului unui auditoriu-obiectiv în scopul obţinerii unor avantaje militare sau politice. Aşadar, vom studia acţiuni şi materiale tangibile, planificate de ofiţeri şi realizate într-o perioadă scurtă de timp de soldaţi conduşi de subofiţeri.
Înainte de a intra în studierea mijloacelor utilizate în operaţiile psihologice, este necesar să precizăm diferenţa dintre publicitate şi propagandă: prima urmăreşte scopuri economice iar cea de-a doua are scopuri militare şi politice, dar ambele caută să modifice atitudini şi comportamente în vederea realizării scopurilor citate. Dacă Spania dispune de profesionişti ai publicităţii aflaţi în avangarda mondială în acest domeniu, de ce să nu dispună şi de unităţi de operaţii psihologice care să fie comparabile sau chiar mai bune decât cele din ţările cu care se compară?
Definiţie şi clasificare
Mijloacele pentru operaţiile psihologice sunt cele utilizate în scopul stabilirii oricărui tip de comunicare cu auditoriul-obiectiv sau cu publicul alb. Sunt aşadar uneltele folosite pentru completarea sau înlocuirea comunicării interpersonale directe în cazurile când aceasta îi este inaccesibilă auditoriului sau când auditoriul nu este receptiv ori, pur şi simplu, când este de dimensiuni prea mari pentru a te apropia de el prin acest gen de comunicare .
Clasificarea cea mai comună are în vedere simţurile pe care auditoriul va trebui să le folosească pentru captarea mesajului. Astfel, se vorbeşte de:
- mijloace vizuale - în principal, cuvântul scris dar şi filme mute, desene, expoziţii, reţeaua INTERNET etc.;
- mijloace sonore - cuvânt vorbit, muzică, efecte speciale;
- mijloace audiovizuale (comunicare simultană pe cale vizuală şi sonoră).
Mijloacele vizuale
Foile volante, în general de dimensiunile unei pătrimi de coală de hârtie, conţin un mesaj tipărit pe ambele feţe (text, grafică sau ambele simultan) şi ajung în posesia auditoriului-ţintă prin diferite procedee. Ele sunt denumite "gloanţe albe" sau "gloanţe de hârtie".
În ceea ce priveşte realizarea, proiectarea, dispunerea graficii şi a imaginilor, trebuie să se ţină cont de o infinitate de chestiuni de tip tehnic. Pot fi aplicate cele mai multe din tehnicile din domeniul publicităţii.
Tema foilor volante poate fi standard, utilă în orice moment al conflictului şi pentru orice element sau unitate a auditoriului-obiectiv, ori pentru situaţii particulare, cum ar fi unităţile care rămân izolate sau cele în care cadrele de comandă sunt foarte nepopulare. Un tip special de foaie volantă este biletul de liberă trecere, creat în primul război mondial, ce garantează tratamentul corect al celui care îşi manifestă în mod deschis dorinţa de a se preda1). Foaia volantă de acest tip trebuie să fie realizată din hârtie rezistentă şi să aibă dimensiuni mici (pentru a putea fi ascunsă), textul conţinând indicaţii privind predarea şi indicaţii pentru soldatul căruia îi va fi arătată, semnate de o autoritate din trupele proprii. Practic, toţi irakienii care s-au predat în războiul din Golful Persic aveau bilete de liberă trecere, deşi pentru a le păstra îşi puseseră viaţa în pericol.
Foile volante pot fi difuzate la sol de patrule de luptă în adâncime, de unităţi obişnuite (în acţiuni defensive, la abandonarea unei poziţii), de agenţi infiltraţi sau speciali, indicaţi mai ales pentru difuzarea de propagandă gri (sursă necu-noscută) sau neagră (sursă schimbată), cu ajutorul unor proiectile de artilerie (aruncătoare cal. 105 şi 155 mm) sau cu mâna (în operaţiile de menţinere a păcii). Ele pot fi difuzate şi din aer, cu avioane şi elicoptere (bombe aeriene, pachete lansate sau aruncare cu mâna), baloane sau avioane fără pilot, ori pe apă (râuri sau mări), cum au făcut americanii în golful din Kuweit.
Criteriile de alegere a mijlocului de difuzare sunt disponibilitatea de mijloace de lansare, extinderea şi gradul de precizare a zonei de acoperit, situaţia tactică şi condiţiile meteorologice.
Principalele avantaje ale foilor volante sunt:
- costul (procesul de producere este relativ ieftin şi simplu);
- persistenţa (un mesaj tipărit durează până la distrugerea fizică, nu este supus lipsei de precizie a memoriei umane, se poate transmite din mână în mână, poate fi păstrat şi deci recitit şi poate conţine explicaţii detaliate);
- selectivitatea auditoriului-obiectiv (poate fi predat unui obiectiv specific, fără să ajungă la unul diferit de cel prevăzut).
Principalele dezavantaje pot fi:
- viteza de difuzare (le lipseşte caracterul imediat al transmisiilor de radio şi televiziune);
- distribuirea (necesită mult timp şi mijloace logistice şi poate fi serios afectată de situaţia tactică);
- cultura auditoriului (în caz de analfabetism este greu să se transmită idei complexe prin material tipărit, cu excepţia ilustraţiilor şi desenelor);
- neutralizarea materialului tipărit sau acţiunile de pedepsire întreprinse de cadrele de comandă asupra celor aflaţi în posesia materialului tipărit.
Posterele sau afişele sunt materiale tipărite pe o singură faţă, aşezate într-un loc fix, auditoriul putând fi orice trecător; de aceea, este necesar să conţină mesaje foarte scurte, care să nu invite la dezbatere, şi o componentă grafică importantă.
Tehnicile de proiectare şi elaborare sunt similare cu cele ale foilor volante. De format mic şi pe hârtie adezivă se transformă în autocolante.
În campaniile de scurtă durată de nivel tactic, materialele tipărite sub formă de foi volante şi postere au fost, în mod tradiţional, majoritare în operaţiile psihologice şi probabil că vor continua să fie. Totuşi, există şi altele, cum ar fi:
- reţeaua INTERNET, mijloc interesant, de apariţie recentă, cu mari posibilităţi; trebuie avut în vedere ca auditoriul să fie conectat la ea;
- broşuri - mărimea de buzunar sau similar, prezentând monografic o temă;
- periodice şi reviste;
- fotografii murale de mari dimensiuni (de exemplu, portretul lui Saddam Hussein pe aproape toate faţadele clădirilor din Bagdad);
- grafică murală sau compoziţii de mari dimensiuni;
- periodice murale - afişe cu format de ziar.
Mijloacele sonore
Difuzorul, care reprezintă semnul convenţional al unităţilor de operaţii psihologice, a fost utilizat pentru întâia dată în primul conflict mondial deoarece caracteristicile folosirii lui se adaptau la acest tip de război static de poziţii fixe. Considerat o prelungire a întâlnirii faţă în faţă, el exploatează efectul de şoc produs de mesajele scurte, pe bază de fraze-cheie, repetate cu emfază. Mesajele mai lungi de 20 de secunde i-ar provoca în mod clar neutralizarea şi, în plus, ar zăpăci auditoriul-obiectiv.
Mesajele pot fi înregistrate sau transmise în direct. Sunt recomandabile primele pentru că oferă mare claritate, pot fi repetate şi asigură exactitate; desigur, ele nu pot determina o schimbare neaşteptată a situaţiei.
Un aspect interesant se referă la vocea utilizată deoarece, deşi pare simplu, nu oricine are calităţile necesare. Exprimarea trebuie să fie viguroasă, vocea clară şi pronunţarea corectă. Este necesar ca mesajul să fie convingător, să aibă fluiditate şi să folosească termeni locali. Acest lucru face ca, de multe ori, să fie utilizaţi dezertori, mesajul fiind revăzut în prealabil de un localnic leal.
Difuzoarele pot emite nu numai mesaje, ci şi muzică sau efecte sonore. În acest sens, un caz deosebit a avut loc în Panama, unde trupele americane au încercuit palatul în care se afla preşedintele Noriega şi l-au supus mai multe zile şi nopţi unor emisiuni cu volumul la maximum de muzică heavy metal! Procedeul a fost repetat în războiul din Golful Persic.
Principalele avantaje ale utilizării difuzoarelor sunt:
- selectivitatea (raza scurtă de acţiune face posibilă dirijarea spre obiective mici, bine identificate, mesajele fiind adaptate specificului situaţiei acestora);
- atractivitatea (fiind o prelungire a întâlnirii directe, permite stabilirea intimităţii cu auditoriul-obiectiv);
- mobilitatea (difuzoarele pot fi portative cu autoamplificare ori montate pe autovehicule sau elicoptere);
- rapiditatea (mesajul oral poate fi pregătit în timp scurt).
Aspectele care fac nerecomandabilă utilizarea lor sunt:
= raza scurtă de acţiune (aproximativ 2 km), condiţionată de vegetaţie şi relief, de condiţiile meteorologice, de zgomotul luptei;
= vulnerabilitatea (consecinţă a punctului anterior);
= persistenţa redusă (mesajele pot fi uitate sau distorsionate).
Radioul. Din acest punct, mijloacele folosite încep să fie mai sofisticate şi mai scumpe, dar pot avea influenţă mare. Radioul, ca şi televiziunea şi filmul, poate utiliza echipe de emisie civile, dar unele armate, cum ar fi cea americană sau germană, dispun de staţii de emisie deservite numai de personal militar. Ca mijloc de operaţii psihologice, radioul se foloseşte cu grija de a se anunţa anterior orele de emisie; este necesar ca programele să se repete de mai multe ori pe zi şi ca mesajelor să li se asigure mare credibilitate; programul trebuie să fie planificat în mod logic în funcţie de interesele auditoriului pentru a fi atractiv; programarea va fi echilibrată şi variată; selecţionarea crainicilor este fundamentală, pentru că pot deveni figuri populare şi respectabile, provocând identificarea auditoriului-obiectiv cu interesele lor. De multe ori, tonul vocii influenţează mai mult decât argumentele logice la care se face apel.
Avantajele utilizării radioului sunt rapiditatea (programul poate fi pregătit în scurt timp, în funcţie de schimbările bruşte şi neaşteptate ale situaţiei politice sau militare) şi raza mare de acţiune. Prin intermediul lui se poate ajunge la auditorii de mari dimensiuni. Un avantaj important este faptul că ascultarea poate deveni repede obicei. În plus, dispunând de o mulţime de formate de programe, realizatorul îl poate adopta pe cel mai adecvat auditoriului-obiectiv. Radioul este indicat mai ales în cazul analfabeţilor. Trebuie să se ţină seama de puterea emoţională a cuvântului vorbit deoarece, prin timbru, intonaţie etc., se creează emoţii care influenţează sentimentele auditoriului.
Aspectele negative se referă la uşurinţa cu care poate fi localizată şi bruiată staţia de emisie, la limitele determinate de relief şi de condiţiile meteorologice, la viaţa scurtă a mesajelor (care pot fi uitate), la competiţia cu posturile de radio civile sau cu cele ale inamicului şi, mai ales, la existenţa aparatelor de recepţie (şi a bateriilor sau a energiei electrice) la auditoriu. În războiul din insulele Malvine englezii pregătiseră pentru soldaţii argentinieni aparate de radio cu baterii, deşi comandanţii acestora interziseseră folosirea receptoarelor. Sfârşitul conflictului a evitat distribuirea respectivelor aparate.
Mijloacele audiovizuale
Desigur, întâlnirea faţă în faţă este mijlocul cel mai eficace: poate fi vorba de conversaţii informale sau de un program de vizite organizat, în aparenţă, cu alte scopuri. Eficienţa acestui mijloc este consecinţa credibilităţii sale ridicate (auditoriul-obiectiv poate evalua sursa), a posibilităţii de a repeta ideile-forţă cu uşoare variaţiuni şi a faptului că emitentul poate evalua în mod simplu dacă rezultatul dorit este obţinut şi, în caz negativ, poate introduce corecţii. Desigur, acest mijloc este supus limitării determinate de situaţia tactică; el poate fi foarte interesant în operaţiile de menţinere a păcii. Pentru ca acest procedeu să aibă succes, cel care transmite mesajul trebuie să fie atât de bine pregătit încât să evite interpretările greşite datorate dicţiei sau exprimării şi declaraţiile contrare intereselor proprii.
Televiziunea este considerată unul din mijloacele cele mai influente care pot fi folosite în operaţiile psihologice. Ea alătură efectului vizual al filmului familiaritatea radioului. Trebuie să se ţină seama de intimitatea determinată de prezenţa televizorului în cămin sau în localul de adunare a comunităţii şi de tendinţa de a-l considera mijloc de distracţie.
Avantajele televiziunii sunt rapiditatea cu care se poate reacţiona la situaţii noi sau schimbătoare, faptul că nu este necesar ca cei ce o urmăresc să aibă un anumit nivel de cultură (cazul analfabeţilor) şi că este universală, că orice societate, oricât de specială ar fi, este capabilă să asimileze mesajul transmis printr-un program TV.
Logic, televiziunea nu este un panaceu pentru că folosirea sa are şi inconveniente. Raza de acţiune nu este mare şi poate fi mărită numai cu ajutorul unor staţii de retransmisie vulnerabile şi costisitoare. Desigur, legăturile prin satelit au produs o revoluţie în acest sens, conferind emisiunilor TV potenţial strategic.
O altă limitare este reprezentată de condiţia ca auditoriul-obiectiv să posede echipamentul necesar. În unele ţări numai clasele superioare au astfel de aparate. Caracterul temporar şi competenţa afectează şi ele televiziunea. Unul din principalele inconveniente este costul economic, pentru că staţiile de transmisie sunt scumpe în ceea ce priveşte realizarea iar întreţinerea şi funcţionarea lor necesită personal tehnic numeros. Costul şi complexitatea tehnică a producerii şi difuzării sugerează posibilitatea de a utiliza, în operaţiile psihologice, instalaţiile civile existente.
Filmul este un mijloc de mare popularitate în special în zonele unde nu există televiziune. Exemplul cel mai clar este reprezentat de peliculele americane de război din timpul celui de-al doilea conflict mondial, cu evidente scopuri propagandistice. În plus, predispoziţia spectatorului de a intra în sala de cinema trebuie incitată prin informaţii mai mult sau mai puţin obiective.
Filmul are avantajul credibilităţii, căci influenţa unei pelicule bine realizate tinde să depăşească aptitudinile critice ale unui auditoriu nesofisticat, care îi absoarbe mesajul fără rezistenţă dacă nu intră în conflict direct cu valorile lui fundamentale. În plus, nu este necesar ca auditoriul să fie cult: mesaje complexe pot fi transmise şi prin desene animate. Un alt avantaj este identificarea auditoriului cu situaţia şi comportamentul actorilor principali, inclusiv în viaţa reală.
Principalul inconvenient este timpul, pentru că realizarea unui film este un proces lent, greu de accelerat fără afectarea calităţii; ca urmare, nu este potrivit pentru confruntări de scurtă durată. Şi aspectul economic este foarte important, deoarece personalul şi materialul specializat necesar producerii unui film sunt extrem de costisitoare iar, dacă se doreşte folosirea unor actori de prestigiu, cheltuielile sunt şi mai mari. Un alt inconvenient poate fi cenzura, căci distribuirea şi prezentarea peliculelor pot fi uşor controlate de autorităţile guvernamentale; aparatele video oferă însă alternative la difuzare.
Concluzii
După această scurtă prezentare a principalelor mijloace folosite în operaţiile psihologice, este necesar să se ţină seama de faptul că, în ceea ce priveşte influenţa lor asupra auditoriului - obiectiv în general, nu trebuie să se formuleze comparaţii absolute. Selecţionarea celor mai adecvate mijloace se face în funcţie de auditoriul-obiectiv şi de multiplele aspecte concrete ale fiecărui conflict.
Criteriile de alegere a mijloacelor în faza de planificare a operaţiilor psihologice nu sunt prezentate în această secţiune.
În cadrul fazei de planificare sunt selecţionate mijloacele de folosit; este necesar ca acestea să fie utilizate în mod atât de abil încât să se ajungă la auditoriu pe mai multe căi, pentru ca recepţionarea să fie sigură, fără însă să determine saturarea acestuia (studierea cantităţii).
Alături de elementele operative însărcinate cu difuzarea din unităţile de operaţii psihologice trebuie să se afle mereu elemente de protecţie, pentru a se evita compromiterea acţiunilor.
Această secţiune s-a referit la principalele mijloace, dar este de notat că orice acţiune sau obiect poate deveni mijloc de operaţii psihologice (inscripţiile murale, afişele, inscripţiile de pe tricouri etc.).
Promptitudinea cu care se face legătura dintre operaţiile psihologice şi foile volante face ca acestea să pară unicul mijloc de folosit şi ca toate acţiunile să se reducă la utilizarea lor. Articolul de faţă respinge acest lucru şi evidenţiază faptul că fiecare auditoriu necesită anumite mijloace concrete, care nu sunt numai foile volante.
Pe lângă mijloacele "reglementare" ce pot fi folosite într-o campanie de operaţii psihologice, există şi altele care, deşi nu atât de convenţionale, pot fi perfect valabile; de exemplu, contingentul spaniol din Bosnia-Herţegovina a obţinut rezultate notabile prin tratamentul bun aplicat părţilor aflate în dispută, ascultându-le şi înţelegându-le problemele, prin recurgerea pe scară largă la "şiretenie" în problemele spinoase şi chiar prin folosirea câtorva lădiţe cu sticle de vin ca mostre de bună dispoziţie.
1) acest bilet de liberă trecere nu asigură acelui militar ce se predă condiţia de prizonier de război.
Bibliografia la autor
psih. Eusebiu Tihan
De curând, în structura unor state a apărut un nou tip de unităţi participante la operaţiile psihologice care dispun de personal cu importante cunoştinţe în domeniu. Desigur, cel ce nu are o idee clară despre operaţiile psihologice consideră această temă obscură, sinistră, legată de spălarea creierelor şi de alte lucruri similare. Pentru a demonstra contrariul, în această secţiune vom prezenta diferitele tipuri de producţii folosite pentru modificarea atitudinii sau comportamentului unui auditoriu-obiectiv în scopul obţinerii unor avantaje militare sau politice. Aşadar, vom studia acţiuni şi materiale tangibile, planificate de ofiţeri şi realizate într-o perioadă scurtă de timp de soldaţi conduşi de subofiţeri.
Înainte de a intra în studierea mijloacelor utilizate în operaţiile psihologice, este necesar să precizăm diferenţa dintre publicitate şi propagandă: prima urmăreşte scopuri economice iar cea de-a doua are scopuri militare şi politice, dar ambele caută să modifice atitudini şi comportamente în vederea realizării scopurilor citate. Dacă Spania dispune de profesionişti ai publicităţii aflaţi în avangarda mondială în acest domeniu, de ce să nu dispună şi de unităţi de operaţii psihologice care să fie comparabile sau chiar mai bune decât cele din ţările cu care se compară?
Definiţie şi clasificare
Mijloacele pentru operaţiile psihologice sunt cele utilizate în scopul stabilirii oricărui tip de comunicare cu auditoriul-obiectiv sau cu publicul alb. Sunt aşadar uneltele folosite pentru completarea sau înlocuirea comunicării interpersonale directe în cazurile când aceasta îi este inaccesibilă auditoriului sau când auditoriul nu este receptiv ori, pur şi simplu, când este de dimensiuni prea mari pentru a te apropia de el prin acest gen de comunicare .
Clasificarea cea mai comună are în vedere simţurile pe care auditoriul va trebui să le folosească pentru captarea mesajului. Astfel, se vorbeşte de:
- mijloace vizuale - în principal, cuvântul scris dar şi filme mute, desene, expoziţii, reţeaua INTERNET etc.;
- mijloace sonore - cuvânt vorbit, muzică, efecte speciale;
- mijloace audiovizuale (comunicare simultană pe cale vizuală şi sonoră).
Mijloacele vizuale
Foile volante, în general de dimensiunile unei pătrimi de coală de hârtie, conţin un mesaj tipărit pe ambele feţe (text, grafică sau ambele simultan) şi ajung în posesia auditoriului-ţintă prin diferite procedee. Ele sunt denumite "gloanţe albe" sau "gloanţe de hârtie".
În ceea ce priveşte realizarea, proiectarea, dispunerea graficii şi a imaginilor, trebuie să se ţină cont de o infinitate de chestiuni de tip tehnic. Pot fi aplicate cele mai multe din tehnicile din domeniul publicităţii.
Tema foilor volante poate fi standard, utilă în orice moment al conflictului şi pentru orice element sau unitate a auditoriului-obiectiv, ori pentru situaţii particulare, cum ar fi unităţile care rămân izolate sau cele în care cadrele de comandă sunt foarte nepopulare. Un tip special de foaie volantă este biletul de liberă trecere, creat în primul război mondial, ce garantează tratamentul corect al celui care îşi manifestă în mod deschis dorinţa de a se preda1). Foaia volantă de acest tip trebuie să fie realizată din hârtie rezistentă şi să aibă dimensiuni mici (pentru a putea fi ascunsă), textul conţinând indicaţii privind predarea şi indicaţii pentru soldatul căruia îi va fi arătată, semnate de o autoritate din trupele proprii. Practic, toţi irakienii care s-au predat în războiul din Golful Persic aveau bilete de liberă trecere, deşi pentru a le păstra îşi puseseră viaţa în pericol.
Foile volante pot fi difuzate la sol de patrule de luptă în adâncime, de unităţi obişnuite (în acţiuni defensive, la abandonarea unei poziţii), de agenţi infiltraţi sau speciali, indicaţi mai ales pentru difuzarea de propagandă gri (sursă necu-noscută) sau neagră (sursă schimbată), cu ajutorul unor proiectile de artilerie (aruncătoare cal. 105 şi 155 mm) sau cu mâna (în operaţiile de menţinere a păcii). Ele pot fi difuzate şi din aer, cu avioane şi elicoptere (bombe aeriene, pachete lansate sau aruncare cu mâna), baloane sau avioane fără pilot, ori pe apă (râuri sau mări), cum au făcut americanii în golful din Kuweit.
Criteriile de alegere a mijlocului de difuzare sunt disponibilitatea de mijloace de lansare, extinderea şi gradul de precizare a zonei de acoperit, situaţia tactică şi condiţiile meteorologice.
Principalele avantaje ale foilor volante sunt:
- costul (procesul de producere este relativ ieftin şi simplu);
- persistenţa (un mesaj tipărit durează până la distrugerea fizică, nu este supus lipsei de precizie a memoriei umane, se poate transmite din mână în mână, poate fi păstrat şi deci recitit şi poate conţine explicaţii detaliate);
- selectivitatea auditoriului-obiectiv (poate fi predat unui obiectiv specific, fără să ajungă la unul diferit de cel prevăzut).
Principalele dezavantaje pot fi:
- viteza de difuzare (le lipseşte caracterul imediat al transmisiilor de radio şi televiziune);
- distribuirea (necesită mult timp şi mijloace logistice şi poate fi serios afectată de situaţia tactică);
- cultura auditoriului (în caz de analfabetism este greu să se transmită idei complexe prin material tipărit, cu excepţia ilustraţiilor şi desenelor);
- neutralizarea materialului tipărit sau acţiunile de pedepsire întreprinse de cadrele de comandă asupra celor aflaţi în posesia materialului tipărit.
Posterele sau afişele sunt materiale tipărite pe o singură faţă, aşezate într-un loc fix, auditoriul putând fi orice trecător; de aceea, este necesar să conţină mesaje foarte scurte, care să nu invite la dezbatere, şi o componentă grafică importantă.
Tehnicile de proiectare şi elaborare sunt similare cu cele ale foilor volante. De format mic şi pe hârtie adezivă se transformă în autocolante.
În campaniile de scurtă durată de nivel tactic, materialele tipărite sub formă de foi volante şi postere au fost, în mod tradiţional, majoritare în operaţiile psihologice şi probabil că vor continua să fie. Totuşi, există şi altele, cum ar fi:
- reţeaua INTERNET, mijloc interesant, de apariţie recentă, cu mari posibilităţi; trebuie avut în vedere ca auditoriul să fie conectat la ea;
- broşuri - mărimea de buzunar sau similar, prezentând monografic o temă;
- periodice şi reviste;
- fotografii murale de mari dimensiuni (de exemplu, portretul lui Saddam Hussein pe aproape toate faţadele clădirilor din Bagdad);
- grafică murală sau compoziţii de mari dimensiuni;
- periodice murale - afişe cu format de ziar.
Mijloacele sonore
Difuzorul, care reprezintă semnul convenţional al unităţilor de operaţii psihologice, a fost utilizat pentru întâia dată în primul conflict mondial deoarece caracteristicile folosirii lui se adaptau la acest tip de război static de poziţii fixe. Considerat o prelungire a întâlnirii faţă în faţă, el exploatează efectul de şoc produs de mesajele scurte, pe bază de fraze-cheie, repetate cu emfază. Mesajele mai lungi de 20 de secunde i-ar provoca în mod clar neutralizarea şi, în plus, ar zăpăci auditoriul-obiectiv.
Mesajele pot fi înregistrate sau transmise în direct. Sunt recomandabile primele pentru că oferă mare claritate, pot fi repetate şi asigură exactitate; desigur, ele nu pot determina o schimbare neaşteptată a situaţiei.
Un aspect interesant se referă la vocea utilizată deoarece, deşi pare simplu, nu oricine are calităţile necesare. Exprimarea trebuie să fie viguroasă, vocea clară şi pronunţarea corectă. Este necesar ca mesajul să fie convingător, să aibă fluiditate şi să folosească termeni locali. Acest lucru face ca, de multe ori, să fie utilizaţi dezertori, mesajul fiind revăzut în prealabil de un localnic leal.
Difuzoarele pot emite nu numai mesaje, ci şi muzică sau efecte sonore. În acest sens, un caz deosebit a avut loc în Panama, unde trupele americane au încercuit palatul în care se afla preşedintele Noriega şi l-au supus mai multe zile şi nopţi unor emisiuni cu volumul la maximum de muzică heavy metal! Procedeul a fost repetat în războiul din Golful Persic.
Principalele avantaje ale utilizării difuzoarelor sunt:
- selectivitatea (raza scurtă de acţiune face posibilă dirijarea spre obiective mici, bine identificate, mesajele fiind adaptate specificului situaţiei acestora);
- atractivitatea (fiind o prelungire a întâlnirii directe, permite stabilirea intimităţii cu auditoriul-obiectiv);
- mobilitatea (difuzoarele pot fi portative cu autoamplificare ori montate pe autovehicule sau elicoptere);
- rapiditatea (mesajul oral poate fi pregătit în timp scurt).
Aspectele care fac nerecomandabilă utilizarea lor sunt:
= raza scurtă de acţiune (aproximativ 2 km), condiţionată de vegetaţie şi relief, de condiţiile meteorologice, de zgomotul luptei;
= vulnerabilitatea (consecinţă a punctului anterior);
= persistenţa redusă (mesajele pot fi uitate sau distorsionate).
Radioul. Din acest punct, mijloacele folosite încep să fie mai sofisticate şi mai scumpe, dar pot avea influenţă mare. Radioul, ca şi televiziunea şi filmul, poate utiliza echipe de emisie civile, dar unele armate, cum ar fi cea americană sau germană, dispun de staţii de emisie deservite numai de personal militar. Ca mijloc de operaţii psihologice, radioul se foloseşte cu grija de a se anunţa anterior orele de emisie; este necesar ca programele să se repete de mai multe ori pe zi şi ca mesajelor să li se asigure mare credibilitate; programul trebuie să fie planificat în mod logic în funcţie de interesele auditoriului pentru a fi atractiv; programarea va fi echilibrată şi variată; selecţionarea crainicilor este fundamentală, pentru că pot deveni figuri populare şi respectabile, provocând identificarea auditoriului-obiectiv cu interesele lor. De multe ori, tonul vocii influenţează mai mult decât argumentele logice la care se face apel.
Avantajele utilizării radioului sunt rapiditatea (programul poate fi pregătit în scurt timp, în funcţie de schimbările bruşte şi neaşteptate ale situaţiei politice sau militare) şi raza mare de acţiune. Prin intermediul lui se poate ajunge la auditorii de mari dimensiuni. Un avantaj important este faptul că ascultarea poate deveni repede obicei. În plus, dispunând de o mulţime de formate de programe, realizatorul îl poate adopta pe cel mai adecvat auditoriului-obiectiv. Radioul este indicat mai ales în cazul analfabeţilor. Trebuie să se ţină seama de puterea emoţională a cuvântului vorbit deoarece, prin timbru, intonaţie etc., se creează emoţii care influenţează sentimentele auditoriului.
Aspectele negative se referă la uşurinţa cu care poate fi localizată şi bruiată staţia de emisie, la limitele determinate de relief şi de condiţiile meteorologice, la viaţa scurtă a mesajelor (care pot fi uitate), la competiţia cu posturile de radio civile sau cu cele ale inamicului şi, mai ales, la existenţa aparatelor de recepţie (şi a bateriilor sau a energiei electrice) la auditoriu. În războiul din insulele Malvine englezii pregătiseră pentru soldaţii argentinieni aparate de radio cu baterii, deşi comandanţii acestora interziseseră folosirea receptoarelor. Sfârşitul conflictului a evitat distribuirea respectivelor aparate.
Mijloacele audiovizuale
Desigur, întâlnirea faţă în faţă este mijlocul cel mai eficace: poate fi vorba de conversaţii informale sau de un program de vizite organizat, în aparenţă, cu alte scopuri. Eficienţa acestui mijloc este consecinţa credibilităţii sale ridicate (auditoriul-obiectiv poate evalua sursa), a posibilităţii de a repeta ideile-forţă cu uşoare variaţiuni şi a faptului că emitentul poate evalua în mod simplu dacă rezultatul dorit este obţinut şi, în caz negativ, poate introduce corecţii. Desigur, acest mijloc este supus limitării determinate de situaţia tactică; el poate fi foarte interesant în operaţiile de menţinere a păcii. Pentru ca acest procedeu să aibă succes, cel care transmite mesajul trebuie să fie atât de bine pregătit încât să evite interpretările greşite datorate dicţiei sau exprimării şi declaraţiile contrare intereselor proprii.
Televiziunea este considerată unul din mijloacele cele mai influente care pot fi folosite în operaţiile psihologice. Ea alătură efectului vizual al filmului familiaritatea radioului. Trebuie să se ţină seama de intimitatea determinată de prezenţa televizorului în cămin sau în localul de adunare a comunităţii şi de tendinţa de a-l considera mijloc de distracţie.
Avantajele televiziunii sunt rapiditatea cu care se poate reacţiona la situaţii noi sau schimbătoare, faptul că nu este necesar ca cei ce o urmăresc să aibă un anumit nivel de cultură (cazul analfabeţilor) şi că este universală, că orice societate, oricât de specială ar fi, este capabilă să asimileze mesajul transmis printr-un program TV.
Logic, televiziunea nu este un panaceu pentru că folosirea sa are şi inconveniente. Raza de acţiune nu este mare şi poate fi mărită numai cu ajutorul unor staţii de retransmisie vulnerabile şi costisitoare. Desigur, legăturile prin satelit au produs o revoluţie în acest sens, conferind emisiunilor TV potenţial strategic.
O altă limitare este reprezentată de condiţia ca auditoriul-obiectiv să posede echipamentul necesar. În unele ţări numai clasele superioare au astfel de aparate. Caracterul temporar şi competenţa afectează şi ele televiziunea. Unul din principalele inconveniente este costul economic, pentru că staţiile de transmisie sunt scumpe în ceea ce priveşte realizarea iar întreţinerea şi funcţionarea lor necesită personal tehnic numeros. Costul şi complexitatea tehnică a producerii şi difuzării sugerează posibilitatea de a utiliza, în operaţiile psihologice, instalaţiile civile existente.
Filmul este un mijloc de mare popularitate în special în zonele unde nu există televiziune. Exemplul cel mai clar este reprezentat de peliculele americane de război din timpul celui de-al doilea conflict mondial, cu evidente scopuri propagandistice. În plus, predispoziţia spectatorului de a intra în sala de cinema trebuie incitată prin informaţii mai mult sau mai puţin obiective.
Filmul are avantajul credibilităţii, căci influenţa unei pelicule bine realizate tinde să depăşească aptitudinile critice ale unui auditoriu nesofisticat, care îi absoarbe mesajul fără rezistenţă dacă nu intră în conflict direct cu valorile lui fundamentale. În plus, nu este necesar ca auditoriul să fie cult: mesaje complexe pot fi transmise şi prin desene animate. Un alt avantaj este identificarea auditoriului cu situaţia şi comportamentul actorilor principali, inclusiv în viaţa reală.
Principalul inconvenient este timpul, pentru că realizarea unui film este un proces lent, greu de accelerat fără afectarea calităţii; ca urmare, nu este potrivit pentru confruntări de scurtă durată. Şi aspectul economic este foarte important, deoarece personalul şi materialul specializat necesar producerii unui film sunt extrem de costisitoare iar, dacă se doreşte folosirea unor actori de prestigiu, cheltuielile sunt şi mai mari. Un alt inconvenient poate fi cenzura, căci distribuirea şi prezentarea peliculelor pot fi uşor controlate de autorităţile guvernamentale; aparatele video oferă însă alternative la difuzare.
Concluzii
După această scurtă prezentare a principalelor mijloace folosite în operaţiile psihologice, este necesar să se ţină seama de faptul că, în ceea ce priveşte influenţa lor asupra auditoriului - obiectiv în general, nu trebuie să se formuleze comparaţii absolute. Selecţionarea celor mai adecvate mijloace se face în funcţie de auditoriul-obiectiv şi de multiplele aspecte concrete ale fiecărui conflict.
Criteriile de alegere a mijloacelor în faza de planificare a operaţiilor psihologice nu sunt prezentate în această secţiune.
În cadrul fazei de planificare sunt selecţionate mijloacele de folosit; este necesar ca acestea să fie utilizate în mod atât de abil încât să se ajungă la auditoriu pe mai multe căi, pentru ca recepţionarea să fie sigură, fără însă să determine saturarea acestuia (studierea cantităţii).
Alături de elementele operative însărcinate cu difuzarea din unităţile de operaţii psihologice trebuie să se afle mereu elemente de protecţie, pentru a se evita compromiterea acţiunilor.
Această secţiune s-a referit la principalele mijloace, dar este de notat că orice acţiune sau obiect poate deveni mijloc de operaţii psihologice (inscripţiile murale, afişele, inscripţiile de pe tricouri etc.).
Promptitudinea cu care se face legătura dintre operaţiile psihologice şi foile volante face ca acestea să pară unicul mijloc de folosit şi ca toate acţiunile să se reducă la utilizarea lor. Articolul de faţă respinge acest lucru şi evidenţiază faptul că fiecare auditoriu necesită anumite mijloace concrete, care nu sunt numai foile volante.
Pe lângă mijloacele "reglementare" ce pot fi folosite într-o campanie de operaţii psihologice, există şi altele care, deşi nu atât de convenţionale, pot fi perfect valabile; de exemplu, contingentul spaniol din Bosnia-Herţegovina a obţinut rezultate notabile prin tratamentul bun aplicat părţilor aflate în dispută, ascultându-le şi înţelegându-le problemele, prin recurgerea pe scară largă la "şiretenie" în problemele spinoase şi chiar prin folosirea câtorva lădiţe cu sticle de vin ca mostre de bună dispoziţie.
1) acest bilet de liberă trecere nu asigură acelui militar ce se predă condiţia de prizonier de război.
Bibliografia la autor
DETERIORAREA RUTINEI DE ALIMENTAŢIE
Psiholog specialist TIHAN EUSEBIU
Sectia ATI II Toxicologie,(colaborator)
Spitalul Clinic de Urgenţă, Bucuresti
Rezumat: Cu excepţia tulburărilor de alimentaţie în literatura de specialitate se menţionează foarte puţin despre deteriorarea/alterarea aportului nutriţional la subiecţii cu tulburări de natură psihiatrică. Manifestarea unui aport nutritional inadecvat pot provoca sechele severe. Echipa de abordare medicală joacă un rol important atât în detectarea cât şi în intervenţia asupra subiecţilor ce experimentează deteriorări în nutriţie sau aport insatisfăcător faţă de trebuinţele organismului. Echipa teapeutică trebuie să fie conştientă de aspectul dinamic dintre emoţii, stare cognitivă şi comportamente alimentare cât şi de efectele în pla psihologic a medicaţiei psihorope asupra aportului nutriţional.
Resume: With the exception of eating disorders, little is mentioned in the literature regarding tha altered nutritional intake of the psychiatric clients. However, the manifestations of an inadequate intake could become a serious sequela to many psychiatric disorders and treatments. The psychiatric mental health team can play a key role in both detection and intervention for the subjects experiencing alteration in nutrition, less than body requirements. The terapeutic team must be aware of the dynamic interplay between emotions, cognitive status, and eating behaviors, as well as the psychological effects of psychotropic medicationss on nutritional intake
Cuvinte cheie: pacient, alimentatie, aport nutritional, analiză psihologică, evaluare trebuinţe, schemă tratament, terapie
Prin deteriorarea rutinei de alimentaţie înţelegem o stare în care exerciţiul unui individ de absorbţie de substanţe nutritive este insuficient pentru a realiza trebuinţele metabolice. Acest aspect se constituie din ce în ce mai frecvent în diagnostic al subiecţilor internaţi în secţia ATI II Toxicologie a spitalului clinic d eurgenţă Bucuresti.
Prin această definiţie dorim să evidenţiem aportul nutritiv inadecvat simultan cu o diminuare în aportul caloric conform necesarului. Toate acestea conduc la dereglarea de aport nutriţional.
Acest diagnostic poate fi rezultatul unei sume de stări de ordin emoţional, boli de natură psihiatrică, diferite terapii, cât şi faptului că subiectul este incapabil pur şi simplu să îşi poarte de grijă. De aceea, în analiză psihologică a unui subiect se are în vedere unele aspecte foarte importante legate de trebuinţele nutriţionale, cum ar fi:
- înţelegerea de către subiect a legăturii dintre stările emoţionale şi diferitele tratamente pe care le derulează şi aportul nutriţional,
- evaluarea statusului nutritional la acceptarea in cura de spitalizare, pe parcursul acesteia şi la externare.
- incorporarea aprecierii stării de nutriţie în planul de tratament,
- monitorizarea şi analiza conţinutului nutriţional a alegerilor alimentae ale subiectului (fişa de aport caloric),
- schema nutriţională după externare
În continuare dorim să explicăm aspecte ale comportamentului instinctual alimentar întâlnite în practica noastră.
Comportamentul instinctual şi tulburările lui
Instinctele sunt complexe de însuşiri înnăscute şi moştenite ereditar, corespunzând trebuinţelor biologice ale individului şi determinând comportamente specifice, pe bază nerurofiziologică complexă şi prestabilită. Ele au drept propietate fundamentală păstrarea însuşirilor specifice speciei, păstrarea integrităţii structurale şi funcţionale a individului. La om, comportamentul instinctual suferă o diferenţiere calitativă, fiind pus sub controlul proceselor voliţionale şi în acord cu convenienţele sociale.
1. Tulburările instinctului alimentar
Comportamentul alimentar corespunde satisfacerii cererii energetice a organismului, fiind reglat de centrii hipotalamici integraţi la nivelul rinencefalului, substanţei reticulate şi în final, al cortexului, al cărui rol se referă la aspectele mai elaborate ale acestuia. În aparenţă simplu, comportamentul alimentar „este instrumentul original şi primar al însoţirii dintre om şi natură, este prima sa relaţie vitală” (Tremolieres), de aceea tulburările sale au întotdeauna semnificaţie psihopatologică.
Exagerarea instinctului alimentar
1.1. Bulimia este o exagerare a nevoii de hrană, în care foamea nu poate fi satisfăcută. Se întâlneşte în stările de excitaţie maniacală, stări anxioase, depresii, tumori diencefalice.
1.1.2. Polifagia este o creştere a apetitului, însoţită de ingerarea unor materii nealimentare, având aspectul unei lăcomii excesive (voracitate). Se întâlneşte în întârzierile mintale grave, demenţele de toate tipurile, unele schizofrenii şi rar în tulburările severe de personalitate.
1.1.3. Potomania este o exagerare a cantităţii de lichide ingerate, în absenţa unei cauze organice (diabet insipid, diabet zaharat). Se întâlneşte în tulburări de personalitate de tip isteric, border-line.
1.1.4. Dipsomania constă în nevoia imperioasă de a consuma alcool, care apare cu caracter periodic. Bolnavul poate să nu fie un alcoolic, iar de multe ori este chiar abstinent (Bleuler) în intervalele dintre accesele dipsomanice.
1.2. ANOREXIA
Reprezintă o scădere până la absenţă a apetitului alimentar însoţită de reducerea cantităţii de alimente pe care subiectul le ingeră. Poate apare într-o serie de circumstanţe în care are semnificaţii deosebite:
1.2.1. Anorexia mentală (esenţială, a tinerelor fete) a fost descrisă în 1873 de către Lasegue şi se caracterizează prin lipsa apetitului, scădere ponderală şi o stare psihică particulară. Condiţiile deosebite în care aceasta apare – tinere de 15-18 ani care-şi minimalizează slăbirea, păstrându-şi prin contrast activitatea normalăm adesea chiar amplificându-şi-o. Sugerează un refuz inconştient în acceptarea unui nou statut psihosomatic, o teamă de propria feminitate. Se întâlneşte la adolescente cu tulburări particulare de personalitate (isterice, obsesionale sau schizoide), uneori însă poate fi posibilă poartă de intrare într-o psihoză schizofrenică.
1.2.2. Anorexiile nevrotice sunt scăderi ale apetitului a căror semnificaţie reiese numai din context. Astfel, în isterie, scăderea ponderală este a conduitei restrictive la care se supune subiectul, în comparatie cu „excesele” celorlalţi; în hipocondrie, este însoţită de plângeri hipocondriace şi o selectivitate „medical-ştiinţifică” în alegerea sau în respingerea alimentelor; în stările anxioase, neliniştea poate pur şi simplu împiedica subiectul să se alimenteze, în stările fobice şi obsesive, unde fobia de îngrăşare este însoţită de o luptă anxioasă permanentă(lungi perioade restrictive întretăiate de excese bulimice culpabilizatoare), în stările depresive putându-se ajunge până la refuz alimentar.
Bibliografie
1. APA, Diagnostic and statistical Manual of mental disorders, 1987,
2. DSM IV R, Manual de diagnostic şi tratament a tulburărilor mentale. 2000, Bucuresti,
3. Gorgos Ctin, Dictionar de psihiatrie. Vol.1-4,
4. McFarland G., Durand Thomas M., Psychiatric mental health nursing. J.B.Lippincott Co.,1990
Sectia ATI II Toxicologie,(colaborator)
Spitalul Clinic de Urgenţă, Bucuresti
Rezumat: Cu excepţia tulburărilor de alimentaţie în literatura de specialitate se menţionează foarte puţin despre deteriorarea/alterarea aportului nutriţional la subiecţii cu tulburări de natură psihiatrică. Manifestarea unui aport nutritional inadecvat pot provoca sechele severe. Echipa de abordare medicală joacă un rol important atât în detectarea cât şi în intervenţia asupra subiecţilor ce experimentează deteriorări în nutriţie sau aport insatisfăcător faţă de trebuinţele organismului. Echipa teapeutică trebuie să fie conştientă de aspectul dinamic dintre emoţii, stare cognitivă şi comportamente alimentare cât şi de efectele în pla psihologic a medicaţiei psihorope asupra aportului nutriţional.
Resume: With the exception of eating disorders, little is mentioned in the literature regarding tha altered nutritional intake of the psychiatric clients. However, the manifestations of an inadequate intake could become a serious sequela to many psychiatric disorders and treatments. The psychiatric mental health team can play a key role in both detection and intervention for the subjects experiencing alteration in nutrition, less than body requirements. The terapeutic team must be aware of the dynamic interplay between emotions, cognitive status, and eating behaviors, as well as the psychological effects of psychotropic medicationss on nutritional intake
Cuvinte cheie: pacient, alimentatie, aport nutritional, analiză psihologică, evaluare trebuinţe, schemă tratament, terapie
Prin deteriorarea rutinei de alimentaţie înţelegem o stare în care exerciţiul unui individ de absorbţie de substanţe nutritive este insuficient pentru a realiza trebuinţele metabolice. Acest aspect se constituie din ce în ce mai frecvent în diagnostic al subiecţilor internaţi în secţia ATI II Toxicologie a spitalului clinic d eurgenţă Bucuresti.
Prin această definiţie dorim să evidenţiem aportul nutritiv inadecvat simultan cu o diminuare în aportul caloric conform necesarului. Toate acestea conduc la dereglarea de aport nutriţional.
Acest diagnostic poate fi rezultatul unei sume de stări de ordin emoţional, boli de natură psihiatrică, diferite terapii, cât şi faptului că subiectul este incapabil pur şi simplu să îşi poarte de grijă. De aceea, în analiză psihologică a unui subiect se are în vedere unele aspecte foarte importante legate de trebuinţele nutriţionale, cum ar fi:
- înţelegerea de către subiect a legăturii dintre stările emoţionale şi diferitele tratamente pe care le derulează şi aportul nutriţional,
- evaluarea statusului nutritional la acceptarea in cura de spitalizare, pe parcursul acesteia şi la externare.
- incorporarea aprecierii stării de nutriţie în planul de tratament,
- monitorizarea şi analiza conţinutului nutriţional a alegerilor alimentae ale subiectului (fişa de aport caloric),
- schema nutriţională după externare
În continuare dorim să explicăm aspecte ale comportamentului instinctual alimentar întâlnite în practica noastră.
Comportamentul instinctual şi tulburările lui
Instinctele sunt complexe de însuşiri înnăscute şi moştenite ereditar, corespunzând trebuinţelor biologice ale individului şi determinând comportamente specifice, pe bază nerurofiziologică complexă şi prestabilită. Ele au drept propietate fundamentală păstrarea însuşirilor specifice speciei, păstrarea integrităţii structurale şi funcţionale a individului. La om, comportamentul instinctual suferă o diferenţiere calitativă, fiind pus sub controlul proceselor voliţionale şi în acord cu convenienţele sociale.
1. Tulburările instinctului alimentar
Comportamentul alimentar corespunde satisfacerii cererii energetice a organismului, fiind reglat de centrii hipotalamici integraţi la nivelul rinencefalului, substanţei reticulate şi în final, al cortexului, al cărui rol se referă la aspectele mai elaborate ale acestuia. În aparenţă simplu, comportamentul alimentar „este instrumentul original şi primar al însoţirii dintre om şi natură, este prima sa relaţie vitală” (Tremolieres), de aceea tulburările sale au întotdeauna semnificaţie psihopatologică.
Exagerarea instinctului alimentar
1.1. Bulimia este o exagerare a nevoii de hrană, în care foamea nu poate fi satisfăcută. Se întâlneşte în stările de excitaţie maniacală, stări anxioase, depresii, tumori diencefalice.
1.1.2. Polifagia este o creştere a apetitului, însoţită de ingerarea unor materii nealimentare, având aspectul unei lăcomii excesive (voracitate). Se întâlneşte în întârzierile mintale grave, demenţele de toate tipurile, unele schizofrenii şi rar în tulburările severe de personalitate.
1.1.3. Potomania este o exagerare a cantităţii de lichide ingerate, în absenţa unei cauze organice (diabet insipid, diabet zaharat). Se întâlneşte în tulburări de personalitate de tip isteric, border-line.
1.1.4. Dipsomania constă în nevoia imperioasă de a consuma alcool, care apare cu caracter periodic. Bolnavul poate să nu fie un alcoolic, iar de multe ori este chiar abstinent (Bleuler) în intervalele dintre accesele dipsomanice.
1.2. ANOREXIA
Reprezintă o scădere până la absenţă a apetitului alimentar însoţită de reducerea cantităţii de alimente pe care subiectul le ingeră. Poate apare într-o serie de circumstanţe în care are semnificaţii deosebite:
1.2.1. Anorexia mentală (esenţială, a tinerelor fete) a fost descrisă în 1873 de către Lasegue şi se caracterizează prin lipsa apetitului, scădere ponderală şi o stare psihică particulară. Condiţiile deosebite în care aceasta apare – tinere de 15-18 ani care-şi minimalizează slăbirea, păstrându-şi prin contrast activitatea normalăm adesea chiar amplificându-şi-o. Sugerează un refuz inconştient în acceptarea unui nou statut psihosomatic, o teamă de propria feminitate. Se întâlneşte la adolescente cu tulburări particulare de personalitate (isterice, obsesionale sau schizoide), uneori însă poate fi posibilă poartă de intrare într-o psihoză schizofrenică.
1.2.2. Anorexiile nevrotice sunt scăderi ale apetitului a căror semnificaţie reiese numai din context. Astfel, în isterie, scăderea ponderală este a conduitei restrictive la care se supune subiectul, în comparatie cu „excesele” celorlalţi; în hipocondrie, este însoţită de plângeri hipocondriace şi o selectivitate „medical-ştiinţifică” în alegerea sau în respingerea alimentelor; în stările anxioase, neliniştea poate pur şi simplu împiedica subiectul să se alimenteze, în stările fobice şi obsesive, unde fobia de îngrăşare este însoţită de o luptă anxioasă permanentă(lungi perioade restrictive întretăiate de excese bulimice culpabilizatoare), în stările depresive putându-se ajunge până la refuz alimentar.
Bibliografie
1. APA, Diagnostic and statistical Manual of mental disorders, 1987,
2. DSM IV R, Manual de diagnostic şi tratament a tulburărilor mentale. 2000, Bucuresti,
3. Gorgos Ctin, Dictionar de psihiatrie. Vol.1-4,
4. McFarland G., Durand Thomas M., Psychiatric mental health nursing. J.B.Lippincott Co.,1990
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
