PUCIUL

extras din lucrarea Razboi civil, terorism si gangesteri, Radai Raikhlin (traducereTihan Eusebiu)

Puci: încercare a unui grup politic de a răsturna un regim politic, o ordine statală (DEX)

Cuvântul german „putsch” descrie „aventura” în încercarea de a-l captura pe lider. În cazurile în care puciul este încununat de succes, cuvântul „aventură” dispare şi împreună cu acesta şi cuvântul „puci”. Sunt preferate epitete mult mai eroice cum ar fi: eliberare, revoluţionar etc. Puciul este caracteristic perioadei forţei duale. Atât aripa de stânga cât şi cea de dreapta, organizează puciuri care ar descrie sfârşitul colapsului. Iată o descriere a unor puciuri, descriere ce am preluat-o din Enciclopedia Britanică.

Puciul bolşevic.În timpul primului război mondial, Lenin trăind în Elveţia s-a agitat pentru distrugerea Rusiei. Acest fapt a atras atenţia Germaniei, care a realizat că ei nu ar putea învinge în război fără a reuşi întru-câtva să forţeze Rusia să semneze un tratat de pace separat. În aprilie 1917, ei au aranjat tranzitul lui Lenin prin Germania în Suedia şi de aici în Rusia, unde sperau că bolşevicii vor îndrăgi sentimentel de antirăzboi. În acest scop l-au ajutat în mod generos cu bani pe Lenin, bani necesari să-şi organizeze partidul şi să-şi structureze presa. Sesizând starea de slăbiciune a guvernului provizoriu şi inerenta instabilitate a „forţei duale”, sosind în Rusia la 3 aprilie 1917 (16 aprilie după stilul nou) Lenin a căutat să deruleze imediat o revoluţie. Totuşi, el avea de înfruntat majoritatea discipolilor săi care se îndoiau de reuşită. Scepticii au fost motivaţi când în iulie 1917, puciul condus de bolşevici a fost ratat grosolan. Ei erau aproape de a reuşi când guvernul a primit informaţia despre aranjamentul lui Lenin cu germanii, ceea ce a cauzat furia trupelor în a dispersa rebelii şi a termina cu nesupunerea. Abandonându-şi pe ascuns discipolii, Lenin s-a refugiat în Finlanda.După înfrângerea bolşevicilor în iulie, conducerea guvernului provizoriu a revenit lui Kerensky. Kerensky, un avocat al revoluţionarilor socialişti şi deputat în Dumă, era cel mai bun radical cunoscut în ţară datorită apărării prizonierilor politici şi a unei arzătoare retorici anti guvernamentale. Un superb vorbitor, căruia îi lipsea judecata politică pentru a-şi realiza ambiţiile politice. Conştient că pentru o astfel de putere trebuie să se sprijine pe toate sovietele ruse, Kerensky a decis că ameninţarea democraţiei Rusiei venea doar din orientarea de dreapta. Pentru aceasta el a desemnat elemente conservatoare civile şi militare, dintre care cel mai marcant era generalul Lavr Kornilov, un ofiţer patriot pe care l-a desemnat comandant dar care, în curând, i-a devenit rival. Pentru a câştiga sprijinul sovietului, încă controlat de revoluţionarii socialişti şi de Mensheviks, Kerensky nu i-a pedepsit pe bolşevici pentru puciul din iulie şi i-a iertat după dezastru.Puciul antibolşevic şi consecinţele sale.Printr-un consens general, evenimentul decisiv în istoria guvernului provizoriu a fost conflictul lui Kerensky cu Kornilov, care a răbufnit în august (septembrie, stilul nou).Deşi nenumărate aspecte ale „afacerii Kornilov” au rămas până astăzi în obscuritate, se pare că Kerensky a provocat deliberat acea confruntare pentru a putea scăpa de competitori şi să apară ca fiind salvatorul revoluţiei. Primul ministru l-a informat în mod confidenţial pe Kornilov că bolşevicii pregătesc un nou complot în Petrograd, la începutul lui septembrie (ceea ce de fapt nu era adevărat) şi i-a solicitat trimiterea de trupe pentru a-i suprima. Când Kornilov a acţionat după cum i s-a ordonat, Kerensky l-a schimbat sub pretext că dorea să răstoarne guvernul. Acuzat de înaltă trădare, Kornilov s-a răsculat.Pentru Kerensky aceasta a fost o victorie a la Pyrrhus. Această acţiune a anihilat corpurile de ofiţeri de al cărui sprijin avea nevoie în conflictul ţesut cu bolşevicii. Bolşevicii s-au simţit justificaţi să afirme că guvernul provizoriu s-a dovedit ineficient şi că sovietele ar trebui să-şi asume autoritatea deplină şi nedivizată. Pe la finele lui septembrie spre octombrie, bolşevicii au început să câştige reprezentarea majoritară în soviete: Leon Trotsky, convertit recent la bolşevism, a devenit şeful sovietului din Petrograd, cea mai importantă regiune din ţară şi imediat s-a urcat într-o maşină pentru a-şi consolida puterea.Epidemia de puciuri bolşevice se întindea din Rusia până în Germania.Extrema stângă, condusă de Rosa Luxemburg şi Karl Leibknecht, au dorit să organizeze un partid al revoluţionarilor şi au fondat Partidul Comunist din Germania. Când tinerii extremişti, conduşi de Luxembrug şi Leibknecht, au organizat un puci de orientare de stânga la începutul lui 1919, ei au fost izolaţi şi au fost uşor înfrânţi de guvernul majorităţii socialiste şi al aliaţilor situaţi printre ofiţerii de orientare de dreapta. Luxemburg şi Leibknecht au fost asasinaţi, iar liderii care au rămas, au introdus grupul în Comintern.Un alt puci de orientare de stânga şi comunistă, ce a avut loc în Bavaria câteva luni mai târziu, a avut acelaşi insucces. La începutul lui 1920, grupurile independente au fuzionat cu majoritatea socialiştilor.

Puciul german. Puciul berii Hall, numit de asemenea şi Puciul din München, Puciul Bierkeller, Nchener Putsch sau Hitler Putsch, Adolfo Hitler a încercat să lanseze o insurecţie în Germania la 8 – 9 noiembrie 1923, împotriva Republicii lui Weimar. Hitler şi micul său Prtid Nazist s-au alăturat generalului Erich Ludendorff, un lider militar al aripii drepte germane din timpul primului război mondial. În seara de 8 noiembrie într-o berărie din München, Hitler şi omul său au obţinut acordul liderilor ce ar trebui să se alăture în sprijinurea „revoluţiei” din Berlin (după modelul marşului lui Benito Mussolini spre Roma ce s-a petrecut cu un an înainte); dar în ziua următoare, în marşul spre Marienplatz din centrul München-ului, aproximativ 3.000 de nazişti au fost întâmpinaţi cu salvele de foc ale cordonului de poliţişti; 16 nazişti şi 3 poliţişti au decedat. Ca urmare a unui proces derulat într-o instanţă bavariană, Ludendorff a fost eliberat, iar Hitler a primit un minim de pedeapsă pentru trădare – 5 ani de închisoare. Dar el a efectuat doar 8 luni în fortăreaţa din Landsberg, unde a scris cea mai mare parte din testamentul său, Mein Kampf („Bătălia mea”). Înăbuşirea puciului i-a creat lui Hitler faima internaţională, dar el s-a decis să obţină puterea prin mijloace legale. Istoria abundă cu suficiente exemple de puciuri. Ele nu sunt întotdeauna denumite puciuri, dar în toate cazurile sunt prezente aspecte ale incapacităţii autorităţii. Voi denumi orice revoltă politică un puci şi în special acea revoltă din decembrie 1997.* *Nu există graniţe bine delimitate între etapele procesului de degradare. Procesul poate fi foarte lent iar dinamicile sociale să fie reprezentate prin statistici asupra legilor încălcate, sentinţe stupide şi alte asemenea. Subit, trebuie să întâmpinăm o realitate în care unele incidente provoacă un puci întâmplător ori bine organizat. Puciurile şi răscoalele sunt modele bune pentru detectarea puterii sau slăbiciunii autorităţii şi cursul pe care îl urmează spre stabilitate sau degradare.Voi exemplifica prin descrierea puciului organizat de către sindicatele din Israel sau mai bine zis, de către liderii lor. Într-adevăr, scopul lor nu era să-şi dezvolte influenţa şi să răstoarne guvernul, dar la nivel local obiectivul lor era să-şi demonstreze puterea şi să o manifeste.

Exemplul nr.1. Am imigrat în Israel în 1973, am fost surprins de o grevă în sudul portului Ashdad. Totul a început cu paza de la intrarea în port cerând şefului comitetului sindicatului portului, Joshua Peretz să-şi arate permisul de intrare. Peretz a fost intrigat: „Nu ştii cine sunt eu?”, a împroşcat acesta. „Îţi voi arăta cine sunt !” A ordonat închiderea porţilor şi a oprit munca în port pentru toată ziua. Aceasta a produs portului daune considerabile.Exemplul nr.2. Datorită unei erori umane la compania de electricitate, Israelul a rămas fără electricitate timp de 3 zile. Întregul sistem energetic al ţării a căzut. Lucrătorului i se ceruse să descarce o linie de înaltă tensiune pentru a evita vreun accident. Scurt-circuitarea a fost făcută într-un loc impropriu. Sistemul de rezervă a intrat în funcţiune; câteva generatoare s-au separat unul după altul. Pentru a fi repus în funcţiune, întregul sistem trebuia sincronizat înainte de a intra în regim.După cum era de aşteptat, conducerea a cerut sancţionarea muncitorului incompetent, dar a intervenit sindicatul. Motivul nu stătea în simpatia faţă de muncitor, ci ei doreau să dovedească că sindicatul şi nu managementul decide cine să fie pedepsit şi cine iertat. Situaţia va fi suportabilă dacă s-ar aplica pedepsirea muncitorilor incompetenţi; în timp ce la primul exemplu forţa liderului de sindicat se manifestă doar în port, în cel de-al doilea doar în compania de electricitate. Totuşi, ca urmare a monopolizării producţiei şi distribuţiei de energie electrică pe teritoriul ţării, autoritatea a căpătat echivalentul unui cabinet. Acesta mânuieşte „comutatorul de energie al ţării”. Dacă liderii sindicatelor generale pot „bloca ţara”, liderii sindicatului companiei electrice sunt mult mai modeşti prin „încetarea distribuţiei energiei”.De ce ar trebui să-i preocupe pe muncitori când şi ce tip de centrală electrică va fi construită ?Este uşor de explicat nervozitatea liderilor uniunii sindicatelor. Ei sunt nişte Golemi, cu alte cuvinte ei sunt acei ce nu se pot ridica mai sus de cel mai jos nivel al piramidei trebuinţelor lui Maslow.Joshua Peretz, cel ce a blocat porţile portului, a fost dezmierdat de Partidul Comunist israelian şi trimis în Rusia sovietică într-o călătorie de plăcere. A revenit satisfăcut atât cu o călătorie, cât şi cu „o consolidare a conceptului de comunism”. Multor lideri sindicali le lipseşte orice gen de educaţie dar aceasta nu îi împiedică să facă carieră. Mai întâi, Golemii devin lideri sindicali, apoi membri în Knesset şi în final miniştri. Experienţa de muncă a unor astfel de oameni este insignifiantă. Când ultimul lider al muncitorilor din construcţii, mai târziu în Knesset, David Levi a devenit ministru în cabinetul lui Menachem Begin, se spunea o glumă (probabil generată de Partidul Muncii, de opoziţie): mamei lui David Levi i s-ar fi spus că într-o bună zi, fiul ei va deveni ministru, dar ea insista ca el să-şi termine şcoala.Walter Schellenberg, şeful serviciului secret al lui Hitler, scria în memoriile sale că, grevele violente ale lucrătorilor din docurile şi din transporturile de pe Coasta de Est a Americii erau provocate pentru recunoştinţa Germaniei. Este încă un secret câte astfel de greve au fost provocate de fosta URSS.Trebuie subliniat că alergătura unora după putere stă întotdeauna în spatele tuturor acestor puciuri. Dacă apare vărsare de sânge, va exista cineva responsabil pentru aceasta. Probabil că cititorul îşi aminteşte de setea pentru vărsarea sângelui evreiesc în revoluţia rusă ? Aceeaşi sete de sânge o regăsim aici dar alţi indivizi sunt postaţi în spate. Pentru a ilustra voi reda o descriere însuşită din Enciclopedia Britanică vis-a-vis de un puci derulat în 1986 în Kazakhstan.Dinmukhamed Kunayev, era primul secretar al Partidului Comunist din Kazakhstan, în perioada 1959 – 1986. Ca să devină membru al Biroului politic al sovietelor, Kunayev trebuie să se dovedească nu numai un politician sigur pe sine dar şi un om capabil de a dezvolta idei constructive. Realizând că, cazacii constituiau o minoritate în populaţia Kazakhstanului, el a analizat cu atenţie nevoile atât ale ruşilor cât şi ale cazacilor. Demisia sa din 1986 sub conducerea lui Mihail Gorbaciov a determinat primele discuţii serioase ale anilor 1980 în Uniunea Sovietelor.Iată cum Mihail Gorbaciov l-a înlăturat pe Kunayev după aproape 30 ani de activitate ca Prim secretar al Partidului Comunist din Kazakhstan. După tradiţia sovietică, primul secretar din toate republicile naţionale era o persoană a locului. Acesta era secondat de un secretar care întotdeauna era un rus. În acest caz, tradiţia nu a mai contat şi Kunayev a fost înlocuit de un rus. Probabil că la Moscova s-a considerat că sunt mult mai puţini cazaci decât ruşi în Kazahstan şi a sosit timpul schimbărilor dar nu aceasta gândeau şi oamenii din partea locului care visau să ajungă Prim Secretar. Printre aceştia, cel mai proeminent a fost Nursultan Nazarbaev care a devenit lider al Kazahstanului câţiva ani mai târziu după aceste evenimente.Puciul a început cu o mică demonstraţie în faţa clădirii Comitetului Central din Kazahstan. Nu erau mai mult de 200 cei ce demonstrau – cazaci, studenţi şi femei lucrătoare la şcolile din împrejurimi şi la fabricile de textile. Nu se ştie cine a organizat demonstraţia. Încercarea de a face pace s-a soldat cu eşec. Au sosit întăriri de ambele părţi iar numărul demonstranţilor s-a ridicat la 3.000. Locul a fost încercuit de armată. Nu au existat împuşcături, ci doar bătăi grele cu bastoanele. Sloganuri naţionaliste şi şoviniste au fost adresate de ambele părţi. Spitalele s-au umplut de răniţi. Ordinea a fost restaurată.