focus.opinfo@gmail.com
Definiţie. Descriere
Pierderea încrederii în instituţiile democratice, ale statului de drept, are drept consecinţă deteriorarea interacţiunii sociale.Interacţiunea socială nu se referă doar la un simplu schimb ci mai degrabă la o serie sau la un patern de interacţiune. Fiecare interacţiune dezvoltată este unică şi se derulează într-un context. Interacţiunea constă în comunicare verbală cât şi nonverbală şi este un proces dinamic multidimensional ce implică cel puţin doi indivizi. Toţi indivizii "prinşi" în interacţiune contribuie la acest proces şi influenţează interacţiunea. Chiar dacă un individ poate avea dificultăţi clare de interacţiune, aceasta nu este niciodată o reflectare doar a unei singure persoane. Există întotdeauna mai multe versiuni asupra a ceea ce se întâmplă în interacţiune. Percepţia fiecăruia dintre participanţii la interacţiune este unică şi înţeleasă din punctul lor de vedere asupra realităţii. Credinţele, valorile şi normele socio-culturale influenţează ce este acceptat cu cea mai adecvată INTERACŢIUNE SOCIALĂ. Mai mult, fiecare îşi aduce propriile valori, crezuri, expectaţii, conflicte şi stiluri de interacţiune. (Definiţii din Dicţionarul Vlăsceanu).
Stabilirea şi menţinerea unei interacţiuni pozitive cu ceilalţi semeni este un fapt implicit pentru sănătatea mentală. Deteriorarea interacţiunii sociale este acea stare în care un individ participă într-o proporţie insuficientă sau excesivă sau prezintă o calitate ineficientă în schimbul social.
Deteriorarea interacţiunii sociale apare atunci când individul sau acei implicaţi în interacţiune, identifică insatisfacţia cu schimbul lor social. Un aspect al insatisfacţiei îl poate constitui cantitatea schimbului social. Individul poate trăi experienţa nesatisfacerii, sau nerealizării frecvente sau a duratei interacţiunii sau, - dimpotrivă, trăieşte experienţa unui exces ca frecvenţă sau durată a schimbului social. Un alt aspect a nemulţumirii poate exista în calitatea interacţiunii cum ar fi de exemplu neîndeplinirea unor trebuinţe sau expectativ.
Iată în continuare câteva exemple ce pot contura un patern al deteriorării interacţiunii sociale: un copil de 13 ani ce nu răspunde la apelurile sau atingerile părinţilor; un copil de 7 ani ce nu îşi dă seama de normele sociale, este perceput ca stângaci şi este ocolit de cei de seama lui; un adolescent agresiv faţă de cei ce-l înconjoară, rămas fără prieteni; o femeie de 22 ani stânjenită în relaţionarea cu bărbaţii; un bărbat sociabil la cei 30 de ani şi care a avut numeroase contacte sociale dar nici o relaţie intensă şi interdependentă; o femeie neiniţiată sau care să răspundă contactelor sociale; o persoană în vârstă care progresiv s-a retras iar ceilalţi nu i-au mai căutat compania; o persoană care în mod constant îi întrerupe pe alţii adresând remarci nefavorabile chiar jignitoare; sau un bărbat de vârstă mijlocie incapabil să-şi controleze mişcările musculare involuntare anormale încercând să dovedească faptul că "joacă muşchii pe el". În acest sens reclama companiei Coca-Cola, "Sprite - că aşa vor muşchii mei" este sugestivă pentru un anumit target social al României în tranziţie.
Pe lângă toate acestea trebuie să amintim de moda pantalonilor stretch la femei. În lucrarea: "Război civil, Terorism şi Gangsteri" (R.Raikhlin, 1999) - autorul remarcă acest tip de modă - ca abatere de la normele sociale. Cu siguranţă că aţi remarcat cu toţii aceste comportamente sociale. Aceste exemple reflectă unele din multele caracteristici manifestate de indivizi cu deteriorare a interacţiunii sociale.
O suită de poziţii indecente, groteşti, o adevărată pornografie, sunt considerate spectacole de fineţe.
Teorie. Cercetare.
După cum reiese din definiţii şi descriere, interacţiunea socială este un fenomen complex. Abordările ce vor urma, vor sprijini personalul de specialitate în conceptualizarea interacţiunii sociale şi vor indica un sens al îngrijirii şi recuperării.
Unii teoreticieni au descris anumite componente şi aspecte ale interacţiunii. O astfel de abordare a fost înaintată de Sullivan încă din 1953 în lucrarea "The Interpersonal Theory Psychiatry", în care autorul priveşte comportamentul interpersonal ca expresie a personalităţii. Din prisma acestui gen de teorie, personalitatea este privită ca emanând din relaţiile sociale ale individului cu ceilalţi. Personalitatea este un patern solid al situaţiilor recurente interpersonale ce caracterizează viaţa umană (Sullivan, 1953, pag.110-111). Procesul de socializare începe de la naştere, când copilul devine parte a unei situaţii interpersonale. Unicitatea fiecărui individ este definită prin acumularea experienţelor de interacţiune socială. Deşi o persoană poate evita contactul cu ceilalţi, memoria schimburilor interpersonale din trecut va continua să influenţeze experienţa acelei persoane în lume.
O altă abordare în sensul înţelegerii interacţiunii subliniază faptul că cel puţin opt nivele de conştiinţă operează într-o simplă interacţiune (Benghey, 1985). Aceste nivele sunt operaţionale în mod constant iar gradul de conştientizare la fiecare nivel, fluctuează. Primul nivel este denumit conştientizare la nivel corporal. În mod obişnuit, individul nu îşi focalizează conştiinţa pe sistemele de la nivelele corpului, aceasta se petrece doar când un parametru (ex.: ritmul cardiac) atinge un anumit prag (ex.: bradicardie, tahicardie). Un al doilea nivel de conştientizare, conştiinţa de sine, se referă la conştientizarea individului pentru aspectul exterior. Indivizii îşi pun întrebări de genul: Am fost înţeles pentru ceea ce doresc? Ceea ce fac are sens?
La al III-lea nivel, denumit conştientizarea ego-ului intersubiectiv, individul este conştient din perspectivă socială şi îşi judecă interpretările la răspunsurile altor oameni.
Al IV-lea nivel este denumit în genul, "poporul meu …străinii". La acest nivel, individul evaluează persoana cu care se interacţionează pe baza unei relaţii. Individul recunoaşte şi experimentează un sens al aparţinerii la "poporul meu". "Străinii" sunt toţi ceilalţi. După cum era de aşteptat, interacţiunile individului se clasifică în două categorii.
La al V-lea nivel, individul are conştiinţa participării la "ceva". Acel "ceva" este în funcţie de rolul individului şi de rolurile altora în acel context. Factorii ce dau semnificaţie acelui "ceva" sunt, sub forma întrebărilor:
a) Ce este ocazia?;
Pierderea încrederii în instituţiile democratice, ale statului de drept, are drept consecinţă deteriorarea interacţiunii sociale.Interacţiunea socială nu se referă doar la un simplu schimb ci mai degrabă la o serie sau la un patern de interacţiune. Fiecare interacţiune dezvoltată este unică şi se derulează într-un context. Interacţiunea constă în comunicare verbală cât şi nonverbală şi este un proces dinamic multidimensional ce implică cel puţin doi indivizi. Toţi indivizii "prinşi" în interacţiune contribuie la acest proces şi influenţează interacţiunea. Chiar dacă un individ poate avea dificultăţi clare de interacţiune, aceasta nu este niciodată o reflectare doar a unei singure persoane. Există întotdeauna mai multe versiuni asupra a ceea ce se întâmplă în interacţiune. Percepţia fiecăruia dintre participanţii la interacţiune este unică şi înţeleasă din punctul lor de vedere asupra realităţii. Credinţele, valorile şi normele socio-culturale influenţează ce este acceptat cu cea mai adecvată INTERACŢIUNE SOCIALĂ. Mai mult, fiecare îşi aduce propriile valori, crezuri, expectaţii, conflicte şi stiluri de interacţiune. (Definiţii din Dicţionarul Vlăsceanu).
Stabilirea şi menţinerea unei interacţiuni pozitive cu ceilalţi semeni este un fapt implicit pentru sănătatea mentală. Deteriorarea interacţiunii sociale este acea stare în care un individ participă într-o proporţie insuficientă sau excesivă sau prezintă o calitate ineficientă în schimbul social.
Deteriorarea interacţiunii sociale apare atunci când individul sau acei implicaţi în interacţiune, identifică insatisfacţia cu schimbul lor social. Un aspect al insatisfacţiei îl poate constitui cantitatea schimbului social. Individul poate trăi experienţa nesatisfacerii, sau nerealizării frecvente sau a duratei interacţiunii sau, - dimpotrivă, trăieşte experienţa unui exces ca frecvenţă sau durată a schimbului social. Un alt aspect a nemulţumirii poate exista în calitatea interacţiunii cum ar fi de exemplu neîndeplinirea unor trebuinţe sau expectativ.
Iată în continuare câteva exemple ce pot contura un patern al deteriorării interacţiunii sociale: un copil de 13 ani ce nu răspunde la apelurile sau atingerile părinţilor; un copil de 7 ani ce nu îşi dă seama de normele sociale, este perceput ca stângaci şi este ocolit de cei de seama lui; un adolescent agresiv faţă de cei ce-l înconjoară, rămas fără prieteni; o femeie de 22 ani stânjenită în relaţionarea cu bărbaţii; un bărbat sociabil la cei 30 de ani şi care a avut numeroase contacte sociale dar nici o relaţie intensă şi interdependentă; o femeie neiniţiată sau care să răspundă contactelor sociale; o persoană în vârstă care progresiv s-a retras iar ceilalţi nu i-au mai căutat compania; o persoană care în mod constant îi întrerupe pe alţii adresând remarci nefavorabile chiar jignitoare; sau un bărbat de vârstă mijlocie incapabil să-şi controleze mişcările musculare involuntare anormale încercând să dovedească faptul că "joacă muşchii pe el". În acest sens reclama companiei Coca-Cola, "Sprite - că aşa vor muşchii mei" este sugestivă pentru un anumit target social al României în tranziţie.
Pe lângă toate acestea trebuie să amintim de moda pantalonilor stretch la femei. În lucrarea: "Război civil, Terorism şi Gangsteri" (R.Raikhlin, 1999) - autorul remarcă acest tip de modă - ca abatere de la normele sociale. Cu siguranţă că aţi remarcat cu toţii aceste comportamente sociale. Aceste exemple reflectă unele din multele caracteristici manifestate de indivizi cu deteriorare a interacţiunii sociale.
O suită de poziţii indecente, groteşti, o adevărată pornografie, sunt considerate spectacole de fineţe.
Teorie. Cercetare.
După cum reiese din definiţii şi descriere, interacţiunea socială este un fenomen complex. Abordările ce vor urma, vor sprijini personalul de specialitate în conceptualizarea interacţiunii sociale şi vor indica un sens al îngrijirii şi recuperării.
Unii teoreticieni au descris anumite componente şi aspecte ale interacţiunii. O astfel de abordare a fost înaintată de Sullivan încă din 1953 în lucrarea "The Interpersonal Theory Psychiatry", în care autorul priveşte comportamentul interpersonal ca expresie a personalităţii. Din prisma acestui gen de teorie, personalitatea este privită ca emanând din relaţiile sociale ale individului cu ceilalţi. Personalitatea este un patern solid al situaţiilor recurente interpersonale ce caracterizează viaţa umană (Sullivan, 1953, pag.110-111). Procesul de socializare începe de la naştere, când copilul devine parte a unei situaţii interpersonale. Unicitatea fiecărui individ este definită prin acumularea experienţelor de interacţiune socială. Deşi o persoană poate evita contactul cu ceilalţi, memoria schimburilor interpersonale din trecut va continua să influenţeze experienţa acelei persoane în lume.
O altă abordare în sensul înţelegerii interacţiunii subliniază faptul că cel puţin opt nivele de conştiinţă operează într-o simplă interacţiune (Benghey, 1985). Aceste nivele sunt operaţionale în mod constant iar gradul de conştientizare la fiecare nivel, fluctuează. Primul nivel este denumit conştientizare la nivel corporal. În mod obişnuit, individul nu îşi focalizează conştiinţa pe sistemele de la nivelele corpului, aceasta se petrece doar când un parametru (ex.: ritmul cardiac) atinge un anumit prag (ex.: bradicardie, tahicardie). Un al doilea nivel de conştientizare, conştiinţa de sine, se referă la conştientizarea individului pentru aspectul exterior. Indivizii îşi pun întrebări de genul: Am fost înţeles pentru ceea ce doresc? Ceea ce fac are sens?
La al III-lea nivel, denumit conştientizarea ego-ului intersubiectiv, individul este conştient din perspectivă socială şi îşi judecă interpretările la răspunsurile altor oameni.
Al IV-lea nivel este denumit în genul, "poporul meu …străinii". La acest nivel, individul evaluează persoana cu care se interacţionează pe baza unei relaţii. Individul recunoaşte şi experimentează un sens al aparţinerii la "poporul meu". "Străinii" sunt toţi ceilalţi. După cum era de aşteptat, interacţiunile individului se clasifică în două categorii.
La al V-lea nivel, individul are conştiinţa participării la "ceva". Acel "ceva" este în funcţie de rolul individului şi de rolurile altora în acel context. Factorii ce dau semnificaţie acelui "ceva" sunt, sub forma întrebărilor:
a) Ce este ocazia?;
b) Care sunt actorii (participanţii)?
c) Când se petrece?;
d) Cum se situează actorii în raport cu mediul?;
e) Care este semnificaţia comportamentului participanţilor?
La cel de-al VI-lea nivel, individul este conştient de contextul relaţional extins (ex.: indivizi, alţii decât cei care participă în mod curent pot fi ulterior implicaţi). Oamenii sunt marcaţi de stereotipii şi răspund la acestea pe baza unor ipoteze emise despre stereotipuri specifice, particulare.
La cel de-al VII-lea nivel, individul se conştientizează ca parte a unui întreg. Astfel, un individ este incapabil să schimbe cursul şi direcţia la unii, a universului.
La cel de-al VIII-lea nivel, cel al conştiinţei cosmice, individul este conştient că, în ciuda complexităţii lumii, fiecare individ are puterea să conserve sau să distrugă viaţa. La acest nivel preocupările individului sunt unitatea şi interdependenţa oamenilor, a popoarelor ca specii.
Psihologii şi sociologii au atenţionat în mod repetat despre influenţa mediului, a calităţii vieţii asupra stării psihice a populaţiei.
Aceste 8 nivele de conştiinţă chiar dacă abstracte, reflectă natura multidimensională a interacţiunii. Dacă vom adăuga şi modelul foarte elevat descris de Dr. R.Raikhlin, ("Civil war, Terrorism and Gangs", 1998), vom avea o imagine şi mai clară asupra dinamicii sociale, asupra anomiei, devianţei şi patologiei sociale.
S-a afirmat că un individ se poate să nu comunice (ex.: nu vorbeşte când trebuie să emită un mesaj) (Watzlawich, Beavinm, Jackson, 1976). Comunicarea unui individ serveşte drept stimul unui alt individ şi viceversa. Comunicarea nu are sens dacă este extrasă din context. Procesarea verbală şi nonverbală a informaţiei este foarte importantă pentru înţelegerea contextului, pentru interpretarea şi angajarea schimbului (transferului) social. Din perspectivă psihopatologică, trăsătura majoră a schizofreniei este incapacitatea persoanei de a procesa informaţia verbală şi nonverbală. Datorită incapacităţii sale, persoana suferindă de schizofrenie interpretează adesea în mod eronat rolurile şi expectaţiile celorlalţi.
Paternul de relaţionare al individului este de asemenea asociat cu capacităţile cognitive şi stadiul de maturizare. Abordarea funcţiei cognitive şi al stadiului de maturizare sunt elemente importante pentru înţelegerea experienţei şi abilităţilor de învăţare ale subiectului. De exemplu, o persoană cu deteriorare - de natură neurologică va fi mai puţin capabilă să proceseze stimulii senzoriali şi mai puţin pregătită să răspundă în mod adecvat sugestiilor sociale faţă de o altă persoană cu capacităţi normale. Paternul de relaţionare depind de percepţia participantului, - de faza de relaţionare şi de contextul intervenţiei sociale.
Factorii de relaţionare.
Toţi indivizii depăşesc la un moment sau altul experienţe dificile în interacţiunile lor sociale. O diagnosticare a deteriorării interacţiunii sociale este identificată atunci când este prezentă o puternică dereglare în procesul de interacţiune socială a unui individ. Deteriorarea interacţiunii sociale este asemănătoare celei observate la pacienţii cu diagnostice psihiatrice asupra tulburărilor de personalitate, schizofrenie, tulburări de dispoziţie, tulburări mentale pe fond organic, tulburări datorate uzului de substanţe psihoactive, manifestări paranoide, tulburări somatoforme, retard mental şi tulburări anxioase (DSM IV). Mulţi indivizi cu diagnostice de psihiatrie pot prezenta dificultăţi în ceea ce priveşte testarea realităţii, discernământul, reglarea şi controlul impulsurilor, procesele de gândire şi apelarea la mecanismele de apărare. Aceste dificultăţi pot avea un impact asupra interacţiunii sociale. De asemenea, deteriorarea interacţiunii sociale poate fi observată la persoanele cu incapacitate fizică, deteriorări de ordin neurologic sau senzoriale. Persoanele ce au boli cronice, handicapuri, incapacitaţi sau care au avut experienţa pierderii unei persoane semnificative pot deveni vulnerabile la diminuarea oportunităţilor pentru interacţiuni sociale.
Învăţarea modului de a interacţiona cu alţii este un proces ce se continuă de-a lungul vieţii. Abilităţile sociale se învaţă şi implică - dezvoltarea sarcinilor adecvate stadiului de maturizare al individului. Eşecul în dezvoltarea intimităţii şi interdependenţei cu ceilalţi poate fi asociată cu deteriorarea interacţiunii sociale. Dacă trebuinţele individului nu au fost împlinite în anii copilăriei, adultul va prezenta dificultăţi în reuşita interacţiunii. Persoanele ce nu se comportă corespunzător vârstei lor (precum cei cu întârzieri în dezvoltare) pot prezenta dificultăţi în interacţiunea socială.
Persoanele cu maladii psihiatrice pot avea dificultăţi - ce depind de severitatea maladiei lor - în achiziţia de informaţii şi capacităţi legate de interacţiunea socială chiar dacă o persoană a dobândit unele cunoştinţe şi aptitudini pentru interacţiunea socială, problemele sale intrapsihice şi interpersonale pot influenţa interacţiunea. Ca exemplu pentru sine referitor la o persoană insecurizată care interpretează toate schimburile sociale ca devalorizatoare şi vătămătoare.
Valorile şi crezurile socioculturale influenţează interacţiunea socială. Deteriorarea interacţiunii sociale este mult mai probabil să apară atunci când există o disonanţă sau inconsistenţă între paternul individual - de relaţionare şi al celorlalţi, după cum rezultă din cazul următor:
Subiectul MT, 24 ani (iulie, 1998).
În abordarea psihoterapeutică a subiectului s-a abordat următoarea schemă: interviu clinic, abordarea părinţilor, testare psihologică cu proba FPI şi administrare probă Raven.
Proba FPI a fost completată în 3 ore, subiectul nereuşind să se concentreze iar la proba Raven (1h20min) a obţinut QI=98.
S-a constatat un contact social dificil, comunicare la persoana a II-a plural, vâscozitate în gândire, contact psihic redus, discursuri în stereotipii, sloganuri, o foarte slabă capacitate de concentrare. Manifestă agresivitate în limbaj, devine sadic. Tinde să acapareze partenerul de discuţii, astfel comunicarea devine un monolog. Este un aspru judecător al familiei, se simte neglijat, profund marcat de atitudinea părinţilor care s-au “interpus în viaţa şi dezvoltarea personalităţii sale”. Scrie aforisme cu conţinut sexual voalat, nu ştie să-şi controleze pulsiunile. Îi lipseşte modelul masculin în familie. Tatăl s-a retras din echipă, compensând cu susţinute eforturi în cadrul firmei. Lipsa orientării autopsihice şi allopsihice. Observăm aspectele unei adolescenţe prelungite (imaturitate).
Realizează scurte expuneri pe care le doreşte literare şi pine de stil, dar care dovedesc problemele din familie: se situează în faza constatărilor, a nivelului declarativ, expectativ, lipsa oricărei iniţiative. Incapabil de a face faţă oricărei solicitări. Slabă rezistenţă la frustrare, ego exacerbat pe care îl confundă cu manifestarea personalităţii. Îi lipseşte cunoaşterea mecanismelor sociale. Denotă contradicţii, disonanţă afectivă.
Debutul a avut loc în Germania unde subiectul a trebuit să lupte susţinut pentru integrare şcolară, învăţarea limbii, conflicte cu colegii (atitudine nefastă pentru emigranţi), chiar şi o bătaie cu un elev de origine poloneză. Revenit în ţară, datorită lipsei vizei, este integrat într-o clasă de an inferior celei din care a provenit, fapt care îi accentuează frustrările, generându-i un atac prelungit de anxietate. Dezvoltă aversiune faţă de valorile statului român, considerând că nu este suficient de bine apreciat. Au intervenit fobii de social, i se structurează convingerea că nu este iubit, că este rejectat de colegi. Se accentuează conflictul cu tatăl şi cu aceasta are loc transferul asupra mamei care îi devine un confesor. Probabil, are loc o desfăşurare în sens freudian. Conflictul cu tatăl îi suprimă modelul masculin. Deoarece a lipsit din ţară, perioadă în care i s-a schimbat percepţia, i-a venit greu să–şi regăsească şi să se reintegreze în grupurile sociale.
În perioada conflictelor familiale, cu dese consilii de familie, i s-a întărit ideea că nu este iubit. În discuţiile şi interviurile derulate, prevalează setea afectivă, ca temă de discuţie. Crede că tuturor cărora le-a împărtăşit secretele sale nu îl mai iubesc. A căpătat aversiune faţă de psihiatri. S-a lucrat pentru anularea acestui conflict.
Confortul, ocrotirea familială şi lipsa greutăţilor financiare i-au reat o stare de dependenţă faţă de mamă, simultan retrăgându-se şi din minimele contacte sociale ce le mai întreţinea. Apare “autovictimizarea”. Discursuri pline de sensibilitate, sloganuri acuzatoare la adresa conducerii statului, dar din analiza discursului rezidă faptul că îi este chiar frică de abordarea socialului., de lipsa unei perspective. Părinţii îi întreţineau totodată ideea că îl dezmoştenesc. Se construieşte o fugă de realitate. Vrea să emigreze, crezând că aceasta îi va rezolva falsele probleme.
Lipsa unor parteneri şi a unei comunicări reale, cu frumuseţile şi urâţeniile ei, vor tinde să-l izoleze în carapacea ce şi-o construieşte zi de zi, şi mai puternică. Recunoaşte că are pulsiuni sexuale puternice, fantezii erotice, nu are curajul abordării tinerelor în vederea unei relaţii viabile. Acest fapt s-a reorientat spre voyarism. Programul social s-a distorsionat, subiectul consumând timpul pe programe video sau Tv erotice, până la ora 4 dimineaţa. Se tezeşte la ora 14. A apărut o inversare de ritm metabolic. Psihiatrul a administrat diagnosticul de Psihoză bipolară.
Iată câteva din relatările subiectului MT, 24 ani (iulie, 1998):
,, Să trăieşti cu frică e un lucru teribil. Frică de a nu te integra, de a nu fi respectat şi de a fi respins. Toate aceste lucruri le-am trăit atât în Germania cât şi în România.
Au fost cele mai dureroase şi usturătoare experienţe din viaţa mea. Şi ceea ce este mai grav este că am început să cred în aceste confruntări sociale, să cred că sunt diferit, altfel, aparte, un specimen, un caz, ceva pe care nu îl înţelegi şi de care încerci să te aperi, să te protejezi.
Cred că rănile mele sufleteşti suferite pe câmpul de luptă al vieţii sunt incurabile. Fiind prin propria-mi natură o fire plăpândă, fragilă şi un suflet sensibil, sentimental au fost de ajuns câteva gloanţe ca să mă doboare. Pentru că aceste gloanţe au lăsat în urma lor un schilod, un mutilat sufleteşte, un invalid căruia nu-i rămâne altceva de făcut decât să savureze şi să se desfate cu amintirile minunate şi fericite ale trecutului şi să viseze la învierea lor în viitor.
Eu asociez viaţa cu o doamnă încântătoare, înaltă, cu ochii sticloşi, impenetrabili, cu obrajii reci şi aspri, buzele încordate, împietrite, chipul ca a unei statui desăvârşite, iar corpul de o frumuseţe angelică. Această doamnă este o zeiţă care s-a mutat de pe muntele Olimp, se hrăneşte în continuare cu ambrozii şi trăieşte într-un castel uriaş aşezat pe un domeniu întreţinut de 5.200.000.000 oameni.Zeiţa are plăcerea sadică de a se juca cu oamenii, de a-i chinui, a- pune să treacă prin greutăţi şi cumpene, a-i întrista şi îndurera, a nu-i lăsa niciodată să se bucure, să-i soarbă frumuseţea neânchipuită.
Acesta este eternul război pe care-l poartă cu oamenii, război cărora le este sortit oamenilor să-l ducă şi pe care nu au reuşit niciodată să-l câştige.
Eu, ca şi ceilalţi semeni ai mei, am făcut parte din imensele armate care au încercat s-o înfrunte, dar după cum v-am spus, la primele încleştări ale luptei am fost ,,împuşcaţi”.
Şi acum zac neputincios privind doar înapoi şi consolându-mă cu ce a fost. Aşa e în acest război, cei slabi totdeauna se vor închina, vor pierde.
Mie frică deoarece fac parte din acea categorie care nu se poate apăra, nu ştie să se lupte şi cedează uşor. Şi mai mi-e frică că nu sunt în spiritul vremii, neputând să ascund acest lucru şi nici să mă prefac că pot să adopt din moravurile decadente şi revoltătoare ale acestei societăţi.
Până când nu voi căpăta încredere în mine şi nu voi trece peste această frică nu pot să mă gândesc la un viitor. Nu-mi permite constituţia alte lovituri.
Deocamdată viitorul este un tren care a plecat, aştept altul sperând că atunci voi putea face călătoria.
P.S. Teroarea şi calvarul pe care mi le-a infiltrat tatăl meu în suflet, mascând frica patologică de care după lungi suferinţe am reuşit să mă lecuiesc, şi-au pus de asemeni amprenta asupra situaţiei demoralizatoare de astăzi.
…………………………………………………………………
Nu pot să abordez fetele pentru că nu cunosc tehnica de a le atrage atenţia, nu ştiu să fiu galant şi nu mă ajută psihicul să mă comport normal.
Stolul de gânduri negre se mai abat din când în când asupra mea, dar le alung cu cea mai conştiincioasă şi consecventă putere de combatere.
Este vorba tot timpul de îndoiala asupra creaţiei mele, de fiecare dată aducând argumente logice, solide, puternice şi totdeauna adevărate în favoarea unicului şi realului stăpân în elaborarea actului de creaţie.
Sentimentele pentru tatăl meu sunt confuze şi instabile. Câteodată îl consider un duşman şi mă port ca atare, pentru ca în alte momente, ura şi aversiunea să fie înlocuite de simpatie şi încredere. Sunt ca un paianjen care s-a încurcat în propria-i plasă de trăiri şi stări sufleteşti.
Am momente (în ultimul timp foare rare, dar într-un timp frecvente) când simţeam că îmi scade randamentul intelectual; nu puteam să fiu la fel de perspicace, să gândesc la fel de repede, să mă exprim elevat; într-un cuvânt aveam senzaţia că sunt bătut în cap.
De multe ori aceste ciudăţenii se produceau în prezenţa unor oameni de proastă condiţie intelectuală.
Acum, în prezent, nu am forţa de a reacţiona imediat în înţelegerea şi pătrunderea unor situaţii din filme sau cărţi, lucru care mă supără şi mă întristează.
Altfel nu am probleme cu memoria sau capacitatea de orientare. Pentru mine mintea rămâne o peşteră adâncă, tenebroasă, pe care cu cât încerci să o explorezi, cu atât teribilul hău negru te înghite mai tare.”
Caracteristici
Manifestările deteriorării interacţiunii sociale pot varia deprinzând de tipul şi gradul de deteriorare. Nu se poate separa calitatea de cantitatea interacţiunii sociale, deoarece ele sunt strâns legate. Un exces de cantitate (ex.: monopolizarea conversaţiei) poate afecta calitatea interacţiunii.
Este dificil de determinat dacă trăsăturile specifice ale deteriorării interacţiunii sociale sunt manifestări comportamentale ale deteriorării sau dacă ele sunt cauze e contribuie la deteriorarea interacţiunii sociale. De exemplu, slabele aptitudini de conversaţie pot fi apreciate ca fiind caracteristici definitorii sau drept cauză - depinzând - doar de nivelul de conceptualizare al personalului şi de situaţia subiectului.
Deteriorarea interacţiunii sociale nu se referă doar la un simplu schimb verbal. Ineficienţa comportamentelor sociale precum minima implicare socială, slabe aptitudini pentru conversaţie sau aptitudinile interpersonale inadecvate, pot deveni un fapt evident în paternul schimbului social. Minima implicare socială poate include dificultăţi în iniţierea sau menţinerea schimbului social. Slabele capacităţi de conversaţie pot include ascultarea ineficientă, întreruperea discursului altor persoane, ignorarea altora, monopolizarea conversaţiilor şi emiterea unor remarci irelevante sau jignitoare. Abilităţile interpersonale inadecvate se pot referi şi la contactele vizuale prea intense sau prea slabe. Nesesizarea distanţelor sociale vizuale, comportamente neobişnuite sau o inabilitate în interpretarea şi emiterea de răspunsuri adecvate la provocările sociale din contextul dat. Un patern de comportamente sociale ineficiente poate degenera într-o importantă cantitate a schimbului social. Aceasta poate indica de asemenea o diminuare a reţelei sociale. O cantitate excesivă de transfer social poate fi demonstrată printr-o reţea socială dezorganizată, lungimea interacţiunilor sau limbuţie. Unii indivizi pot persevera în căutarea contactelor sociale indiferent de răspunsul celorlalţi. Este cazul marketingului agresiv dezvoltat de agenţiile de publicitate, de vânzări, companiile de asigurări etc. Astfel de indivizi pot fi sau nu conştienţi de faptul că ceva le afectează interacţiunea.
Individul care din punct de vedere subiectriv resimte insatisfacţie sau a căror participare la transferul social le induce altora într-un mod consistent insatisfacţie, poate fi descris ca experimentarea unei calităţi ineficiente a transferului social. Astfel de indivizi pot declara că ei nu sunt înţeleşi de ceilalţi, de societate sau că oamenii nu le răspund într-o manieră aşteptată.
Procesul de diagnostic.
Aprecierea
Personalul de specialitate solicitat trebuie să înţeleagă semnificaţia subiectivă a interacţiunii sociale a subiecţilor. Construirea unei relaţii de încredere este esenţială pentru ca subiecţii să elibereze, să explice semnificaţia trăirii, a experienţei lor. Examinarea experienţei personale şi participarea interacţiunii cu subiectul pot înlesni utilizarea de către personal a experienţei şi a procesului de interacţiune a subiecţilor. Un exemplu îl poate constitui subiectul care aduce personalului frecvente critici cerând ca aceştia să se supună imediat solicitărilor sale. Personalul se poate simţi, în apărare şi înfuriată prin răspunsuri faţă de criticismul şi solicitările subiectului şi astfel să se comporte prin retragere, evitare, dominare sau prin înjosirea subiectului.
Dacă procesul de interacţiune nu este identificat, specialiştii vor putea opri consumarea sentimentelor subiectului rămânând astfel în sfera terapeutică. Supravegherea clinică şi alte metode de dezvoltare a conştientizării de sine vor ajuta personalul specializat să înţeleagă mecanismele experienţei subiectului.
Aprecierea realizată de personalul specializat, psihologi-sociologi asupra numeroaselor contacte şi situaţii cu subiecţii ar putea oferi o înţelegere clară a paternului interacţiunii sociale. Factorii care trebuie consideraţi, pot urmări:
Dacă subiectul este activ din punct de vedere social?
Dacă subiectul are prieteni?
Caută el compania altora?
Subiectul poate sau nu fi în stare să identifice problemele din prisma stilului său de interacţiune. De aceea cea mai mare parte a aprecierii depinde de gradul de cunoaştere şi înţelegere asupra mecanismelor interacţiunii de către echipa de specialişti, de observarea subiectului şi de experienţa interacţiunii cu subiecţii. Psihologul-sociologul poate evalua gradul de confort în trăirea experimentală în interacţiunea cu subiectul, claritatea şi gradul de adecvare a comunicării şi gradul de acceptare a interacţiunii. Este clar că, dacă personalul doreşte să evite contactul sau se manifestă în mod frecvent, furios şi într-un mod defensiv faţă de subiect, şi ceilalţi vor manifesta astfel de experienţe. Întrebările ce pot facilita examinarea subiectului în ceea ce priveşte stilul de interacţiune, pot fi:
Iţi răspund oamenii în modul în care ţi l-ai dori?
Simţi că interacţiunile tale sau ceilalţi nu se potrivesc?
Sunt relaţiile tale cu ceilalţi satisfăcătoare?
Tipurile de comportament pot ajuta psihologul-sociologul în identificarea manifestărilor de comportament problematic. Evaluarea interacţiunii în familii constituie de asemenea un element de mare ajutor. Paternuri similare de interacţiune pot fi experimentate şi în cadrul relaţiei terapeutice psiholog-subiect. Nu trebuie uitat faptul că, deşi mulţi subiecţi cu diagnostice psihopatologice au dificultăţi clare cu schimbul social, procesul interacţional neavând responsabilitatea necesară. Specialiştii în psihologie trebuie să-şi examineze participarea în cadrul procesului de interacţiune şi să-şi determine impactul al acestei participări.
Evaluarea diagnostică a deteriorării interacţiunii sociale poate fi formulată atunci când subiectului i-a fost identificat sau personalul a observat un patern al schimbului social, caracterizat de insatisfacţie. Ca exemplu de diagnostice exprimate putem aminti: deteriorarea interacţiunii sociale legată de lipsa abilităţilor interpersonale; deteriorarea interacţiunii sociale legate de dispariţia valorilor socioculturale; deteriorarea interacţiunii sociale legată de sentimentele de anxietate.
Obiectivele subiectului. Intervenţia personalului.
Pacientul cu deteriorarea interacţiunilor sociale poate beneficia de o societate de abordări terapeutice. Un fapt esenţial pentru eficienţa intervenţiei şi realizarea obiectivului îl reprezintă relaţia dintre psiholog-sociolog şi pacient. Aceasta implică evaluarea pacientului de pe baze consistente. Psiho-sociologul care manifestă calităţi terapeutice şi se întâlneşte în mod regulat cu subiectul poate începe să dezvolte relaţia psihosociolog-subiect bazată pe încredere. Este foarte important ca specialistul să recunoască şi să demonstreze respect faţă de diferenţele culturale, religioase şi sociale întâlnite.
Consilierea individului sau terapia administrată pot ajuta subiectul să-şi identifice experienţa într-un mod subiectiv, vizavi de evenimente, dând sens celor întâmplate şi să exploreze modalităţi alternative de interacţiune. Un model ce poate înlesni acest proces îl constituie consilierea interogativă (Peplau, 1952).
Subiecţii ce prezintă o deteriorare a interacţiunii sociale îşi pot pierde competenţele interpersonale necesare vieţii sociale şi soluţionării problemelor. In cadrul perioadei de tranziţie, unde transferul social este mascat de adevărate traume, oare cine trebuie să asiste populaţia în programele necesare adaptării? Această întrebare se ridică datorită lipsei de psihologi sociali integraţi în problemele de guvernare sau datorită lipsei de orientare a acestor programe în direcţia ecologiei sociale şi protecţiei umane.
Asistenţa medicală ca proces terapeutic interpersonal poate facilita dezvoltarea competenţelor interpersonale.
În mediul clinic, pot fi dezvoltate un grup de strategii ce facilitează dobândirea informaţiilor şi a aptitudinilor necesare transferului social între indivizi. Terapia de grup poate înlesni înţelegerea de sine şi a celorlalţi de către individ, ceea ce conduce la dezvoltarea abilităţilor interpersonale. Educarea, pregătirea abilităţilor sociale include strategii clinice de genul învăţării abilităţilor - de comunicare, organizarea timpului, modelarea şi repetarea comportamentală, întărirea pe plan social şi temele pentru acasă. Învăţarea aptitudinilor sociale conferă subiectului informaţii despre interacţiune, oportunităţi de a practica anumite strategii şi de a dobândi feedback-ul. Obiectivul acestor intervenţii constă în dezvoltarea competiţiei sociale ale indivizilor, descoperirea sinelui, discernământului asupra informaţiei, identificarea maselor de manipulare socială.
Evaluarea
Criteriul de evaluare se poate referi la:
§ declaraţia subiectivă a individului despre accentuarea satisfacţiei pentru transferul social şi,
§ observaţia terţilor şi declaraţia de accentuare a satisfacţiei în interacţiunea cu subiectul.
Acest criteriu de evaluare implică faptul că subiectul şi-a dezvoltat un anume grad de a conştientiza participarea sa la interacţiune şi asupra impactului pe care l-a avut în această interacţiune. În ceea ce priveşte schimbarea paternului de interacţiune socială a individului nu este ceva neobişnuit ca aceasta să se realizeze gradual şi variabil, fiind influenţată în parte de modul cum alţii răspund la aceste schimbări.
Rezumat
Învăţarea modului de a interacţiona cu succes în mediul social este un proces continuu. Deteriorarea interacţiunii sociale se referă la paternul de transfer social nesatisfăcător. Mulţi indivizi şi în special pacienţii cu tulburări de natură psihopatologică dezvoltă cu dificultate experienţele interacţiunii sociale.
Evaluarea şi îngrijirea indivizilor ce manifestă deteriorări ale interacţiunii sociale implică dezvoltarea unei relaţii terapeutice între echipa de specialişti şi subiect. Subiectul şi grupul terapeutic va facilita pacientului dezvoltarea conştiinţei de sine, a discernământului şi a abilităţilor de comunicare eficientă, confortul în transferul social datorită stabilirii şi menţinerii unei relaţii interpersonale satisfăcătoare.
La cel de-al VI-lea nivel, individul este conştient de contextul relaţional extins (ex.: indivizi, alţii decât cei care participă în mod curent pot fi ulterior implicaţi). Oamenii sunt marcaţi de stereotipii şi răspund la acestea pe baza unor ipoteze emise despre stereotipuri specifice, particulare.
La cel de-al VII-lea nivel, individul se conştientizează ca parte a unui întreg. Astfel, un individ este incapabil să schimbe cursul şi direcţia la unii, a universului.
La cel de-al VIII-lea nivel, cel al conştiinţei cosmice, individul este conştient că, în ciuda complexităţii lumii, fiecare individ are puterea să conserve sau să distrugă viaţa. La acest nivel preocupările individului sunt unitatea şi interdependenţa oamenilor, a popoarelor ca specii.
Psihologii şi sociologii au atenţionat în mod repetat despre influenţa mediului, a calităţii vieţii asupra stării psihice a populaţiei.
Aceste 8 nivele de conştiinţă chiar dacă abstracte, reflectă natura multidimensională a interacţiunii. Dacă vom adăuga şi modelul foarte elevat descris de Dr. R.Raikhlin, ("Civil war, Terrorism and Gangs", 1998), vom avea o imagine şi mai clară asupra dinamicii sociale, asupra anomiei, devianţei şi patologiei sociale.
S-a afirmat că un individ se poate să nu comunice (ex.: nu vorbeşte când trebuie să emită un mesaj) (Watzlawich, Beavinm, Jackson, 1976). Comunicarea unui individ serveşte drept stimul unui alt individ şi viceversa. Comunicarea nu are sens dacă este extrasă din context. Procesarea verbală şi nonverbală a informaţiei este foarte importantă pentru înţelegerea contextului, pentru interpretarea şi angajarea schimbului (transferului) social. Din perspectivă psihopatologică, trăsătura majoră a schizofreniei este incapacitatea persoanei de a procesa informaţia verbală şi nonverbală. Datorită incapacităţii sale, persoana suferindă de schizofrenie interpretează adesea în mod eronat rolurile şi expectaţiile celorlalţi.
Paternul de relaţionare al individului este de asemenea asociat cu capacităţile cognitive şi stadiul de maturizare. Abordarea funcţiei cognitive şi al stadiului de maturizare sunt elemente importante pentru înţelegerea experienţei şi abilităţilor de învăţare ale subiectului. De exemplu, o persoană cu deteriorare - de natură neurologică va fi mai puţin capabilă să proceseze stimulii senzoriali şi mai puţin pregătită să răspundă în mod adecvat sugestiilor sociale faţă de o altă persoană cu capacităţi normale. Paternul de relaţionare depind de percepţia participantului, - de faza de relaţionare şi de contextul intervenţiei sociale.
Factorii de relaţionare.
Toţi indivizii depăşesc la un moment sau altul experienţe dificile în interacţiunile lor sociale. O diagnosticare a deteriorării interacţiunii sociale este identificată atunci când este prezentă o puternică dereglare în procesul de interacţiune socială a unui individ. Deteriorarea interacţiunii sociale este asemănătoare celei observate la pacienţii cu diagnostice psihiatrice asupra tulburărilor de personalitate, schizofrenie, tulburări de dispoziţie, tulburări mentale pe fond organic, tulburări datorate uzului de substanţe psihoactive, manifestări paranoide, tulburări somatoforme, retard mental şi tulburări anxioase (DSM IV). Mulţi indivizi cu diagnostice de psihiatrie pot prezenta dificultăţi în ceea ce priveşte testarea realităţii, discernământul, reglarea şi controlul impulsurilor, procesele de gândire şi apelarea la mecanismele de apărare. Aceste dificultăţi pot avea un impact asupra interacţiunii sociale. De asemenea, deteriorarea interacţiunii sociale poate fi observată la persoanele cu incapacitate fizică, deteriorări de ordin neurologic sau senzoriale. Persoanele ce au boli cronice, handicapuri, incapacitaţi sau care au avut experienţa pierderii unei persoane semnificative pot deveni vulnerabile la diminuarea oportunităţilor pentru interacţiuni sociale.
Învăţarea modului de a interacţiona cu alţii este un proces ce se continuă de-a lungul vieţii. Abilităţile sociale se învaţă şi implică - dezvoltarea sarcinilor adecvate stadiului de maturizare al individului. Eşecul în dezvoltarea intimităţii şi interdependenţei cu ceilalţi poate fi asociată cu deteriorarea interacţiunii sociale. Dacă trebuinţele individului nu au fost împlinite în anii copilăriei, adultul va prezenta dificultăţi în reuşita interacţiunii. Persoanele ce nu se comportă corespunzător vârstei lor (precum cei cu întârzieri în dezvoltare) pot prezenta dificultăţi în interacţiunea socială.
Persoanele cu maladii psihiatrice pot avea dificultăţi - ce depind de severitatea maladiei lor - în achiziţia de informaţii şi capacităţi legate de interacţiunea socială chiar dacă o persoană a dobândit unele cunoştinţe şi aptitudini pentru interacţiunea socială, problemele sale intrapsihice şi interpersonale pot influenţa interacţiunea. Ca exemplu pentru sine referitor la o persoană insecurizată care interpretează toate schimburile sociale ca devalorizatoare şi vătămătoare.
Valorile şi crezurile socioculturale influenţează interacţiunea socială. Deteriorarea interacţiunii sociale este mult mai probabil să apară atunci când există o disonanţă sau inconsistenţă între paternul individual - de relaţionare şi al celorlalţi, după cum rezultă din cazul următor:
Subiectul MT, 24 ani (iulie, 1998).
În abordarea psihoterapeutică a subiectului s-a abordat următoarea schemă: interviu clinic, abordarea părinţilor, testare psihologică cu proba FPI şi administrare probă Raven.
Proba FPI a fost completată în 3 ore, subiectul nereuşind să se concentreze iar la proba Raven (1h20min) a obţinut QI=98.
S-a constatat un contact social dificil, comunicare la persoana a II-a plural, vâscozitate în gândire, contact psihic redus, discursuri în stereotipii, sloganuri, o foarte slabă capacitate de concentrare. Manifestă agresivitate în limbaj, devine sadic. Tinde să acapareze partenerul de discuţii, astfel comunicarea devine un monolog. Este un aspru judecător al familiei, se simte neglijat, profund marcat de atitudinea părinţilor care s-au “interpus în viaţa şi dezvoltarea personalităţii sale”. Scrie aforisme cu conţinut sexual voalat, nu ştie să-şi controleze pulsiunile. Îi lipseşte modelul masculin în familie. Tatăl s-a retras din echipă, compensând cu susţinute eforturi în cadrul firmei. Lipsa orientării autopsihice şi allopsihice. Observăm aspectele unei adolescenţe prelungite (imaturitate).
Realizează scurte expuneri pe care le doreşte literare şi pine de stil, dar care dovedesc problemele din familie: se situează în faza constatărilor, a nivelului declarativ, expectativ, lipsa oricărei iniţiative. Incapabil de a face faţă oricărei solicitări. Slabă rezistenţă la frustrare, ego exacerbat pe care îl confundă cu manifestarea personalităţii. Îi lipseşte cunoaşterea mecanismelor sociale. Denotă contradicţii, disonanţă afectivă.
Debutul a avut loc în Germania unde subiectul a trebuit să lupte susţinut pentru integrare şcolară, învăţarea limbii, conflicte cu colegii (atitudine nefastă pentru emigranţi), chiar şi o bătaie cu un elev de origine poloneză. Revenit în ţară, datorită lipsei vizei, este integrat într-o clasă de an inferior celei din care a provenit, fapt care îi accentuează frustrările, generându-i un atac prelungit de anxietate. Dezvoltă aversiune faţă de valorile statului român, considerând că nu este suficient de bine apreciat. Au intervenit fobii de social, i se structurează convingerea că nu este iubit, că este rejectat de colegi. Se accentuează conflictul cu tatăl şi cu aceasta are loc transferul asupra mamei care îi devine un confesor. Probabil, are loc o desfăşurare în sens freudian. Conflictul cu tatăl îi suprimă modelul masculin. Deoarece a lipsit din ţară, perioadă în care i s-a schimbat percepţia, i-a venit greu să–şi regăsească şi să se reintegreze în grupurile sociale.
În perioada conflictelor familiale, cu dese consilii de familie, i s-a întărit ideea că nu este iubit. În discuţiile şi interviurile derulate, prevalează setea afectivă, ca temă de discuţie. Crede că tuturor cărora le-a împărtăşit secretele sale nu îl mai iubesc. A căpătat aversiune faţă de psihiatri. S-a lucrat pentru anularea acestui conflict.
Confortul, ocrotirea familială şi lipsa greutăţilor financiare i-au reat o stare de dependenţă faţă de mamă, simultan retrăgându-se şi din minimele contacte sociale ce le mai întreţinea. Apare “autovictimizarea”. Discursuri pline de sensibilitate, sloganuri acuzatoare la adresa conducerii statului, dar din analiza discursului rezidă faptul că îi este chiar frică de abordarea socialului., de lipsa unei perspective. Părinţii îi întreţineau totodată ideea că îl dezmoştenesc. Se construieşte o fugă de realitate. Vrea să emigreze, crezând că aceasta îi va rezolva falsele probleme.
Lipsa unor parteneri şi a unei comunicări reale, cu frumuseţile şi urâţeniile ei, vor tinde să-l izoleze în carapacea ce şi-o construieşte zi de zi, şi mai puternică. Recunoaşte că are pulsiuni sexuale puternice, fantezii erotice, nu are curajul abordării tinerelor în vederea unei relaţii viabile. Acest fapt s-a reorientat spre voyarism. Programul social s-a distorsionat, subiectul consumând timpul pe programe video sau Tv erotice, până la ora 4 dimineaţa. Se tezeşte la ora 14. A apărut o inversare de ritm metabolic. Psihiatrul a administrat diagnosticul de Psihoză bipolară.
Iată câteva din relatările subiectului MT, 24 ani (iulie, 1998):
,, Să trăieşti cu frică e un lucru teribil. Frică de a nu te integra, de a nu fi respectat şi de a fi respins. Toate aceste lucruri le-am trăit atât în Germania cât şi în România.
Au fost cele mai dureroase şi usturătoare experienţe din viaţa mea. Şi ceea ce este mai grav este că am început să cred în aceste confruntări sociale, să cred că sunt diferit, altfel, aparte, un specimen, un caz, ceva pe care nu îl înţelegi şi de care încerci să te aperi, să te protejezi.
Cred că rănile mele sufleteşti suferite pe câmpul de luptă al vieţii sunt incurabile. Fiind prin propria-mi natură o fire plăpândă, fragilă şi un suflet sensibil, sentimental au fost de ajuns câteva gloanţe ca să mă doboare. Pentru că aceste gloanţe au lăsat în urma lor un schilod, un mutilat sufleteşte, un invalid căruia nu-i rămâne altceva de făcut decât să savureze şi să se desfate cu amintirile minunate şi fericite ale trecutului şi să viseze la învierea lor în viitor.
Eu asociez viaţa cu o doamnă încântătoare, înaltă, cu ochii sticloşi, impenetrabili, cu obrajii reci şi aspri, buzele încordate, împietrite, chipul ca a unei statui desăvârşite, iar corpul de o frumuseţe angelică. Această doamnă este o zeiţă care s-a mutat de pe muntele Olimp, se hrăneşte în continuare cu ambrozii şi trăieşte într-un castel uriaş aşezat pe un domeniu întreţinut de 5.200.000.000 oameni.Zeiţa are plăcerea sadică de a se juca cu oamenii, de a-i chinui, a- pune să treacă prin greutăţi şi cumpene, a-i întrista şi îndurera, a nu-i lăsa niciodată să se bucure, să-i soarbă frumuseţea neânchipuită.
Acesta este eternul război pe care-l poartă cu oamenii, război cărora le este sortit oamenilor să-l ducă şi pe care nu au reuşit niciodată să-l câştige.
Eu, ca şi ceilalţi semeni ai mei, am făcut parte din imensele armate care au încercat s-o înfrunte, dar după cum v-am spus, la primele încleştări ale luptei am fost ,,împuşcaţi”.
Şi acum zac neputincios privind doar înapoi şi consolându-mă cu ce a fost. Aşa e în acest război, cei slabi totdeauna se vor închina, vor pierde.
Mie frică deoarece fac parte din acea categorie care nu se poate apăra, nu ştie să se lupte şi cedează uşor. Şi mai mi-e frică că nu sunt în spiritul vremii, neputând să ascund acest lucru şi nici să mă prefac că pot să adopt din moravurile decadente şi revoltătoare ale acestei societăţi.
Până când nu voi căpăta încredere în mine şi nu voi trece peste această frică nu pot să mă gândesc la un viitor. Nu-mi permite constituţia alte lovituri.
Deocamdată viitorul este un tren care a plecat, aştept altul sperând că atunci voi putea face călătoria.
P.S. Teroarea şi calvarul pe care mi le-a infiltrat tatăl meu în suflet, mascând frica patologică de care după lungi suferinţe am reuşit să mă lecuiesc, şi-au pus de asemeni amprenta asupra situaţiei demoralizatoare de astăzi.
…………………………………………………………………
Nu pot să abordez fetele pentru că nu cunosc tehnica de a le atrage atenţia, nu ştiu să fiu galant şi nu mă ajută psihicul să mă comport normal.
Stolul de gânduri negre se mai abat din când în când asupra mea, dar le alung cu cea mai conştiincioasă şi consecventă putere de combatere.
Este vorba tot timpul de îndoiala asupra creaţiei mele, de fiecare dată aducând argumente logice, solide, puternice şi totdeauna adevărate în favoarea unicului şi realului stăpân în elaborarea actului de creaţie.
Sentimentele pentru tatăl meu sunt confuze şi instabile. Câteodată îl consider un duşman şi mă port ca atare, pentru ca în alte momente, ura şi aversiunea să fie înlocuite de simpatie şi încredere. Sunt ca un paianjen care s-a încurcat în propria-i plasă de trăiri şi stări sufleteşti.
Am momente (în ultimul timp foare rare, dar într-un timp frecvente) când simţeam că îmi scade randamentul intelectual; nu puteam să fiu la fel de perspicace, să gândesc la fel de repede, să mă exprim elevat; într-un cuvânt aveam senzaţia că sunt bătut în cap.
De multe ori aceste ciudăţenii se produceau în prezenţa unor oameni de proastă condiţie intelectuală.
Acum, în prezent, nu am forţa de a reacţiona imediat în înţelegerea şi pătrunderea unor situaţii din filme sau cărţi, lucru care mă supără şi mă întristează.
Altfel nu am probleme cu memoria sau capacitatea de orientare. Pentru mine mintea rămâne o peşteră adâncă, tenebroasă, pe care cu cât încerci să o explorezi, cu atât teribilul hău negru te înghite mai tare.”
Caracteristici
Manifestările deteriorării interacţiunii sociale pot varia deprinzând de tipul şi gradul de deteriorare. Nu se poate separa calitatea de cantitatea interacţiunii sociale, deoarece ele sunt strâns legate. Un exces de cantitate (ex.: monopolizarea conversaţiei) poate afecta calitatea interacţiunii.
Este dificil de determinat dacă trăsăturile specifice ale deteriorării interacţiunii sociale sunt manifestări comportamentale ale deteriorării sau dacă ele sunt cauze e contribuie la deteriorarea interacţiunii sociale. De exemplu, slabele aptitudini de conversaţie pot fi apreciate ca fiind caracteristici definitorii sau drept cauză - depinzând - doar de nivelul de conceptualizare al personalului şi de situaţia subiectului.
Deteriorarea interacţiunii sociale nu se referă doar la un simplu schimb verbal. Ineficienţa comportamentelor sociale precum minima implicare socială, slabe aptitudini pentru conversaţie sau aptitudinile interpersonale inadecvate, pot deveni un fapt evident în paternul schimbului social. Minima implicare socială poate include dificultăţi în iniţierea sau menţinerea schimbului social. Slabele capacităţi de conversaţie pot include ascultarea ineficientă, întreruperea discursului altor persoane, ignorarea altora, monopolizarea conversaţiilor şi emiterea unor remarci irelevante sau jignitoare. Abilităţile interpersonale inadecvate se pot referi şi la contactele vizuale prea intense sau prea slabe. Nesesizarea distanţelor sociale vizuale, comportamente neobişnuite sau o inabilitate în interpretarea şi emiterea de răspunsuri adecvate la provocările sociale din contextul dat. Un patern de comportamente sociale ineficiente poate degenera într-o importantă cantitate a schimbului social. Aceasta poate indica de asemenea o diminuare a reţelei sociale. O cantitate excesivă de transfer social poate fi demonstrată printr-o reţea socială dezorganizată, lungimea interacţiunilor sau limbuţie. Unii indivizi pot persevera în căutarea contactelor sociale indiferent de răspunsul celorlalţi. Este cazul marketingului agresiv dezvoltat de agenţiile de publicitate, de vânzări, companiile de asigurări etc. Astfel de indivizi pot fi sau nu conştienţi de faptul că ceva le afectează interacţiunea.
Individul care din punct de vedere subiectriv resimte insatisfacţie sau a căror participare la transferul social le induce altora într-un mod consistent insatisfacţie, poate fi descris ca experimentarea unei calităţi ineficiente a transferului social. Astfel de indivizi pot declara că ei nu sunt înţeleşi de ceilalţi, de societate sau că oamenii nu le răspund într-o manieră aşteptată.
Procesul de diagnostic.
Aprecierea
Personalul de specialitate solicitat trebuie să înţeleagă semnificaţia subiectivă a interacţiunii sociale a subiecţilor. Construirea unei relaţii de încredere este esenţială pentru ca subiecţii să elibereze, să explice semnificaţia trăirii, a experienţei lor. Examinarea experienţei personale şi participarea interacţiunii cu subiectul pot înlesni utilizarea de către personal a experienţei şi a procesului de interacţiune a subiecţilor. Un exemplu îl poate constitui subiectul care aduce personalului frecvente critici cerând ca aceştia să se supună imediat solicitărilor sale. Personalul se poate simţi, în apărare şi înfuriată prin răspunsuri faţă de criticismul şi solicitările subiectului şi astfel să se comporte prin retragere, evitare, dominare sau prin înjosirea subiectului.
Dacă procesul de interacţiune nu este identificat, specialiştii vor putea opri consumarea sentimentelor subiectului rămânând astfel în sfera terapeutică. Supravegherea clinică şi alte metode de dezvoltare a conştientizării de sine vor ajuta personalul specializat să înţeleagă mecanismele experienţei subiectului.
Aprecierea realizată de personalul specializat, psihologi-sociologi asupra numeroaselor contacte şi situaţii cu subiecţii ar putea oferi o înţelegere clară a paternului interacţiunii sociale. Factorii care trebuie consideraţi, pot urmări:
Dacă subiectul este activ din punct de vedere social?
Dacă subiectul are prieteni?
Caută el compania altora?
Subiectul poate sau nu fi în stare să identifice problemele din prisma stilului său de interacţiune. De aceea cea mai mare parte a aprecierii depinde de gradul de cunoaştere şi înţelegere asupra mecanismelor interacţiunii de către echipa de specialişti, de observarea subiectului şi de experienţa interacţiunii cu subiecţii. Psihologul-sociologul poate evalua gradul de confort în trăirea experimentală în interacţiunea cu subiectul, claritatea şi gradul de adecvare a comunicării şi gradul de acceptare a interacţiunii. Este clar că, dacă personalul doreşte să evite contactul sau se manifestă în mod frecvent, furios şi într-un mod defensiv faţă de subiect, şi ceilalţi vor manifesta astfel de experienţe. Întrebările ce pot facilita examinarea subiectului în ceea ce priveşte stilul de interacţiune, pot fi:
Iţi răspund oamenii în modul în care ţi l-ai dori?
Simţi că interacţiunile tale sau ceilalţi nu se potrivesc?
Sunt relaţiile tale cu ceilalţi satisfăcătoare?
Tipurile de comportament pot ajuta psihologul-sociologul în identificarea manifestărilor de comportament problematic. Evaluarea interacţiunii în familii constituie de asemenea un element de mare ajutor. Paternuri similare de interacţiune pot fi experimentate şi în cadrul relaţiei terapeutice psiholog-subiect. Nu trebuie uitat faptul că, deşi mulţi subiecţi cu diagnostice psihopatologice au dificultăţi clare cu schimbul social, procesul interacţional neavând responsabilitatea necesară. Specialiştii în psihologie trebuie să-şi examineze participarea în cadrul procesului de interacţiune şi să-şi determine impactul al acestei participări.
Evaluarea diagnostică a deteriorării interacţiunii sociale poate fi formulată atunci când subiectului i-a fost identificat sau personalul a observat un patern al schimbului social, caracterizat de insatisfacţie. Ca exemplu de diagnostice exprimate putem aminti: deteriorarea interacţiunii sociale legată de lipsa abilităţilor interpersonale; deteriorarea interacţiunii sociale legate de dispariţia valorilor socioculturale; deteriorarea interacţiunii sociale legată de sentimentele de anxietate.
Obiectivele subiectului. Intervenţia personalului.
Pacientul cu deteriorarea interacţiunilor sociale poate beneficia de o societate de abordări terapeutice. Un fapt esenţial pentru eficienţa intervenţiei şi realizarea obiectivului îl reprezintă relaţia dintre psiholog-sociolog şi pacient. Aceasta implică evaluarea pacientului de pe baze consistente. Psiho-sociologul care manifestă calităţi terapeutice şi se întâlneşte în mod regulat cu subiectul poate începe să dezvolte relaţia psihosociolog-subiect bazată pe încredere. Este foarte important ca specialistul să recunoască şi să demonstreze respect faţă de diferenţele culturale, religioase şi sociale întâlnite.
Consilierea individului sau terapia administrată pot ajuta subiectul să-şi identifice experienţa într-un mod subiectiv, vizavi de evenimente, dând sens celor întâmplate şi să exploreze modalităţi alternative de interacţiune. Un model ce poate înlesni acest proces îl constituie consilierea interogativă (Peplau, 1952).
Subiecţii ce prezintă o deteriorare a interacţiunii sociale îşi pot pierde competenţele interpersonale necesare vieţii sociale şi soluţionării problemelor. In cadrul perioadei de tranziţie, unde transferul social este mascat de adevărate traume, oare cine trebuie să asiste populaţia în programele necesare adaptării? Această întrebare se ridică datorită lipsei de psihologi sociali integraţi în problemele de guvernare sau datorită lipsei de orientare a acestor programe în direcţia ecologiei sociale şi protecţiei umane.
Asistenţa medicală ca proces terapeutic interpersonal poate facilita dezvoltarea competenţelor interpersonale.
În mediul clinic, pot fi dezvoltate un grup de strategii ce facilitează dobândirea informaţiilor şi a aptitudinilor necesare transferului social între indivizi. Terapia de grup poate înlesni înţelegerea de sine şi a celorlalţi de către individ, ceea ce conduce la dezvoltarea abilităţilor interpersonale. Educarea, pregătirea abilităţilor sociale include strategii clinice de genul învăţării abilităţilor - de comunicare, organizarea timpului, modelarea şi repetarea comportamentală, întărirea pe plan social şi temele pentru acasă. Învăţarea aptitudinilor sociale conferă subiectului informaţii despre interacţiune, oportunităţi de a practica anumite strategii şi de a dobândi feedback-ul. Obiectivul acestor intervenţii constă în dezvoltarea competiţiei sociale ale indivizilor, descoperirea sinelui, discernământului asupra informaţiei, identificarea maselor de manipulare socială.
Evaluarea
Criteriul de evaluare se poate referi la:
§ declaraţia subiectivă a individului despre accentuarea satisfacţiei pentru transferul social şi,
§ observaţia terţilor şi declaraţia de accentuare a satisfacţiei în interacţiunea cu subiectul.
Acest criteriu de evaluare implică faptul că subiectul şi-a dezvoltat un anume grad de a conştientiza participarea sa la interacţiune şi asupra impactului pe care l-a avut în această interacţiune. În ceea ce priveşte schimbarea paternului de interacţiune socială a individului nu este ceva neobişnuit ca aceasta să se realizeze gradual şi variabil, fiind influenţată în parte de modul cum alţii răspund la aceste schimbări.
Rezumat
Învăţarea modului de a interacţiona cu succes în mediul social este un proces continuu. Deteriorarea interacţiunii sociale se referă la paternul de transfer social nesatisfăcător. Mulţi indivizi şi în special pacienţii cu tulburări de natură psihopatologică dezvoltă cu dificultate experienţele interacţiunii sociale.
Evaluarea şi îngrijirea indivizilor ce manifestă deteriorări ale interacţiunii sociale implică dezvoltarea unei relaţii terapeutice între echipa de specialişti şi subiect. Subiectul şi grupul terapeutic va facilita pacientului dezvoltarea conştiinţei de sine, a discernământului şi a abilităţilor de comunicare eficientă, confortul în transferul social datorită stabilirii şi menţinerii unei relaţii interpersonale satisfăcătoare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu