MODELAREA PERSONALITĂŢII CONDAMNAŢILOR

Autor: TOMA Titus Daniel
psiholog; jurist
Email: danieltitustoma@yahoo.com



PROGRAMELE CORECŢIONALE ŞI UTILITATEA ACESTORA ÎN MODELAREA PERSONALITĂŢII CONDAMNAŢILOR

Toate sistemele penitenciare din orice ţară urmăresc să amelioreze condiţia umană a deţinuţilor, oferindu-le cunoştinţe, tratându-le diferitele tulburări fizice şi psihice, dezvoltându-le competenţe, utile pentru o viaţă cinstită după liberare.
Ca urmare, programele oferite de administraţia unui penitenciar pot fi clasificate în programe de educaţie, programe de formare (profesională, în principal) şi programe de terapie. Finalitatea acestora este comună: să-i ajute pe deţinuţi să gândească şi să se comporte într-un mod acceptabil social, astfel încât să nu mai recidiveze.
Considerăm că schimbarea comportamentelor negative se poate realiza prin aplicarea unei metode axată pe întărirea pozitivă şi creşterea repertoriului atitudinal. Aşadar, programele pentru deţinuţi se pot diferenţia după obiectivul urmărit (eliminarea nevoilor criminogene), după numărul şi durata activităţilor desfăşurate, după locul întâlnirilor (în penitenciar sau în comunitatea liberă), după categoria deţinuţilor participanţi (cu pedepse lungi sau scurte, etc.), după gama de programe oferite de o unitate de detenţie (unităţi specializate în diminuarea violenţei, unităţi specializate în prevenirea sinuciderii, etc.). Personalul care asigură desfăşurarea programelor trebuie să aibă o pregătire aprofundată, iar resursele materiale puse la dispoziţia sa să fie suficiente.
Concluzionând, se desprind o serie de principii obligatorii pentru programele corecţionale: · Un fundament teoretic solid;
· Intervenţia trebuie să se facă plecând de la factorii criminogeni specifici;
· Achiziţionarea aptitudinilor sociale şi a stăpânirii de sine;
· Motivarea şi formarea personalului potrivit;
· Neutralizarea influenţelor nocive pe perioada aplicării programului;
· Recurgerea la sprijinul familiei;
· Evaluarea schimbărilor observate în comportamentul deţinutului şi introducerea elementelor de prevenire a recăderilor.

Programele ineficace sau nepotrivite sunt în general cele care au la bază un model psihodinamic non-directiv sau medical; strategii slab axate pe o educaţie sau formare profesională de grup; acţiuni sau împrejurări care nu au fost concepute în funcţie de factorii criminogeni.


2. TEHNICI COGNITIVE ŞI COMPORTAMENATALE UTILIZATE PETRU DEZVOLTAREA JUDECĂŢILOR MORALE ŞI REEDUCARE DELICVENŢILOR

Din practica judiciară am constatat o insuficientă dezvoltare a judecăţilor morale, precum şi imaturitatea tinerilor delicvenţi în privinţa relaţiilor interpersonale.

Tabloul comportamental al tinerilor delicvenţi se prezintă astfel :
· moralitate puternic egocentrică, bazată pe evitarea pedepsei şi, mai ales pe satisfacere imediată a trebuinţelor personal-individuale, inclusiv pe căi indezirabile social;
· slabă dezvoltare a raţionamentului moral, distorsiuni cognitive, deficite ale proceselor cognitive de tratarea a informaţiilor şi de rezolvarea problemelor psihosociale;
· experienţă proprie de viaţă, de multe ori disfuncţională sub unghi socio-moral, aceştia îşi structurează scheme cognitive care influenţează modul lor de percepere a lumii şi modul de a acţiona pentru satisfacerea trebuinţelor.
· scheme orientate spre agresivitate şi violenţă, imposibilitatea sau dificultatea de inhibare a actelor reactive, incapacitatea de a genera soluţii alternative la acţiunile agresive;
· imposibilitatea de trăi empatic, consecinţele infracţiunii asupra victimei.

Remedierea deficitelor cognitive şi lărgirea repertoriului comportamental se realizează prin aplicarea de către psihologi a tehnicilor educative. Cele mai relevante tehnici şi programe educative sunt următoarele :

1. Utilizarea jocului de rol şi a experienţei conflictului cognitiv pentru dezvoltarea judecăţilor morale.

Cele două procese esenţiale care permit progresarea într-un stadiu superior a judecăţilor morale sunt :
a) capacitatea de prelucrare / exericitare a rolului de-a lungul interacţiunilor sociale ;
b) experienţa conflictului cognitiv (îndoiala intelectuală).

Primul proces rezidă în capacitatea tânărului de a împărtăşi punctul de vedere a altuia şi de a reţine perspective diferite de ale sale. Acest proces se dezvoltă prin experienţele schimbului şi împărţirii perspectivelor şi opiniilor în cadrul interacţiunilor sociale din familie, şcoală, grup de muncă, grup religios etc.
Al doilea proces, privit ca motor al schimbării judecăţilor şi atitudinilor morale, rezidă în experienţa conflictului cognitiv, adică într-o stare de îndoială intelectuală. Este vorba de trăirea unei incertitudini şi a unei stări de frustrare generate de impresia de a fi incapabil, în situaţia prezentă, de a rezolva adecvat problemele socio-morale. Această stare de frustrare poate fi un impuls care să ducă tânărul la căutarea unei soluţii capabilă să antreneze procesul de achiziţie a principiilor morale de ordin superior.
Antrenamentul moral cu tinerii dificili, inclusiv cu delicvenţii, se realizează în patru etape, asemănătoare cu cele din metoda studiului de caz. Redăm, în continuare obiectivele şi caracteristicile acestor etape ale procesului de dezvoltare a judecăţilor morale.
1) Prezentarea unei dileme morale, pe baza căreia specialistul adresează câteva întrebări pentru a ajuta tinerii să-şi clarifice circumstanţele, să definească exact natura dilemei şi să poată lua în final o decizie în raport cu acesta;
2) Expunerea de către tineri a opinie privind alegerea acţiunii pe care personajul dilemei va trebui să o realizeze. Fiecare tânăr îşi exprimă opinia, iar educatorul sintetizează numărul de variante pentru fiecare posibilitate oferită;
3) Dezbaterea este centrată exclusiv pe temele morale implicate în dilemă şi nu pe circumstanţele dilemei, favorizându-se interacţiunile tinerilor. Pentru realizarea obiectivelor acestei etape, specialistul le cere tinerilor să explice noţiunile utilizate;
4) Încurajarea exprimării opiniilor proprii şi luării unei poziţii individuale. Fiecare tânăr este invitata să reflecteze din nou asupra problematicii discutate şi să aleagă individual poziţia care lui i se pare cea mai adecvată. Scopul acestei etape nu este neapărat de a ajunge la un consens, ci pur şi simplu să-i facă pe tineri să reflecteze şi să-şi argumenteze poziţia, pentru a-i înţelege toate implicaţiile.
Antrenamentul moral, prin utilizarea studiului de caz şi a rezolvării unor dileme morale, stimulează capacitatea de analiză, de extragere a esenţialului pe baza relaţionării datelor semnificative ale unor situaţii – problemă. Tinerii sunt antrenaţi pentru a sesiza şi evalua în mod adecvat diferite raporturi morale şi pentru a propune soluţii optime în dezlegarea dilemelor morale, exprimându-şi argumentat opiniile proprii faţă de anumite situaţii existenţiale, privite prin prisma exigenţelor sociale. Considerăm, că astfel, se poate produce o ameliorare şi un progres la nivelul raţionamentului moral al tinerilor.

2. Program de dezvoltare a maturităţii în relaţiile interpersonale.

Cazul teoretic al acestui program constă în dezvoltarea psihică în raport cu trei niveluri succesive de integrare. Fiecare nivel se defineşte printr-o problemă interpersonală care este absolut necesar să fie rezolvată pentru ca progresul ulterior spre maturizarea psihosocială să poată avea loc.
La primul nivel, celălalt (deci, altă persoană) are sens în raport cu dorinţa individului. Celălalt este considerat nu doar ca sursă a satisfacţiei sau insatisfacţiei.
La nivelul doi, individul consideră că relaţiile dintre persoane sunt bazate printr-o serie de reguli rigide şi este preocupat în primul rând de ce ar trebui să facă pentru ca alţii să răspundă dorinţelor şi cerinţelor sale.
La nivelul trei, individul a interiorizat normele sociale, astfel încât devine capabil să evalueze acţiunile sale şi a altora, pornind de la criterii care nu iau în calcul numai interesele proprii. Individul îi consideră pe alţii ca modele pe care caută să le imite şi să le valorizeze.

3. Antrenarea abilităţilor sociale.

Abilităţile sociale, constau în comportamente necesare pentru întreţinerea interacţiunilor adecvate fructuoase în familie, la şcoală, la locul de muncă şi în comunitate. Antrenamentul abilităţilor sociale utilizează tehnici derivate din teoriile învăţării sociale. Ele vizează remedierea deficitelor, construind un repertoriu al raporturilor şi relaţiilor interpersonale adaptate la situaţii şi contexte diversificate. Pentru a se realiza aceasta, educatorul prezintă tinerilor o competenţă sau o abilitate socială, cerându-le să descrie comportamentele necesare realizării lor corecte. De asemenea, educatorul cere membrilor grupului să pună ”în scenă” această abilitate prin jocuri de rol, avertizându-i că trebuie să realizeze pas cu pas instrucţiunile date într-o primă fază de modelare. În sfârşit, educatorul informează pe tineri despre realizările lor, se emit noi propuneri, se sugerează alternative, se furnizează feedback-uri etc. Răspunsurile comportamentale dezirabile sunt repetate, exersate şi ameliorate până la o stăpânire cel puţin satisfăcătoare, Acest tip de abordare cognitiv-comportamentală caută să-i înveţe pe tineri nu atât valori ca atare, ci mai ales comportamente specifice acceptate social.

4. Ameliorarea competenţelor de tratare a informaţiilor referitoare la probleme existenţiale, ale vieţii cotidiene.

Programul de antrenament al rezolvării problemelor existenţiale îşi propune să acţioneze, în mod specific, asupra procesului de tratare a informaţiilor şi de rezolvare a problemelor vieţii cotidiene, astfel încât să le ofere tinerilor cu comportament delincvenţial alternative de rezolvare pe căi dezirabile a problemelor existenţiale. Deci, în loc de a fura sau de a alege soluţii agresive la o situaţie – problemă tinerii trebuie să devină capabili să caute şi să reflecteze asupra altor soluţii posibile de satisfacere a trebuinţelor, inhibându-şi comportamentele indezirabile. Scopul programului de rezolvare a problemelor vieţii cotidiene este de construirea a strategiilor cognitive destinate optimizării autocontrolului şi responsabilităţii sociale la tinerii delicvenţi. Tehnicile utilizate sunt : modelarea, reîntărirea şi jocul de rol. Procesul de rezolvare a problemelor vieţii cotidiene poate fi descompus în cinci etape : orientarea generală în situaţia - problemă ; definirea problemei ; elaborarea de alternative pentru rezolvarea situaţiei – problemă ; luarea deciziei ; verificare.

5. Programul ”întăririi prin simboluri” sau al ”economiei de simboluri”.

Acest program reprezintă o abordare strict comportamentală bazat pe proceduri de întărire simbolică a comportamentelor dezirabile şi de generalizarea acestor comportamente, în cadrul procesului de reeducare. Astfel, de exemplu, un comportament pozitiv este recompensat prin acordarea de jetoane sau de puncte care pot fi ”schimbate” cu diverse recompense. Din contră un comportament neadecvat apărut în procesul de reeducare este penalizat prin pierderea de jetoane sau puncte. Deci, jetoanele sau punctele sunt recompense simbolice, utilizate ca un substitut temporar, pe care tinerii îl vor pute schimba ulterior cu reîntăriri mai substanţiale (permiterea unui număr mai mare de vizite din partea aparţinătorilor sau chiar reducerea pedepsei). Practic, tinerii pot fi gratificaţi cu jetoane sau puncte, ca întăriri simbolice pozitive, de exemplu, dacă îşi aranjează camera în mod estetic, dacă au un comportament agreabil în interacţiunile cu educatorii şi cu ceilalţi tineri, dacă ajută personalul educativ în desfăşurarea activităţilor proiectate. Pierderea unor jetoane sau puncte, ”economisite” într-o perioadă de timp, va fi sancţionată în diverse moduri.

6. Tehnica respectării ”contractului comportamental”.

Contractul comportamental se prezintă sub forma angajamentelor scrise între două sau mai multe părţi (adolescent şi instituţie şi / sau părinţi) care, în ansamblu, definesc condiţiile întăririlor pozitive prin diverse recompense.
Elementele principale ale contractului comportamental sunt următoarele :
· Specificarea comportamentului care trebuie schimbat ;
· Criteriile reuşitei comportamentului dezirabil ;
· Evenimentele sau elementele care vor servi ca agenţi ai întăririi ;
· Timpul prevăzut pentru ”plată”, respectiv pentru întărire ;
· O clauză de bonificare pentru o performanţă perfectă ;
· O clauză de penalizare, specificând consecinţele aversive ce rezultă din întreruperea contractului ;
· Metode utilizate pentru a se evalua dacă un comportament îndeplineşte criteriile precizate.
Avantajele apelării la astfel de contracte comportamentale rezidă în faptul că ele sunt aplicabile la o multitudine de comportamente şi de situaţii, procedura fiind foarte flexibilă ; ea poate fi renegociată şi revizuită destul de uşor când condiţiile de mediu se schimbă. Aceste contracte creează premisele dezvoltării autocontrolului la adolescenţii delicvenţi. Datorită faptului că toate părţile (adolescenţi, părinţi ,centru de reeducare) participă la elaborarea contractului şi a clauzelor sale, ele sunt puse să urmărească acelaşi obiectiv şi îşi împart responsabilităţile pentru schimbarea dezirabilă a comportamentului delincvenţial.