Psihodiagnostic: LABILITATEA EMOŢIONALĂ

drd. Eusebiu TIHAN

psiholog_sociolog

focus_sebi@yahoo.com

coordonator ştiinţific

OPINFO CENTER

Definiţie şi descriere
Labilitatea emoţională reprezintă o stare în care emoţiile individului apar ca fiind în pragul schimbării. Emoţiile reprezintă trăirea unor stări subiective şi, sunt însoţite de modificări fiziologice. Acestea pot fi identificate la un subiect prin evaluarea modificărilor fiziologice cât şi prin observarea caracteristicilor limbajului non-verbal şi a expresiei verbale şi comportamentale. Emoţiile sunt privite ca fiind manifestări labile atunci când ele se modifică în mod brusc, repetat şi neprevăzut.

TEORIE. CERCETARE.
Nivelul neurotransmiţătorilor.
Instabilitatea dispoziţiei poate fi corelată cu o creştere/diminuare la nivelulunuia sau mai multor sisteme de neurotransmitere, cum ar fi norepinefrina, serotonina, dopamina şi acetilcolina. specialiştii sunt de acord că, boala parkinson constituie un exemplu de tulburare în care nivelele de dopamină sunt alterate. Modificările de dispoziţie ce apar în Parkinson sunt expresii asociate cu modificările nivelului de dopamină din creier. Depresia văzută din acest punct de vedere este asociată cu diminuarea nivelului de dopamină, chiar dacă este psihoză paranoidă, probabil impregnat de frică, temeri, este mult mai frecvent asociată cu consumul de droguri din tratamentul Parkinsonului şi aceasta atorită faptului că drogurile accentuează nivelele de dopamină.
Dezechilibrul diverşilor neurotransmiţători apar în tulburările bipolare, o boală ce implică labilitate emoţională.

Întreruperea traseelor neuronale.
Întreruperea traseelor neuronale poate la fel de bine să conducă la modificări în răspunsul emoţional. Efectele acestor întreruperi depind de funcţia traseelor afectate. Printre cauze ale întreruperilor amintim: tumori, deteriorări directe sau prin hipoxie, tulburări ce distrug stratul mielinic al nervului.
Sistemul limbic constituie o parte fundamentală a creierului şi formează graniţa cerebrumului. Această formaţiune include câteva structuri ce se leagă sub cortex şi înconjoară ganglionul bazal şi se consideră că acestuia i se datorează emoţiile şi afectele.
Psihochirurgia, dacă aceasta implică una sau mai multe legături majore între lobul frontal şi structurile limbic – subcortical, produce o disociere între aspectul de verbalizare şi raspunsul observat, o lipsă a inhibiţiei şi, o accentuare a trăsăturilor de personalitate premorbidă. Zona de patologie poate determina ce stare de dispoziţie domină: de exemplu, dacă demielinizarea afectează în primul rând prima parte a creierului, atunci gălăgia va fi emoţia dominantă, în timp ce patologia zonei stângi poate genera ţipete.
Demenţa cu labilitate emoţională este o stare înregistrată ca urmare a deteriorărilor la nivel subcortical generate de infarcturi multiple.

Modificările la nivel de lob temporal
Patologia lobilor temporali poate fi asociată cu modificările de dispoziţie şi de comportament. Lobul temporal, situat în partea şi sub lobul frontal, conţine zona receptorilor auditivi şi are conexiuni cu majoritatea sectoarelor cerebrale inclusiv amigdala (partea anterioară a lobului temporal) care mediază intrările de semnal din lobul temporal către alte centre (focare) cerebrale.
Aceste conexiuni suferă modificări la nivel de potenţial electrochimic al membranei ceea ce face să coboare nivelul. Atunci când pragul pentru acţiunea potenţială este coborât pot apare tulburări convulsive în special dacă stimularea este repetată insitent. Acest fapt permite accesul semnalului senzorial pentru descărcare în centrii cu scopul activării sitemului autonom fapt ce nu ar fi posibil în condiţii obişnuite. Aceste modificări pot da naştere la praguri scăzute pentru convulsii sau la o instabilitate comportamentală. Dispoziţia labilă se presupune că este asociată într-o oarecare măsură cu deteriorarea lobului temporal medial.

FACTORI DE CORELAŢIE
Labilitatea emoţională poate apare datorită a numeroase situaţii, de altfel enunţate în DSM-IV:
» tulburare bipolară;
» tulburare ciclotimică;
» tulburare de personalitate bordeline;
» tulburare de personalitate histrionică;
» sindrom de personalitate organică;
» intoxicaţie alcoolică, cu sedative, hipnotică sau cu anxiolitice.
De asemenea, poate apare în tulburarea de alimentaţie, în tulburarea disforică cu fază terminală luetică, scleroză multiplă şi epilepsie.
Drogurile pot genera modificări de dispoziţie ca efecte secundare. De exemplu, o schimbare rapidă de dispoziţie, poate fi corelată direct cu administrarea de steroizi exogeni, în special atunci când regimul se constituie într-o terapie cu corticosteroizi.
În literatura de specialitate (Weddington şi Banner) s-a înregistrat un caz în care metaclopramida, un antagonist al dopaminei ce stimulează evacuarea gastrică prin eliberarea acetilcolinei şi sensibilizarea muşchilor din zona gastrică pentru stimulare induce disforie, insomnie, şir ideativ accelerat şi labilitate a afectelor la acei pacienţi ce au fost trataţi pentru hiccups. De asemenea, aceste droguri accelerează prolactina serică, care poate fi responsabilă de modificările de dispoziţie.
Levy şi Remick, într-o discuţie asupra factorilor etiologici posibili la subiecţi ce au înregistrat frecvente sau rapide modificări de dispoziţie, au inclus ca posibile cauze modificările rapide şi frecvente în schema de medicaţie, medicaţie necorespunzătoare sau aderenţă erotică sau, modificări induse de antidepresive triciclice.
Labilitatea dispoziţiei asociată cu alte disfuncţii ale sistemului nervos central îngreunează suficient corelarea cu o anumită cauză.
Labilitatea emoţională a fost evidenţiată în tulburări în care zona directă de patologie nu a fost identificată.
Alcoolismul, în special la vârstnici poate induce labilitate emoţională însoţită de confuzie, depresie şi alte simptome. În demenţa senilă, există o corelaţie directă între „incontinenţa” afectivă (pierderea controlului expresiei emoţionale), labilitatea de afect şi atrofia cerebrală.
Deşi au fost descrise aspecte ale patologiei asociate cu modificări specifice în sfera afectului, totuşi identificarea emoţiilor depinde şi de alţi factori. De exemplu, expresia emoţională afişată facial depinde de funcţionarea corectă a traseului de la cortexul frontal către nucleul cerebral şi de la bransteim către muşchii faciali care controlează expresia. Autodescrierea emoţiilor depinde de funcţionarea (intactă) corticală şi de funcţiile vorbirii.
Starea de vigilenţă este determinată prin stimularea de către sistemul activator reticulat şi necesită un anume grad de conştientizare a stimulilor.
De asemenea, o alterare intervenită în activitate legată de afect implică multe trasee neurologice. Cercetările realizate asupra ritmului circadian au identificat aspecte ale legăturii dintre ritmului circadian şi starea de dispoziţie. Se cunosc două subtitluri ciclice ale tulburărilor de dispoziţie:
· ciclul rapid din boala bipolară;
· tulburare afectivă sezonieră.
Unele simptome clasice ale depresiei vin să indice dereglările de ritm – variaţiile diurne, trezirea dis-de-dimineaţă şi alterarea obiceiului somn – veghe.
Experimentele de izolare (Ryan L., Montgomery) în care sunt suprimaţi toţi factorii exteriori ce pot deregla ritmurile biologice, au redus simptomele depresive şi alterarea dispoziţiei.
Factorii psihosociali, care includ convingerile asupra a ceea ce constituie expresii emoţionale şi expectaţiile de rol social acceptate influenţează într-o oarecare măsură modul în care se vor manifesta sentimentele. În plus, un mediu suprastimulant poate accentua labilitatea emoţioanlă. Stimularea excesivă poate veni din coabitarea cu prea multe persoane, în special după o perioadă de timp, din existenţa într-un mediu nefamiliar, din cauza unui zgomot mare, din argumentaţii sau conflicte, sau chiar din expresiile emoţionale ale altora.
În lucrarea, „EXPRESSED EMOTION AND DEPRESSION: INTERACTIONS BETWEEN PATIENTS AND HIGH- VS. LOW-EXPRESSED-EMOTION SPOUSES”, Hooley (1986) expune o asociere între nivelele ridicate ale emoţiei partenerilor subiecţilor şi comportamentul inexpresiv al subiecţilor.
Evaluare: autori ca, Rappaport, Schafer, Murray, susţin că s-ar putea evidenţia cu ajutorul probei TAT, semne patologice printre care labilitatea afectivă.
Mediul suprastimulant poate deveni o problemă specială pentru un subiect predispus la labilitate emoţională (e.g. tulburare bipolară) şi care, de asemenea, înregistrează un anumit deficit cognitiv care deteriorează raţionamentul deasupra stimulării optime.

CARACTERISTICI
Comutările de pscilaţie bruscă a dispoziţiei constituie indicatori cu relevanţă pentru labilitatea emoţională. Subiectul alternează între expresiile emoţionale de genul râsete şi ţipete, retragere şi implicare socială, ostilitate, iritabilitate, furie şi sarcasm oscilând cu docilitate. Datorită schimbării emoţionale, subiectul exprimă preocupare asupăra aspectelor imprevizibile şi pierderii controlului. Mai mult, subiectul poate fi inconştient de caracterul inadecvat al expresiilor sale emoţionale cât şi de efectul acestora asupra altor persoane.
PROCESUL DE ÎNGRIJIRE
Evaluarea
Răspunsurile emoţionale se învaţă în situaţiile de mediu, care reflectă norme culturale necesare în afişarea expresiei acceptate şi adecvate.
Atunci când sunt afişate emoţii brusc modificate şi alternate şi acestea într-o manieră deplasată dincolo de normele sociale stabilite, se impune evaluarea psihologică a acelui subiect. Procedura de evaluare include identificarea factorilor etiologici ce se pot dovedi responsabili de labilitatea emoţională cât şi modalităţile în care mediul poate contribui la exacerbarea labilităţii. În plus, evaluarea se centrează pe capacitatea subiectului de a aprecia efectul comportamentului său asupra celorlalţi.
Obiectivele subiectului şi intervenţia terapeutică
Administrarea medicaţiei constituie pilonul principal al intervenţiei asupra labilităţii emoţionale a unei persoane. Categoriile majore de medicaţie ce pot altera stările de conştiinţă induc pasivitate şi activitate motorie redusă, anxietate. Aceste grupe de medicaţie pot fi folosite singure sau în combinaţie prin recomandarea medicului specialist în psihiatrie. Explicarea şi informarea subiectului asupra procedurii acţiunilor medicaţiei administrate cât şi a efectelor adverse pot înlesni subiectului înţelegerea importanţei medicaţiei în menţinerea unei stări de control. În schimb, subiectul care manifestă un sentiment accentuat de control poate fi menajat în a i se explica procedura.
Ca întotdeauna, pentru a-i asigura subiectului un sentiment de securitate, de echilibru, personalul medical trebuie să întreţină o relaţie consistentă ce are la bază îngrijirea, preocuparea şi so stare de speranţă ceea ce va induce subiectului sentimentul de siguranţă în mediu.
Prin asigurarea mediului se urmăreşte reducerea stimulărilor cât şi dezvoltarea anumitor limite. Stresorii de natură psihologică şi fiziologică trebuie reduşi la o dimensiune acceptabilă. Sentimentul de control al subiectului poate fi abordat prin oferirea de instrucţiuni de comportament adecvat. Controlul mediului este la fel de important şi pentru ceilalţi pacienţi care pot dezvolta o anxietate generală indusă de comportamentul imprevizibil al subiectului care trăieşte şi declanşează o labilitate emoţională. Este foarte important ca aceşti pacienţi să fie conştienţi de faptul că personalul medical supraveghează problema şi controlează situaţia.
Pentru a încuraja subiectul care manifestă capacitate cognitivă în a conştientiza modificările emoţionale cât şi consecinţele acestora pe plan personal şi social, psihologul conferă subiectului ocaziile de a-şi examina obiceiurile şi eectele lor nesatisfăcătoare.
Prin încurajarea subiectului de a se implica, de a relaţiona în mod non-competitiv cât şi prin explorarea implicării în diferite situaţii, psihologul şi echipa sa terapeutică devin un factor activ în procesul de colaborare prin care se asistă subiectul în dobândirea auto-conştientizării relaţionării cu ceilalţi. Astfel, se încearcă diminuarea răspunsurilor potenţial negative. Subiectul este încurajat:
- să-şi asume responsabilitatea pentru comportamentul exprimat şi pentru acţiunile derulate;
- este încurajat să-şi modifice convingerile care nu au un fundament real şi,
- este încurajat să-şi expună sentimentele şi să-şi discute sentimentele în loc să se lase pradă acţiunii lor.

În realizarea planului de abordare a subiecţilor a căror labilitate emoţională continuă, psihologul şi echipa sa,
- analizează cu subiectul resursele disponibile pentru atenuarea factorilor stresori,
- analizează trebuinţele,
- îi eliberează pe ceilalţi de problemele ce se pot lega de expresia emoţională,
- învaţă despre relaţia de cunoaştereşi despre sentimente,
- învaţă modalităţi alternative de exprimare a sentimentelor.
Schema de tratament poate include:
» informarea despre medicaţia necesară în menţinerea echilibrului emoţional şi a homeostaziei,
» necesitatea asistenţei specializate,
» tehnici de asigurare a unui stil de viaţă sănătos.
Eficienţa îngrijirii medicale şi psihologice poate fi evaluată prin dimensiunea la care s-au redus frecvenţa şi intensitatea expresiei emoţionale. Alte elemente de măsurare includ:
Ø acceptarea limitelor verbale şi de mediu,
Ø participarea adecvată în interacţiunea cu ceilalţi,
Ø gradul de adecvare a expresiilor emoţionale,
Ø identificarea alternativelor de control emoţional.

Rezumat
Emoţiile labile sunt asociate cu sentimente şi comportamente dominate de fluctuaţii de dispoziţie.
Factorii de corelare includ aspecte neurologice, hormonale, chimice, de mediu, traumatice şi stresori patologici şi influenţe culturale şi psihosociale care se inter-relaţionează pentru a induce un dezechilibru în homeostazie.
Caracteristicile definitorii constau în comportamente şi stări de dispoziţie ce indică o expresie emoţională variabilă şi schimbătoare.
Procesul de îngrijire implică:
- evaluarea relaţiei stresorilor,
- dezechilibrele pentru care reacţionează subiectul,
- asigurarea stării de siguranţă,
- conştientizarea de către subiect a impactului expresiei emoţionale asupra sinelui şi a celorlalţi,
- capacitatea de a modifica comportamentul atunci când expresiile emoţionale depăşesc în amplitudine situaţile obişnuite.
Prioritatea în intervenţiile terapeutice sunt asigurarea stării de siguranţă pentru subiect cât şi bunăstarea celorlalţi. Capacitatea subiectului de a-şi modifica conduitele sunt identificate printr-un proces de evaluare a normelor fiziologice şi de cunoaştere.
Evaluarea expresiei emoţionale a unui subiect, a capacităţii acestuia de a-şi menţine controlul reprezintă un proces continuu.