Psiholog-sociolog
Focus_sebi@yahoo.com
Extras din lucrarea de doctorat: MORTALITATEA INFANTILA IN ROMANIA SI IN EUROPA, ÎN SECOLUL 20; CAUZE MEDICO-SOCIALE
De ce mor noi-născuţii?
În primul rând trebuie să distingem între cauzele actuale şi factorii de influenţă în decesele noilor-născuţi. De exemplu, una din cauze poate fi bronşita dar şansa de a contacta boala şi gradul de severitate în care va fi afectat nou-născutul poate fi influenţat de factori cum ar fi: umezeala, igrasia, condiţiile de viaţă din aglomeraţii urbane.
De la începutul Registrului Stării Civile, anul 1837, cauzele deceselor au început să fie înregistrate în Anglia şi Wales. De la finele secolului 19, înregistrarea a fost acceptată în toate ţările Europei.
La fiecare 10 ani, în rapoartele anuale se explică în detaliu decesele noilor născuţi. Pentru anul 1891 raportul indica bolile diareice, bolile respiratorii şi boli ale sistemului nervos, atrofia şi naşterea prematură, ceea ce a condus la moartea unui mare număr de nou-născuţi. Tot în acel raport se arată că, atunci când se compară zonele urbane cu cele rurale, situaţia în oraşe este mult mai critică faţă de sate, majoritatea specificând cazuri de boli diareice.
O problemă a sfârşitului de secol 19 în definirea cauzei deceselor nou-născuţilor a fost numărul mare de boli larg răspândite şi slab definite ce atacau viaţa. De aceea, termenul “alte cauze” a fost adesea invocat pentru modul de a deceda al noilor-născuţi. De asemenea, termenul justifica decesele care nu puteau fi explicate sau în istoricul cărora nu existau cauze clare.
Diferenţele urban-rural
În redactarea rapoartelor sau analizelor asupra mortalităţii infantile, demografii sau istoricii au luat uneori în consideraţie deiferenţele mari între mediile urban-rural în ceea ce priveşte rata mortalităţii infantile. Raportul anului 1891 menţionat mai sus se concentra pe ratele mortalităţii infantile la 1.000 de naşteri vii, în trei mari oraşe industriale şi trei zone rurale. Raportul arăta că, unele boli erau mult mai întâlnite în oraşele industriale.
Bolile diareice au ucis de 8 ori mai mulţi copii în zona urbană decât în cea rurală, scarlatina şi pojarul (boli ale mulţimii) au decimat de 3 ori mai mulţi iar bolile respiratorii şi tuberculoase, dublu.
Din acel raport se poate deduce cel puţin că, acele cauze “exogene” ale mortalităţii infantile – decese asociate cu infecţii şi riscuri ale mediului de la momentul naşterii – indică cea mai mare diferenţă între zonele urban-rural, în timp ce cauzele endogene ale decesului – decese asociate mediului fetal – indicau diferenţe mai puţin viabile. Singura mare excepţie este decesul prematur.
Se afirmă că, există dovezi şi în ceea ce priveşte modelul de mortalitate a zonelor urbane şi rurale. Un exemplu pentru înregistrările acelor vremuri îl constituie ratele de mortalitate din oraşele Leicester şi Blaby. La finele secolului 19, Leicester devenise unul din cele mai precare oraşeale Angliei în ceea ce priveşte sănătatea. El înregistrase o rată extrem de ridicată a mortalităţii infantile şi anume aproximativ 200 de decese la 1.000 de naşteri vii. În districtul rural Blaby, la sudul oraşului, exista o scădere gemerală a mortalităţii infantile.
Influenţe asupra nivelului de mortalitate
Principalele influenţe asupra mortalităţii infantile pot fi legate tot de factorii şi diferenţele urban-rural.
Condiţiile de viaţă insalubre afectau rata de mortalitate. Aceasta era o stare obişnuită în oraşe, în special pe măsură ce ele deveneau tot mai industrializate. Sistemele precare de drenaj, contaminarea apei şi mizeria generală ce se simţea în aer permitea răspândirea rapidă a bolilor. Chiar şi dacă un copil era hrănit la piept, odată ce erau înţărcaţi ei prezentau risc crescut de îmbolnăvire. În zonele rurale, copiii nu aveau condiţii insalubre la o asemenea dimensiune.
Modificările sezoniere constituie de asemenea un factor. La finele anului 1890, o succesiune de veri lungi, fierbinţi, asociate unor condiţii insalubre au condus la creşterea numărului deceselor generate de diaree. Lunile de vară au fost o perioadă dificilă pentru copiii din zonele urbane. În Preston, Anglia, în perioada 1885-1910, media mortalităţii pe perioada de vară a înregistrat 247 decese la 1.000 de naşteri vii. Temperaturile ridicate ale acelor veri şi apa infectată au dus la accentuarea mortalităţii infantile în mediile urbane. Pe de altă parte, copiii care locuiau doar la câţiva kilometri de oraş aveau o stare mai bună a sănătăţii. La o examinare a înregistrărilor din perioada 1885-1910, din localităţile Leicester şi Blaby, se descoperă o rată medie a mortalităţii infantile în primele 3 trimestre ale anului, la nivelul de 256 decese la 1.000 de naşteri vii în timp ce în Blaby rata se situa cu mult sub 150.
De ce întârzie reducerea mortalităţii infantile?
În Europa sfârşitului de secol 19, existau trei modele principale ale reducerii mortalităţii infantile:
a) modelul francez arată o reducere începând cu anul 1890 dar cu o revenire temporară la finele lui 1890;
b) modelul suedez arată un declin aproape continuu începând din 1881 cu un ultim vârf în 1900;
c) modelul britanic arată că ratele cresc între 1880-1890 dar apoi scad începând cu 1899.Aceasta evoluţie este diferită faţă de orice altă ţară europeană.
În conformitate cu Woods, Watterson şi Woodward, care au analizat modelul britanic, motivul principal al întârzierii reducerii a fost o uşoară creştere a mortalităţii infantile în zonele urbane cu populaţie densă, în perioada 1880-1890. Rata de mortalitate într-un mic număr de oraşe a afectat rata naţională de mortalitate. De aceea, marea creştere a ratei naţionale la mortalitate infantilă a fost în mare parte rezultatul unei creşteri excesive în zonele urbane. Chiar şi o uşoară creştere în unele locuri a avut forţa să afecteze tendinţele naţionale. Ca urmare, ceea ce Woods şi colaboratorii au etichetat ca “efect urban” a întârziat panta descrescătoare a mortalităţii infantile care deja începuse în alte ţări europene.
Factori în declinul mortalităţii infantile
La 1870, a început primul declin al mortalităţii infantile. Era cazul atât al fertilităţii maritale cât şi a celei ilegitime. Declinul în fertilitate a avut ca rezultat reducerea mortalităţii infantile ca expunere a scăderii numărului de naşteri pe care le avea o femeie şi, a creşterii intervalelor dintre naşteri. Intervalele lungi dintre naşteri permitea îmbunătăţirea şanselor ca un copil mai mare să primească îngrijirea necesară iar mai puţini copiii însemna standarde de viaţă mai bune pentru familie.
Îmbunătăţirea educaţiei femeii a ajutat femeia să înţeleagă beneficiile limitării numărului familiei, creşterea accesului la informaţii despre copii, la modul de îmbunătăţire a îngrijirii copiilor şi chiar pe sine.
Îmbunătăţirile intervenite în reţeaua sanitară a oraşului pentru asigurarea resurselor de apă potabilă şi a unui mediu de viaţă sănătos va avea o influenţă asupra sănătăţii copiilor deoarece mâinile sau sticlele cu care se hrănesc copiii sunt susceptibile la boli dacă ei locuiesc în condiţii nesigure.
Îmbunătăţirea în îngrijirea antenatală cât şi disponibilitatea unor soţii bine pregătite reduc şansele de piredere a copilului la naştere sau la un scurt timp.
Legat de acest aspect, foarte important este hrănitul la piept, care reprezintă o formă de alimentare a copilului, naturală şi eficientă. Aportul sigur, curat de lapte, constituie o sursă de sănătate pentru copil. Există dovezi că, hrănitul prelungit la sân poate reduce fertilitatea.
PRIMELE 10 CAUZE CE CONDUC AL MORTALITATE INFANTILĂ
1. Probleme la naştere
2. Greutate mică la naştere sau naştere prematură
3. Sindrom de moarte subită
4. Complicaţii ale sarcinii
5. Sindrom de stres respirator
6. Complicaţii cardiace sau probleme de placentă
7. Infecţii
8. Accidente
9. Hipoxie sau asfixie la naştere
10. Pneumonie sau gripă
1. Stări genetice sau probleme la naştere
a) acondroplazie
b) autism
c) paralizie cerebrală
d) anormalităţi cromozomiale
e) despicătura limbii sau de văl palatin
f) picioare strâmbe sau alte deformaţii ale piciorelor
g) boli congenitale ale inimii
h) fibroză chistică
i) sindrom Down
j) sindrom de fragilitate X
k) boli ale tractului genital şi urinar
l) pierderea auzului
m) sindrom Marfar
n) fenilketonurie (PKU)
o) boli de Rh
p) boli ale celulei seceră
q) spina bifida
r) boala Tay-Sachs
s) talasemie
t) alte probleme la naştere
De ce mor noi-născuţii?
În primul rând trebuie să distingem între cauzele actuale şi factorii de influenţă în decesele noilor-născuţi. De exemplu, una din cauze poate fi bronşita dar şansa de a contacta boala şi gradul de severitate în care va fi afectat nou-născutul poate fi influenţat de factori cum ar fi: umezeala, igrasia, condiţiile de viaţă din aglomeraţii urbane.
De la începutul Registrului Stării Civile, anul 1837, cauzele deceselor au început să fie înregistrate în Anglia şi Wales. De la finele secolului 19, înregistrarea a fost acceptată în toate ţările Europei.
La fiecare 10 ani, în rapoartele anuale se explică în detaliu decesele noilor născuţi. Pentru anul 1891 raportul indica bolile diareice, bolile respiratorii şi boli ale sistemului nervos, atrofia şi naşterea prematură, ceea ce a condus la moartea unui mare număr de nou-născuţi. Tot în acel raport se arată că, atunci când se compară zonele urbane cu cele rurale, situaţia în oraşe este mult mai critică faţă de sate, majoritatea specificând cazuri de boli diareice.
O problemă a sfârşitului de secol 19 în definirea cauzei deceselor nou-născuţilor a fost numărul mare de boli larg răspândite şi slab definite ce atacau viaţa. De aceea, termenul “alte cauze” a fost adesea invocat pentru modul de a deceda al noilor-născuţi. De asemenea, termenul justifica decesele care nu puteau fi explicate sau în istoricul cărora nu existau cauze clare.
Diferenţele urban-rural
În redactarea rapoartelor sau analizelor asupra mortalităţii infantile, demografii sau istoricii au luat uneori în consideraţie deiferenţele mari între mediile urban-rural în ceea ce priveşte rata mortalităţii infantile. Raportul anului 1891 menţionat mai sus se concentra pe ratele mortalităţii infantile la 1.000 de naşteri vii, în trei mari oraşe industriale şi trei zone rurale. Raportul arăta că, unele boli erau mult mai întâlnite în oraşele industriale.
Bolile diareice au ucis de 8 ori mai mulţi copii în zona urbană decât în cea rurală, scarlatina şi pojarul (boli ale mulţimii) au decimat de 3 ori mai mulţi iar bolile respiratorii şi tuberculoase, dublu.
Din acel raport se poate deduce cel puţin că, acele cauze “exogene” ale mortalităţii infantile – decese asociate cu infecţii şi riscuri ale mediului de la momentul naşterii – indică cea mai mare diferenţă între zonele urban-rural, în timp ce cauzele endogene ale decesului – decese asociate mediului fetal – indicau diferenţe mai puţin viabile. Singura mare excepţie este decesul prematur.
Se afirmă că, există dovezi şi în ceea ce priveşte modelul de mortalitate a zonelor urbane şi rurale. Un exemplu pentru înregistrările acelor vremuri îl constituie ratele de mortalitate din oraşele Leicester şi Blaby. La finele secolului 19, Leicester devenise unul din cele mai precare oraşeale Angliei în ceea ce priveşte sănătatea. El înregistrase o rată extrem de ridicată a mortalităţii infantile şi anume aproximativ 200 de decese la 1.000 de naşteri vii. În districtul rural Blaby, la sudul oraşului, exista o scădere gemerală a mortalităţii infantile.
Influenţe asupra nivelului de mortalitate
Principalele influenţe asupra mortalităţii infantile pot fi legate tot de factorii şi diferenţele urban-rural.
Condiţiile de viaţă insalubre afectau rata de mortalitate. Aceasta era o stare obişnuită în oraşe, în special pe măsură ce ele deveneau tot mai industrializate. Sistemele precare de drenaj, contaminarea apei şi mizeria generală ce se simţea în aer permitea răspândirea rapidă a bolilor. Chiar şi dacă un copil era hrănit la piept, odată ce erau înţărcaţi ei prezentau risc crescut de îmbolnăvire. În zonele rurale, copiii nu aveau condiţii insalubre la o asemenea dimensiune.
Modificările sezoniere constituie de asemenea un factor. La finele anului 1890, o succesiune de veri lungi, fierbinţi, asociate unor condiţii insalubre au condus la creşterea numărului deceselor generate de diaree. Lunile de vară au fost o perioadă dificilă pentru copiii din zonele urbane. În Preston, Anglia, în perioada 1885-1910, media mortalităţii pe perioada de vară a înregistrat 247 decese la 1.000 de naşteri vii. Temperaturile ridicate ale acelor veri şi apa infectată au dus la accentuarea mortalităţii infantile în mediile urbane. Pe de altă parte, copiii care locuiau doar la câţiva kilometri de oraş aveau o stare mai bună a sănătăţii. La o examinare a înregistrărilor din perioada 1885-1910, din localităţile Leicester şi Blaby, se descoperă o rată medie a mortalităţii infantile în primele 3 trimestre ale anului, la nivelul de 256 decese la 1.000 de naşteri vii în timp ce în Blaby rata se situa cu mult sub 150.
De ce întârzie reducerea mortalităţii infantile?
În Europa sfârşitului de secol 19, existau trei modele principale ale reducerii mortalităţii infantile:
a) modelul francez arată o reducere începând cu anul 1890 dar cu o revenire temporară la finele lui 1890;
b) modelul suedez arată un declin aproape continuu începând din 1881 cu un ultim vârf în 1900;
c) modelul britanic arată că ratele cresc între 1880-1890 dar apoi scad începând cu 1899.Aceasta evoluţie este diferită faţă de orice altă ţară europeană.
În conformitate cu Woods, Watterson şi Woodward, care au analizat modelul britanic, motivul principal al întârzierii reducerii a fost o uşoară creştere a mortalităţii infantile în zonele urbane cu populaţie densă, în perioada 1880-1890. Rata de mortalitate într-un mic număr de oraşe a afectat rata naţională de mortalitate. De aceea, marea creştere a ratei naţionale la mortalitate infantilă a fost în mare parte rezultatul unei creşteri excesive în zonele urbane. Chiar şi o uşoară creştere în unele locuri a avut forţa să afecteze tendinţele naţionale. Ca urmare, ceea ce Woods şi colaboratorii au etichetat ca “efect urban” a întârziat panta descrescătoare a mortalităţii infantile care deja începuse în alte ţări europene.
Factori în declinul mortalităţii infantile
La 1870, a început primul declin al mortalităţii infantile. Era cazul atât al fertilităţii maritale cât şi a celei ilegitime. Declinul în fertilitate a avut ca rezultat reducerea mortalităţii infantile ca expunere a scăderii numărului de naşteri pe care le avea o femeie şi, a creşterii intervalelor dintre naşteri. Intervalele lungi dintre naşteri permitea îmbunătăţirea şanselor ca un copil mai mare să primească îngrijirea necesară iar mai puţini copiii însemna standarde de viaţă mai bune pentru familie.
Îmbunătăţirea educaţiei femeii a ajutat femeia să înţeleagă beneficiile limitării numărului familiei, creşterea accesului la informaţii despre copii, la modul de îmbunătăţire a îngrijirii copiilor şi chiar pe sine.
Îmbunătăţirile intervenite în reţeaua sanitară a oraşului pentru asigurarea resurselor de apă potabilă şi a unui mediu de viaţă sănătos va avea o influenţă asupra sănătăţii copiilor deoarece mâinile sau sticlele cu care se hrănesc copiii sunt susceptibile la boli dacă ei locuiesc în condiţii nesigure.
Îmbunătăţirea în îngrijirea antenatală cât şi disponibilitatea unor soţii bine pregătite reduc şansele de piredere a copilului la naştere sau la un scurt timp.
Legat de acest aspect, foarte important este hrănitul la piept, care reprezintă o formă de alimentare a copilului, naturală şi eficientă. Aportul sigur, curat de lapte, constituie o sursă de sănătate pentru copil. Există dovezi că, hrănitul prelungit la sân poate reduce fertilitatea.
PRIMELE 10 CAUZE CE CONDUC AL MORTALITATE INFANTILĂ
1. Probleme la naştere
2. Greutate mică la naştere sau naştere prematură
3. Sindrom de moarte subită
4. Complicaţii ale sarcinii
5. Sindrom de stres respirator
6. Complicaţii cardiace sau probleme de placentă
7. Infecţii
8. Accidente
9. Hipoxie sau asfixie la naştere
10. Pneumonie sau gripă
1. Stări genetice sau probleme la naştere
a) acondroplazie
b) autism
c) paralizie cerebrală
d) anormalităţi cromozomiale
e) despicătura limbii sau de văl palatin
f) picioare strâmbe sau alte deformaţii ale piciorelor
g) boli congenitale ale inimii
h) fibroză chistică
i) sindrom Down
j) sindrom de fragilitate X
k) boli ale tractului genital şi urinar
l) pierderea auzului
m) sindrom Marfar
n) fenilketonurie (PKU)
o) boli de Rh
p) boli ale celulei seceră
q) spina bifida
r) boala Tay-Sachs
s) talasemie
t) alte probleme la naştere
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu