drd. Eusebiu Tihan
psiholog-sociolog
extras din lucrarea de doctorat: Cauze medicale si sociale ale Mortalităţii infantile.
"Femei care taceau vinovat despre propriile practici de subminare a politicii pronataliste, aplaudînd cuvîntarile lui Ceausescu despre "datoria patriotica a femeii române". Femei care foloseau andrele, radacini de plante, garouri, apa oxigenata, masaje în forta ca "sa pacaleasca" planul de facut copii al regimului. Doftoroaie de tara care ajutau femeile "sa scape de lucrul acela". Medici si moase care înfierau focarele avortive în sedinte, facînd chiuretaje clandestine pe mai multi sau mai putini bani. Procurori care soseau cu satisfactie sadica, dînd buzna în cabinete ginecologice ca sa prinda pe cele ce subminau politica demografica, închizînd ochii din cînd în cînd, caci si ei aveau cîte o "pila" însarcinata. O lume în care suferinta si sacrificiul erau ridicate la rang de virtute suprema. Placerea de orice natura era ilegitima. Într-o buna traditie fundamentalista, familia sanatoasa a comunismului era aceea în care indiferent cît de mult se detestau doi soti, ei nu puteau divorta decît cu grave consecinte sociale; si, oricît de mult se placeau doi oameni, ei nu puteau sa faca dragoste legal decît în scopuri reproductive si în interiorul celulei de baza a societatii."Statul paternalist a uzurpat ‘dreptul’ patriarhal si patrilinear al barbatului de a proteja sexualitatea si pîntecele femeilor, desfiintînd atît controlul legal al barbatilor, cât si pe cel al femeilor asupra fertilitatii femeiesti... Lectia fundamentala a politicii demografice românesti, a carei piesă centrală a constituit-o re-criminalizarea avortului, este aceea ca legea trebuie sa protejeze avorturile sigure. Dosarele istorice comparative ale mortalitatii materne în tarile în care avortul este interzis indica limpede faptul ca femeile cauta în astfel de situatii cai ilegale ca sa avorteze atunci cînd optiunea de a preveni sau de a elimina o sarcina nedorita nu le sînt accesibile. Pe scurt, femeile îsi risca viata ca sa poata obtine controlul fertilitatii proprii... accesul la cunoasterea metodelor contraceptive, atît de catre femei, cît si de catre barbati este aspectul critic al practicilor sexuale si reproductive, si, desigur, al controlului fertilitatii". Gail Kligman, The Politics of Duplicity.1)"
Conceptul de control al naşterilor, desemnat de Margaret Sanger în 1914-15, reprezintă metode de prevenire a concepţiei indiferent dacă este vorba de bărbat sau femeie şi înglobează toate metodele de control al fertilităţii, inclusiv avortul şi sterilizarea.
Margaret SANGER, (1883-1966), demograf american, a iniţiat mişcarea pentru controlul naşterilor transformată în 1942 în Planned Parenthood of America. A fost primul preşedinte la International Planned Parenthood Federation înfiinţată în 1953. a contribuit la organizarea primului Congres mondial al populaţiei, de la Geneva, 1927. a pus în circulaţie conceptul de „controlul naşterilor”.
Lucrări: Femeile, mortalitatea şi controlul naşterilor, 1922; Dezbaterile Conferinţei mondiale a populaţiei, (Geneva, 29 august – 3 sept.1927), Londra, 1927; Lupta mea pentru controlul naşterilor, 1931.
Conceptul de planificare familială a intrat în uz în 1930 urmat de maternitate planificată, ce denotă eforturile (includem aici şi tratamentul pentru infertilitate) de reglare (prin creştere sau descreştere) a mărimii familiilor.
Alţi termeni folosiţi de curentele anterioare au fost contraceptive, contracepţie, maternitate voluntară şi control voluntar iar conceptele malthusiene şi neo-malthusiene de genul anticoncepţionale, anticoncepţie, prevencepţie, limitare arificială.
Istoria controlului naşterii
Ideea reglării fertilităţii de către indivizi este evident în toate culturile tuturor timpurilor, chiar în acele societăţi în care regulile sociale sau religioase au favorizat abundenţa de copii. Până în secolul trecut guvernele au fost preocupate să stimuleze ferilitatea decât să o limiteze. Cele mai vechi dovezi medicale de prevenire a concepţiei au fost găsite în papirusurile egiptene, Petri Papirus, scris la 1850 îen şi Ebers Papirus scris la 1550 îen, manuscrise ce descriu multe mijloace de evitare a gravidităţii. În Grecia şi Roma antică a existat o deosebită preocupare pentru reglarea fertilităţii. Soranus din Efes, un ginecolog grec care lucra la Roma a oferit metode lucide şi detaliate de contracepţie, metode descoperite în scrierile sale din secolul 2 e.n. Acesta distingea într-un mod foarte clar între contraceptive şi factorii avortivi (agenţi ce induc avortul) şi a observat că prevenţia concepţiei este de preferat a se realiza medical pentru a nu repeta avortul. Aceste cunoştinţe antice au fost incluse în scrierile medicilor islamici şi astfel au devenit accesibile în Europa, formând majoritatea bazei ştiinţifice pentru contracepţie după secolul 17. Din acele lucrări cât şi din alte dovezi reiese cu claritate că metodele de contracepţie au avut locul lor în medicină pe tot acest parcurs – ca mijloace fie de ajutor în menţinerea stării geneale de sănătate a femeii sau pentru a uşura problemele medicale specifice. Astfel de metode sofisticate de îngrijire medicală erau disponibile doar unui mic procent de cetăţeni. Răspândirea controlului medical al naşterii a devenit disponibil pe scară largă din secolul 20.
Ideea reglării fertilităţii de către indivizi este evident în toate culturile tuturor timpurilor, chiar în acele societăţi în care regulile sociale sau religioase au favorizat abundenţa de copii. Până în secolul trecut guvernele au fost preocupate să stimuleze ferilitatea decât să o limiteze. Cele mai vechi dovezi medicale de prevenire a concepţiei au fost găsite în papirusurile egiptene, Petri Papirus, scris la 1850 îen şi Ebers Papirus scris la 1550 îen, manuscrise ce descriu multe mijloace de evitare a gravidităţii. În Grecia şi Roma antică a existat o deosebită preocupare pentru reglarea fertilităţii. Soranus din Efes, un ginecolog grec care lucra la Roma a oferit metode lucide şi detaliate de contracepţie, metode descoperite în scrierile sale din secolul 2 e.n. Acesta distingea într-un mod foarte clar între contraceptive şi factorii avortivi (agenţi ce induc avortul) şi a observat că prevenţia concepţiei este de preferat a se realiza medical pentru a nu repeta avortul. Aceste cunoştinţe antice au fost incluse în scrierile medicilor islamici şi astfel au devenit accesibile în Europa, formând majoritatea bazei ştiinţifice pentru contracepţie după secolul 17. Din acele lucrări cât şi din alte dovezi reiese cu claritate că metodele de contracepţie au avut locul lor în medicină pe tot acest parcurs – ca mijloace fie de ajutor în menţinerea stării geneale de sănătate a femeii sau pentru a uşura problemele medicale specifice. Astfel de metode sofisticate de îngrijire medicală erau disponibile doar unui mic procent de cetăţeni. Răspândirea controlului medical al naşterii a devenit disponibil pe scară largă din secolul 20.
Reformatori şi grupuri de reformişti.
Începând cu 1798, când Thomas malthus a scris lucrarea „essay on the principle of Population”, controlul naşterilor a căpătat o importanţă tot mai mare în ceea ce priveşte dimensiunea populaţiei. Malthus, un preot, pleda pentru limitarea natalităţii prin abstinenţă sexuală şi decalarea momentului căsătoriei. Ambele mijloace au fost respinse de unii reformatori cum ar fi jeremy betham şi Francis Place care au îndemnat în schimb pentru ”folosirea unor mijloace de precauţie pentru prevenirea concepţiei care să nu fie vătămătoare pentru sănătate şi nici distructive pentru delicateţea femeii, şi de a permite tinerilor bărbaţi şi femei să rămână caşti făcând tot posibilul pentru ei să se căsătorească devreme”.
În 1831, Robert Dale Owen a iniţiat o discuţie în SUA publicându-şi lucrarea „Moral Physiology”.
Probabil că cea mai detaliată abordare a tehnicilor de contracepţie de la Soranus încoace a fost înglobată în „The Fruits of philosophy: or The private Companion of Young Married People” scrisă de Charles Knowlton. Lucrarea a apărut în SUA în 1832 şi în Anglia, 1834. Knowlton a fost închis ca rezultat al publicaţiei sale.
Ca o dovadă a poverii industriale şi suprapopulaţiei ce au crescut în secolul 19, mişcarea secualră Free Thougt a adoptat neo- malthusianismul ca parte a propunerilor de reformă a muncii. În 1860, unul din membri, George Drysdale a iniţiat Liga Malthusiană, în care s-a alăturat în 1874 şi annie Bessant. Sub atacurile continue ale bisericii şi a medicilor s-a creat totuşi un mic avans. În 1876, un editor din Bristol a fost închis pentru faptul de a fi publicat obscenităţi în anumite cărţi printre care se numără şi Fruits of Philosophy, publicat de liberi cugetători. Stârniţi de acest fapt, Charles Bradlaugh (lider al Societăţii naţionale seculare britanice) şi Annie Bessant au republicat pamfletul, anunţând poliţia. S-a acţionat împotriva lor sub acuzarea de corupere de minori dar condamnarea a fost anulată pe baza greşelilor de rechizitoriu. Publicitatea procesului a intensificat neo-malthusianismul iar Liga malthusianistă, reformată, proclama acum, „lupta pentru abolirea tuturor pedepselor pentru discuţii publice asupra problemelor populaţiei” şi „pentru răspândirea în populaţie a tuturor mijloacelor practicabile de cunoaştere a legii populaţiei, a consecinţelor acesteia şi impactul acestora asupra conduitei şi moralei umane”. S-a format o ramură medicală pentru câştigarea cooperării medicale şi prin agitarea pentru discuţii în presa medicală, pentru obţinerea recunoaşterii bazelor ştiinţifice ale contracepţiei. Totuşi, succesul a fost mic.
Ligi malthusiene şi-au început activitatea şi în Franţa, Germania şi Olanda. Cea din Olanda a structurat un serviciu medical sub conducerea lui Aletta Jacobs (1882) şi câteva clinici începând cu 1890 iar ideeea de clinică s-a răspândit peste tot. În SUA, în ciuda opoziţiei puternice, aceasta s-a dezvoltat la fel de repede implicând emanciparea sexuală. Un act al Congresului care penaliza contracepţia a fost depăşit în 1873 prin eforturile lui Anthony Comstock, cel care a fondat în New York, Society for the Suppression of Vice. În 1912, Margaret Sanger a început să scrie în ziarul socialist The Call. După ce a realizat o vizită în Europa pentru a strânge informaţii asupra contraceptivelor, ea a publicat „Women Rebel”, un jurnal lunar care a fost închis. Ca o provocare ea tipărit „Family Limitation” şi a plecat în Europa pentru unele întâlniri cât şi pentru a vizita unele clinici olandeze. A revenit în octombrie 1915, când i-au fost retrase acuzaţiile. În 1916, Margaret Sanger şi sora sa au deschis o clinică în Bronsville, Brooklyn, după care poliţia a închis-o şi a condamnat-o sub acuzaţia „comportament indecent în public”. Totuşi, Curtea de Apel a considerat că medicii erau îndreptăţiţi să acorde informaţii despre contraceptive ”pentru prevenirea sau vindecarea oricăror boli”. În 1915, feminista Mary Ware Dennett a format prima societate din SUA pentru controlul naşterii. Luptele împotriva legilor lui Comstock au mai continuat dar mişcarea americană s-a dezvoltat devenind în 1942 Planned Parenthood Federation of America iar în 1963 după uniunea cu World Population Emergency Campaign (o organizaţie de strângere de fonduri pentru controlul naşterilor în lume), aceasta a devenit Planned Parenthood – World Population.
În timpul şi după cel de-al II-lea război mondial, activităţile feministe au întărit neo-malthusianimul chiar dacă legislaţia anti-concepţionale s-a întărit. În 198, la Londra, Marie Stopes a pulicat „Married Love” după care a urmat „Wise Parenthood”, care lega controlul naşterilor de armonia căsătoriei. În 1921, a deschis o clinică pentru femei sărace după care a transformat-o într-un centru de maternitate. În 1922 ea a fondat Society for Constructive Birth Control and Racial progress. Presiunea ministerului sănătăţii erau mari. În 1927 a fost format Comitetul de investigare a Controlului naşterilor, acesta fiind un comitet medical şi ştiinţific care, după cercetări a produs spermicidul Volpar şi a instituit testarea contraceptivelor pentru o „listă aprobată”. La finele anului 1930, Ministerul Sănătăţii a autorizat autorităţile locale să consilieze femeile căsătorite în probleme medicale. În acest sens s-a format National Birth Control Council (Consiliul Naţional pentru Controlul naşterilor), un organism menit să-i încurajeze. Progresul era lent iar limitele nevoilor medicale erau restrictive astfel încât au continuat să se dezvolte clinicile voluntare, cu excepţia clinicii Marie Stopes, care s-a unit în 1938 pentru a forma Family Planning Association.
Din 1970, 935 clinici britanice consiliaseră 650.000 de pacienţi pe an. În SUA, Planned Parenthood- World Population aveau 524 de centre de planificare familială în 38 de state şi sponsorizau cercetarea şi educaţia pentru planificare familială. Asociaţia suedeză, fondată în 1933 a primit sprijinul guvernului pentru promovarea educaţiei sexuale în şcoli. Asociaţia olandeză a primit sprijin guvernamental şi a deschis peste 50 de centre.
În 1956 s-a deschis în Franţa o nouă asociaţie dar legislaţia i-a împiedicat eforturile susţinute. Astfel de restricţii au fost reduse brusc şi au fost înlocuite cu legi şi măsuri ce promovau controlul naşterilor. Ţările comuniste au introdus atât serviciile pentru avort cât şi cele contraceptive pentru bunăstarea individului, în timp ce se adaptau la politica publică.
În 1956, China a aprobat în mod oficial controlul naşterilor, realizând pentru aceasta o amplă campanie pe teritoriul ţării. În 1958, această politică s-a schimbat dar controlul naşterilor este deja o rutină. China folosea toate metodele disponibile pentru a dezvolta ţara prin dezvoltarea motivaţiei. În ţările în curs de dezvoltare din Asia, Africa şi America Latină, programele guvernamentale erau frecvent legate de dezvoltarea economică şi cu politicile de populaţie.
Din 1970, 103 ţări din lume au intrat voluntar în asociaţii de planificare familială. În 63 de ţări existau asigurări guvernamentale. Cercetările sociale indicau la acea vreme că aproape 90% din cuplurile din SUA utilizau contraceptive, 80-90% în Marea Britanie şi aproape 53% în Japonia.
Dezvoltarea industriei pentru controlul naşterilor.
Oportunităţile pentru producţie şi revânzarea în mod profitabil a contraceptivelor au fost întotdeauna evidente. Proliferarea contraceptivelor empirice şi a factorilor inductori de avort i-a determinat pe pionierii reformelor să asigure consiliere abilitată pentru populaţia săracă. Existau producători bine intenţionaţi, ca de exemplu W.J.Rondell din Londra, care la 1885 comercializa bisulfat de chinină în untul de cocos.
În 1962, American Consumer’s Union şi în 1963 British Consumer’s Association au început evaluările contraceptivelor din punct de vedere al reclamelor, eficacităţii, instrucţiunilor şi a preţurilor. Astfel, foarte multe ţări aveau acum structura prin care puteau evalua şi reglementa calitatea şi siguranţa contraceptivelor, în special al drogurilor.
În mod tradiţional, contraceptivele se găseau în frizerii, magazine din străzi dosnice, tutungerii şi în birourile de comandă prin poştă. În Suedia şi în Danemarca, farmaciştii înregistraţi erau obligaţi să le depoziteze iar în Franţa şi în sudul Australiei famaciile erau singurele unităţi abilitate. Cu excepţia Chinei, aproape 80% din distribuţia mondială de anticoncepţionale era realizată prin producători, 19% prin guvern iar 1% prin voluntari. De aceea, încurajarea producţiei constituie mijloace importante de promovare a controlului naşterilor.
Dezvoltare internaţională.
În 1900, ligile din Anglia, Olanda, Franţa şi Germania au constituit Federaţia Universală pentru Regenerare Umană. Efortul internaţional a atins un moment important în 1920 odată ce Margaret Sanger a început să călătorească în lume pentru a face promovare. Aveau loc conferinţe periodice. În 1948, la o conferinţă din Cheltenham, Anglia, s-a format Comitetul Internaţional pentru Planificarea Maternităţii. La conferinţa din 1952 din Bombay, India, acest comitet s-a transformat în Federaţie. Copreşedinţi erau Margaret Sanger şi Dna Dhanvanthi Rama Rau (preşedinte al Asociaţiei de Planificare Familială).
Dhanvanthi Rama Rau (preşedinte al Asociaţiei de Planificare Familială (dreapta) alături de Elise Ottesen-Jensen din Suedia (stânga).
Începând cu 1798, când Thomas malthus a scris lucrarea „essay on the principle of Population”, controlul naşterilor a căpătat o importanţă tot mai mare în ceea ce priveşte dimensiunea populaţiei. Malthus, un preot, pleda pentru limitarea natalităţii prin abstinenţă sexuală şi decalarea momentului căsătoriei. Ambele mijloace au fost respinse de unii reformatori cum ar fi jeremy betham şi Francis Place care au îndemnat în schimb pentru ”folosirea unor mijloace de precauţie pentru prevenirea concepţiei care să nu fie vătămătoare pentru sănătate şi nici distructive pentru delicateţea femeii, şi de a permite tinerilor bărbaţi şi femei să rămână caşti făcând tot posibilul pentru ei să se căsătorească devreme”.
În 1831, Robert Dale Owen a iniţiat o discuţie în SUA publicându-şi lucrarea „Moral Physiology”.
Probabil că cea mai detaliată abordare a tehnicilor de contracepţie de la Soranus încoace a fost înglobată în „The Fruits of philosophy: or The private Companion of Young Married People” scrisă de Charles Knowlton. Lucrarea a apărut în SUA în 1832 şi în Anglia, 1834. Knowlton a fost închis ca rezultat al publicaţiei sale.
Ca o dovadă a poverii industriale şi suprapopulaţiei ce au crescut în secolul 19, mişcarea secualră Free Thougt a adoptat neo- malthusianismul ca parte a propunerilor de reformă a muncii. În 1860, unul din membri, George Drysdale a iniţiat Liga Malthusiană, în care s-a alăturat în 1874 şi annie Bessant. Sub atacurile continue ale bisericii şi a medicilor s-a creat totuşi un mic avans. În 1876, un editor din Bristol a fost închis pentru faptul de a fi publicat obscenităţi în anumite cărţi printre care se numără şi Fruits of Philosophy, publicat de liberi cugetători. Stârniţi de acest fapt, Charles Bradlaugh (lider al Societăţii naţionale seculare britanice) şi Annie Bessant au republicat pamfletul, anunţând poliţia. S-a acţionat împotriva lor sub acuzarea de corupere de minori dar condamnarea a fost anulată pe baza greşelilor de rechizitoriu. Publicitatea procesului a intensificat neo-malthusianismul iar Liga malthusianistă, reformată, proclama acum, „lupta pentru abolirea tuturor pedepselor pentru discuţii publice asupra problemelor populaţiei” şi „pentru răspândirea în populaţie a tuturor mijloacelor practicabile de cunoaştere a legii populaţiei, a consecinţelor acesteia şi impactul acestora asupra conduitei şi moralei umane”. S-a format o ramură medicală pentru câştigarea cooperării medicale şi prin agitarea pentru discuţii în presa medicală, pentru obţinerea recunoaşterii bazelor ştiinţifice ale contracepţiei. Totuşi, succesul a fost mic.
Ligi malthusiene şi-au început activitatea şi în Franţa, Germania şi Olanda. Cea din Olanda a structurat un serviciu medical sub conducerea lui Aletta Jacobs (1882) şi câteva clinici începând cu 1890 iar ideeea de clinică s-a răspândit peste tot. În SUA, în ciuda opoziţiei puternice, aceasta s-a dezvoltat la fel de repede implicând emanciparea sexuală. Un act al Congresului care penaliza contracepţia a fost depăşit în 1873 prin eforturile lui Anthony Comstock, cel care a fondat în New York, Society for the Suppression of Vice. În 1912, Margaret Sanger a început să scrie în ziarul socialist The Call. După ce a realizat o vizită în Europa pentru a strânge informaţii asupra contraceptivelor, ea a publicat „Women Rebel”, un jurnal lunar care a fost închis. Ca o provocare ea tipărit „Family Limitation” şi a plecat în Europa pentru unele întâlniri cât şi pentru a vizita unele clinici olandeze. A revenit în octombrie 1915, când i-au fost retrase acuzaţiile. În 1916, Margaret Sanger şi sora sa au deschis o clinică în Bronsville, Brooklyn, după care poliţia a închis-o şi a condamnat-o sub acuzaţia „comportament indecent în public”. Totuşi, Curtea de Apel a considerat că medicii erau îndreptăţiţi să acorde informaţii despre contraceptive ”pentru prevenirea sau vindecarea oricăror boli”. În 1915, feminista Mary Ware Dennett a format prima societate din SUA pentru controlul naşterii. Luptele împotriva legilor lui Comstock au mai continuat dar mişcarea americană s-a dezvoltat devenind în 1942 Planned Parenthood Federation of America iar în 1963 după uniunea cu World Population Emergency Campaign (o organizaţie de strângere de fonduri pentru controlul naşterilor în lume), aceasta a devenit Planned Parenthood – World Population.
În timpul şi după cel de-al II-lea război mondial, activităţile feministe au întărit neo-malthusianimul chiar dacă legislaţia anti-concepţionale s-a întărit. În 198, la Londra, Marie Stopes a pulicat „Married Love” după care a urmat „Wise Parenthood”, care lega controlul naşterilor de armonia căsătoriei. În 1921, a deschis o clinică pentru femei sărace după care a transformat-o într-un centru de maternitate. În 1922 ea a fondat Society for Constructive Birth Control and Racial progress. Presiunea ministerului sănătăţii erau mari. În 1927 a fost format Comitetul de investigare a Controlului naşterilor, acesta fiind un comitet medical şi ştiinţific care, după cercetări a produs spermicidul Volpar şi a instituit testarea contraceptivelor pentru o „listă aprobată”. La finele anului 1930, Ministerul Sănătăţii a autorizat autorităţile locale să consilieze femeile căsătorite în probleme medicale. În acest sens s-a format National Birth Control Council (Consiliul Naţional pentru Controlul naşterilor), un organism menit să-i încurajeze. Progresul era lent iar limitele nevoilor medicale erau restrictive astfel încât au continuat să se dezvolte clinicile voluntare, cu excepţia clinicii Marie Stopes, care s-a unit în 1938 pentru a forma Family Planning Association.
Din 1970, 935 clinici britanice consiliaseră 650.000 de pacienţi pe an. În SUA, Planned Parenthood- World Population aveau 524 de centre de planificare familială în 38 de state şi sponsorizau cercetarea şi educaţia pentru planificare familială. Asociaţia suedeză, fondată în 1933 a primit sprijinul guvernului pentru promovarea educaţiei sexuale în şcoli. Asociaţia olandeză a primit sprijin guvernamental şi a deschis peste 50 de centre.
În 1956 s-a deschis în Franţa o nouă asociaţie dar legislaţia i-a împiedicat eforturile susţinute. Astfel de restricţii au fost reduse brusc şi au fost înlocuite cu legi şi măsuri ce promovau controlul naşterilor. Ţările comuniste au introdus atât serviciile pentru avort cât şi cele contraceptive pentru bunăstarea individului, în timp ce se adaptau la politica publică.
În 1956, China a aprobat în mod oficial controlul naşterilor, realizând pentru aceasta o amplă campanie pe teritoriul ţării. În 1958, această politică s-a schimbat dar controlul naşterilor este deja o rutină. China folosea toate metodele disponibile pentru a dezvolta ţara prin dezvoltarea motivaţiei. În ţările în curs de dezvoltare din Asia, Africa şi America Latină, programele guvernamentale erau frecvent legate de dezvoltarea economică şi cu politicile de populaţie.
Din 1970, 103 ţări din lume au intrat voluntar în asociaţii de planificare familială. În 63 de ţări existau asigurări guvernamentale. Cercetările sociale indicau la acea vreme că aproape 90% din cuplurile din SUA utilizau contraceptive, 80-90% în Marea Britanie şi aproape 53% în Japonia.
Dezvoltarea industriei pentru controlul naşterilor.
Oportunităţile pentru producţie şi revânzarea în mod profitabil a contraceptivelor au fost întotdeauna evidente. Proliferarea contraceptivelor empirice şi a factorilor inductori de avort i-a determinat pe pionierii reformelor să asigure consiliere abilitată pentru populaţia săracă. Existau producători bine intenţionaţi, ca de exemplu W.J.Rondell din Londra, care la 1885 comercializa bisulfat de chinină în untul de cocos.
În 1962, American Consumer’s Union şi în 1963 British Consumer’s Association au început evaluările contraceptivelor din punct de vedere al reclamelor, eficacităţii, instrucţiunilor şi a preţurilor. Astfel, foarte multe ţări aveau acum structura prin care puteau evalua şi reglementa calitatea şi siguranţa contraceptivelor, în special al drogurilor.
În mod tradiţional, contraceptivele se găseau în frizerii, magazine din străzi dosnice, tutungerii şi în birourile de comandă prin poştă. În Suedia şi în Danemarca, farmaciştii înregistraţi erau obligaţi să le depoziteze iar în Franţa şi în sudul Australiei famaciile erau singurele unităţi abilitate. Cu excepţia Chinei, aproape 80% din distribuţia mondială de anticoncepţionale era realizată prin producători, 19% prin guvern iar 1% prin voluntari. De aceea, încurajarea producţiei constituie mijloace importante de promovare a controlului naşterilor.
Dezvoltare internaţională.
În 1900, ligile din Anglia, Olanda, Franţa şi Germania au constituit Federaţia Universală pentru Regenerare Umană. Efortul internaţional a atins un moment important în 1920 odată ce Margaret Sanger a început să călătorească în lume pentru a face promovare. Aveau loc conferinţe periodice. În 1948, la o conferinţă din Cheltenham, Anglia, s-a format Comitetul Internaţional pentru Planificarea Maternităţii. La conferinţa din 1952 din Bombay, India, acest comitet s-a transformat în Federaţie. Copreşedinţi erau Margaret Sanger şi Dna Dhanvanthi Rama Rau (preşedinte al Asociaţiei de Planificare Familială).
Dhanvanthi Rama Rau (preşedinte al Asociaţiei de Planificare Familială (dreapta) alături de Elise Ottesen-Jensen din Suedia (stânga).
Din 1964, s-a creat programul conferinţelor regionale şi internaţionale, s-au încurajat cercetările şi schemele de promovare, pregătirea personalului, s-au tipărit manuale, jurnale medicale şi despre cercetarea specifică, s-au desemnat criteriile de testare ale metodelor şi s-au oferit facilităţi de testare etc. În acel an s-a câştigat statutul de consultant pe lângă Consiliul Economic şi Social de la ONU iar ulterior la Organizaţia Internaţională a Muncii (OMS), UNICEF, UNESCO, şi FAO. În 1971 existau 70 de ţări membre. Acestea funcţionau ca filtru pentru fondurile ce vor ajuta derularea proiectelor şi serviciilor din lume.
În a doua parte a anului 1960, Consiliul Economic şi Social al ONU cât şi alte agenţii internaţionale specializate s-au orientat spre Adunarea Generală şi prin construirea Comisiei pentru populaţie, au adoptat măsuri în vederea adoptării controlului voluntar al naşterii în ţările din lume. În 1968, organizaţia mondială a muncii a decis promovarea planificării familiale în domeniul medicinii muncii, bunăstării şi educaţiei. Chiar şi UNESCO a introdus un studiu asupra relaţiei dintre educaţie şi fertilitate într-un program de 10 ani pentru educaţia în masă. Pentru activităţile ONU, 1968 a fost desemnat Anul Internaţional al Drepturilor Omului iar Adunarea Generală a ONU şi Conferinţa de la Teheran au afirmat că planificarea familială constituie un drept fundamental al omului. Secretarul general a deschis propriul fond pentru a ajuta efortul ONU în domeniu şi, a sprijinit declaraţia liderilor din 30 de ţări non-comuniste prin care se considera că planificarea familială îmbunătăţeşte viaţa umană. Puncte de vedere contemporane asupra populaţiei şi controlului naşterilor
Prin anul 1976 existau patru puncte de vedere asupra controlului naşterilor:
- omul poate să intervină în fenomenul de creştere şi selecţie doar în limite posibile prin recurgerea la abstinenţă sau prin folosirea mijloacelor contraceptive „naturale” (ex: coitus interruptus, metoda calendarului etc.);
- omul poate realiza controlul numeric şi eugenic prin utilizarea voluntară, individuală a tuturor contraceptivelor şi tehnicilor provocatoare de avort, acceptate din punct de vedere medical, sterilizare, selecţia sexului şi diagnosticărilor anomaliilor fetale;
- omul poate recurge la sterilizare temporară cu garantarea solicitărilor individuale pentru efecte adverse la naşterea de copii, pentru a dobândi un control individual mult mai eficient, chiar dacă este încă un act în esenţă voluntar;
- omul poate recurge la controalele instituţiilor guvernamentale asupra populaţiei (număr, calitate şi distribuţie) prin mijloacele de sterilizare pe termen lung sau prin agenţi de reducere a fertilităţii, proceduri eugenice cât şi la altele.
Toate aceste obiective necesită programe ample educaţionale cât şi creşterea eficienţei administrative şi tehnice. Toate măsurile voluntare (1 şi 2) nu au fost probate în totalitate chiar prin mijloace contraceptive. Efectele lor posibile atunci când sunt aplicate în mod universal pot fi explicate prin experienţele din Europa, America de nord, Japonia şi alte ţări unde oamenii au recurs la controlul naşterilor ca răspuns la presiunile economice şi sociale generale, chiar dacă nu întotdeauna în acord cu politicile guvernamentale. În general, guvernele au capacitatea de a încuraja tendinţele mult mai uşor.
Măsurile involuntare (3 şi 4) ridică probleme serioase de ordin etic, politic şi administrativ cum ar fi privarea de libertate. Pentru orice eventualitate, mijloacele ştiinţifice pentru fertilitatea în masă şi controlul eugenic vor avea nevoie de o lungă perioadă de timp pentru a se dezvolta. Unele voci solicită un anume grad de consens internaţional.
Bibliografie:
1) Morison, JE, Foetal and neonatal Pathology, 3rd ed, 1970;
2) Norma A.P., Congenital abnormalities in infancy, 2nd ed., 1971,
3) Potter E.L., Pathology of the fetus and infant, 2nd ed., 1961,
4) Roberts J.A.F., An introduction to medical genetics, 5th ed., 1970,
5) Rubin A.(ed.), Handbook of congenital Malformation, 1967.
6) Enciclopedia britanică, 1976
1) Lucrarea a aparut în 1998, la University of California Press. Ea este alcatuită din opt capitole: "Building Socialism in Ceausescu’s Romania. Politics as Performance", "Legislating Reproduction under Socialism", "‘Protecting’ Women, Children and Family", "Institutionalizing Political Demography: The Medicalization of Repression", "Spreding the Word-Propaganda", "Bitter Memories: The Politics of Reproduction in Everyday Life", "Legacies of Political Demography", "Coercition and Reproductive Politics: Lessons from Romania". Lucrarea cuprinde tabele statistice extrem de relevante, dar seci ca orice statistici. Ele sunt întrupate însa în nenumarate marturisiri personale, relatari de procese si, mai ales, de analizele calitative stralucit conduse de catre autoare. Bibliografia este impresionanta. Ea cuprinde de la autori de prima mîna în zona studiilor sociologice si a celor de gen, la articole din Scînteia. Kligman preia si ceea ce noi am aruncat la cos în goana noastra spre o amnezie rapida.
În a doua parte a anului 1960, Consiliul Economic şi Social al ONU cât şi alte agenţii internaţionale specializate s-au orientat spre Adunarea Generală şi prin construirea Comisiei pentru populaţie, au adoptat măsuri în vederea adoptării controlului voluntar al naşterii în ţările din lume. În 1968, organizaţia mondială a muncii a decis promovarea planificării familiale în domeniul medicinii muncii, bunăstării şi educaţiei. Chiar şi UNESCO a introdus un studiu asupra relaţiei dintre educaţie şi fertilitate într-un program de 10 ani pentru educaţia în masă. Pentru activităţile ONU, 1968 a fost desemnat Anul Internaţional al Drepturilor Omului iar Adunarea Generală a ONU şi Conferinţa de la Teheran au afirmat că planificarea familială constituie un drept fundamental al omului. Secretarul general a deschis propriul fond pentru a ajuta efortul ONU în domeniu şi, a sprijinit declaraţia liderilor din 30 de ţări non-comuniste prin care se considera că planificarea familială îmbunătăţeşte viaţa umană. Puncte de vedere contemporane asupra populaţiei şi controlului naşterilor
Prin anul 1976 existau patru puncte de vedere asupra controlului naşterilor:
- omul poate să intervină în fenomenul de creştere şi selecţie doar în limite posibile prin recurgerea la abstinenţă sau prin folosirea mijloacelor contraceptive „naturale” (ex: coitus interruptus, metoda calendarului etc.);
- omul poate realiza controlul numeric şi eugenic prin utilizarea voluntară, individuală a tuturor contraceptivelor şi tehnicilor provocatoare de avort, acceptate din punct de vedere medical, sterilizare, selecţia sexului şi diagnosticărilor anomaliilor fetale;
- omul poate recurge la sterilizare temporară cu garantarea solicitărilor individuale pentru efecte adverse la naşterea de copii, pentru a dobândi un control individual mult mai eficient, chiar dacă este încă un act în esenţă voluntar;
- omul poate recurge la controalele instituţiilor guvernamentale asupra populaţiei (număr, calitate şi distribuţie) prin mijloacele de sterilizare pe termen lung sau prin agenţi de reducere a fertilităţii, proceduri eugenice cât şi la altele.
Toate aceste obiective necesită programe ample educaţionale cât şi creşterea eficienţei administrative şi tehnice. Toate măsurile voluntare (1 şi 2) nu au fost probate în totalitate chiar prin mijloace contraceptive. Efectele lor posibile atunci când sunt aplicate în mod universal pot fi explicate prin experienţele din Europa, America de nord, Japonia şi alte ţări unde oamenii au recurs la controlul naşterilor ca răspuns la presiunile economice şi sociale generale, chiar dacă nu întotdeauna în acord cu politicile guvernamentale. În general, guvernele au capacitatea de a încuraja tendinţele mult mai uşor.
Măsurile involuntare (3 şi 4) ridică probleme serioase de ordin etic, politic şi administrativ cum ar fi privarea de libertate. Pentru orice eventualitate, mijloacele ştiinţifice pentru fertilitatea în masă şi controlul eugenic vor avea nevoie de o lungă perioadă de timp pentru a se dezvolta. Unele voci solicită un anume grad de consens internaţional.
Bibliografie:
1) Morison, JE, Foetal and neonatal Pathology, 3rd ed, 1970;
2) Norma A.P., Congenital abnormalities in infancy, 2nd ed., 1971,
3) Potter E.L., Pathology of the fetus and infant, 2nd ed., 1961,
4) Roberts J.A.F., An introduction to medical genetics, 5th ed., 1970,
5) Rubin A.(ed.), Handbook of congenital Malformation, 1967.
6) Enciclopedia britanică, 1976
1) Lucrarea a aparut în 1998, la University of California Press. Ea este alcatuită din opt capitole: "Building Socialism in Ceausescu’s Romania. Politics as Performance", "Legislating Reproduction under Socialism", "‘Protecting’ Women, Children and Family", "Institutionalizing Political Demography: The Medicalization of Repression", "Spreding the Word-Propaganda", "Bitter Memories: The Politics of Reproduction in Everyday Life", "Legacies of Political Demography", "Coercition and Reproductive Politics: Lessons from Romania". Lucrarea cuprinde tabele statistice extrem de relevante, dar seci ca orice statistici. Ele sunt întrupate însa în nenumarate marturisiri personale, relatari de procese si, mai ales, de analizele calitative stralucit conduse de catre autoare. Bibliografia este impresionanta. Ea cuprinde de la autori de prima mîna în zona studiilor sociologice si a celor de gen, la articole din Scînteia. Kligman preia si ceea ce noi am aruncat la cos în goana noastra spre o amnezie rapida.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu