CHILDREN TEACHING

Discipline: Psihologia educaţiei; Pedagogie

TEACHING ENGLISH AS A FOREIGN LANGUAGE AT, Teddybar Kindergarten

by Mihaela Moldoveanu,
Director


INTRODUCTION

Teaching foreign languages to young learners is not as simple as it may appear at first sight; it implies an arrangement of priorities which is not easy for everyone to accept, particularly if it is perceived as a threat to the teaching of the mother tongue.
Research on children learning their native language increasingly stresses that there is much individual variation in the rate at which children progress and the strategies they use. Not all children start off at the same age or progress and in the same neat single-word-two-word-combinations-phrases sequence. If this is the case with the first language, it is equally applicable when learning a second or foreign language. Some children will just need to listen for some time before they venture to produce, while others will rush in and have a go from the beginning. Some will start by using whole phrases and gradually work out the units that go to make them, but others will use a limited number of words singly and gradually work out how they all fit together.
As they become more expert in vocabulary, structures and communication strategies they can gradually begin to hear more and understand more with the spare attention resources. Communicative strategies and procedures become more fluent, flexible and automatic, and as this repertoire becomes more extensive and varied, so they will be able to elicit more complex information and responses from those with whom they communicate. The more varied the range of communication contexts they are exposed to, the greater are the possibilities for this, remembering, however, that individuals will vary in their willingness and approaches.
When children are learning a second or foreign language it is clear that it will be some time before the second or foreign language will become adequate for expressing ideas commensurate with their intellectual and social development and before the second or foreign language can be effective in promoting conceptual development.
The importance of children continuing to have appropriate experiences of using the native language during this period should not be underestimated, both for cultural reasons and for promoting intellectual development and learning, which will ultimately contribute to their competence in using their second or foreign language. Studies of young children becoming bilingual suggest that the contexts in which each language is used should be clearly differentiate, either by association with particular adults or with particular situations, so that children build up expectations about when each language will be used.
Of the greatest importance to the child’s development is constant contact with meaningful experience, beginning with the world of the sense, and the exploration of this experience through talk. The teacher’s role is not to initiate but to respond to the child’s discovery of meaning through discussion. In particular, the teacher must never pre-empt this crucial process of discovery by replacing the genuine experience of the real world with the artificial experience of language: “Words! Words! Words!”.
The aim of my paper is to find the best way to develop a foreign language programme syllabus for very young learners.
In order to attain this aim, I have considered who the learners are, how they acquire their mother tongue, what they can do meaningfully, att his age, what activities can be organized with them, and finally to balance all these in a syllabus that will include both the content activities themselves and the techniques of carrying them out.
For sure, such a programme or syllabus is only a framework within which all the component parts should be flexible, adaptable interchangeable. And of course, it should be provided more than practically needed for the time allotted to the course. These are my conclusions after I have read the bibliography selected for this paper, and for what I have learnt, for more than four years, while I have worked as a teacher in a kindergarten.

EFECTS OF AGE ON FOREIGN LANGUAGE ACQUISITION

1.1 AGE

It is well known that there is a widely – held lay belief that younger learners of a second and/or foreign language (L2) generally do better than older learners. This is supported by the critical period hypothesis, according to which there is a fixed span of years during which it is not possible to be completely successful. For example, Penfield and Roberts (1959) argued that “the optimum period for language acquisition falls within the first ten years of life when the brain retains its plasticity”. Initially this period was equated with the period taken for lateralization of the language function to the left side of the brain to be completed. Research in case of children and adults who have experienced brain injuries or operations indicated that damage to the left hemisphere caused few speech disorders and was rapidly repaired in the case of children but not adults. Although, subsequent research has challenged the precise age when lateralization takes place, resulting in doubts about the neurological basis of the critical period hypothesis, the age question has continued to attract the attention of researchers, but it continues to be controversial. The controversy centers on both whether there are significant differences in L2 learning according to age and also on the theoretical explanations for those differences which researchers claim to have found.
As Larsen-Freeman and Long (1991) point out, however, the age issue remains an important one for theory building in foreign language acquisition and research, research for educational policy-making and for language pedagogy. If it can be shown that young learners do better than old learners, the case for an early start in foreign language education is strengthened. If it can be shown that children learn in different ways than adults, language teachers will need to identify different approaches and techniques to suit the two kinds of learners.

1.1.1 THE EFFECTS OF AGE ON THE SUCCESS OF SECOND AND FOREIGN LANGUAGE LEARNERS

It is said that the majority of L2 learners fail to reach native-speaker levels of ability. It is important to ask whether age effects are evident in case of learners. Do learners who begin learning a foreign language as children, generally, reach higher levels of L2 ability than those who start as adolescents or adults? This question has been addressed in research that has compared the level of proficiency reached by L2 learners who began as children to that of learners who began as adults.
Learners who start as children achieve a more native like accent than those who start as adolescents or adults Oyama (1976) investigated 60 immigrants who had entered the United States at ages ranging from 6 to 20 years and had been residents there for between 5 and 18 years. She asked two adult native speakers to judge the nativeness of the learners accents in two 45 second entrants taken from performance on a reading aloud task and a free-speech task. Oyama reports a very strong effect for “age of arrival” but almost no effect for “number of years” in the United States. She found that the youngest arrivals performed within the same range as native speaker’s control. Other studies which have investigated the effects of age on pronunciation, for example, support the younger are in a better position. Similar results have been obtained for the acquisition of grammar.
In his studies, Singleton (1989) writes: “Concerning the hypothesis that those who begin learning second languages in childhood, in the long run, generally achieve higher levels of proficiency than those who begin in later life, one can say that there is some good supportive evidence and that there is no actual counter evidence”.
The research that has addressed the age issue is quite enormous. Not surprisingly, commentators have arrived at different conclusions, but despite this some common ground is emerging:
Adults’ learners have an initial advantage where rate of learning is concerned, particularly in grammar. They will be overtaken by child learners who receive enough exposure to the L2. This is less likely to happen in instructional than in naturalistic settings because the critical amount of exposure is usually not available in the former.
Only child learners are capable of acquiring a native accent in informal learning contexts. Adult’s learners may be able to acquire a native accent with the assistance of instruction, but further research is needed to sustain this claim.
Children may be more likely to acquire a native grammatical competence. The critical period for grammar may be later then for pronunciation (around 15 years). Some adult learners, however, may succeed in acquiring native levels of grammatical accuracy in speech and writing and even full “linguistic competence”.
Concerning the way how native-speaker proficiency is achieved, children are more likely to reach higher levels of attainment in both pronunciation and grammar than adults.
The process of acquiring L2 grammar is not substantially affected by age, but that of acquiring pronunciation may be.


1.1.2 EXPLAINING THE ROLE OF AGE IN FOREIGN LANGUAGE ACQUISITION

One of the major points of controversy is whether the differences between child and adults learners are to be explained as primarily the results of environmental factors or of changes in the mental and neurological mechanisms responsible for language learning.
Quoted by Muhlhauser (1986), after an extensive study of the developmental stages of languages and their similarities to language acquisition, concludes that “adults and children appear to behave very much in the same manner which indicates that activation of certain linguistic developments is dependent on the presence of specific environmental factors rather than on different cognitive abilities of children and adults”.
Another question is why there is so little evidence of any differences in the process of foreign language acquisition by child and adult learners. If adults substitute inductive cognitive learning strategies for the language acquisition device used by children, differences in the process of acquisition might be expected to occur. In the case of phonology, some clear process differences have been reported, suggesting that children and adults rely on different mechanisms. However, in the case of grammar no clear differences have been observed, suggesting that learners of all ages rely on the same learning mechanisms.
It is not necessary to posit neurological explanations to account for why older learners learn more rapidly. Another obvious possibility is that adolescents and adults possess more fully developed cognitive skills, which enable them to apply themselves studiedly to the task of learning foreign language proficiency. Most likely the learning advantage enjoyed by adults is the result of a combination of factors.
One conclusion suggested by the research is that the acquisition of phonology (which appears to be particularly sensitive to age) proceeds somewhat differently from the acquisition of grammar which appears much less sensitive.
Concluding this section, individual differences concerning the role of age in foreign language acquisition are as follows:
· Sensory acuity:
The language learning capacity of adults is impaired by deterioration in their ability to perceive and segment sounds in second language.
· Neurological:
There are changes in the neurological structure of the brain at certain ages which affect learner’s abilities to acquire second language pronunciation and grammar. Various accounts of the nature of these changes have been proposed to account for the “loss of plasticity that occurs with age”.
· Affective-motivational factors:
Child learners are more strongly motivated to communicate with native speakers and to integrate culturally. Also child learners are less conscious and therefore suffer from anxiety about communicating in second language.
· Cognitive factors:
Adult learners rely on general, inductive learning abilities to learn a foreign language while children use their “language acquisition device”
· Input:
The language input received by children is superior to that received by adults. However, adults may experience more negotiation of meaning.
· Storage of foreign language information:
Children store first language and foreign language information separately. Adults store first language and foreign language knowledge together.

1.2 DEVELOPING CHILD

Children’s experiences during the period before they begin to acquire their native tongue have been shown to be crucial in preparing the essential basis for the development of language. The importance of parents talking to young children, even though what is said carries meaning for them only through tone of voice and accompanying gestures and facial expression, cannot be overemphasized. From such experiences young children develop skills and expectations which, when intellectual development makes it possible, lead to the development of language.
Clearly, the pre-linguistic period has already provided the preparation necessary for learning any language. By the age of four most children are already well developed and conceptual development is way ahead of that required for acquiring the first language. So, the long period of preparation before any words are produced is not essential for learning a second or a foreign language. Nor would the long period of producing single words before longer utterances are produced seem to be required since articulation is generally well under control. Nevertheless children will need time to adjust to and become familiar with the environment in which the second or foreign language is used and form friendly relations with others in the group. They will need to feel at home, welcome and secure, and have established trust in the adults who have taken over their care. The use of their native tongue with other children and adults can provide the support they need for quickly becoming confident and able to take part in activities. Research has shown that where such support is available during the early years in institutionalized education, learning generally goes ahead more quickly and progress in learning a second or a foreign language is sustained.
Even though young children have a remarkable potential for learning languages, this potential can only come into play if they are immersed in experiences of the language or the foreign language being used, with much of it being directly addressed to them, as it is for babies to experience the native tongue being used before they can acquire it themselves. Since children already use the native tongue, the conditions for acquiring the second or foreign language should resemble as far as possible those of living in a family where two languages are in daily use, and where the children themselves are frequently involved in using both.

1.2.1 THE KINDERGARTEN CHILD

It is well known the fact that the kindergarten period is extremely important in children’s intellectual, physical, emotional and social development. During these years they pass from one stage to another in their life. They acquire skills considered to be necessary by the community they live in.
Opal Dunn (1977) stated that “Young children if they are normal, want to learn”. Pluck rose quoted by Dunn also emphasizes that: “At no other time in life does the human being display such enthusiasm for learning, for living, for finding out. Life long attitudes appear to be formed early. If teacher can manage to capture children’s enthusiasm and keep it by presenting well-planned lessons right for their needs and development level the children they teach to make progress and find that they are good at English.”
From my own little experience I may underline the fact that young students learn English full of curiosity. They see the activity of learning English as a pleasant and humorous way of spending their time at kindergarten.
At the age of 3-4 years they do not realize that they have to memorize English words, sentences, etc. They just know that it is good for them to repeat it all and that it is very funny to learn different words not those from their mother tongue.
The way children learn a foreign language and therefore the way to teach it, obviously depends on their development way.
The term “development” refers to the process by which a child, an organism (human or animal), grows and changes through its life-span. In humans the most developmental changes occur in prenatal development, infancy and childhood, as the newborn develops into a young adult capable of becoming a parent himself or herself. From its origins, much of developmental psychology has thus been concerned with child psychology, and with the chain from conception and infancy through to adolescence.

1.2.2 LANGUAGE DEVELOPMENT

It is important to realize that a child’s ability to use his first language, in our case Romanian, is an important factor in the process of learning a foreign language. His ability to use his mother tongue will reflect on his ability of using a foreign language but the Romanian language is not sufficiently developed, the teacher should not expect, on his behalf, performances in learning English.
The relative speed with which children acquire the complex system of language is not yet fully understood. It may be the children are in some way programmed to learn languages but psychologists also emphasize the role of dialogue between child and significant others in the achievement of meaning.
Chomsky made the radical proposal that the principles underlying language are not learned but innate. He rejected as inadequate the learning theories advanced by the behaviorists because they could not account for the creativity of humans using language. Language can not be learned by simply reinforcement or imitation, Chomsky argued, because we can speak new sentences. They have never been spoken by the speaker before or heard by the listener. Yet, the speaker can utter the sentence and the listener understands it. How can this be explained? Chomsky’s answer to this question is that language learner depends on innate mental structures dedicated to learning language, these innate structures allow children to recognize and use the complex grammatical rules of language.
What is crucial, according to Chomsky, is that we are all born with what has been called a language acquisition device (LAD). All languages have rules which enable the language users to generate new utterances which they have never heard or spoken before. All languages share key rules, underlying structures that must be built into the human brain as the LAD. The LAD is programmed to recognize the universal rules that underlie the particular language that a child hears.
Chomsky also pointed out the language is universal. Children in all known cultures learn to speak, even a foreign language, unless they have some disability. It does not really matter whether the child is encouraged to talk or not. According to Chomsky children who are exposed to a language learn to speak that language.
The analysis of children’s utterances in terms of deep structure, surface and the transformational rules has greatly enriched our understanding of early language development. Children do seem to progress through similar stages in the acquisition of a foreign language. However, many contemporary psychologists question the notion of an inborn LAD, which operate efficiently during a critical period between birth and puberty.

1.2.3 EMOTIONAL DEVELOPMENT

There is considerable evidence that children can understand other people’s emotions, desires and beliefs by 3 or 4 years of age and indeed the beginnings of this can be seen by 2 years of age. By 6 or 7 years children seem able to understand that someone else can feel a different emotion (meta-representation), they can begin to operate recursively on such understanding.
Young students between 3 and 6 years old are very unstable; they can have sudden whims. They do not know how to wait a fact that causes frustrations. Young children between 6 and 9 years old begin to cooperate with the others, they seem to have greater control of emotional ambivalence.
From the educational point of view, in the cases presented above, the teacher activities should be short with lots of variety. The teacher should be warm, well balanced and able to restore child’s equilibrium, he should offer constant encouragement.
It is not easy to examine all aspects of a child’s emotional development but it is important to be aware of the fact that young children differ in temperament. Some children are aggressive, others shy, some are very anxious to please and in some cases frightened of making a mistake, and others are moody, especially if they do not get what they want. It is, then, obvious that their ability to take part in language-learning activities is affected by their temperament. Therefore, to overcome these difficulties an important role is played by the teacher who needs to be aware of differences in temperament and be able to help children make the best of an activity. There are many ways in which teachers can gradually find out about their children’s temperaments but the common one consist in watching children in the classroom, in the playground or by talking to parents about their children. Once a teacher knows what sort of temperament a child has, he/she can allocate particular activities to that child, giving him/her an opportunity to develop his or her character. At the same time, the teacher will know better when to give praise and encouragement, so that such actions to be most effective.

1.2.4 PHYSICAL DEVELOPMENT

The physical development plays an important role in determining what activities are right for the young nursery children. Tucker, as quoted by Dunn, underlined that “patterns of physical growth tend to be broadly similar for all children. As coarse muscle control becomes finer, a child can make more complex and differentiated movements.”
Muscular development affects a child’s ability to focus his eyes on a page, line or word – a prerequisite for reading. It also affects his ability to hold a pencil, a pair of scissors or paintbrush. Before a child has developed a certain degree of muscular control, some activities are too difficult for him.
On the physical side, children need to develop balance, spatial awareness and fine control of certain muscles in order to play sports and perform everyday actions such as dressing themselves, cleaning their teeth, coloring, drawing and writing.
Regarding the control of muscular movement, very young children, between 3 and 6 years old are still developing, so there is a great need for physical exercise.
Young children between 6 and 9 years old have their muscular tissues stronger and they are more resistant, so the control of their bodies is greater.
Here the activities should be varied and should help develop motor movements (running, jumping) and hand-eye coordination (cutting out, modeling, etc.)
The teacher should remember that physical changes can generate insecurity.

1.2.5 PSYCHOLOGICAL DEVELOPMENT

Developmental psychology can be divided into two broad approaches to the study of behavioral development. The first is the study of normal changes shown by most children as parts of the regular pattern of psychological development within a particular society or culture. The second is the study of variation or individual differences around this pattern and of the influences that help to create these individual differences. The study of temperament is a part of this second realm of developmental psychology.
Variation in the behavioral changes during development can take a number of different forms, which are based on the broad notion of norms of development (the four D’s). These can be summarized in terms of:
§ Delay: variation in the age at which particular skills and abilities become evident.
§ Disability: variation in the level of competence shown at a particular age
§ Deviance: variation in the sequence in which abilities and skills emerge during development.
§ Difference: Variation in the profile of the relative abilities and skills.
Another important factor in psychological development is the temperament, which produces differences in behavioral style.
Temperamental differences are not seen to be delays or disabilities in acquiring competence in language learning but rather as producing differences in the child’s habitual style of responding to people and events, their individuality. Temperamental differences do not preclude anyone from showing any particular behavior, in this case the behavior towards learning a foreign language. Instead they are general features of behavioral style which can be seen as influencing the child’s behavior in a wide variety of settings and which are stable months and possibly years.
The way young students behave is very important. Very young children between 3 and 6 years old are extremely keen to communicate, in order to differentiate themselves from others. They are passionate and non systematic in ways they do things. They are seen to be physically aggressive, without a motive. They are tempted to take other children’s toys as a way of affirming themselves. They had the habit of interrupting activities to gain attention. Children between 6 and 9 years old are very active children who start to become colder. They are usually keen to read and to write. They often admire their teachers and think they know everything.
Concerning the educational implications, the teacher should encourage communication and persuade the child to do the required activity. He should monitories aggressive behavior without over-reacting. The teacher should try to be a good role model for older children.

1.3 CHILDREN’S EXPECTATIONS

In her book “Children learning English”, Jayne Moon presents some of the children’s opinions of what it means to be a teacher and the teaching methods.
It is well known that children respond well to surroundings, which are pleasant and familiar. They expect to find an attractive classroom with pictures, drawings and writings. Children learn best when they feel secure, when they have a good motivation and when there is a strong relationship between teacher and children. Young students between 3 and 6 years old are egocentric, subjective and dependents. They are friendly and aggressive to the same person. Slowly, they will start to be aware of their potential both abilities and limitations.
Young children between 6 and 9 years old can work very well in a team. They start not to be very selfish. They alternate periods of silence and continuous talking; need the group for security and self – esteem and they start to learn moral values from adults.
Children have very definite ideas about what they like in a teacher. If a teacher has a sense of humor, is open-minded, adaptable, patient, respects his/her pupils and is realistic about what they can manage at an individual level then they are ready to make the effort to meet the requirements their teacher sets for them.
The teacher should favor group work to encourage sociability, sharing and concentration. With 6 to 9 years old, the teacher should be concerned with scale of values.

1.4 LEARNER’s STRATEGIES IN LEARNING LANGUAGES

When speaking to children in a second or a foreing language it is important, as it is when they are learning their native tongue, to support communication through the use of gesture, facial expression and action because this gives children clues to the meaning of what they hear and so draws their attention to and helps them to become familiar with the sounds, rhythms and stress of the second or foreign language which are different from those of their native tongue.
So it will be essential for teachers of young children to use the second or the foreign language, addressing children directly as individuals when they are engaging in activities in small groups, in the way that parents would with children in a family. We need to adjust their own talk intuitively to come within the capabilities of the particular child we are addressing, encourage children to respond by whatever means they can, and respond to them with talk and accompanying gestures and non-verbal signals that support communication and give essential information, not only to the child who is being directly addressed but also to others who are present and are hearing what is said.
Strategies that parents use intuitively to draw children into use of the native tongue must be used deliberately by teachers to draw children into using the foreign or the second language. Research, referred to above, indicates that parents generally speak a little more slowly, articulate more carefully, and use gesture, facial expression and tone of voice when talking to young children to aid their understanding and encourage them respond. Only with frequent experiences of this kind, which must be pleasurable so that children do not try to avoid such encounters, can children become familiar with the sounds, rhythms and stress of the second or foreign language and be motivated to try to use some elements of it to communicate.
Again, research indicates that parents intuitively recognize when children are ready to take new steps. It is through frequent interaction with individual children, even when they cannot respond in the second or foreign language, that teachers will be able to judge when each child is ready to take another step will be. This includes recognizing when a child is attempting to use some element of the second or foreign language for the first time and offering responses that will help and encourage further attempts. Such attempts will be an indication that the child is becoming adjusted to the new environment and attuned to the second or foreign language and is ready to take further steps in using it. It is a process that requires great sensitivity on the part of the teacher and it is important that children’s attempts to communicate are rewarded with obvious pleasure on the part of the adult, adding to the pleasure in the activity itself.
The period of such adjustment and attunement will vary as it would for all children may require only a week or two before they are attempting to communicate in the second or foreign language and for others the period might extend to two or three months and, in a few cases, longer.

1.5 THE DEVELOPMENT OF LEARNERS

Teaching a child could be defined as instructing him in a certain area. Educating a child, however, is enabling him to develop mentally, morally, physically and socially, and as such it encompasses teaching. You can teach a child to brush his teeth just like you can train an animal to perform a trick, but to educate him you need to explain the reasons for doing so. You cannot teach something to a very young child without educating him first.
Activities which impose what the teacher would wish to take place, but which are beyond the child’s level of development are difficult and even impossible for the child to understand. They often result in a restless classroom, or discipline problems in large classes.
Without a knowledge of a child’s various stages of cognitive, emotional, physical, social and language development, and an ability to recognize these changes, it is difficult for a teacher to plan an effective program.
Piaget’s view that all children pass through the same stages of cognitive development but at different rates, still provides a comprehensive outline for study of intellectual development.
Experienced teachers of young beginners are conscious of these different stages and know how to recognize developmental changes as they take place. Changes can take place within a week or even within a lesson, which means that teachers need to be flexible, adjusting lesson plans where necessary to cope with new developments. In some cases there seem to be periods of concentrated and sometimes rapid development may not necessarily indicated a young child’s ability. An intelligent child may be a slow developer or even a late developer. Children who make little progress may have some physical difficulty which may not have been recognized.
The length of time a child can concentrate on doing one activity also varies from child to child. Some young children can only manage to concentrate for about five minutes, others for very much longer periods of up to fourteen or fifteen minutes. Once children have lost interest in an activity and their attention has wandered, little or no more learning takes place. It is best to change an activity before children lose interest so they are left wanting more and looking forwards to the next opportunity to do the same activity. Over exposure to an activity leads to boredom. As children develop, so their span of concentration lengthens. It is important not to confuse a child’s span of concentration with his need to move physically.

1.6 HOW DO CHILDREN THINK AND LEARN?

We find important to know and understand the theories of children development and learning, the ways in which they learn a foreign language and studies of the kinds of classroom conditions which promote foreign language learning will all contribute to our understanding of good educational practice in the teaching of English to young children.
Primary education has generally been influenced by attempts to discover the ways in which people think and learn, most notably by Piaget (1967), Vigotsky (1962) and Bruner (1966).
Beginning his career as a biologist, Piaget moved on to study the question of how knowledge emerged and developed in the human race, especially the logical, scientific knowledge that we now possess. This was no straightforward task, but he reasoned that studying how thinking develops in children might give some insights about its emergence in the human race. He obtained his information about children by observing them very closely and by means of the “clinical interview”. In this procedure, the child, individually, is presented with a problem to solve or a situation to explain. He/she is observed doing this and then asked questions about it.
Based on this kind of evidence, Piaget developed his theory from which, I will take what concerns the subject of these pages.
A central idea is that of adaptation. We are all constantly adapting to the world – this is how he defines intelligence. From birth the world outside begins to impinge on us and as a result of our earliest dealings with this environment we begin to develop sets of ideas or concepts which allow us to begin to relate to, classify and to predict what is happening around us.
According to Piaget, two kinds of process are at work to bring this adaptation about. When we come upon a new object or experience, our existing ideas and concepts will give us some clue about how to recognize and interpret it. The most well-known aspect of Piaget’s theory holds that all children pass through a series of stages before they construct the ability to perceive, reason and understand in matural, rational terms. Teaching, whether through demonstration, asking questions or explanation, can only influence the course of intellectual development if the child is able to assimilate what is said and done. This view has led to the concept of “learning readiness” which has influenced, for example, the teaching of reading.
A central tenet of his theory is the zone of proximal development which was introduced to account for the discrepancy between product and process in IQ tests. This theoretical construct emphasizes the social nature of knowledge acquisition, since through collaboration the child is able to solve more complex tasks. In this way, the child internalizes the processes required for working out a particular task.
Bruner, strongly influenced by Vigotsky, is one of the most notable contemporary exponents of the view that children’s language and learning development takes place through the processes of social interaction. Bruner introduced the concept of Language Acquisition Support System and proposed that for language development there needs to be a child component incorporating an innate propensity for active social interaction and language learning, together with an adult support and help component. The interact ional partner provides a structure or framework which Bruner referred to as ‘scaffolding’.

1.7 ADULT INFLUENCE ON CHILDREN’S LANGUAGE LEARNING

‘Personal relations appear to form the matrix within which a child’s learning takes place‘ (Donaldson 1978:88). A young beginner is entirely dependent on his teacher for all learning in the initial stages. The responsibility for his success is, to a large extent, in the hands of his teacher and how well she manages to build up a personal relationship with the child and his family. Through this personal relationship, attitudes to learning English culture appear to be transmitted from teacher to child. Thus, a teacher’s enthusiasm and interest is often contagious. Young children are eager to build up a relationship with their teacher. They are not inhibited or shy if they feel at ease with her and secure in the atmosphere of the classroom. To build up a personal relationship, children have to feel the teacher respects them and understands their needs; they, on the other hand, have to feel a respect for their teacher. To understand the children she teaches, a teacher not only has to understand their developmental needs, but also has to be on their level to see things through their eyes.
Young children are dependent on the teacher for input of language and for organizing language-acquisition activities. In the classroom where only English is used, children depend on the teacher in the initial stages for all interpersonal communication and develop and extend it. Through careful planning she can ensure the children’s success and give the encouragement and praise necessary to motivate them.
Research shows that parents and the home are the strongest influence on a child’s life. If parents are interested in their children’s achievements in English and show appreciation of their successes, the children will be motivated. What parents think and say about what a child is doing and achieving is important to the child. A child wants to please his parents and is happy when they become involved in what he is doing.
Many parents are eager to know what is going on in the English lesson and some want to help in the teaching by listening to cassettes with their children at home. It is important to sustain this interest and enthusiasm as, apart from motivating, it helps to consolidate.
It also gives an added opportunity for interpersonal communication in both native language and foreign or second language. Children without parental support are undoubtedly at a disadvantage.
Many children who enter nursery school or kindergarten at the ages of three and four are not yet able to speak their own language properly or clearly. However this does not mean that they cannot learn another language. Learning that second or foreign language is easier for the child if he has a way of keeping the different languages separate. His point of reference could be, for example:
Native language is used with one teacher and English is used with another or
Native language is used in the morning and English in the afternoon, or
Native language is used in the classroom and English in the gym.

REFERENCES:
- Cameron, L. 2001 – Teaching Languages to Young Learners, Cambridge University Press
- Chomsky, N. 1986 – Knowledge of Language, Praeger.
- Moon, J. 2000 – Children Learning English, Heinemann.
- Phillips, Sarah 1996 –Young Learners (resource books for teachers), Oxford English.
- Roth, G. 1998 –Teaching Very Young Learners (pre-school and early primary), Richmond.

ASPECTE BIOLOGICE ALE IMBATRANIRII LA OM

Discipline: Geriatrie; Gerontologie;

Extras din lucrarea: Profilul unei vârste: Bătrâneţea.
Autori: drd.psih-soc.Tihan Eusebiu, dr.Munteanu Aleodor, drd.psih-soc. Tihan Laura
În curs de apariţie la Editura IESPU FOCUS în 2007.


Modificări la nivelul oaselor, muşchilor, articulaţiilor

Secţiune realizată de: dr. Munteanu Aleodor


Scurte comentarii
Odată cu avansarea în vârstă apar modificări de postură şi de mers.
Scheletul asigură structura corpului şi sprijinul organismului. Articulaţiile sunt zonele unde se unesc oasele. Ele asigură scheletului flexibilitatea în mişcare. Într-o articulaţie, oasele nu vin în contact unele cu altele, ele fiind îmbinate prin cartilagiu, membrane şi fluide.
Muşchii asigură forţa şi vigoarea organismului. Coordonarea deşi este dirijată de către creier este afectată de părţile aflate în mişcare (muşchi şi articulaţii). Modificările în postură şi mers, slăbiciunea şi mişcările lente sunt cauzate de modificări apărute la nivelul muşchilor, articulaţiilor şi oaselor.
Modificări datorate vârstei
Masa osoasă sau densitatea se pierde pe măsura avansării în vârstă, în special la femei după menopauză. Oasele pierd calciu şi alte minerale. Coloana este formată din oase denumite vertebre. Între fiecare os există o pernuţă cu gel denumit discul intern vertebral. Pe măsură ce discurile pierd fluidul şi devin uscate, corpul se scurtează. Mai mult, vertebrele pierd o parte din conţinutul său mineral fapt ce duce la uscarea fiecărui os. Coloana vertebrală se înconvoaie şi se comprimă. Pot apare ciocuri sau pinteni. Aceşti pinteni osoşi cauzaţi de îmbătrânire şi de suprasolicitarea coloanei pot remodela vertebrele.
Osul scapulae (sabia umărului) cât şi alte oase devin poroase. Curbura picioarelor devine tot mai pronunţată fapt ce contribuie într-o oarecare măsură la pierderea înălţimii.
Oasele lungi ale braţelor şi picioarelor deşi mai chinuite datorită pierderii mineralelor nu îşi modifică lungimea. Aceasta face ca braţele şi picioarele să pară mai lungi în comparaţie cu trunchiul care s-a scurtat.
Articulaţiile îşi pierd din flexibilitate devenind rigide. Fluidul din articulaţii se reduce şi ca atare cartilagiul se macină. Apare calcifierea, adică depunerea de minerale în unele articulaţii. Aşa ceva se întâlneşte îndeosebi la umăr.
Şoldul şi genunchiul încep să îşi deformeze structura. Apar modificări de tip degenerativ. Articulaţiile degetelor îşi pierd cartilagiul iar oasele se îngroaşă. La aceasta contribuie şi faptul că până la vârsta bătrâneţii, unii oameni îşi pocnesc degetele, adică şi le smulg din articulaţie. Pe lângă zgomotul groaznic pe care îl emite efectele se cumulează la bătrâneţe.
Modificările articulaţiilor degetelor sunt mai frecvente la femei şi pot fi ereditare.
Unele articulaţii cum ar fi glezna înregistrează mici modificări odată cu înaintarea în vârstă.
Uscarea masei corporale se datorează în parte prin atrofie musculară. Ritmul şi dimensiunea modificărilor musculare par să fie determinate din punct de vedere genetic.
Modificările la nivel muscular încep adesea la bărbaţi la vârsta de 20 de ani iar la femei la 40 de ani.
Lipofuscina, un pigment influenţat de vârstă cât şi grăsimea sunt depozitate în ţesutul muscular.
Lipofuscina - pecetea senescentei celulare si ceroidul - rezultatul cumulãrii agresiunilor externe si a distresurilor celulare reprezintã un important indicator al vulnerabilitãtii si îmbãtrânirii sistemului nervos central.
Lipofuscina (LF), un pigment galben-cafeniu, se acumuleazã în celulele care nu se mai divid, sub forma unor mici granule derivate din lizozomii secundari. LF este formată din deşeuri lipidice şi proteice, rezultate în urma peroxidării lipidice. S-a dovedit că administrarea de substanþe antioxidante inhibã formarea de LF. (Prof. Dr. Ioan Romoşan, Dr. Luiza Spiru, http://www.brainaging.ro/pdf/ro-baij_vol1_2-2003.pdf)

Fibrele musculare se contractă. Ţesutul muscular este înlocuit foarte lent iar cel pierdut poate fi înlocuit cu ţesut fibros rezistent. Acest lucru este evident la mâini ce par mai mici şi mai boante.
Modificarea ţesutului muscular combinat cu modificările normale ale vârstei la nivel de sistem nervos face ca muşchii să îşi piardă tonusul şi contractibilitatea. Odată cu vârsta, muşchii pot deveni rigizi, îşi pot pierde tonusul chiar dacă se efectuează în mod regulat exerciţii.
Efecte ale schimbării
Oasele devin mai sfărâmicioase şi se pot rupe uşor. Reducerea înălţimii este cauzată în primul rând de scurtarea trunchiului şi a coloanei vetebrale.
Blocarea structurii articulaţiilr poate duce la inflamare durere, deformarea acestora. Aproape toţi vârstnicii sunt afectaţi de modificările articulaţiilor care pot deveni chiar artrite severe.

Articulaţiile sunt structuri complexe alcătuite din oase, muşchi, lichid sinovial, cartilagii şi ligamente detsinate pentru a susţine greutatea şi de a deplasa corpul prin spaţiu.
Genunchiul constă din femur (osul de deasupra legăturii) tibia şi fibula (sub articulaţie).
Rotula (patella) îmbină capetele oaselor amintite.
Muşchii şi ligamentele leagă aceste oase iar spaţiile dintre ele conţin perne cu lichid (sinovia) şi cartilagii.
Când muşchii sunt acţionaţi, ei trag de oase, conferindu-le forţă. Gradul de mobilitate a articulaţiei reprezintă amplitudinea flexiei (unghiul) şi extensia.
Osteoartrita reprezintă o boală cronică a cartilagiului şi a osului ce formează articulaţia.
Ca şi cauze ale acestei probleme se cunosc:
- defecte congenitale,
- traume,
- tulburări metabolice
Articulaţiile sunt dureroase.

Osteoartritele sunt asociate procesului de îmbătrânire şi poate afecta oricare dintre articulaţii. Cartilagiul articulaţiei afectate este obosit, măcinat cauzând frecarea oaselor între ele. Ciocurile de pe oase se dezvoltă pe oasele neprotejate fapt ce produce inflamarea şi durerea insuportabilă.
Postura se înconvoaie în mod progresiv iar genunchii şi şoldul devin mult mai flexaţi. Gâtul se poate apleca, umerii se pot apropia sprte faţă iar pelvisul se depărtează.
Mişcările încetinesc şi sunt limitate. Mersul devine mai lent şi mai scurt ca amplitudine, instabil, braţele nu se mai plimbă pe lângă corp. Oboseala se instaurează mult mai repede iar energia de ansamblu se diminuează.
Se modifică forţaşi rezistenţa. Forţa se reduce din cauza pierderii de masă musculară. Totuşi, rezistenţa poate fi pusă pe seama fibrelor musculare.
Probleme întâlnite
Osteoporoza este o problemă des întâlnită în special la femeile vârstnicilor. Apar frecvent fracturi ale oaselor şi compresii ale vertebrelor ce cauzează durere şi reduce mobilitatea.
Osteoporoza este o stare caracterizată de pierderea progresivă a densităţii osoase, uscarea ţesutului osos şi accentuarea vulnerabilităţii la fracturi.
Osteoporoza poate fi rezultatul unor boli, a deficitului hormonal, alimentaţie deficitară sau vârstă accentuată.
Un program regulat de exerciţii însoţit de suplimente minerale pot reduce şi chiar duce la recuperarea pierderii din densitatea osoasă.
Slăbirea muşchilor contribuie la instaurarea oboselii. Sunt frecvente problemele de articulaţii.
Riscul de vătămare este mai mare datorită căderilor legate de modificările de mers, instabilitate şi pierdere a echilibrului.
La unii vârstnici se observă reflexe încetinite, reduse. Acest fapt se datorează modificărilor la nivelul muşchilor şi tendoanelor şi mai puţin modificărilor intervenite în sistemul nervos. Modificarea în reflexul Babinski este considerat întotdeauna ca fiind anormal.
Refelexul Babinski: - denumit şi reflex patologic principal evidenţiază leziunile căilor piramidale. (Gorgos Ctin, Dicţionar de psihiatrie. Vol.I)
Mişcările involuntare cum ar fi tremorul muşchilor, mişcările fine numite fascicularizări sunt frecvent întâlnite la vârstnici. Populaţia vârstnică inactivă şi imobilă înregistrează o slăbire sau senzaţii anormale (parestezia).
Contracţiile musculare pot apare la persoanele incapabile să se mişte voluntar sau să îşi tensionezemuşchii prin exerciţii. Poate apare sindromul picioarelor obosite.
Prevenire
a. Exerciţiile fizice
Exerciţiile fizice constituie modul cel mai bun de a întârzia sau a preveni problemele la nivel de muşchi, articulaţii, oase. Un program moderat de exerciţii pot ajuta la menţinerea forţei şi flexibilităţii. Exerciţiile ajută oasele să rămână puternice iar respiraţia va realiza schimbul de gaze la nivel de plămâni.
Exerciţiile pentru flexibilitate duc la elongaţia muşchilor. Tehnicile din Zoga, TaiChi sunt adevărate discipline ce încorporează proceduri de tensionare/detensionare, controlul respiraţiei, contemplaţie, meditaţie.
Beneficiile unei flexibilităţi crescute conduc la reducerea stresului şi promovarea unei bunăstări.
Desigur, exerciţiile fizice trebuie realizae sub stricta îndrumare a unui insrtructor. Pe de altă parte există persoane vârstnice care la 80-90 de ani cosesc, activitate deosebit de solicitantă fizic şi psihic, altele se urcă în pomi fructiferi sau realizează drumeţii montane chiar pe creste de mari masivi.
O dietă echilibrată este foarte importantă mai ales că poate asigura o cantitate de calciu.
Femeile trebuie să aibă în vedere aportul zilnic de calciu. În cazul post-menopauzei femeia are nevoie de 1.200-1.500 mg Ca/zi.
Bibliografie
1. Balaci M., Demografia vârstei a treia. Editura Medicală, Bucureşti, 1998
2. Damian Constantin, E., Umanizarea bătrâneţii. Problematica Vârstei a III-a. Expunere la “Simpozionul Multidisciplinar Naţional de Gerontologie şi Geriatrie” de la Ploieşti, 29 sept.–1 oct. 1999.
3. Gorgos Ctin., Dicţionar de Psihiatrie, edit. Medicală, vol. 1,2,3,4.
4. Nuttin Joseph, Psicoanalisi e person alita, Edizioni Paoline, Roma 1984.
5. Patrick M., Carnevali D., Nursing management for the elderly, ed a II-a, Philadelphia: JB Lipincott, 1986.
6. Price W., Crapo R., Vârstele înaintate în cultura americană. În lucrarea: Cross-Cultural perspectives in Introductory Psychology, (Introducere în Antropologie culturală) (traducere Tihan Eusebiu) Editura B.C.S., 2001,
7. Rădulescu S.M., Sociologia sănătăţii şi a bolii. Editura Nemira, 2002,
8. Vauderzyl S., Psychology with the elderly. J. Psychosocial Nurs Ment Health Serv., 1983; 2(10): 25-29.
9. Viaţa medicală, nr.13, 29.03.2002
10. DSM IV, ed. a IV-a, Ed. Asoc. Psih. Liberi din România, Bucureşti, 2000
11. Rev. de Laborator Clinic şi Tehnică Medicală, nr 2/2001
12. AA.VV., Psihiatrie clinica, UMF, lasi 1993.
13. AA.VV., Psihiatria în societate, Psihomnia, lasi 1999.

CICLURILE VIETII

Discipline: Antropologie; Psihologia vârstelor

Extras din lucrarea: Profilul unei vârste: Bătrâneţea.
Autori: drd.psih-soc.Tihan Eusebiu, dr.Munteanu Aleodor, drd.psih-soc. Tihan Laura
În curs de apariţie la Editura IESPU FOCUS în 2007.



Secţiune realizată de: drd.Tihan Eusebiu, Dr.Munteanu Aleodor, drd.Tihan Laura

Tot ce ne înconjoară, în orice moment al vieţii noastre, întinzându-se şi atingându-ne face parte din lumea freamătului şi fascinaţiei. Bogăţia ei – spune Colin Turnbull1) în lucrarea The Human Cycle – nu o contestă nimeni, căci frumuseţea şi minunăţia zace în fiecare etapă a duratei vieţii, de la copilărie la vârsta bătrâneţii, transformând sărăcia în bogăţie, mizeria în măreţie, plictiseala în sport, teama în renume, duşmănia şi fanatismul în înţelegere. Accesul la această lume nu necesită nici o ispravă măreaţă a intelectului şi nici nu pretinde a dedica o parte din viaţă pentru întrebări. Tot ce este nevoie este mintea şi sufletul, sufletul fiind cel ce deschide mintea, respiraţia vie din aceasta făcând-o nemărginit de stranie. Simţurile ne sunt comune tuturor fără să le pese cine sau cine suntem noi, înzestrându-ne cu toate ustensilele de care avem nevoie. Superioritatea omului indiferent de vârstă vine dintr-o extrem de intensă curiozitate despre umanitate şi multele ei manifestări, o curiozitate ce nicicând nu-l lasă să rămână pentru fiecare proaspătă descoperire doar cu dezvăluirea a mai mult ce este necunoscut.
Drumul de-a lungul vieţii de la copilărie la bătrâneţe este ca şi călătoria unui turist care atunci când străbate miii de mile ca să petreacă o săptămână sau două în vreo insulă tropicală caută frumuseţea adevărată care este inerentă în viaţă ca emoţiile unui cămin, întâlnirea cu mistici etc. Niciunde nu există o lume mai bogată, mai excitantă sau mai frumoasă ca în propriile noastre vieţi şi, căutarea exoticului nu contrazice în nici un fel adevărul esenţial precum că, frumuseţea este o calitate interioară cu mult mai scumpă decât realitatea exterioară.

DEFINIREA CONCEPTULUI DE „CICLU AL VIEŢII”.
Conceptul de ciclu al vieţii s-a născut din necesitatea cercetătorilor de a reflecta teoria dezvoltării. A vorbi despre un ciclu general al vieţii însemană a realiza o călătorie de la naştere până la moarte, esenţială pentru înţelegerea complexităţilor comportamentului uman: infinit din punct de vedere cultural şi cu infinite variaţii individuale.
Ciclul vieţii are întotdeauna aceleaşi secvenţe, demonstrând că există ordine în cursul vieţii umane, în ciuda faptului că viaţa fiecărui individ este unică. Această secvenţă este invariabilă şi apare într-o ordine constantă în viaţa fiecăruia, chiar dacă nu toate etapele sunt complete şi acesta este principiul fundamental al tuturor teoriilor privind ciclurile vieţii.
O consideraţie generală este principiul epigenetic, descris pentru prima dată de E. Erikson, care susţine că fiecare etapă din ciclul vieţii este caracterizată de evenimente şi crize care trebuie să fie soluţionate în mod satsifăcător pentru că dezvoltarea să se realizeze într-o manieră continuă şi lină.
Fiecare etapă de dezvoltare din ciclul vieţii are o caracteristică dominantă, un complex de trăsături sau o criză specifică ce o distinge atât de etapele anterioare cât şi de cele ce o vor urma.
Apariţia conceptului de „ciclu al vieţii” se situează la finele secolului XX, concepţia actuală fiind determinată şi modulată de surse importante şi diferite. Diferitele teorii ale ciclului vieţii folosesc o terminologie diversă neexistând vocabular standard dar utilizând în general termeni congruenţi cum ar fi etapă, stadiu, eră, interval, epocă etc.
În unele societăţi aceste stadii sunt definite colectiv, prin apartenenţa la o a numită generaţie sa categorie de vârstă. În societăţile occidentale, anumite puncte de tranziţie, precum vârsta la care se încep relaţiile sexuale, vârsta majoratului sau vârsta la care educaţia nu mai este obligatorie sunt definite şi reglementate prin lege. Dar stadiile ciclului de viaţă sunt structurate liber şi permit într-o anumită măsură alegerea individuală, de exemplu, vârsta căsătoriei. Din acest motiv cercetările recurg rar doar la vârstă pentru definirea stadiilor ciclurilor vieţii, cea mai obişnuită abordare fiind folosirea statusului marital şi şi prezenţa copiilor şcolari şi preşcolari care locuiesc cu părinţii. Categoria vieţii adulte primare a bărbaţilor este deseori identificată separat, în special în analizele pieţei de muncă. Demografii identifică mai puţine cicluri de viaţă decât sociologii. Pentru demografi cele două grupuri sunt copiii sub 15 ani şi bătrânii peste 65 de ani (sau 60) susţinuţi financiar de populaţia activă sau populaţia aflată la o vârstă care poate munci.(Oxford, Dicţionar de sociologie, 2003).
În copilăria timpurie (1-3 ani) şi perioada preşcolară (3 – 6 ani) are loc cea mai importanta achiziţie de experienţa adaptativă şi atitudinală.
Perioada 10 - 14 ani (perioada pubertăţii) – activitatea fundamentală pentru aceasta perioada ramâne învăţătura şi instruirea teoretica şi practica, inclusiv preparaţia pentru exercitarea unor profesiuni viitoare în care influenţele structurii economice şi sociale se simt din plin.
Perioada adolescenţei (14 - 20 - 25 ani) se produce o dezvoltare intensa în plan psihic şi se stabilizează structurile de personalitate.
In ciclul tinereţii (25 - 30 ani) se produce un intens proces de integrare social- profesionala şi constituirea familiei proprii. In aceste condiţii se structurează mai profund subidentităţile profesionale, subidentităţile legate de structura familiei personale şi subidentităţi parentale în cadrul noii familii.
In. ciclul al treilea, de adult (maturitatea şi bătrâneţea) cu ascensiunile şi caracteristicile ce determina antrenarea în roluri şi statute în care deseori crizele de timp duc la framintări şi tensiuni, cu explozii ce se pot regreta ulterior.
In perioada adultă domina stabilitatea şi activismul creator în profesie. Se intensifica perfecţionarea, reciclarea şi se adopta strategii ale conduitei ce pun în valoare potenţialul individului. Statutele şi rolurile sociale încep să fie încărcate de responsabilităţi în care apare aspiraţia spre un loc cât mai ridicat în ierarhia sociala. Preocuparea pentru familie, mai ales cea cu copii, este de asemenea intensa şi duce la o creştere relativa a conţinutului subidentitatii maritale şi parentale. Totuşi, la începutul acestei perioade (după 40 ani) se înregistrează cele mai multe desfaceri de căsătorii. După 45 - 50 ani subidentitatea de soţ şi de părinte se vor diminua uşor dat fiind câstigarea în independenţă a copiilor care au devenit mari.
Perioadele bătrânetii, considerate şi ca post adulte, se caracterizează printr-o acumulare de oboseala şi uzura intensa ce modifica funcţionalitatea psihica, scăzându-i productivitatea.
Stadiul ciclului vieţii este o variabilă utilizată în mod frecvent în analiza modelelor ocupaţiei, a preferinţelor casnice şi a trebuinţelor, a tipurilor de relaţii sociale ale comunităţii şi familiei extinse, a studiilor sărăciei şi a paternurilor migraţiei.
Aşadar, în general schemele individuale folosesc elemente ca maturitatea biologică, capacităţi psihologice, tehnici adaptative, mecanisme de apărare, complexe ca simptom, trebuinţa de rol, comportamentul social, stilul cognitiv. Ciclul de viaţă este un concept deosebit de important în analiza şi elaborarea politicilor sociale. Diferitele etape ale vieţii unui individ/unei familii determină incongruenţa în evoluţia bunăstării individuale, prin riscurile dar şi prin nevoile speciale asociate acestora. O largă paletă de politici sociale se adresează în mod explicit acestora. Sistemele de asigurări de sănătate preiau riscurile de tipul îmbolnăvirii, accidentelor, pierderii capacităţii de muncă, şomajului, în timp ce alte tipuri de programe se adresează trebuinţelor specifice anumitor etape ale vieţii: politicile de locuire, adresate în mod special familiilor tinere, politicile de sprijin pentru copii şi familii cu copii, politicile adresate vârstnicilor. (Pop L.M., 2002). Putem spune că, deşi încă folosit foarte mult, conceptul a mai pierdut din actualitate în literatura sociodemografică modernă din cauza rezonanţelor normative. (Oxford, Dicţionar de sociologie, 2003).

CRITERII PRINCIPALE DE CLASIFICARE ŞI ORDONARE A VÂRSTELOR.
Vârsta reprezintă timpul scurs de la naşterea unei persoane pâna la un anumit moment de observare, vârsta constituie o variabila demografica foarte semnificativa în anchetele sociologice.
Sunt recunoscute următoarele cicluri de viata (vârsta):
- copilăria
- adolescenţa
- tinereţea
- maturitatea
- bătrânetea
Trecerea de la un ciclu (stadiu) de vârsta !a altul se face prin rituri de trecere, asupra cărora a atras atenţia etnologul francez Arnold Van Gennep (1873 - 1957) şi la noi în tara etnologul şi sociologul Ion Chelcea (1902 - 1990). In funcţie de vârsta, în fiecare societate se fixează şcolarizarea obligatorie, majoratul, satisfacerea serviciului militar, admiterea în câmpul muncii şi la concursul pentru ocuparea unor funcţii.
A. Colin, 1991, Paris, în „Dictionnaire de sociologie" preciza ca trebuie făcuta distincţia intre „efectul de vârsta" (imbătrânirea biologica) şi „efectul de generaţie?" (influenta contextului spatio-temporal)
Dorinţele, posibilităţile indivizilor se modifică odată cu vârsta, indiferent de zonă. Această strategie de segmentare a populaţiei din zonă îi ajută pe iniţiatorii operaţiunilor psihologice cât şi echipele de implementare să găsească cel mai potrivit “mesaj”, în funcţie de categoria de vârstă.
Totuşi, vârsta şi etapa de viaţă pot fi variabile înşelătoare. Este posibil ca un mesaj “împachetat” (creat) pentru o anumită categorie de vârstă, să spunem tinerii, să atragă persoane aparţinând tuturor categoriilor de vârstă, ceea ce îi poate determina pe psihologii câmpului social să afirme că, populaţia este tânără, nu ca vârstă, ci ca psihologie de viaţă.
Studiile derulate au arătat că, variabila “vârstă” a devenit o stereotipie, căci vârsta nu mai spune atât de multe despre evenimentele care au loc într-o anumită etapă a vieţii unui om, nici despre sănătatea, ocupaţia şi situaţia familială a acestuia şi, ca urmare, nici despre interesele, preocupările şi trebuinţele sale.
Persoane având aceeaşi vârstă sunt văzute în situaţii diferite: un bătrân de 70 de ani stând imobilizat în pat, un altul tot la 70 mergând la munca câmpului, cosind sau stând pe malul lacului la pescuit. În mod asemănător există persoane de 35 ani ai căror copii merg la facultate iar altele, de aceeaşi vârstă sunt deja morţi din punct de vedere psihologic. Acesta este un aspect foarte important în recepţia mesajului şi protecţia împotriva agresiunilor de tip informaţional (psihologic).
Succesiunea de etape de vârste este denumita în mod generic procesul de imbătrânire, care consta în ansamblul schimbărilor de natura fizic fizica şi sociala determinate de ciclul vieţii umane.
Din punct de vedere fizic imbătrânirea este echivalenta cu declinul treptat al corpului şi al funcţiilor biologice.
Din punct de vedere psihic ea implica modificarea graduala şi declinul capacităţilor mentale.
Din punct de vedere social îmbătrânirea consta în schimbarea percepţiilor asupra lumii, în modificarea aşteptărilor celorlalţi fata de individul respectiv şi în modificarea aşteptărilor acestuia fata de ceilalţi indivizi.
Spre deosebire de imbătrânirea biologica şi psihica, care implica criterii şi repere suficient de precise şi care pot fi măsurate sau evaluate, imbătrânirea sociala este în cea mai mare parte un proces de definire arbitrar cu privire la ceea ce se aşteaptă sau nu de la indivizii de diferite vârste, la ceea ce apărare adecvat sau nu în conduita acestora. Limitele imbătrânirii sociale sunt relative deoarece variază de la o perioada istorica şi de la o societate la alta, în funcţie de normele şi valorile sociale, de cutumele, tradiţiile, legile, reglementările scrise sau nescrise.
In societatea contemporana, deşi mulţi bătrâni sunt inca în vigoare şi pot sa muncească pina la vârste înaintate, ei sunt obligaţi, în conformitate cu prevederile legislaţiei muncii, sa se pensioneze.
Deci exista deosebiri de la o societate la alta în ceea ce priveşte vârsta sociala şi care nu depind atât de criterii biologice sau psihologice, ci de criterii considerate de natura sociala şi culturala.
Vârsta este una dintre cele mai importante caracteristici biologice şi demografice care distinge, diferenţiază sau clasifica pe indivizii care alcătuiesc populaţiile umane. Structura demografica a oricărei populaţii este diferenţiata în funcţie de o serie de indicatori printre care sexul, originea etnica şi nu în cele din urma, vârsta.
Vârsta nu este o problema de opţiune a individului, ci o caracteristica atribuita —> o condiţie data prin naştere, prin perioada cronologica, care a trecut de la aceasta naştere la fel ca sexul sau originea etnica
Vârsta, nefiind opţionala, individul nu are nici o putere sau capacitate de a-şi schimba vârsta pe care o are (de exemplu bătrânii care fac pe tinerii sau tinerii care încearcă sa para mai vârstnici decât sunt), aceasta nu poate fi schimbata pentru ca este ireversibila.
Ca o explicaţie în acest sens, celebrul eseist francez Montaigne sublinia următoarele :
„Când vine bătrânetea, se stinge floarea vârstei omului matur, copilăria cu tinereţea, iar pruncia moare intru copilărie, iar ziua de ieri în cea de azi, iar astăzi va muri în ziua de mâine. Nimic nu ramine, nici nu este mereu acelaşi. "
Vârsta cronologică
Vârsta cronologica reprezintă un indicator strict cantitativ, evidenţiat de către certificatul de naştere al individului şi care clasifica indivizii în funcţie de intervalul de timp scurs de la naşterea lor în raport cu reperele cronologice.
Acest indicator nu are decât un caracter formal, întrucât este utilizat în scopuri instituţionale, servind ca reper pentru diferite instituţii sociale în ceea ce priveşte diferenţierea indivizilor pentru aplicarea unor programe de politica şi protecţie sociala.
De exemplu, vârsta de 57, 62 sau 65 ani reprezintă vârsta cea mai obişnuita de clasificare a indivizilor ca fiind vârstnici pentru a mai putea presta actvităţile pentru societate, motiv pentru care aceste intervale de vârsta cronologica sunt utilizate drept criterii pentru pensionarea indivizilor. Aceste intervale sunt arbitrare întrucât oamenii, unii indivizi, isi pot pierde capacitatea de munca prin deteriorarea sănătăţii înainte de a împlini aceste vârste, în timp ce alţii isi pot menţine neschimbata capacitatea de munca la vârste care depăşesc cu mult intervalele cronologice menţionate.
Vârsta cronologica serveşte drept criteriu de eligibilitate sau ineligibiiitate a indivizilor pentru anumite roluri sau poziţii sociale, pentru îndeplinirea unor condiţii absolut necesare cerute de realizarea acestor roluri.
Exemplu ar fi : dreptul de vot, de căsătorie, de a conduce maşina, de a munci, etc. Astfel, criteriul vârstei cronologice operează ca un criteriu discriminatoriu în ceea ce priveşte drepturile sau obligaţiile indivizilor, fara a tine seama de diferenţele care exista intre indivizi în legătura cu capacităţile, calităţile sau dimpotrivă, deficitele lor în obţinerea unor roluri sociale.
Caracterul formal al acestui criteriu este dovedit şi de faptul ca nu există în preyent un consens unanim asupra intervalului de viaţă la care incepe imbătrânirea propriu-zisa. Dacă în societăţile contemporane acest interval este fixaî în jurul vârstei de 60 ani sau după aceasta varstă, în societăţile tradiţionale, dat fiind durata scăzuta de viata a membrilor acestei societăţi, batrân putea fi numit şi considerat şi adultul de 40 ani.
Criteriul cronologic al varstei este util doar pentru reglementările şi codurile juridice care impun restrictii ori prohibiţii sau acordă diferite oportunităţi indivizilor de diferite vârste. De aceea acest criteriu nu trebuie utilizat investigaţiile ştiinţifice decât cu mare prudenta ţinând seama obligatoriu de faptul ca intre indivizii de aceeaşi vârsta există multiple deosebiri din toate punctele de vedere, aşa cum spunea Montaigne “Nu judec opiniile după varstă”.
Vârsta funcţională este un criteriu relative obiectiv care consta în ordonarea indivizilor în diferite categorii de vârsta, în funcţie de atribuţiile lor fizice sau psihice. Prezenţa fizică, mobilitatea, puterea, coordonarea şi capacitatea mentala reprezintă numai câteva dintre aceste atribute prin întermediul cărora cineva poate fi considerat tînar, adult sau vârstnic. La aceasta se mai adaugă aşa+numitele stigmate, semne ale varstei: culoarea părului, forma pielii sau poziţia corpului, care sunt utilizate drept criteriu pentru a diferenţia intre tineri şi bătrani.
Aceste repere operează în mod independent de varsta cronologica, în aşa fel incat cineva poate fi considerat brătan doar în funcţie de aceste atribute şi stigmate chiar dacă nu are varsta care i se atribuie.
Capacităţile funcţionale şi stigmatele vârstei în mod real diferă de la un individ la altul, puţtin există “tineri-bătrani” sau “bătrani-tineri”, în aşa fel incat aparenţa lor fizica sau abilităţile lor pot să nu corespunda cu varsta lor exactă.

Stadiul de viata
Combinând atributele biologice şi sociale ale indivizilor, stadiul de viata reprezintă un criteriu în baza căruia orice individ poate fi clasificat în raport cu marile eîape ale cursului vieţii (ciclurile vieţii) : copilăria, tinereţea, maturitatea,bătrânetea, care şi ele la rândul lor, pot fi divizate în mai multe subetape cum sunt : adolescenta, vârsta mijlocie, maturitatea târzie sau senescenţa. Aceste etape nu corespund în mod strict vârstei cronologice a indivizilor, ci reflecta o serie de atribute, condiţii şi evenimente sociale, care sunt în concordanta cu creşterea, dezvoltarea sau involuţia fiinţei umane.
De exemplu, în societăţile contemporane, adolescenţa este ca vârsta socializării şcolare, maturitatea timpurie coincide cu întemeierea unei familii, iar bătrânetea cu ieşirea
Toate societăţile cunoscute au efectuat şi efectuează asemenea ordonări sau clasificări ale procesului de imbătrânire şi ale stadiilor de viata pentru a modela, din punct de vedere socio-culturai, cursul vieţii sau ciclul de viata uman
Viata umana este astfel o succesiune de stadii în cursul cărora indivizii trec de la dependenta la autonomie personala, de la creştere la maturare, la declin, de la creativitate la stagnare şi de la aspiraţii la resemnare.
Orice stadiu de dezvoltare reprezintă un set dominam ie capacităţi, care este diferit din punct de vedere calitativ de cel precedent şi insoteste trecerea la un stadiu de dezvoltare superior. Aceste stadii de dezvoltare diferă de la o ţ i ida Istorica la alta în funcţie de semnificaţiile culturale şi de importanta acordata de către diferitele societăţi diverselor vârste.
Stadiul de viata, ca o componenta a cursului vieţii, este astfel un criteriu de clasificare important, dar are un caracter relativ şi schimbător în raport cu circumstanţele istorice. Acest caracter relativ este exemplificat şi de numeroasele teorii psihologice sau psiho-sociale în acest domeniu, printre care se număra şi teoria dezvoltării ...aturationale" (Arnold Gesselî), teoria dezvoltării psihosexuale (Sigismund Freud), teoria dezvoltării psihosociale (Erik Erikson), teoria dezvoltării cognitive (Jean Piaget), teoria dezvoltării morale (Lawrence Kohlberg), teoria dezvoltării personalităţii (Jean Loevinger), etc.
Fiecare dintre aceste teorii şi-a propus sa evidenţieze caracterele tipice ale unui anumit stadiu de dezvoltare sau de viata, fara ca acestea sa coincidă exact cu caracteristicile reale ale indivizilor de diferite vârste.
Ca reper de clasificare a indivizilor de diferite vârste, stadiul de viata indica mai degrabă modul în care o societate sau alta acorda semnificaţii culturale diferitelor evenimente care acompaniază succesiunea de tranziţii de la o vârsta la alta, rolul acordat naşterii, pubertăţii, maturităţii, bătrânetii sau chiar morţii, care sunt fapte atât biologice cit evenimente sociale care trebuiesc marcate în mod cultural.
In ansamblul sau, cursul vieţii sau cicîul de viata uman este o progresie sau c succesiune idealizata de etapa de vârsta care caracterizează rolurile sociale pe care trebuie sa le îndeplinească indivizii şi aşteptările societăţii în legătura cu anumite conduite şi acţiuni care trebuie sa le realizeze indivizii plasaţi intr-un anume grup de vârsta.
Orice societate distinge stadii, etape sau subetape al dezvoltării umane sau cursului vieţii. Aceasta ordonare nu este intimplatoare, ea este impusa de necesitatea corelării caracteristicilor biologice şi psihice ale indivizilor cu natura specifica a diferitelor roluri sociale pe care le exercita sau trebuie sa le exercite, în diferitele lor etape de creştere şi maturizare. Fiecare categorie de vârsta exercita o multitudine de roiuri în concordanta cu normele sau prescripţiile societăţii în materie de de varsta
O astfel de clasificare a cursului vieţii am proiectat-o după cum urmează :
a.) Perioada copilăriei
b.) Perioada adolescenţei
c.) Etapa tinereţii sau maturităţii timpurii
d.) Etapa maturităţii mijlocii
e.) Bătrânetea („vârsta a treia şi a patra")
In aparenta, toate societăţile operează aceleaşi clasificări ale cursului vieţii, pentru a distinge intre marile sale tranziţii de la perioada copilăriei la cea a tinereţii, maturităţii şi şi bătraneţii.
In calitate insa, exista o mare varietate de clasificări pe etape şi subetape, care diferă de la o societate istorica la alta.
De exemplu, pina în sec. XVII- XVIII, copilăria nu a fost tratata ca un stadiu separat de viata, adolescenta ca o noţiune nu a apărut pina în sec. al XlX-lea, etc.
a) Perioada copilăriei
In societăţile tradiţionale, etapa copilăriei ori era necunoscuta din punct de vedere valoric, ori negata, copilul fiind obligat sa lucreze împreuna cu adulţii şi sa presteze activităţi utile pentru comunitate, fara a i se cunoaşte identitatea specifica. Dreptul la protecţie şi afecţiune e recunoscut în societăţile contemporane.
Aşa cu arata istoricul Philippe Aries, în perioada Evului Mediu, noţiunea de copilărie era, practic, necunoscuta, copiii nefiind diferenţiaţi de adulţi. In acea perioada, copiii erau trataţi şi priviţi ca nişte mici adulţi, devenind fie ucenici în atelierele manufacturiere, fie paji în serviciul cavalerilor.
Accepţia moderna a copilăriei apare inca vag în arta sec. al XIII-lea, sintetizata de figurile îngerilor şi a copilului Isus, iar în timpul perioadei gotice în forma copiilor nuzi cu varianta italiana ulterioara a copiilor nuzi sub forma de „amoraşi", în comparaţie eu Evul Mediu unde copiii apar în gravurrpicturi" sau documente imbracati la fel ca şi adulţii, diferenţiindu-se - din punct de vedere al hainelor - nu în funcţie de vârsta ci de clasa sociala de apartenenţa şi prestau aceleaşi activităţi ca adulţii.
Un portret complet al copilului s-a descoperit abia în secolele al XV-lea şi al XVI-lea sub forma efigiilor funerare puse pe morminte, copil care era reprezentat alături de părinţi.
Odată cu sec. al XVII-lea, copilul este reprezentat în arta ca reprezentând un interes propriu pentru el însuşi.
Noţiunea de copil era vaga în terminologia timpului, accentuând caracterele de dependenta ale acestei vârste.
Şcoala şi familia au impus trecerea copilului din lumina adultului intr-o lume separata, definita de trasaturi, roluri şi atitudini distincte, cu recunoaşterea dreptului la existenta şi identitate proprie, consfinţită în prezent de Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului din 1990.
Copilăria nu mai este privita deci de către societăţile contemporane ca o perioada de ignoranta, umilinţe şi abuzuri, ci ca o importanta etapa de dezvoltare umana, destinata explorării, invatarii şi însuşirii mesajelor lumii sociale.
b.) Perioada adolescentei
Pina ia sfirsitul secolului al XlX-îea şi inceputul secolului al XX-îea, perioada aflata intre copilărie şi maturitatea timpurie nu a fost considerata ca un stadiu distinct al cursului vieţii.
Noţiunea de adolescenta a fost elaborata de abia în acest secol XX pentru a putea explica trasaturile unui stadiu distinct de viata necunoscut numai de către societăţile contemporane, stadiu în cursul căruia tinarul nu mai este nici copil, dar nici nu i se recunoaşte dreptul la asumarea rolurilor adultului. Factorii care au făcut posibila recunoaşterea adolescentei ca virsta specifica sunt:
- dezvoltarea invatamintului cu caracter obligatoriu
- preluarea perioadei de şcolarizare pina la virste de 18 şi 25 ani considerate altădată care aparţin maturităţii
c.) Etapa tinereţii sau a maturităţii timpurii
Deşi adolescenta este adeseori identificata ca etapa tinereţii, unele concepţii psihologice şi sociologice prefera sa distingă intre aceste doua stadii ale cursului vieţii. Principalul argument în operarea acestei distincţii îl reprezintă cele mai recente procese ale dezvoltării societăţilor contemporane printre care necesitatea formarii unei forte de munca extrem de bine calificata, prelungirea anilor de invatamint, mai ales a celui cu caracter special, sporirea în proporţii de masa a cererilor de instrucţie în domeniu! invatamintului superior.
d.) Etapa maturităţii mijlocii
Maturitatea mijlocie este o categorie relativ nebuloasa şi ambigua, căreia ii lipsesc caracterele distinctive ce pot fi evidenţiate în cazul copilăriei şi adolescentei.
Unii autori considera ca aceasta subetapa cuprinde categoria indivizilor care au o vârsta de peste 30 ani, vârsta la care atât bărbaţii cit şi femeile şi-au întemeiat un cămin, o familie, etc. Alţi autori considera ca aceasta subetapa cuprinde intreaga populaţie de vârsta mijlocie, 45 - 46 ani.
Din punct de vedere profesional este perioada obţinerii unor performante maxime. Aceasta perioada a vârstei mijlocii mai coincide cu realizarea unor planuri şi obiective stabilite inca în perioada tinereţii.
e.) Bătrânetea (vârsta a treia şi a patra)
Din punct de vedere al criteriului vârstei cronologice, bătrânetea caracterizează astăzi indivizii care au vârsta peste 65 ani (Tratatul de medicina interna, Corneliu Burunde, pag. 422).
Din punct de vedere al criteriului vârstei funcţionale, bătrânetea se poate fie instala mai devreme fie mai târziu, în funcţie de stilul de viata al indivizilor şi de resursele sau capacităţile lor biologice sau psihice, ca şi starea lor de sănătate.
Din punct de vedere social, bătrânetea este echivalata cu retragerea din activitatea profesionala, cu dezangajarea fata de rolurile sociale active şi de adaptarea altor roluri cu caracter compensatoriu, definite insa de dependenta. Imaginea bătrânetii este extrem de diferita chiar în societăţile contemporane şi ea nu depinde atât de modul cum arata şi cum se poarta indivizii, cit de normele sociale care stabilesc cine este şi cina nu este bătrân. Unele documente literare din perioada Renaşterii arata ca „bătrâni" erau consideraţi chiar indivizii aflaţi în jurul vârstei de 40 ani.
In cursul istoriei, nu întotdeauna bătrânetea a fost asociata cu o pierdere a statutului şi a rolurilor sociale ci, dimpotrivă, cu creşterea acestora şi sporirea prestigiului în cadrul comunităţii. !n unele societăţi tradiţionale, „bătrânetea" nu era considerata nici ca un declin, nici ca proces degenerativ, nici ca perioada de dependenta, ci ca o vârsta a puterii, a seninătăţii, a deplinului echilibru, a maturităţii inca creatoare. In Evul Mediu timpuriu se înregistrează o schimbare profunda a acestei imagini, bătrânetea reprezentând în concordanta cu unele teze religioase o stare a păcatelor acumulate de om, un simbol al decrepitudinii şi decăderii lumii supuse blestemului divin pentru păcatul originar al omenirii. Omul bătrân e demn de mila, cu atât mai mult cu cit bătrânii virtuoşi sunt o excepţie uneori, mai virtuoşi şi mai rai decât tinerii
In condiţiile răspândirii atitudinilor negative fata de bătrânete, în Evul Mediu timpuriu bătrânii săraci aveau o situaţie extrem de dificila, fiind nevoiţi sa cerşească, sa fure pentru a putea supravetui. Spre deosebire de ei, cei bogaţi isi puteau asigura siguranţa şi confortul retrăgându-se intr-o mănăstire unde erau rezervate locuinţe confortabile, veritabile „aziluri de bătrâni”
In sec. al XV-lea apar primele asemenea aziluri în asistenta cărora activează numeroase asociaţii de caritate.
Epoca Renaşterii, care a exalat cultul tinereţii, a adoptat o atitudine deosebit ie negativa fata de bătrâni. Portretistica, nuvelistica, comedia dell'arte prezentau bătrânii ca fiinţe pedante, rele, zgârcite, în ipostaze de bogătaşi aroganţi, soţi autoritari, libidinoşi şi dezgustători sau îndrăgostiti ridicoli.
Treptat aceasta imagine a început sa domine lumea sociala pentru a se transmite societăţilor contemporane. Printre cele mai importante schimbări care au determinat devalorizarea importantei vârstnicilor pentru societate se pot menţiona :
- revoluţiile sociale şi politice din sec. al XVIII-lea şi a! XIX-lea (Revoluţia americana - 1776, Revoluţia franceza - 1789, revoluţiile din 1848, etc.) care au susţinut în platformele lor ideea egalităţii sociale a tuturor vârstelor, combătând concepţia conform căreia puterea şi prestigiul trebuie sa aparţină exclusiv vârstnicilor, iar tinerii trebuie sa fie dependenţi de aceştia. Aceste idei au făcut posibila creşterea independentei şi autonomiei tinerilor, separarea căminelor lor de cele ale vârstnicilor, separarea patrimoniului economic, iar în condiţiile schimbării funcţiilor economice a familiei, de la unitate de producţie la unitate de consum, bătrânii şi-au pierdut vechiul rol de conducători ai familiei, devenind ei insisi dependenţi de copiii lor
- modificările aduse de către Revoluţia industriala în utilizarea muncii bătrânilor şi copiilor -> erau excluşi pentru ca ei nu posedau capacităţi optime de munca progresele înregistrate la sfirsitul sec. al XîX-lea în domeniul medicinii şi igienei şcolare care au determinat tinerea sub control a bolilor infecţioase şi, implicit creşterea duratei şi a speranţei de viata
- penetrarea ideilor religioase ale protestantismului în lumea occidentala, care au pus accentul pe independenta, autonomie, raţionalism, individualitate şi eficacitate, ca valori care sunt incompatibile cu spiritul bătrânetii.
Aceste idei au determinat apariţia unei idei stereotipa a bătrânetii ca o perioada de vârsta definita de neputinţa, decădere fizica şi morala, pierdere a autocontrolului personal şi lipsa de autonomie.
La toate aceste procese sau schimbări se adăuga influenta mai multor factori demografici, economici, tehnici sau culturali care caracterizează tendinţele de dezvoltare a societăţilor contemporane.
- disoluţia familiei lărgite şi nuclearizarea familiei care au determinat, în mod practic, înlăturarea bătrânilor din familiile copiilor şi pierderea de către ei a vechilor resurse de putere şi autoritate
- diminuarea drastica a rolului tradiţiilor şi al religiei şi implicit a rolului păstrătorilor acestora care, în societăţile tradiţionale se identificau cu bătrânii
- dezvoltarea puternica a ştiinţei şi tehnologiei, care au făcut ca vechiul „tezaur" de înţelepciune al bătrânilor, transmis pe cale orala, sa isi piardă în ce mai mare parte, valabilitatea şi importanta.
- Instituţionalizarea învăţământului, care a oferit posibilitatea tinerilor sa-şi dobindeasca cariere ocupaţionale prin forte proprii, Independent de voinţa părinţilor sau de presiunile economice impuse de către aceştia, situaţia care a determinat pierderea autorităţii vârstnicului în ceea ce priveşte influenta vie ii celor tineri
- marele accent pus de către societăţile contemporane pe cultul tinereţii şi frumuseţii, care devin tot mai mult, produse comerciale cu valoare de piaţa ce permit indivizilor sa-şi ascundă sau sa diminueze stigmatele vârstei, pentru a putea evita, în felul acesta, discriminarea şi devalorizarea la care sunt supuse categoriile de vârsta cele mai înaintate din societate.

Bibliografie:
1. Balaci M., Demografia vârstei a treia. Editura Medicală, Bucureşti, 1998
2. Damian Constantin, E., Umanizarea bătrâneţii. Problematica Vârstei a III-a. Expunere la “Simpozionul Multidisciplinar Naţional de Gerontologie şi Geriatrie” de la Ploieşti, 29 sept.–1 oct. 1999.
3. Gorgos Ctin., Dicţionar de Psihiatrie, edit. Medicală, vol. 1,2,3,4.
4. Nuttin Joseph, Psicoanalisi e person alita, Edizioni Paoline, Roma 1984.
5. Patrick M., Carnevali D., Nursing management for the elderly, ed a II-a, Philadelphia: JB Lipincott, 1986.
6. Price W., Crapo R., Vârstele înaintate în cultura americană. În lucrarea: Cross-Cultural perspectives in Introductory Psychology, (Introducere în Antropologie culturală) (traducere Tihan Eusebiu) Editura B.C.S., 2001,
7. Rădulescu S.M., Sociologia sănătăţii şi a bolii. Editura Nemira, 2002,
8. Vauderzyl S., Psychology with the elderly. J. Psychosocial Nurs Ment Health Serv., 1983; 2(10): 25-29.
9. Viaţa medicală, nr.13, 29.03.2002
10. DSM IV, ed. a IV-a, Ed. Asoc. Psih. Liberi din România, Bucureşti, 2000
11. Rev. de Laborator Clinic şi Tehnică Medicală, nr 2/2001
12. AA.VV., Psihiatrie clinica, UMF, lasi 1993.
13. AA.VV., Psihiatria în societate, Psihomnia, lasi 1999.

1) Colin Turnbull, profesor de antropologie la Universitatea George Washington. Din 1949 a trăit şi lucrat în India şi în centrul şi estul Africii. Experienţa sa este reflectată în lucrările de antropologie, The Mountain People şi The Forest People.

MORTALITATEA INFANTILA

Disicpline: Sciologie; Asistenţă socială; Epidemiologie

Titlul complet al Propunerii
“ MORTALITATEA INFANTILĂ ÎN ROMÂNIA ŞI ÎN EUROPA ÎN SECOLUL 20; CAUZE MEDICO-SOCIALE ”

Scurtă prezentare din lucrarea de doctorat

drd.Eusebiu TIHAN
psiholog-sociolog

2. SITUATIA PE PLAN NATIONAL SI INTERNATIONAL LA NIVELUL DOMENIULUI SI A TEMATICII PROPUSE:
- orientări, direcţii, obiective cunoscute, stadiul existent;
Din toate timpurile populatia a fost aceea care a suportat crizele economice si eforturile de depasire a lor. Perioada de tranzitie este o perioada de criza multipla: a structurilor economice, a investitiilor, a înapoierii tehnologice, manageriala s.a. Si înaintea perioadei de tranzitie economia nationala traversa o criza de sistem. Tranzitia a amplificat aceasta criza cu noi componente obiective si subiective si daca, pâna în 1989, se credea ca nivelul de trai a atins cotele minime posibile, dupa 1990 scaderea nivelului de trai a atins paliere scazute inimaginabile mai înainte. S-a ajuns la o stare paradoxala caracterizata de expansiunea libertatilor democratice în mijlocul unei saracii lucii. Mizeria s-a extins ca o pecingine asupra paturilor largi ale populatiei, care traieste mai rau decât în vreme de razboi. Fenomenul cel mai îngrijorator este polarizarea sociala. Statisticile arată că doar 4% din populaţie este foarte bogată, în timp ce majoritatea cetatenilor îsi dramuieste cu grija fiecare banut. Coşul zilnic distruge fondul genetic al populaţiei. Reformele salbatice aplicate în tranziţie, sprijinite de o propaganda obedienta, suna din trompeta "comandamentele" timpului: stabilizare, privatizare, restructurare, toate în numele unei bunastari care întârzie sa-si arate roadele. Populatia sustine reformele sub apasarea dura a acestei propagande. In acest timp inflatia si somajul rod de la radacina corpusul social national al unei populatii care se teme si de consecintele propriilor greve. De la începutul reformelor, din noiembrie 1990, media indicelui mizeriei (inflatie+somaj) este de 15 procente. Stabilizarea macroeconomica a fost, mai întotdeauna, temporara. Criza mangementului macroeconomic face dovada unei nestiinte si neputinte evidente si succesiunea la conducere a diverselor guverne nu s-a soldat decât cu noi "conceptii" asupra reformei. S-a reiterat reforma dupa calapoade noi, mizeria a ramas si chiar s-a adâncit. Mizerie ciclica, temperata electoral. A aparut o criza noua, criza electorala - populatia nu mai stie în cine sa aiba încredere. Nostalgia dupa trecut a prins, pe alocuri, radacini puternice - comparatia cu anul 1989 este descurajatoare. Acomodarea cu noua stare de lucruri este cea mai daunatoare pentru societatea româneasca. Acceptarea realitatilor actuale si complacerea în situatia existenta fac dovada unei societati civile nestructurate, slabe si disipate.
Cel mai concludent indicator, salariul real, a ajuns în luna martie 1997 fata de octombrie 1990 la 49 la suta. Reprimarea cererii de consum, ca mijloc de stabilizare macroeconomica, este dovada unei politici antisociale si a ruperii clasei politice de interesele populatiei. Reforma nu face dovada succesului ei, în ultima instanta, decat în plan social. Progresele în planul stabilizarii, privatizarii si restructurarii trebuie sa se regaseasca în cresterea nivelului de trai. Or, acest lucru nu se vede. Concluzia este ca drumul reformei nu este cel bun. Promisiunile ca într-un viitor apropiat roadele bune vor fi culese de toti cetatenii nu mai sunt credibile atât timp cât acest viitor este mereu în miscare, mereu mai încolo. Si nu este o profetie faptul ca vom asista curând, daca aceasta politica continua, la ample miscari sociale ale caror consecinte sunt greu de prevazut. Protectia sociala facuta din împrumuturi externe modice este atât de precara încât a început sa fie afectat fondul biologic al natiunii.
Consecintele pe termen lung sunt dintre cele mai îngrijoratoare. Efectele negative ale reculului sau stagnarii economice concretizate într-un nivel de trai al carui nivel situeaza marea masa a populatiei sub limita de subzistenta sunt oglindite graitor în miscarea naturala a populatiei din care am evidentiat în Tabelul nr. 1 nascutii vii, decedatii, sporul natural al populatiei si mortalitatea infantila (rate- la 1000 locuitori). Comparativ cu anul 1990 si cu nivelurile din alte tari foste socialiste miscarea naturala a populatiei în România demonstreaza efectele nocive, în plan social, ale reformelor aplicate de-a lungul celor sapte ani ai tranzitiei. Asistam, din acest punct de vedere, la o anumita similitudine în ceea ce priveste nivelurile unora dintre indicatori în tara noastra, comparativ cu celelalte ţări, dar ca imagine generala, situatia de la noi este mult mai proastă.
Tendinta de scadere a duratei medii a vietii este un corolar al miscarii naturale a populatiei. Evolutia duratei medii a vietii este aratata în tabele este si ea expresia concludenta a conditiilor din ce în ce mai rele de trai, ca si a nivelului scazut de îngrijire medicala de care are parte populatia.
Starea îngrijoratoare a natiunii este vadita de o numeroasa cazuistica din care am putea exemplifica:
- mame care îsi omoara pruncii pentru ca nu au posibilitati sa îi întretina;
- batrâni care refuza sa mai manânce pentru a-si grabi sfârsitul;
- tineri debusolati care nu-si pot face un rost în viata, societatea neoferindu-le sansa unui prim loc de munca;
- absolventi de învatamânt superior ajunsi someri;
- parasirea de catre unii absolventi ai învatamântului superior, a profesiei de baza pentru care au o înalta calificare si ocuparea unui loc de munca mai bine remunerat, dar care cere o calificare minima;
- greve care solicita guvernului dreptul ca muncitorilor sa li se asigure contracte de productie;
- localitati care nu au surse de alimentare cu apa potabila;
- inundarea unor sate de râuri de gazolina si petrol;
- falimentul jocurilor de întrajutorare de tip Caritas, care a pagubit numerosi cetateni; prabusirea pietelor de capital, animale din fermele zootehnice lasate sa flamânzeasca si sa moara de foame în loc sa fie oferite spitalelor, caminelor de copii si azilurilor de batrâni;
- reducerea numarului de paturi de spital pentru "eficientizarea" actului medical;
- bolnavi carora li se refuza asistenta medicala; medicamente atât de scumpe încât cumpararea lor este conditionata de pret si nu de nevoi;
- recrudescenta TBC-ului si a dizenteriei, boli prin excelenta ale saraciei;
- copii omorându-se între ei;
- conditii materiale absolut prohibitive pentru întemeierea unui camin de catre tineri;
- extinderea analfabetismului, tâlharii, omoruri, jafuri si violuri;
- asmutirea unor grupuri civile împotriva unei populatii nevinovate etc.
Nu este de mirare ca tesutul social germineaza abrutizarea care navaleste egoismul de cea mai rea factură:
- indiferenta fata de semeni,
- lupta acerba pentru putere,
- decaderea morala din lipsa unei scari autentice de valori în care se înscriu hiperbolizarea valorilor materiale în dauna celor spirituale si dispretul pentru cultura, ori ignorarea acesteia devenita prea scumpa.
Oamenii traiesc într-o promiscuitate morala generata de grijile marunte ale zilei de mâine. Opinia personala a devenit rodul mass-mediei si, deseori, mass-media face dintr-o opinie personala opinia tuturor. Muncitorii vor sa munceasca, dar replica autoritatilor este ca munca lor este ineficienta. In loc de salariu de existenta, protectie de subzistenta. Majoritatea întreprinderilor mici si mijlocii înfiintate de întreprinzatori mai îndrazneti sunt unitati de supravietuire. Saracia este o categorie socio-economica.
*
De curând am citit un rezumat din lucrarea lui Gail Kligman, The Politics of Duplicity.1) Mi-a reţinut atenţia următorul pasaj: Femei care taceau vinovat despre propriile practici de subminare a politicii pronataliste, aplaudînd cuvîntarile lui Ceausescu despre "datoria patriotica a femeii române". Femei care foloseau andrele, radacini de plante, garouri, apa oxigenata, masaje în forta ca "sa pacaleasca" planul de facut copii al regimului. Doftoroaie de tara care ajutau femeile "sa scape de lucrul acela". Medici si moase care înfierau focarele avortive în sedinte, facînd chiuretaje clandestine pe mai multi sau mai putini bani. Procurori care soseau cu satisfactie sadica, dînd buzna în cabinete ginecologice ca sa prinda pe cele ce subminau politica demografica, închizînd ochii din cînd în cînd, caci si ei aveau cîte o "pila" însarcinata. O lume în care suferinta si sacrificiul erau ridicate la rang de virtute suprema. Placerea de orice natura era ilegitima. Într-o buna traditie fundamentalista, familia sanatoasa a comunismului era aceea în care indiferent cît de mult se detestau doi soti, ei nu puteau divorta decît cu grave consecinte sociale; si, oricît de mult se placeau doi oameni, ei nu puteau sa faca dragoste legal decît în scopuri reproductive si în interiorul celulei de baza a societatii."Statul paternalist a uzurpat ‘dreptul’ patriarhal si patrilinear al barbatului de a proteja sexualitatea si pîntecele femeilor, desfiintînd atît controlul legal al barbatilor, cât si pe cel al femeilor asupra fertilitatii femeiesti... Lectia fundamentala a politicii demografice românesti, a carei piesă centrală a constituit-o re-criminalizarea avortului, este aceea ca legea trebuie sa protejeze avorturile sigure. Dosarele istorice comparative ale mortalitatii materne în tarile în care avortul este interzis indica limpede faptul ca femeile cauta în astfel de situatii cai ilegale ca sa avorteze atunci cînd optiunea de a preveni sau de a elimina o sarcina nedorita nu le sînt accesibile. Pe scurt, femeile îsi risca viata ca sa poata obtine controlul fertilitatii proprii... accesul la cunoasterea metodelor contraceptive, atît de catre femei, cît si de catre barbati este aspectul critic al practicilor sexuale si reproductive, si, desigur, al controlului fertilitatii"2).
Acest m-a determinat să aprofundez alături de echipa de cercetare problematica sănătăţii reproducerii cât şi fenomenul mortalităţii infantile.
Situaţia actuală în România: nivelele de alarma la majoritatea indicatorilor demografici.
Prabusirea natalitatii de la 16 nascuti vii la 1000 de locuitori in 1989, la 10,5‰ in anul 2000, coroborata cu cresterea mortalitatii generale de la 10,6 decese la 1000 locuitori in 1989 la 11,4‰ in 2000, cat si cu amploarea migratiei externe, au facut ca populatia Romaniei sa scada cu circa 700.000 de locuitori in ultimii 10 ani.
Aceasta evolutie marcheaza perioada cu cei mai scazuti indicatori de natalitate si fertilitate din istoria Romaniei, fenomen demografic de mare gravitate si cu impact socio-economic major pe termen mediu si lung.
Totodata, se constata o tendinta alarmanta de imbatranire a populatiei cu scaderea ponderii varstelor tinere cuprinse intre 0 si 14 ani si cresterea ponderii populatiei de peste 60 de ani, aceasta evolutie determinand o alunecare a cererii de servicii de protectie sociala si, in particular, de servicii de sanatate catre populatia varstnica, populatie expusa suplimentar si la riscurile tranzitiei catre economia de piata.
In profil teritorial, judetele cu o natalitate mai mare se grupeaza in N-E tarii, din pacate judete unde se regaseste si o valoare crescuta a ratei mortalitatii infantile, dovada a slabei preocupari de ocrotire a noului nascut, deci si a eficientei scazute de interventie a sectorului sanitar prin masuri de educatie sanitara a tinerelor mame, de combatere a factorilor de risc si de interventie curativa prompta si eficienta.
Sigur că au apus vremurile unor politici pronataliste impuse prin masuri coercitive, dar statul trebuie sa intervina prin politici de protectie a familiei, a femeii gravide, a mamei si copilului, a asigurarii necesarului de locuinte, de descurajare a avortului si promovarea unor metode de planificare familiala moderne.
Sectorului sanitar ii revin in mod cert responsabilitati de interventie in sustinerea natalitatii, cel putin prin urmarirea corecta a gravidei si asigurarea conditiilor optime in maternitati si servicii de pediatrie.
Situatia mortalitatii generale in 1999 plaseaza Romania pe penultimul loc (înaintea Bulgariei) în cadrul tarilor europene dezvoltate si al tuturor tarilor candidate la Uniunea Europeana.
Aceasta situatie a fost deseori semnalata de agentiile internationale si mentionata in rapoartele O.M.S., fiind corelata cu scaderea nivelului de trai, slabei calitati a asistentei medicale, poluarea mediului, unele obisnuinte alimentare, consumul de alcool si tutun, a ineficientei serviciilor de medicina preventiva etc.
Analiza pertinenta a mortalitatii generale si a principalelor cauze de deces in Romania, a evolutiei acestor fenomene demografice, situatia comparativa pe judete, pe medii, pe grupe de varsta, pe sexe si in relatie cu factorii de risc, nu a stat la baza aplicarii programelor de sanatate derulate de Ministerul Sanatatii, dovada fiind evolutia necontrolata si de gravitate a principalilor indicatori de mortalitate.
Este clar in acest sens ca, fata de situatia aproape la dublu pentru majoritatea indicatorilor de mortalitate in mediul rural, trebuie intervenit cu prioritate in satele si comunele tarii, pentru asigurarea accesibilitatii si acceptabilitatii serviciilor medicale oferite.
De asemeni, este nevoie sa ne preocupam cu prioritate de judetele cu valori crescute ale mortalitatii generale si ale mortalitatii specifice pe cauze, in conditiile in care aceste judete prezinta valori crescute de zeci de ani si nimeni nu a promovat programe regionale sau locale (Arad, Bihor, Caras-Severin, Calarasi, Giurgiu, Maramures, Satu-Mare, Salaj, Tulcea etc.).
Analiza principalelor cauze de deces in Romania pentru anul 2000 arata ca acestea sunt datorate, in ordine descrescatoare, bolilor aparatului circulator, cancerului, bolilor aparatului respirator, accidentelor, otravirilor si traumatismelor, bolilor aparatului digestiv si, in cadrul bolilor infectioase si parazitare, tuberculozei.
Cu exceptia deceselor datorate bolilor aparatului respirator si accidentelor, toate celelalte sunt in crestere atat in cifre absolute, cat si ca indicatori statistici de mortalitate.
In profil teritorial si pe medii se constata diferenta apreciabile, care se mentin an de an si care dovedesc inechitati profunde in populatie.
Comparatiile internationale pentru principalele cauze de deces plaseaza constant Romania pe ultimele locuri din Europa si, mai grav, arata ca acolo unde tarile dezvoltate au tendinte de scadere, noi crestem, sau acolo unde scadem si noi, ei scad mai repede.
Referitor la mortalitatea infantila putem afirma ca, desi in ultimii ani asistam la o scadere evidenta, de la 26,9 decese 0-1 an la 1000 nascuti vii in 1989, la 18,6‰ in anul 2000, comparativ cu restul tarilor dezvoltate europene, dar si fata de tarile candidate la Uniunea Europeana, pentru 1999, ne plasam iar pe ultimul loc.
Dovada a nestapanirii fenomenului in plan teritorial este si faptul ca, fata de mortalitatea generala sau specifica pe cauze, mortalitatea infantila variaza pe judete de la un an la altul, schimband astfel ierarhia anului precedent.
Cu toata aceasta mare variabilitate, sunt totusi de mentionat proportiile prea mari pentru decesele 0-1 an prin boli ale aparatului respirator (30,7%) si influenta prematuritatii si distrofiei drept cauze asociate, probleme care au ramas nerezolvate si care fac obiectul acelorasi discutii de peste trei decenii.
Poate ca este nevoie sa reinventam pediatrii de regiune ai anilor 50-60, care sa bata pana la istovire noroaiele tarii, sa explice cataplasmele cu mustar mamelor analfabete si sa introduca iar spalatul pe maini in casele de nasteri, nu de alta dar acestia au reusit in 10 ani sa scada mortalitatea infantila de la 120 la 40.
Mortalitatea materna plaseaza si ea Romania pe ultimul loc comparativ cu toate tarile Europei, inclusiv candidatele la Uniunea Europeana, in anul 1999.
Drama decesului matern, care a afectat atat de grav Romania inainte de 1989 si care mai are reminiscenta inca si astazi la 11 ani de la liberalizarea avortului, impune alocarea in continuare a tuturor resurselor financiare, de personal si baza materiala necesare stoparii acestui fenomen.
Faptul ca, pentru anul 2000, 10 judete nu au avut nici un deces matern prin cauze directe si ca, incepand cu 1998, decesele prin avort sunt mai putine decat cele prin risc obstetrical, arata ca se poate !
In ceea ce priveste avorturile suntem plasati pe penultimul loc, inaintea Estoniei, dintre tarile candidate la Uniunea Europeana, cu valori duble fata de media Europei, dar cu o injumatatire practic a numarului avorturilor la fiecare cinci ani, incepând din 1990.
In fine, despre speranta de viata la nastere in România, rezultat al cumularii mortalitatii pe varste la un moment dat, se poate afirma ca, dupa ce a crescut de la 42 de ani in 1932, la aproximativ 68 de ani in anii 60, a ramas plafonata sub 70 de ani pana astazi.
Diferentele de 4-7 ani intre sexe, de aproximativ 2 ani intre mediul urban si rural si de peste 5 ani intre judete, ridica mari probleme de echitate, accesibilitate, eficienta si eficacitate, nu numai din punctul de vedere al ocrotirii sanatatii.
Analizele internationale privind speranta de viata la nastere plaseaza România pe ultimele locuri dintre tarile Europei, cu mentiunea ca in restul tarilor dezvoltate se constata evolutii ascendente pentru acest indicator sintetic al starii de sanatate a populatiei si definitoriu pentru o tara.
Rata mortalităţii
În anul 1999 au decedat 265.200 de persoane, cu 4.000 mai puţin decât în anul anterior, rata mortalităţii generale fiind de 11,8 0/00 (faţă de 12 0/00 în 1998). În perioada 1999-2000 s-a observat o tendinţă de scădere a ratei mortalităţii, menţinându-se totuşi decalajele pe medii, determinate în principal de gradul mai ridicat al procesului de îmbătrânire demografică a populaţiei rurale faţă de cel al populaţiei urbane (15,10/00 de decese în mediul rural faţă de 9,10/00 în mediul urban).
Pe sexe, mortalitatea este mai ridicată la bărbaţi (12,9 0/00) decât la femei (10,80/00) , atât pe total cât şi pe medii de provenienţă.
Pe grupe de vârstă, rata mortalităţii a fost mai ridicată în rândul copiilor în primul an de viaţă şi al persoanelor de peste 60 ani. Ponderea deceselor în vârstă de 65 ani şi peste a fost de 2/3 din total. Cea mai scăzută mortalitate s-a înregistrat la copiii din grupa de vârstă 5-9 ani (0,60/00).
Rata mortalităţii la bărbaţi a fost de peste două ori mai mare decât la femeile din grupe de vârstă cuprinse între 15 şi 64 de ani. mortalitatea pe grupe de vârstă este mai mare în mediul rural faţă de mediul urban, cu excepţia grupelor de vârstă cuprinse între 55 şi 74 de ani.
Mortalitatea infantilă a scăzut constant de-a lungul deceniilor, dar în mai mică măsură decât în ţările avansate şi înregistrează, în România, în continuare valori foarte ridicate.
Valorile ratei mortalităţii infantile din ultimii ani înregistrează iniţial o scădere a valorilor ratei mortalităţii infantile de la 26,0‰ (1990) apoi o stagnare a acestor valori la nivelul de 18,4‰ (2001).
La 1 ianuarie 1999, populatia Regiunii Sud (Giurgiu) era de 3482 mii locuitori, reprezentand 15,5% din populatia totala a tarii. Dupa anul 1990, fenomenele demografice au avut o evolutie negativa la scara regionala. Se inregistreaza un spor natural negativ al populatiei, datorita evolutiei ratei natalitatii si mortalitatii. Mortalitatea infantila s-a mentinut in toata perioada la cote peste media pe ţară. În intreaga perioada 1993 - 1998 cea mai ridicata mortalitate infantila s-a inregistrat in judetul Ialomita (de 36,1‰ in 1994).
Valorile mortalităţii infantile sunt mai crescute :
- în mediul rural, faţă de cel urban
- la sexul masculin,
- la cei cu greutate la naştere mai mică de 2500 g (prematuri),
- la copiii mamelor în vârstă (peste 40 de ani),
- la copiii mamelor cu nivel scăzut de instruire (educaţie).
Mortalitatea post-neonatală (10 %o in 1998, 9,5%o in 2000) este crescută în Romania, de 1,9 ori mai mare decât media din ţările central şi est europene de 5,8 mai mare decât nivelul din Uniunii Europene. În Europa, cele mai mari valori ale ratei mortalităţii infantile sunt înregistrate în Albania şi Republica Moldova iar cele mai mici în Finlanda şi Suedia.
Rata de 18,4 la o mie de născuţi vii în anul 2001, în cifre absolute, 4057 de copii decedaţi sub 1 an, situează România pe ultimul loc în Europa.
Mortalitatea post-neonatală este de două ori mai mare în mediul rural decât în urban (13,0 vs. 6.6 decese la 1000 născuţi vii). Diferenţa este semnificativă faţă de mortalitatea în prima lună de viaţă (8,8 vs. 8,3 decese la 1000 născuţi vii), indicând condiţiile sanitare şi igienice şi accesul copiilor la îngrijiri medicale eficace în regiunile rurale defavorizate.
Între obstacolele în calea realizării dezideratului propus de reducerea mortalităţii infantile cu 2/3 în perioada 1990-2015) se numără faptul – binecunoscut în literatura de specialitate – că, pe măsură ce cifra mortalităţii infantile scade, scăderea ulterioară se face tot mai lent şi mai dificil.
În acest context, faţă de valorile mortalităţii infantile din 1990 (26,9‰) o scădere cu 2/3 pentru anul 2015 ar însemna ajungerea la valori de aproximativ 8,9‰ ceea ce, în prezent, pare puţin probabil.
Din nefericire, această problematică nu a fost analizată până acum în România decât prin prisma analizei statistice demografice. În acest sens amintim:
- Sora V., Stoichiţă I., Statistică demografică. EDP., Bucureşti, 1969,
- Sora V., Hristache I., Despa M., Demografie. EDP., Bucureşti, 1983,

În plan extern, lista cu specialişti din domeniul cercetării factorilor socioeconomici ai mortalităţii infantile poate arăta astfel:
- Hugo Behm, Centro Latinoamericano de Demografia, Santiago, Chile
- Anouch Chahnazarian, The Johns Hopkins Univ., School of Hygiene and Public Health, Blatimore, Maryland, SUA
- Jose Miguel Guzman, Centro Latinoamericano de Demografia, Santiago, Chile
- Kilambi Venkatacharya, University of Ghana, Regional Institute for population Studies, Accra, Ghana
- Hugo Behm şi Arodys Robles Soto de la Univesitatea Costa Rica, centro de Investigaciones Historicas, San Jose, Costa Rica,
- Susana Schkolnik, Centro Latinoamericano de Demografia, Santiago, Chile
- Kenneth Hill, The Johns Hopkins Univ., Dept. of Population Dynamics, Blatimore, Maryland, SUA
- Chintana Pejaranonda şi Sureerat Santipaporn, National Statistical Office, Population Survey Division, Bangkok, Thailand

- rezultate semnificative obţinute şi modalităţi de aplicare;
- unităţi C-D cu preocupări în domeniu;

Prin derularea prezentului proiect prioritar şi prin diseminarea datelor obţinute, România poate beneficia de asistenţă tehnică şi de formare în următoarele domenii:
- Îmbunătăţirea sănătăţii reproducerii:
- mortalitatea maternă,
- counselling pre/post avort,
- mortalitate infantilă,
- screening şi tratament al cancerului mamar şi de col uterin;
- asistenţă pre/post natală,
- violenţa domestică,
- abuzul copiilor
- prevenirea bolilor transmisibile
- încurajarea unui stil de viaţă sănătos,
- introducerea unor noi abordări în cadrul reformei sanitare
Ca rezultate estimate ale proiectului amintim:
- o mai bună cunoaştere a cauzelor care menţin mortalitatea infantilă la un nivel deosebit de ridicat,
- identificarea practicilor indezirabile la nivel de sistem sanitar;
- identificarea necesarului de măsuri sociale/de dezvoltare care să favorizeze reducerea mortalităţii infantile;
- potenţiali utilizatori.

Ca principal beneficiar al rezultatelor ne permitem să afirmăm că este chiar poporul român.
Ministerul Sănătăţii şi al Familiei, prin unităţile sale de specialitate vor formula unele recomandări care să stea la baza unor programe de intervenţie pentru reducerea riscului de deces în primul an de viaţă.

3. OBIECTIVE (pe fiecare an/ perioada a proiectului, in conexiune cu situatia actuala pe plan national si international in cadrul domeniului si tematicii abordate)
Se vor prezenta :
- probleme propuse spre rezolvare legate de situatia actuala a domeniului si a tematicii proiectului;
- obiective masurabile;
- explicarea conformitatii obiectivelor propuse cu obiectivele programului si prioritatile programului.

Ca urmare a faptului că mortalitatea infantilă se menţine în continuare la valori foarte ridicate, situând România pe ultimul loc în Europa, obiectivele urmărite în acest proiect sunt următoarele:
1. Identificarea cauzelor socio-medicale ale mortalităţii infantile, respectiv a factorilor care determină un mod de viaţă sub limita de subzistenţă a unor categorii de populaţie, cu reflectare în starea de sănătate a mamei şi copilului sub 1 an
2. Identificarea grupurilor la risc
3. Elaborarea unor soluţii, propuneri şi recomandări specifice unităţilor sanitare pentru a diminua riscul de deces în primul an de viaţă
4. Elaborarea unor recomandări, propuneri care să stea la baza unor programe de intervenţie pentru reducerea mortalităţii infantile în România.
5. Diseminarea informaţiilor obţinute din cercetare, prin publicarea de articole şi a unei cărţi.

Obiective generale:
- Realizarea unei diagnoze a celor mai importante dimensiuni sociale ale problemei mortalităţii infantile;
- Determinarea gradului de adecvare la standardele europene a calităţii serviciilor de asistare la naştere, îngrijire a sarcinilor cu risc şi a copiilor cu sănătate precară;
- Configurarea, pe baza carenţelor reperate în sistemul de protecţie socială şi în serviciile de specialitate pentru femei în perioada sarcinii, a măsurilor plauzibile pentru reducerea nivelului ratei mortalităţii infantile;
- Identifcarea factorilor sociali care duc la excluderea de la un mod de viaţă normal, împingând adesea sub limita subzistenţei unele categorii de populaţie şi care se reflectă în starea de sănătate atât a mamei cât şi a copilului sub 1 an;
- Elaborarea unor recomandări privind promovarea unor practici în unităţile sanitare pentru scăderea riscului de deces în primul an de viaţă;
- Fundamentarea unor politici/programe prin care fenomenul mortalităţii infantile poate fi diminuat şi explicarea cauzelor ineficienţei în acest domeniu a unor programe anterioare cu opbiective conexe cu fenomenul mortalităţii infantile;
- Identificarea în sistem a unor mijloace concrete de implementare a acestor propuneri de politică, în programe independente sau ca măsuri în cadrul altor programe.

Obiective specifice din punct de vedere social şi medical
- Evidenţierea unor factori de risc caracteristrici modului de viaţă al gravidelor provenite din rândul unor categorii sociale marginalizate care afectează şansele de supravieţuire ale copilului;
- Determinarea numărului de femei care nu primesc îngrijire adecvată în timpul sarcinii şi a numărului de cazuri de mortalitate infantilă;
- Identificarea modului de transmitere a unor disfuncţii ale modului de viaţă al mamelor asupra sănătăţii copiilor;
- Identificarea cauzelor (dacă există) subutilizării serviciilor existente;
- Urmărirea modului în care famiile în care apare fenomenul mortalităţii infantile acumulează progresiv factori de risc pe toată perioada critică, pre- , intra- şi post-natală;
- Surpirnderea limitărilor accesului populaţiei sărace la o serie de servicii esenţiale, începând cu planificarea familială, continuând cu asistarea la naştere şi îngrijirea acordată ulterior copilului;
- Identificarea bolilor cu cea mai mare incidenţă printre cauzele mortalităţii infantile şi a mijloacelor pentru prevenirea lor;
- Analiza impactului ansamblului de beneficii sociale adresate femeilor pe toată perioada sarcinii şi în primul an de viaţă a copilului;
- Surprinderea polarizării conţinutului şi calităţii serviciilor medicale funcţie de statutul socio-economic al beneficiarilor.

4. PREZENTAREA STIINTIFICA SI TEHNICA A PROIECTULUI:
- gradul de noutate si de complexitate;
- metodologia si tehnicile care vor fi utilizate, instrumente, echipamente, software,contributia fiecarui partener (fara a fi numit; partenerii vor fi identificati prin tipul organizatiei si codul utilizat in formularele A1).

Proiectul survolează întregul climat social al României şi de aceea se constituie într-un studiu multi- şi interdisciplinar. Astfel, proiectul va aborda componente ale psihologiei sociale, ale ecologiei dar şi antropologiei românilor. Proiectul va realiza o analiză transversală (pe mediul urban şi rural) şi va încerca să evidenţieze factorii sociali cu valoare explicativă pentru fenomenul mortalităţii infantile, factori care îşi menţin trendul negativ. Este o ocazie de a aborda oficial comportamentul alimentar nesănătos şi carenţele alimentare datorate sărăciei, educaţia insuficientă sau pierderea controlului asupra propriei vieţi din cauza sărăciei.
- metodologia şi tehnicile care vor fi utilizate, instrumente, echipamente, software, contribuţia fiecărui partener (fară a fi numit; partenerii vor fi identificaţi prin tipul organizaţiei şi codul utilizat in formularele A).

Metodologie şi tehnici:

Pentru desfăşurarea activităţilor acestui proiect se vor folosi următoarele tehnici:

- analiza bibliografica
-focus grupuri
-analiza bazei de date obţinute prin aplicare instrumentelor psihosociologice

Organizarea unor seminare va constitui un pilon deosebit de important pentru comunicarea propunerilor şi recomandărilor la nivel naţional, respectiv internaţional.
O parte semnificativă a activităţii acestui proiect va fi desfăşurată cu ajutorul echipamentelor necesare: computere, videoproiector, imprimante, copiatoare.
Trebuie testat profilul familiei/mamelor: standardul de viaţă, statusul social, nivelul de educaţie şi stilul de viaţă al unei familii se corelează puternic cu riscul mortalităţii infantile.

Activităţi ce vor fi desfăşurate în proiect:
-analiza contextului social în care se desfăşoară cercetarea, din punct de vedere instituţional şi legislativ;
-documentarea asupra celor mai relevante materiale (rapoarte, cercetări, programe în domeniu) şi strângerea datelor privind mortalitatea infantilă şi alte fenomene din aceeaşi arie de cercetare;
-elaborarea instrumentelor pentru cercetarea cantitativă şi calitativă;
-pre-testarea instrumentelor;
-culegerea datelor şi procesarea,
-elaborarea rapoartelor intermediare şi a celui final;
-diseminarea rezultatelor forurilor de răspundere cât şi altor instituţii cu abilităţi în sănătatea populaţiei.

5. JUSTIFICAREA PROIECTULUI:
relevanta proiectului pentru sectorul/ domeniul respectiv si modul in care se incadreaza in politica nationala in domeniu;
viabilitatea si sansele de succes ale proiectului (ipotezele si riscurile).

Necesitatea cunoasterii situatiei privind starea de sanatate a populatiei, a sectorului sanitar in ansamblu si a reformei sanitare este o masura fireasca, o actiune obligatorie in momentele de schimbare, pe căi democratice, a puterii politice. Mai mult, aceasta evaluare este reglementata prin Ordonanta de Urgenta nr. 289 din 29 decembrie 2000 referitoare la completarea Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministeriala, cat si prin Hotararea nr.2 din 4 ianuarie 2001 prin care sunt specificate modalitatile concrete de transfer al gestiunii intre guverne.
Lasând la o parte toate considerentele politice, România trebuie sa revizuiasca rapid modul de abordare a ocrotirii sanatatii, sa identifice nevoile reale de servicii medicale si sa elaboreze programe de actiune pe termen scurt, mediu si lung, bazate pe resursele disponibile, dar si pe intelegerea ca nu mai putem cheltui ineficient, ca nu ne putem permite inca o protectie sociala asemanatoare tarilor dezvoltate, dar ca trebuie asigurate conditiile decente de accesibilitate, acceptabilitate si echitate la serviciile medicale de baza.
"Cota de alarma" atinsa de majoritatea indicatorilor demografici si de morbiditate, dublata de situatia resurselor umane, financiare si degradarea fizica a majoritatii unitatilor sanitare, face ca unii analisti ai O.M.S. si U.E. sa afirme ca Romania stagneaza de 30 de ani in ceea ce priveste starea de sanatate a populatiei si performantele sectorului sanitar, punand astfel sub semnul intrebarii procesul de aderare la Uniunea Europeana.
Pe de alta parte, tendinta de scadere a sperantei de viata la nastere, scaderea natalitatii, ratele mari de mortalitate, in special pentru mortalitatea infantila si materna, precum si a ratelor de morbiditate la principalele cauze de imbolnavire din Romania afecteaza direct domeniile productive, comertul, agricultura, invatamantul, apararea etc., cat si domeniile protectiei sociale in sine, prin degradarea celei mai pretioase resurse a unei tari: fiintele umane.
Aceste elemente ne duc la convingerea că, mortalitatea infantilă în parametrii în care se înscrie la ora actuală constituie o ameninţare la siguranţa naţională prin reducerea vertiginoasă a numărului populaţiei cât şi prin dereglarea fondului genetic al speciei.
Mortalitatea infantilă, definită ca fenomenul demografic al deceselor 0 – 1 an înregistrate în populaţia născuţilor vii, reprezintă un indicator specific de măsurare şi descriere a stării de sănătate a copiilor şi în acelaşi timp este considerat ca unul din cei mai sensibili indici ai nivelului de trai şi stării de sănătate a unei populaţii, pentru că în determinarea nivelului fenomenului sunt implicaţi o multitudine de factori, reflectând astfel acţiunea concomitentă asupra sănătăţii copilului 0 – 1 an, atât a factorilor economico – sociali şi de mediu, cât şi a celor care ţin de sistemul de servicii de sănătate.
Măsurarea dimensiunii acestui fenomen, descrierea caracteristicilor mortalităţii infantile şi identificarea factorilor de risc şi cauzali care explică mortalitatea infantilă, în scopul formulării unor propuneri care să stea la baza unor programe de intervenţie pentru reducerea mortalităţii infantile în România – prezintă o deosebită importanţă deoarece, spre deosebire de populaţia vârstnică, unde mortalitatea este mai greu de influenţat, asupra mortalităţii infantile se poate interveni mult mai eficient.

Beneficiarii proiectului sunt:

Comisia Anti – Sărăcie şi Promovare a Incluziunii Sociale prin identificarea relaţiei dintre fenomenele de sărăcire şi dezagregare socială şi apariţia deceselor în primul an de viaţă
Sistemul administrativ public prin fundamentarea ştiinţifică a unei intervenţii asupra unei probleme care persistă diminuând şansele de integrare europeană a ţării
Cercetarea ştiinţifică şi academică din România, datorită elaborării unui studiu sistematic într-un domeniu în care informaţia validă furnizată de statistică nu este suficientă, iar gradul de cunoaştere în adâncime a fenomenului este scăzut
Sistemul sanitar, prin diseminarea concluziilor cu privire la mijloacele dezirabile pentru mărirea eficienţei actului medical în cazul populaţiei studiate.
Sectoarele implicate în proiect sunt:
Sistemul naţional de sănătate
Autorităţile centrale şi locale

Domeniile vizate sunt:
Cercetarea socială
Cercetarea medicală
Cercetarea interdisciplinară
Grupurile ţintă1) implicate în proiect sunt:
Familii din zone sărace cu valori ridicate ale mortalităţii infantile
Unităţile spitaliceşti
Unităţi de cercetare – dezvoltare
Instituţii de învăţământ superior
- viabilitatea şi şansele de succes ale proiectului (ipotezele şi riscurile).
Prin colaborările pe care deja le avem, prin programul de lucru pe care ni-l propunem considerăm că vom reuşi să investigăm cât mai fidel cauzele acestui fenomen. Prin mesele rotunde, rapoartele periodice ce vor fi trimise forurilor responsabile cu starea sănătăţii şi cu climatul social vom sensibiliza nivele superioare ale acestor organisme.

6. SCHEMA DE REALIZARE A PROIECTULUI:
- schema de realizare a obiectivelor proiectului, prin etapele/fazele propuse;
- rolul si responsabilitatile fiecarui partener pentru realizarea proiectului (obiective, rezultate, termene, elemente de monitorizare);
- calendarul de timp (Se va prezenta o diagrama/ matrice cu activitati, participanti, rezultate pe perioade de timp); activitatile vor trebui defalcate pentru a permite identificarea categoriilor de cheltuieli necesare pentru realizarea lor (cheltuielile necesare nu se exprima valoric, ci numai in unitati fizice).

Activităţi propuse:
1. Efectuarea unei analize de situaţie care să evidenţieze amploarea fenomenului în Bucureşti şi în ţară;
2. Identificarea cauzelor socio medicale ale mortalităţii infantile
3. Identificarea grupurilor la risc
4. Găsirea unor soluţii pentru scăderea mortalităţii infantile
5. Elaborarea unor propuneri şi recomandări vizând soluţiile identificate pentru unităţile sanitare în vederea reducerii riscului de deces 0-1 an
6. Elaborarea unor propuneri şi recomandări vizând soluţiile identificate ca bază pentru un program de intervenţie în vederea reducerii mortalităţii infantile în România
7. Organizarea unui seminar pentru comunicarea naţională şi internaţională a recomandărilor şi propunerilor.

7. REZULTATE / BENEFICII SI SCHEMA/ PLANUL DE VALORIFICARE/ DISEMINARE
- rezultatele, beneficiile preconizate, profit estimat, rentabilitate;
- modul de valorificare in cadrul activitatilor proiectului, a rezultatelor intermediare, pe etape;
modalitatile prin care rezultatele vor fi diseminate si potentialii beneficiari (in cazul proiectelor cu agentii economici, se prezinta planurile lor de exploatare a rezultatelor si se fac referiri la repartizarea drepturilor de proprietate intelectuala, industriala si comerciala intre partenerii la proiect, in conformitate cu legislatia in vigoare.
Prin derularea activităţilor propuse în acest proiect s-ar putea identifica complexul de cauze medico-sociale care duc la decesul copiilor 0 – 1 an, mergând în adâncimea cauzelor acestui fenomen, precum şi grupele expuse la risc.
Identificând aceşti factori se poate încerca propunerea unor soluţii care să reducă amploarea acestui fenomen, atât prin formularea unor programe sau strategii de intervenţie specifice, cât şi prin constituirea unui parteneriat între instituţiile interesate de această problemă, instituţii care au în obiectul lor de activitate protecţia şi sănătatea mamei şi copilului.
Intenţia este ca propunerile şi recomandările care vor fi formulate să fie împărtăşite tuturor prin intermediul unui seminar organizat, care să permită comunicarea atât la nivel naţional cât şi internaţional.
Prin acest proiect dorim să obţinem şi alte rezultate, ceea ce se constituie într-un tablou foarte important pentru instituţiile abilitate în ocrotirea sănătăţii, tablou ce conţine cauzele frecvente ce favorizează comportamentul deviant:
a) Neînţelegerile intrafamiliale şi disocierea căminului cu implicaţiile sale asupra copiilor: tulburări emoţionale şi tendinţe patologice.
b) Disocierea grupului familial prin boli cronice grave sau prin decesul unui părinte.
c) Deficienţele în atitudinea educativă a unuia dintre părinţi.
d) Factorii ecologici ai unei subculturi care poate crea indirect condiţii pentru dezvoltarea unor stări dizarmonice ale personalităţii copilului.
e) Prelungirea şcolarizării obligatorii face pentru copiii cu intelect liminal să apară o sursă de inadaptare şi eşec, fapt ce-l antrenează pe copil pe calea delincvenţei şi promiscuităţii, implicit spre alterarea condiţiei biopsihologice.
f) Precocitatea pubertăţii şi sexualităţii, se pot constitui într-un focar generator de delicvenţă, fapt ce poate antrena avortul.
Toate acestea se constituie în tot atâtea ipoteze de lucru.

8. IMPACTUL ECONOMIC SI SOCIAL
se identifica si se cuantifica (daca este posibil) impactul economic, social si asupra mediului a rezultatelor proiectului (impactul se poate defini prin conditii mai bune de munca si viata, inclusiv sanatate, oportunitati pentru invatamant si perfectionare, creare de noi locuri de munca, conservarea mediului si a resurselor naturale pe cale de disparitie oportunitati de transfer tehnologic, in special in regiuni mai putin dezvoltate si/sau pentru dezvoltare regionala si rurala etc.)
Eficienţa programului ce îşi propune monitorizarea cauzelor medico-sociale ale mortalităţii infantile se poate cuantifica după următoarele criterii:
- Integritate fiziologică.
- Trebuinţele de securizare.
Identificarea cauzelor medico-sociale ale fenomenului de mortalitate infantilă conduce la dezvoltarea unor programe de asistenţă socială, la un flux coerent în serviciile medicale. Pe plan social, se reduc zilele de spitalizare, de concedii medicale. Se instaurează un climat de echilibru, de relaxare.
Aşadar, identificarea cu acurateţe conduce la instaurarea unei stări de amenitate.

9. MANAGEMENTUL PROIECTULUI
- metodele/ modalitatile de conducere, coordonare si comunicare pentru realizarea proiectului (prin Pachetul de informatii al programului se stabilesc cerintele de planificare, monitorizarie si evaluare a activitatilor proiectelor, a rezultatelor obtinute, de corelare a acestora cu alocarile bugetare si cu platile efectuate;
- actiunile-suport care vor fi initiate pentru conducerea proiectului si categoriile de cheltuieli necesare pentru derularea lor.

Managementul proiectului va consta din următoarele activităţi:
- Planificarea activităţilor şi realizarea activităţilor, corelate cu alocările bugetare şi cu plăţile efectuate;
- Definirea sarcinilor şi a nivelelor de responsabilitate şi autoritate pentru membrii echipei proiectului;
- Coordonarea tuturor persoanelor implicate în proiect, cu menţinerea unei bune comunicări între toţi participanţii. Informarea lor, prin diverse modalităţi – telefon, mail, verbal – asupra întâlnirilor legate de desfăşurarea proiectului;
- Monitorizarea lunară a activităţilor;
- Evaluarea rezultatelor obţinute la mijlocul şi la sfârşitul proiectului, în conformitate cu indicatorii propuşi;

Vor fi întocmite rapoarte de etapă, în care vor fi menţionate activităţile efectuate până la acel moment şi rezultatele obţinute, precum şi eventualele modificări apărute pe parcurs.
Prin acest proiect dorim o sensibilizare a tuturor structurilor actuale ale statului si societatii civile, ca avem de facut fata unor situatii de gravitate ce necesita interventii conjugate, specifice, eficiente, ca trebuie sa invingem mentalitati si comportamente daunatoare sanatatii, ca nu ne putem permite sa pierdem timp, ca trebuie sa responsabilizam concret factorii de decizie la nivel central si local si, poate, sa cerem sprijin tarilor dezvoltate sa depasim aceasta etapa critica.
Lucrarea de doctorat cu tema “Cauze medico-sociale ale mortalităţii infantile în România şi Europa în secolul 20” are directă legătură cu secţiunile Programului national de:
1. Supraveghere si control al bolilor infectioase;
2. Imunizari;
3. Supraveghere si control al tuberculozei;
4. Supraveghere si control al infectiei HIV/SIDA;
5. Prevenire si control al bolilor venerice;
6. Prevenire si control al infectiilor nosocomiale (intraspitalicesti);
7. Transfuziologie si hematologie transfuzionala;
8. Prevenire si control al toxicomaniei si patologia indusa;
9. Actiune pentru mediu si sanatate (impactul factorilor de risc din mediu);
10. Supraveghere a starii de sanatate in colectivitati de copii si adolescenti;
11. Supraveghere a factorilor de risc din mediul de munca si de risc profesional;
12. Planificare familiala si de protectie a starii de sanatate a mamei si copilului;
13. Sanatate mintala si profilaxie in patologia psihiatrica si psihosociala;
14. Prevenire geriatrica/gerontologica si protectia varstnicului;
15. Profilaxie si control pentru bolile cardiovasculare;
16. Preventie in patologia nefrologica si dializa renala/transplant renal;
17. Preventie si control in patologia oncologica si transplant medular;
18. Preventie in talasemie, hemofilie si alte hemopatii;
19. Preventie si control in diabet si alte boli de nutritie;
20. Ortopedie preventiva si recuperatorie;
21. Preventie in patologia endocrina;
22. Preventie stomatologica;
23. Reabilitare a centrelor nationale de referinta pentru laborator;
24. Standardizare a serviciilor medicale in sanatatea publica;
25. Educatie pentru sanatate;
26. Evaluare a starii de sanatate a populatiei si supraveghere demografica;
27. Perfectionare profesionala continua si strategia resurselor umane;
28. Preventie si recuperare in neurologie;
29. Reabilitare a serviciilor de urgenta prespitaliceasca;
30. Acreditare a unitatilor medicale de sanatate publica de stat si private;
31. Profilaxia si recuperarea balneo-fizio-climatologica;
32. Tratament in strainatate;
33. Transplant de organe si tesuturi;

BIBLIOGRAFIE:
1. Gail Kligman, The Politics of Duplicity , University of California Press
2. Ministerul Sanatatii si Familiei, Cartea alba a preluarii guvernarii, decembrie 2000 in domeniul sanatatii
3. V. Sora, I.Hristache, C. Mihăescu, Demografia. Cap. Mortalitatea populaţiei. Pag.178, .Editura economică.


1) Lucrarea a aparut în 1998, la University of California Press. Ea este alcatuita din opt capitole: "Building Socialism in Ceausescu’s Romania. Politics as Performance", "Legislating Reproduction under Socialism", "‘Protecting’ Women, Children and Family", "Institutionalizing Political Demography: The Medicalization of Repression", "Spreding the Word-Propaganda", "Bitter Memories: The Politics of Reproduction in Everyday Life", "Legacies of Political Demography", "Coercition and Reproductive Politics: Lessons from Romania". Lucrarea cuprinde tabele statistice extrem de relevante, dar seci ca orice statistici. Ele sînt întrupate însa în nenumarate marturisiri personale, relatari de procese si, mai ales, de analizele calitative stralucit conduse de catre autoare. Bibliografia este impresionanta. Ea cuprinde de la autori de prima mîna în zona studiilor sociologice si a celor de gen, la articole din Scînteia. Kligman preia si ceea ce noi am aruncat la cos în goana noastra spre o amnezie rapida.
2) Ibidem, pp. 245-246.
1) Grupurile ţintă sunt pe de-o parte femeile care aparţin acelor grupuri (identificate prin analiză) în care copiii sunt expuşi riscului în primul an de viaţă şi copiii acestora indiferent că sunt sau nu victime ale fenomenului studiat, cât şi unităţi ale Ministerului Sănătăţii şi Familiei.