ASPECTE BIOLOGICE ALE IMBATRANIRII LA OM

Discipline: Geriatrie; Gerontologie;

Extras din lucrarea: Profilul unei vârste: Bătrâneţea.
Autori: drd.psih-soc.Tihan Eusebiu, dr.Munteanu Aleodor, drd.psih-soc. Tihan Laura
În curs de apariţie la Editura IESPU FOCUS în 2007.


Modificări la nivelul oaselor, muşchilor, articulaţiilor

Secţiune realizată de: dr. Munteanu Aleodor


Scurte comentarii
Odată cu avansarea în vârstă apar modificări de postură şi de mers.
Scheletul asigură structura corpului şi sprijinul organismului. Articulaţiile sunt zonele unde se unesc oasele. Ele asigură scheletului flexibilitatea în mişcare. Într-o articulaţie, oasele nu vin în contact unele cu altele, ele fiind îmbinate prin cartilagiu, membrane şi fluide.
Muşchii asigură forţa şi vigoarea organismului. Coordonarea deşi este dirijată de către creier este afectată de părţile aflate în mişcare (muşchi şi articulaţii). Modificările în postură şi mers, slăbiciunea şi mişcările lente sunt cauzate de modificări apărute la nivelul muşchilor, articulaţiilor şi oaselor.
Modificări datorate vârstei
Masa osoasă sau densitatea se pierde pe măsura avansării în vârstă, în special la femei după menopauză. Oasele pierd calciu şi alte minerale. Coloana este formată din oase denumite vertebre. Între fiecare os există o pernuţă cu gel denumit discul intern vertebral. Pe măsură ce discurile pierd fluidul şi devin uscate, corpul se scurtează. Mai mult, vertebrele pierd o parte din conţinutul său mineral fapt ce duce la uscarea fiecărui os. Coloana vertebrală se înconvoaie şi se comprimă. Pot apare ciocuri sau pinteni. Aceşti pinteni osoşi cauzaţi de îmbătrânire şi de suprasolicitarea coloanei pot remodela vertebrele.
Osul scapulae (sabia umărului) cât şi alte oase devin poroase. Curbura picioarelor devine tot mai pronunţată fapt ce contribuie într-o oarecare măsură la pierderea înălţimii.
Oasele lungi ale braţelor şi picioarelor deşi mai chinuite datorită pierderii mineralelor nu îşi modifică lungimea. Aceasta face ca braţele şi picioarele să pară mai lungi în comparaţie cu trunchiul care s-a scurtat.
Articulaţiile îşi pierd din flexibilitate devenind rigide. Fluidul din articulaţii se reduce şi ca atare cartilagiul se macină. Apare calcifierea, adică depunerea de minerale în unele articulaţii. Aşa ceva se întâlneşte îndeosebi la umăr.
Şoldul şi genunchiul încep să îşi deformeze structura. Apar modificări de tip degenerativ. Articulaţiile degetelor îşi pierd cartilagiul iar oasele se îngroaşă. La aceasta contribuie şi faptul că până la vârsta bătrâneţii, unii oameni îşi pocnesc degetele, adică şi le smulg din articulaţie. Pe lângă zgomotul groaznic pe care îl emite efectele se cumulează la bătrâneţe.
Modificările articulaţiilor degetelor sunt mai frecvente la femei şi pot fi ereditare.
Unele articulaţii cum ar fi glezna înregistrează mici modificări odată cu înaintarea în vârstă.
Uscarea masei corporale se datorează în parte prin atrofie musculară. Ritmul şi dimensiunea modificărilor musculare par să fie determinate din punct de vedere genetic.
Modificările la nivel muscular încep adesea la bărbaţi la vârsta de 20 de ani iar la femei la 40 de ani.
Lipofuscina, un pigment influenţat de vârstă cât şi grăsimea sunt depozitate în ţesutul muscular.
Lipofuscina - pecetea senescentei celulare si ceroidul - rezultatul cumulãrii agresiunilor externe si a distresurilor celulare reprezintã un important indicator al vulnerabilitãtii si îmbãtrânirii sistemului nervos central.
Lipofuscina (LF), un pigment galben-cafeniu, se acumuleazã în celulele care nu se mai divid, sub forma unor mici granule derivate din lizozomii secundari. LF este formată din deşeuri lipidice şi proteice, rezultate în urma peroxidării lipidice. S-a dovedit că administrarea de substanþe antioxidante inhibã formarea de LF. (Prof. Dr. Ioan Romoşan, Dr. Luiza Spiru, http://www.brainaging.ro/pdf/ro-baij_vol1_2-2003.pdf)

Fibrele musculare se contractă. Ţesutul muscular este înlocuit foarte lent iar cel pierdut poate fi înlocuit cu ţesut fibros rezistent. Acest lucru este evident la mâini ce par mai mici şi mai boante.
Modificarea ţesutului muscular combinat cu modificările normale ale vârstei la nivel de sistem nervos face ca muşchii să îşi piardă tonusul şi contractibilitatea. Odată cu vârsta, muşchii pot deveni rigizi, îşi pot pierde tonusul chiar dacă se efectuează în mod regulat exerciţii.
Efecte ale schimbării
Oasele devin mai sfărâmicioase şi se pot rupe uşor. Reducerea înălţimii este cauzată în primul rând de scurtarea trunchiului şi a coloanei vetebrale.
Blocarea structurii articulaţiilr poate duce la inflamare durere, deformarea acestora. Aproape toţi vârstnicii sunt afectaţi de modificările articulaţiilor care pot deveni chiar artrite severe.

Articulaţiile sunt structuri complexe alcătuite din oase, muşchi, lichid sinovial, cartilagii şi ligamente detsinate pentru a susţine greutatea şi de a deplasa corpul prin spaţiu.
Genunchiul constă din femur (osul de deasupra legăturii) tibia şi fibula (sub articulaţie).
Rotula (patella) îmbină capetele oaselor amintite.
Muşchii şi ligamentele leagă aceste oase iar spaţiile dintre ele conţin perne cu lichid (sinovia) şi cartilagii.
Când muşchii sunt acţionaţi, ei trag de oase, conferindu-le forţă. Gradul de mobilitate a articulaţiei reprezintă amplitudinea flexiei (unghiul) şi extensia.
Osteoartrita reprezintă o boală cronică a cartilagiului şi a osului ce formează articulaţia.
Ca şi cauze ale acestei probleme se cunosc:
- defecte congenitale,
- traume,
- tulburări metabolice
Articulaţiile sunt dureroase.

Osteoartritele sunt asociate procesului de îmbătrânire şi poate afecta oricare dintre articulaţii. Cartilagiul articulaţiei afectate este obosit, măcinat cauzând frecarea oaselor între ele. Ciocurile de pe oase se dezvoltă pe oasele neprotejate fapt ce produce inflamarea şi durerea insuportabilă.
Postura se înconvoaie în mod progresiv iar genunchii şi şoldul devin mult mai flexaţi. Gâtul se poate apleca, umerii se pot apropia sprte faţă iar pelvisul se depărtează.
Mişcările încetinesc şi sunt limitate. Mersul devine mai lent şi mai scurt ca amplitudine, instabil, braţele nu se mai plimbă pe lângă corp. Oboseala se instaurează mult mai repede iar energia de ansamblu se diminuează.
Se modifică forţaşi rezistenţa. Forţa se reduce din cauza pierderii de masă musculară. Totuşi, rezistenţa poate fi pusă pe seama fibrelor musculare.
Probleme întâlnite
Osteoporoza este o problemă des întâlnită în special la femeile vârstnicilor. Apar frecvent fracturi ale oaselor şi compresii ale vertebrelor ce cauzează durere şi reduce mobilitatea.
Osteoporoza este o stare caracterizată de pierderea progresivă a densităţii osoase, uscarea ţesutului osos şi accentuarea vulnerabilităţii la fracturi.
Osteoporoza poate fi rezultatul unor boli, a deficitului hormonal, alimentaţie deficitară sau vârstă accentuată.
Un program regulat de exerciţii însoţit de suplimente minerale pot reduce şi chiar duce la recuperarea pierderii din densitatea osoasă.
Slăbirea muşchilor contribuie la instaurarea oboselii. Sunt frecvente problemele de articulaţii.
Riscul de vătămare este mai mare datorită căderilor legate de modificările de mers, instabilitate şi pierdere a echilibrului.
La unii vârstnici se observă reflexe încetinite, reduse. Acest fapt se datorează modificărilor la nivelul muşchilor şi tendoanelor şi mai puţin modificărilor intervenite în sistemul nervos. Modificarea în reflexul Babinski este considerat întotdeauna ca fiind anormal.
Refelexul Babinski: - denumit şi reflex patologic principal evidenţiază leziunile căilor piramidale. (Gorgos Ctin, Dicţionar de psihiatrie. Vol.I)
Mişcările involuntare cum ar fi tremorul muşchilor, mişcările fine numite fascicularizări sunt frecvent întâlnite la vârstnici. Populaţia vârstnică inactivă şi imobilă înregistrează o slăbire sau senzaţii anormale (parestezia).
Contracţiile musculare pot apare la persoanele incapabile să se mişte voluntar sau să îşi tensionezemuşchii prin exerciţii. Poate apare sindromul picioarelor obosite.
Prevenire
a. Exerciţiile fizice
Exerciţiile fizice constituie modul cel mai bun de a întârzia sau a preveni problemele la nivel de muşchi, articulaţii, oase. Un program moderat de exerciţii pot ajuta la menţinerea forţei şi flexibilităţii. Exerciţiile ajută oasele să rămână puternice iar respiraţia va realiza schimbul de gaze la nivel de plămâni.
Exerciţiile pentru flexibilitate duc la elongaţia muşchilor. Tehnicile din Zoga, TaiChi sunt adevărate discipline ce încorporează proceduri de tensionare/detensionare, controlul respiraţiei, contemplaţie, meditaţie.
Beneficiile unei flexibilităţi crescute conduc la reducerea stresului şi promovarea unei bunăstări.
Desigur, exerciţiile fizice trebuie realizae sub stricta îndrumare a unui insrtructor. Pe de altă parte există persoane vârstnice care la 80-90 de ani cosesc, activitate deosebit de solicitantă fizic şi psihic, altele se urcă în pomi fructiferi sau realizează drumeţii montane chiar pe creste de mari masivi.
O dietă echilibrată este foarte importantă mai ales că poate asigura o cantitate de calciu.
Femeile trebuie să aibă în vedere aportul zilnic de calciu. În cazul post-menopauzei femeia are nevoie de 1.200-1.500 mg Ca/zi.
Bibliografie
1. Balaci M., Demografia vârstei a treia. Editura Medicală, Bucureşti, 1998
2. Damian Constantin, E., Umanizarea bătrâneţii. Problematica Vârstei a III-a. Expunere la “Simpozionul Multidisciplinar Naţional de Gerontologie şi Geriatrie” de la Ploieşti, 29 sept.–1 oct. 1999.
3. Gorgos Ctin., Dicţionar de Psihiatrie, edit. Medicală, vol. 1,2,3,4.
4. Nuttin Joseph, Psicoanalisi e person alita, Edizioni Paoline, Roma 1984.
5. Patrick M., Carnevali D., Nursing management for the elderly, ed a II-a, Philadelphia: JB Lipincott, 1986.
6. Price W., Crapo R., Vârstele înaintate în cultura americană. În lucrarea: Cross-Cultural perspectives in Introductory Psychology, (Introducere în Antropologie culturală) (traducere Tihan Eusebiu) Editura B.C.S., 2001,
7. Rădulescu S.M., Sociologia sănătăţii şi a bolii. Editura Nemira, 2002,
8. Vauderzyl S., Psychology with the elderly. J. Psychosocial Nurs Ment Health Serv., 1983; 2(10): 25-29.
9. Viaţa medicală, nr.13, 29.03.2002
10. DSM IV, ed. a IV-a, Ed. Asoc. Psih. Liberi din România, Bucureşti, 2000
11. Rev. de Laborator Clinic şi Tehnică Medicală, nr 2/2001
12. AA.VV., Psihiatrie clinica, UMF, lasi 1993.
13. AA.VV., Psihiatria în societate, Psihomnia, lasi 1999.