ARME NELETALE

Ştiinţe militare; Drept internaţional umanitar

ÎNTREBUINŢAREA ARMAMENTULUI NELETAL ÎN RĂZBOIUL ANTITERORIST ŞI ÎN OPERAŢIUNILE DE MENŢINERE A PĂCII

Extras din lucrarea: Prof.col.dr. Dragoman Ion , Col.Dr. Emil Străinu, Armele interzise şi armele neletale în dreptul internaţional umanitar. Editura IESPU FOCUS, 2002; ISBN 973-85886-3-4

Schimbările situaţiei politico-militare în lume, concomitent cu diminuarea încordării la scară globală, duc la ascuţirea contradicţiilor regionale între ţări şi între naţiuni, în interiorul

statelor multinaţionale, ce se pot solda cu unele conficte armate locale cu caracter socio-politic şi etnico-religios. Pentru reglementarea lor se impune adeseori desfăşurarea unor operaţii de menţinere a păcii. Însă, aşa cum arată experienţa participării unor unităţi regulate la asenemea acţiuni, ele sunt legate de mari cheltuieli materiale, de pierderi de personal, de distrugeri masive şi de pierderi colaterale mari în rîndul populaţiei. Astfel, întrebuinţarea armamentului din dotare în Somalia, după aprecierile experţilor NATO, a luat viaţa a circa 10.000 de civili.[1]

În timpul conflictului din Balcani din 1992-1993, conform datelor Departamentului de Stat al SUA, au murit 35.000 de oameni (după comunicările altor surse – pînă la 200 de mii). Atacurile cu rachete şi bombe de aviaţie, din timpul desfăşurării în toamna anului 1995 a operaţiilor NATO din Bosnia au făcut numeroase victime în rîndul populaţiei. De asemenea, în timpul bombardamentelor NATO împotriva R.S.F.Iugoslavia deşi s-a folosit armament de înaltă precizie pierderile colaterale în rîndul civililor au fost deosebit de mari.
Conform opiniilor conducerilor militare ale ţărilor occidentale, tipurile de armament şi procedeele de întrebuinţare a acestora trebuie să fie adecvate la amploarea acţiunilor de luptă. Pentru soluţionarea conflictelor internaţionale şi a altor conflicte, la fel ca şi pentru operaţiile militare clasice, sunt necesare categorii principial noi de armament, a căror întrebuinţare nu produce o pagubă ireversibilă în forţa vie şi în tehnica inamicului sau ale părţilor în conflict şi nu atrage după sine distrugerea valorilor materiale şi pierderi în rîndurile populaţiei civile.
În legătură cu aceasta se face o propagandă activă ideii de proiectare a armamentului neletal, promovată pentru prima oară în SUA şi susţinută intens de oamenii de ştiinţă “pacifişti”şi de activiştii pe tărîm social. Posibilităţile largi de întrebuinţare ale unui asemenea armament pentru lupta cu terorismul, cu contrabanda crima organizată, şi cu comerţul cu droguri au dat un impuls suplimentar proiectării acestuia.
Dezvoltarea şi exploatarea operaţională a tehnologiilor neletale de scoatere din luptă (NDT- Non Lethal Disabling Technologies) ca sisteme funcţionale integrate vor putea oferi factorilor de decizie sau celor care se află în linia întîi, atît din domeniul aplicării legilor, cît şi din cel militar, o alternativă la armele de foc şi de nimicire în masă utilizate în prezent.
În condiţiile încheierii războiului rece, este tot mai important ca inamicul să fie învins protejîndu-se vieţile oamenilor. Prin urmare, tehnologiile NDT pot deveni armele ideale în multe conflicte militare şi acţiuni ale poliţiei în care daunele produse terţilor şi victimelor nevinovate ar fi inaceptabil.
Acum, după încetarea războiului rece lumea nu este mai stabilă decît în perioada tensiunilor dintre superputeri. Mass-media din întreaga lume prezintă mereu acte teroriste şi desfăşurate cu o regulalitate înspăimîntătoare ce au culminat cu atacul terorist de la 11 septembrie 2001 din SUA.
Aceste atentate întăresc preocuparea statelor de a putea controla grupările radicale, cartelurile traficanţilor de droguri organizaţiile internaţionale ale crimei organizate şi grupările teroriste în situaţii în care utilizarea armamentului convenţional este fie ineficace, fie inoportună.
Această ameninţare externă la adresa instituţuulor sociale se complică şi mai mult atît prin creşterea numărului de acte de violenţă şi teroriste ce au loc în interiorul unor graniţe considerate cîndva sigure, cît şi prin răspîndirea convingerii că terorismul şi criminalitatea pot fi combătute şi înfrănte cu ajutorul celor mai înalte tehnologii, cu un minimum de violenţă şi de pierderi omeneşti.
Atît ONU cît şi NATO, care în situaţii de criză (vezi Iugoslavia şi Somalia) recurgeau în mod curent la armametul convenţional, au început şi ele, să-şi reconsidere politica şi tactica. Tehnologiile nelatale de scoatere din luptă (NDT) pot oferi autorităţilor mijloace alternative de soluţionare a incidentelor în situaţii în care utilizarea unor mijloace letale, ori numai potenţial letale, s-ar putea dovedi contraproductivă din punct de vedere politic.
Avînd ca punct de plecare aceste onsideraţii diferite agenţii guvernamentale[2] şi de poliţie din SUA şi din alte ţări şi-au manifetat un interes din ce în ce mai mare pentru dezvoltarea unor arme neletale eficace împotriva persoanelor, construcţiilor, avioanelor, autovehiculelor şi navelor. Se desfăşoară în prezent, eforturi de dezvoltare a unor domenii tehnologice foarte sofisticate care necesită fonduri considerabile. Multe tehnologii existente astăzi, disponibile fără dificultăţi pot fi utilizate ca tehnologii neletate, fie direct fie după modificarea lor în acest scop prin unele adaptări tehnice.
În prezent armamentul neletal este reprezentat de mijloacele de acţiune asupra oamenilor şi tehnicii, create pe baza principiilor chimice, biologice, fizice, etc. care îl fac pe inamic incapabil de luptă un anumit timp. Cercetări preliminare în acest domeniu au fost făcute începînd cu anii ’80 perioadă în care au avut un caracter sporadic. La începutul anilor ’90 ţările membre NATO (SUA, iar apoi Marea Britanie, Germania, Franţa şi altele) au trecut la lucrări de cercetare ştiinţifică şi constructiv experimentale desfăşurate pe baza diferitelor cercetări aplicative în domeniul militar. Mai târziu, pentru coordonarea lor a fost constituită o grupă specială de lucru. Conform prezentării unor surse străine, au fost realizate deja modelele experimentale ale acestui armament. Datele despre diferitele categorii de armament vor fi prezentate în continuare.
În cadrul modernizării ulterioare a armamentului neletal se prevede diminuarea greutăţii şi a gabaritului acestuia, creşterea eficacităţii sale, extinderea numărului posibil de obiective lovite, crearea unor modele combinate. Acest fapt permite după opinia specialiştilor militari occidentali, creşterea mobilităţii şi a razei de acţiune a acestuia, extinderea zonei de lovire, înzestrarea cu acestea a rachetelor, bombelor de aviaţie, a proiectilelor de artilerie, precum şi a muniţiilor în casete cu gabarit redus. La proiectarea armamentului destinat întrebuinţării în acţiunile de luptă limitate participă specialişti care anterior au făcut cercetări în alte domenii. Printre altele, oamenii de ştiinţă occidentali, avînd la bază tehnologii moderne, crează compoziţii cu mirosuri greu de suportat, care exercită o puternică influenţă asupra simţurilor oamenilor, precum şi dispozitive care redau zgomote “tăioase”, deosebit de stridente şi intense pentru auz. După opinia lor, cu ajutorul unor asemenea mirosuri şi zgomote care provoacă perturbarea coordonării mişcărilor, vărsături şi deranjamente ale stomacului este posibil, de exemplu, să se anihileze teroriştii lunetişti din clădirile cu o valoare istorică sau artistică şi chiar să se creeze zone foarte întinse nefavorabile pentru acţiunile trupelor inamicului.
În calitate de mijloace de bază de transportare a armamentului neletal experţii militari examinează armamentul de mare precizie. Din majoritatea mijloacelor de care dispun ţările dezvoltate, cele mai acceptabile pentru întrebuinţare în cadrul conflictelor cu caracter limitat sunt cosiderate a fi rachetele de croazieră bazate pe nave Tomahawk şi bombele de avion dirjate GBU-10 şi GBU-12 precum şi proiectilele de artilerie de mare precizie Copperhead- 2, calibrul 155 mm (SUA) şi bombele Merlyn (Marea Britanie), deja încercate în timpul războiului din Irak şi operaţiilor militatare NATO din Boznia şi R.S.F. Iugslavia. Cu asemenea mijloace este indicat să se execute lovituri selective împotriva punctelor de comandă şi de transmisiuni, instalaţiilor de lansare a rachetelor, locurilor de concenrare a armamentului greu şi a altor ţinte punctiforme. În operaţiile de menţinere a păcii întrebuinţarea acestora poate să contribuie la constrîngerea părţilor în conflict în vederea încheierii unui armistiţiu.
Diferite modele de armament neletal au fost întrebuinţate în conflictele armate din Somalia, Haiti, Irak şi RSF Iugoslavia. Asfel, în timpul operaţiei Furtună în deşert, a fost folosit un armament electromagnetic (mai precis bomba cu fibre cu conţinut de carbon- grafit), transportat spre obiectivele de lovit cu rachetele de croazieră Tomahawk[3]. Ca urmare a acestui fapt au fost scurtcircuitate circuitele de ieşire ale centralelor electrice şi liniile de transport a energiei electrice, ceea ce a dus în ultimă instanţă la perturbarea alimentării cu energie a sistemelor de conducere şi de apărarea antiareiană a Irak-ului şi Iugoslaviei în perioadele decisive ale operaţiilor.
Dezvoltării acestor categorii de arme experţii occidentali le dau cele mai optimiste prognoze. Astfel se va urmări lovirea personalului pe cîmpul de luptă cu armament cu laser, realizarea barajelor cu ajutorul compoziţiilor spumogene şi pulverizarea gazelor inhibitoare asupra coloanelor de tehnică blindată ale inamicului care înaintează, acţiunea în masă a armamentului acustic şi electromagnetic asupra celor care se apără, aflaţi în adăposturile tip unitate şi subunitate.
Există mai mult de 12 categorii de arme şi tehnologii neletale cărora li s-au dat nume exotice ca: arme laser cu joasă energie, emiţătoare de radiaţii izotropice, impulsuri electromagnetice nenucleare, microunde de mare putere, infrasunete, arma electromagnetică de înaltă frecvenţă, friabilizarea metalelor cu ajutorul lichidelor, substanţe super-caustice, tehnologii de reducere a aderenţei, agenţi polimerici, tehnologii de alterare a combustiei, agenţi calmanţi precum şi tehnologii de simulare şi iluzionare vizuală. Aceste tehnologii pot fi combinate şi adaptate pentru utilizări specifice. Ele pot fi mult mai puternice şi mai sigure decît armele letale utilizate în prezent de poliţişti şi militari.
Dar lista posibilelor variante de întrebuinţare a armamentului respectiv este departe de a fi completă. Totodată, se asigură diminuarea substanţială a eficienţei şi chiar întreruperea temporară a acţiunilor de luptă ale părţii adverse, deoarece personalul şi tehnica devin inapte de luptă. Se perturbă, de asemenea conducerea armamentului şi a trupelor şi, ceea ce este cel mai important, se poate evita distrugerea punctelor populate şi se poate salva viaţa multor cetăţeni paşnici.
Avantajele armamentului respectiv sunt caracterul ascuns şi rapiditatea desfăşurării, întrebuinţarea fără zgomot şi prin surprindere. Calităţile menţionate pun în dificultate descoperirea acestuia şi rezistenţa din partea inamicului. Paralel cu acestea se remarcă influenţa psihologică puternică a armamentului asupra comportamentului oamenilor chiar şi numai în previziunea întrebuinţării sale, în urma căreia apar dezechilibre şi tulburări emoţionale, neîncredere în sine şi frică instinctivă, tendinţa de a ieşi cît mai repede din zona de pericol şi de a se ascunde. Acest fapt duce în mod inevitabil la creşterea bruscă a nivelului de stres şi panică.
Spre deosebire de partizanii armamentului neletal, unii teoreticieni occidentali militari consideră că numai asemenea categorii de armament cum ar fi cel cu laser, electromagnetic şi cu scop informativ, pot fi introduse în dotare. Perspectiva dotării forţelor armate cu substanţe chimice (compoziţii spumogene, inhibitori, activatori, etc) le provoacă o mare îndoială.
După opinia experţilor militari străini, în conflictele locale şi în operaţiile de menţinere a păcii armamentul neletal trebuie întrebuinţat independent, iar în operaţiile militare de amploare acesta poate servii ca mijloc de acţiune atît asupra inamicului care atacă, cît şi a celui care se apără, concomitent cu folosirea mijloacelor clasice de lovire cu foc. În afară de acesta, armamentul neletal se recomandă a fi întrebuinţat pentru scoaterea din luptă a obiectivelor logistice şi a comunicaţiilor inamicului în cazul desfăşurării operaţiilor speciale.
Totuşi, unii experţi militari nu împărtăşec această opinie, considerând că lucrurile sunt mult mai complicate şi că este încă devreme să se vorbească despre realizarea practică a planurilor proiectanţilor de armament neletal. Conform aprecierii acestora, armamentul neletal este realizabil şi va fi eficient, dar deocamdată nu a fost experimentat şi verificat în practică. În plus, nu sunt cunoscute cheltuielile legate de fabricarea şi întrebuinţarea lui. Chiar şi termenul de armament “neletal” nu reflectă pe deplin caracterul acţiunii şi urmările întrebuinţării, întrucît acesta provoacă îmbolnăviri în masă a oamenilor şi animalelor şi distrugerea florei uneori iremediabil. Totodată, oamenii de ştiinţă care lucrează în acest domeniu îşi exprimă temerea că fabricarea şi întrebuinţarea armamentului neletal pot deveni necotrolabile, proliferarea unor anumite categorii ale sale putînd duce la efecte şi situaţii dezastruaoase sau de neacceptat printre acestea numărîndu-.se şi utilizarea lui de către grupările terorist – extremiste şi crima organizată.
O preocupare deosebită au specialiştii în ceea ce priveşte aspectele internaţionale ale folosirii formulelor chimice, a agenţilor biologici şi a laserilor. Aceasta rezultă din necesitatea respectării Convenţiei intenaţionale privind interzicerea întrebuinţării armamentului chimic şi biologic din 1972.
Ieşirea din situaţia creată ar consta în reducera la minim a urmărilor nefaste ale acţiunii acestui armament asupra mediului înconjurător şi în adoptarea unor acte normative stricte care să reglementeze întrebuinţarea sa.
Apar o serie de probleme care se referă la tactica ducerii acţiunilor de luptă cu întrebuinţatea armamentului neletal, mai ales în condiţii meteorologice şi climatice nefavorabile şi în cazul unei concentraţii mici a componentelor, precum şi al ripostei la măsurile luate de adversar.
Pentru protecţia personalului împotriva acţiunii armamentului electeromagnetic şi cu laser de energii înalte şi cu alte radiaţii, de care nu scapă (nu protejează) nici blindajul nici adăpostuile, se crează, printre altele, perdele de aerosoli, aparate care permit stabilirea momentului începerii radiaţiei şi a dozei administrate, precum şi ochelari şi îmbrăcăminte specială. În afară de acestea, se impune constituirea unor subunităţi speciale care trebuie să fie dotate cu aparatură de măsură şi control, precum şi cu complete de mijloace de protecţie individuală şi colectivă.
Securitatea trupelor proprii depinde de corectitudinea hotărîrii privind întrebuinţarea armamentului neletal şi de gradul de concentrare a componentelor acestuia în zona acţiunilor de luptă. Este necesar ca hotărârile comandanţilor să corespundă concepţiei generale a operaţiei. Trebuie să se stabilească rolul şi locul diferitelor categorii de armament neletal după acţiunea distructivă , coordonarea în funcţie de scop şi timp, a succesiunii întrebuinţării acestora cu categoriile clasice de armament, să se dea misiuni, sarcini concrete subordonaţilor executanţi. Experţii militari occidentali subliniaeză faptul că pentru adoptarea unor hotărîri optime, comandanţii trebuie să cunoască în detaliu caracteristicile de luptă ale armamentului încredinţat lor, posibilele rezultate ale întrebuinţării acestuia în diferite condiţii ale situaţiei, să dispună de informaţii complete despre proprietăţile de protecţie ale terenului şi despre starea straturilor inferioare ale atmosferei (viteza şi directia vîntului, temperatura şi umiditatea aerului).
Complexitatea problemelor menţionate întârzie deocamdată dezvoltarea armamentului neletal. Numai soluţionarea acestora va permite să se realizeze proiectarea şi mai ales producerea lui la scară largă. În continuare facem o scurtă prezentare a cîtorva categorii de arme neletale.

1. Armele laser cu joasă energie. LEL (Low Energy Laser) sunt mai puţin eficace dar mai uşor de transportat decît variantele cu energie înaltă. Cele mai multe dintre acestea utilizează un laser multicolor, care emite maximum cinci culori (roşu, galben, verde, albastru şi ultraviolet), deoarece ochiul uman este mai sensibil la această gamă cromatică şi, deci, mai uşor de vătămat. Scopul urmărit prin utilizarea acestui laser este orbirea temporară sau – în cazuri extreme – permanentă a persoanelor. Laserul multicolor afectează diferite părţi ale ochiului şi deteriorează chiar şi sistemele optice de supraveghere, de descoperire şi de urmărire a ţintelor, aparatele de vedere pe timp de noapte şi telemetrele. Apărarea împotriva acestor lasere este dificilă şi costisitoare, protecţia ochilor şi a sistemelor optice împotriva efectelor unui laser convenţional monocromatic se obţine cu ajutorul unor filtre, similare ochelarilor de soare, care reţin o anumită culoare. Datorită faptului că, gama cromatică a acestor arme se poate modifica, ochii unui terorist ar trebui să fie protejaţi cu filtre (ochelari) care să acoperea acest spectru larg de culori. Astfel de lentile filtrante sunt scumpe, au dimensiuni mari şi pot fi găsite doar la producătorii de materiale sofisticate. Actualele arme laser cu joasă energie, destul de mici pentru a putea fi montate pe o puşcă, sunt alimentate de la baterii portabile, dar pot fi legate prin cablu şi la sursele electrice ale autovehiculelor, avioanelor sau navelor, pentru operaţii de lungă durată.

2. Emiţătoare de radiaţii izotropice. Sunt arme de iluminare specială sau cu o luminozitate puternică – a căror lumină laser intensă provoacă aceleaşi efecte asupra retinei sau aparaturii optice ca şi armele laser de joasă energie. Radiaţia izotropică este generată de o explozie care supraîncălzeşte plasma gazoasă înconjurătoare, creînd o “lampă” care emite lumină tip laser. Efectul asupra vederii persoanelor din jur este acelaşi ca în cazul trecerii bruşte dintr-o cameră întunecoasă la privirea directă a soarelui, urmată de încercarea de a privi alte obiecte. Aceste arme speciale, proiectate pentru a radia unidirecţional sau omnidirecţional, au fost deja construite şi pot fi folosite cu armamentul convenţional. Acestă tehnologie poate fi exploatată prin realizarea unor dispozitive ce pot fi aruncate din aeronave, trase cu tunul ori cu obuzierul sau cu lansatorul de grenade. Emiţătoarele de radiaţii izotropice pot fi făcute să explodeze pe verticala ţintelor, prin trageri indirecte, în zone construite sau în munţi, unde armele laser convenţionale, în cazul cărora ţinta trebuie să se afle pe linia de ochire, nu pot fi folosite. Emiţătoarele de radiaţii izotropice portative pot fi realizate şi în variante adaptate pentru forţele de operaţii speciale sau pentru poliţie ca arme neletale cu risc scăzut, dar foarte eficace. Grenade generatoare de lumină orbitală s-au uitlizat relativ fecvent în operaţii de recupereare a ostaticilor, realizate de formaţiuni de comando antiteroriste din ţări occidentale, dar există date că şi ruşii au utilizat în Afganistan o variantă puternică a acestui tip de armă. Ca urmare a operaţiilor ofensive ale forţelor ruse, medicii au fost puşi în situaţia de a trebui să trateze mulţi ţărani din satele afgane care sufereau de diferite grade de orbire, prezentînd afecţiuni ale retinei, caracteristice celor provocate de radiaţiile laser sau izotropice. Ocidentalii ar trebui să fie preocupaţi de proliferarea acestor arme, deoarece fostele republici sovietice exercită un control insuficient al arsenalelor moştenite de la URSS, multe astfel de arme încăpînd în mîinile traficanţilor de armament din mafia rusă.

3. Impulsuri electomagnetice nenucleare, similar ca efecte cu impulsul electromagnetic provocat de o explozie nucleară, poate fi produs de generatoare puternice de radiaţii. Un generator care emite radiaţii cu o putere de ieşire de un gigawat poate fi utilizat pentru a realiza un impuls electromagnetic direcţionat capabil de a face inutilizabile majoritatea sistemelor electronice neprotejate. Vor putea fi scoase din funcţiune sistemele de comunicaţie, de navigaţie, radar, de prelucrarea datelor şi reţelele de calculatoare. Aproape toate sistemele electronice militare ale SUA şi ale NATO sunt protejate împotriva impulsului electromagnetic dar, în schimb, sistemele civile şi militare ale ţărilor din lumea a treia sunt vulnerabile. Înainte de a putea utiliza această tehnologie în scopuri opraţionale, trebuie rezolvate probleme legate de sursa de energie si de capacitatea de încărcare a condensatoarelor. Generatoarele cu puteri de aproximativ un gigawat deocamdată nu sunt mobile. Cel mai puternic generator mobil care a fost construit pînă în prezent care produce o putere de 0,5 GW este montat pe o semiremorcă cu nu mai puţin de 18 roţi. Pentru a produce un impuls electromagnetic puternic, sursa de energie trebuie să poată descărca cîţiva megajouli în interval de microsecunde. În lipsa unor generatoare portative de 1 GW, va trebui utilizată o sursă de energie mult mai slabă şi prin urmare mai mică pentru a se încărca o baterie mare de condensatoare. Aceste condensatoare, destinate să înmagazineze puterea necesară de 1GW, au limitări datorate problemelor de disipare a căldurii, duratei încărcării şi dimensiunilor fizice. Acestea vor putea fi rezolvate aplicînd tehnologiile materialelor supra conductoare.

4. Microundele de mare putere. Reprezintă un sistem de energie orientată, proiectat pentru a topi sistemele electronice neprotejate. Ele se prezintă sub forma unei emisii de microunde de mare putere, cu frecvenţă mare de repetiţie, care pătrunde în componentele electronice. Pulsaţia excită din interior componentele, generînd rapid o temperatură ridicată care fie că le dezlipeşte, fie că le topeşte distrugînd circuitul. Dintr-un anumit punct de vedere, generatorul de microunde da mare putere se comportă ca un cuptor cu microunde care, însă acţionează spre exterior. Microundele de mare putere pot întîlni părţile vunerabile ale unui avion sau ale unei rachete, scoţîndu-i definitiv din funcţiune sistemele electronice de control al zborului, motoarelor, al aparaturii de navigaţie, al aparaturii de transmisiuni sau al armamentului[4]. Guvernul SUA a finanţat cercertări în domeniul microundelor de mare putere pentru a dezvolta această tehnologie în vederea aplicării ei la sisteme de arme ofensive şi defensive. Acestea pot fi arme ambarcate pentru apărarea apropiată împotriva rachetelor antinavă, sisteme terestre de luptă antiaeriană ori de luptă împotriva autovehiculelor uşoare şi sistemelor de transmisiuni ale inamicului sau chiar sisteme ce pot fi utilizate împotriva sateliţilor de cercetare, spionaj şi de telecomunicaţi aflaţi pe orbită. Micronundele de mare putere pot avea si o gamă largă de aplicaţii în operaţiile speciale. Principalele obstacole în dezvoltarea unei variante portative sunt constituite de dificultatea de a realiza miniaturizarea sursei de energie şi realizarea puterii necesare.

5. Infrasunetele sunt sunete puternice, cu o frecvenţă ultrajoasă sub 20 Hertzi, care, dacă sunt îndreptate spre o persoană, îi provoacă dezorientare şi stare de greaţă. Deoarece pătrund cu uşurinţă în majoritatea clădirilor şi autovehiculelor, sunetele cu frevcenţe extrem de joase pot fi folosite[5] în operaţiile de eliberare a ostaticilor, în controlul maselor, sau al dezordinilor, precum şi în operaţiile psihologice. Pentru producerea acestor unde sonore de mare putere la frecvenţe ultrajoase sunt necesare baterii de difuzoare speciale, alimentate de amplificatoare de mare putere. Pînă în prezent sunt foarte dificil de realizat practic, atât unele cât şi celelalte. Un astfel de echipament ar putea fi construit, relativ uşor dar atît difuzoarele cît şi amplificatoarele ridică probleme de răcire neobişnuite, care impun o nouă strategie de abordare a proiectării şi a materialelor, neîntîlnite încă în domeniul surselor sonore. Atunci cînd utilizarea infrasunetelor a fost demonstrată experimental cu difuzoare convenţionale şi staţii de amplificare puternice acestea au trezit interesul forţelor de poliţie şi ordine pentru a le utiliza pe scară largă în viitor. În SUA şi Franţa ca şi în fosta URSS au fost folosite ca generatoare de infrasunete motoare cu reacţie recuperate de la unele tipuri de avioane dezafectate, care au dat rezultate spectaculoase în crearea unor astfel de oscilaţii. Ca o curiozitate menţionăm că pe coperta Revistei Energia nr.2 din februarie 1921 ce apărea la Bucureşti este prezentată imaginea unui tun cu infrasunete numit tunul sonic inventat de George (Gogu) Constantinescu, inventatorul sonicităţii, şi a cărei descriere este readată în paginile publicaţiei respective. Principiile enunţate atunci de savantul român stau şi astăzi la baza creerii armelor sonice. În ţările occidentale un astfel de tun a fost realizat în mai multe variante în anii ’80 şi era numit Tunul Bass.

6. Friabilizarea metalelor cu ajutorul lichidelor schimbă din punct de vedere chimic, structura moleculară a metalelor şi aliajelor slăbindu-le grav rezistenţa. În general transparenţi, agenţii lichizi de friabrilizare sunt cu puţine reziduuri, adesea nedetectabili, ei pot fi utilizaţi pentru atacarea majorităţii metalelor şi se pot aplica sub formă de spray, prin pulverizare dintr-un container sau prin pensulare, putînd fi fabricaţi pentru un efect imediat sau întârziat. Acestă ultimă caracteristică este deosebit de importantă în cazul în care agenţii lichizi de friabilizare sunt utilizaţi împotriva avioanelor, navelor, autovehiculelor, vagoanelor şi structurilor feroviare, podurilor şi structurilor de rezistenţă a clădirilor. Aplicaţiile posibile ale agenţilor lichizi de friabilizare, în prezent numai intuite, acoperă o gamă foarte largă de operaţii speciale. În afară de deteriorările structurale, ei pot reprezenta şi agenţi de blocaj psihologic: este vorba de şocul resimţit de piloţii care au observat efectele distructive chiar şi asupra unui singur avion din unitatea lor. Un singur avion afectat de agenţi lichizi de friabilizare poate conduce la oprirea de la zbor a unei întregi escadrile. Aceşti agenţi există deja, efectele depăşind pînă şi imaginaţia cineaştilor de la Hollywood. Date privind formulele acestor agenţi sunt disponibile în laboratoarele de metalurgie ale universităţilor sau alte instituţii similatre, chiar şi în ţările lumii a treia.

7. Substanţele supercaustice sunt notate cu simbolul “C+”. Aceste produse caustice se pot prepara astfel încît să fie mai corozive cu cîteva ordine de mărime decît acidul flourohidric. Agenţii supercaustici sunt substanţe care pot fi produse şi sub formă de compuşi binari, pentru a face manipularea mai sigură. Ei pot fi aplicaţi pe suprafeţe în scopul de a împiedica contacte umane sau mecanice cu tehnica. Astfel, există substanţe “C+” care atacă anvelopele automobilelor şi tălpile de la pantofi. Pot fi realizate şi compoziţii care să distrugă suprafeţele asfaltate ale drumurilor, îmbrăcămintea acoperişurilor sau sistemelor optice (deschiderile protejate, orificiile de supraveghere). Aceşti agenţi deosebit de agresivi se pot prezenta sub formă lichidă, gazoasă, de pulbere sau gel, pentru a putea fi împrăştiaţi din avioane, dispersaţi cu ajutorul proiectilelor de artilerie sau aplicaţi de soldaţi. Similare agenţilor lichizi de friabilizare a metalelor, substanţele supercaustice au posibilităţi multiple de utilizare împotriva unor obiective ca arme, autovehicule, construcţii şi echipamente.

8. Tehnologia de reducere a aderenţei utilizează întreaga gamă de superlubrifianţi. După cum sugerează şi numele, această tehnologie - o adevărată “coajă de banană” lichidă – face suprafeţele atît de alunecoase încît deplasarea pe acestea devine, practic, imposibilă. Este evident că ţintele acestei tehnologii sunt pistele, drumurile, căile ferate, rampele, scările şi trecerile pentru pietoni.
Dacă, de exemplu, pe trotuarul din faţa unui mare magazin se aplică superlubrifianţă în timpul unei agitaţii, acesta va face mult mai dificilă pătrunderea în magazin. Substanţele pentru reducerea aderenţei pot fi împrăştiate din avion, din autovehicule, de către artilerie sau aplicate manual. Aceste substanţe există deja, deşi încă nu au fost utilizate cu scopul de a reduce aderenţa. Pentru obţinerea unui efect optim, reţeta unui astfel de agent cuprinde un amestec de multe substanţe. Aceste substanţe nu sunt sensibile la condiţiile termice şi meteorologice extreme; pentru a-şi păstra caracteristicile şi a reduce cît mai mult aderenţa. Formula trebuie adaptată în funcţie de ţinte şi de condiţiile atmosferice specifice. Utilizarea substanţei pentru reducerea aderenţei va fi limitată şi de cantităţile mari necesare unei aplicari pe scară largă. Cu toate acestea, ele pot îngreuna deplasările.

9. Agenţi polimerici, sau superadezivii pe bază de polimeri pot fi aplicaţi direct pe arme, echipamente ori autovehicule pentru a îngreuna sau împiedica utilizarea acestora. Dacă sunt lansaţi, de exemplu, sub formă de aerosoli dintr-un avion sau împrăştiaţi din muniţii aflate în zbor, agenţii polimerici pot să blocheze prizele de aer ale motoarelor cu explozie sau cu reacţie ori sistemele de răcire ale propulsoarelor, aparatelor de transmisiuni sau instalaţiilor. Pot fi folosiţi şi împotriva personalului, producînd lipirea unei persoane de orice atinge, inclusiv de o altă persoană. Perspectivele utilizării acestor substanţe în situaţii impuse de controlul mulţimilor agitate sunt practic nelimitate, avînd ca urmare o capturare mai uşoară şi mai sigură.

10. Tehnologii de alterare a combustiei, aceste tehnologii constau în aditivi chimici care modifică caracteristcile de vîscozitate a carburanţilor în scopul degradării funcţionării motoarelor cu aspiraţie de aer. Astfel de aditivi pot fi aspiraţi de motoare prin prizele de aer şi amestecaţi cu carburatorul în faza de aspiraţie sau pot fi introduşi direct în carburanţi la punctele de distribuţie. Substanţele care alternează combustia pot fi aplicate de o persoană, aruncate din avioane sau împrăştiate cu muniţii de artilerie pe un aeroport, un cîmp de luptă sau în instalaţiile portuare. Dacă sunt dispersate sub formă de nor sub palele elicopterelor care zboară la joasă altitudine, pot provoca oprirea apropape instantanee a motoarelor. Împrăştiate uniform pe instalaţiile portuare, pot bloca aproape toate operaţiile bazate pe combustie. Aceste tehnologii sunt deja disponibile. Unii dintre aditivi acţionează ca şi zahărul: introduşi în carburanţă şi agitaţi , transformă foarte rapid soluţia în gel, împiedicînd curgerea şi ducînd la oprirea motorului. Astfel de substanţe ar putea fi utile poliţiei în scopul de a împiedica fuga infractorilor cu autovehiculele.

11. Agenţi calmanţi, sunt sedative sau somnifere. Mulţi dintre aceştia reprezintă opţiunea ideală pentru acţiunile neletale dacă au în compoziţie dimetilsulfatul, care provoacă absorbirea lor direct prin piele pentru a calma rapid persoana sau persoanele atinse. Dimetilsulfatul este elementul fundamental al acestei tehnologii, deoarece introduce rapid agentul calmant în circuitul sangvin, mărind la aproximativ 1000 de ori rata de absorbţie prin piele. În mod curent, dimetilsulfatul este utilizat de veterinari, ca alternativă la injecţii, pentru a administra medicamente animalelor şi este folosit şi în medicina sportivă, pentru a reduce umflăturile articulaţiilor. Posibilitatea de a calma indivizi, grupuri sau militari a fost urmărită pe parcursul întregii istorii: un inamic sedat este mai uşor de manipulat sau învins. În prezent, dimetilsulfatul face posibilă această aplicare. Agenţii calmanţi pot fi utilizaţi cu eficienţă la recuperarea ostaticilor şi la controlul maselor agitate sau pentru a-i neutraliza pe cei aflaţi în căldură, autovehicule, buncăre, instalaţii etc. Această tehnologie se poate aplica în mai multe feluri, de la lansarea din aeronave sub formă de aerosoli pînă la compuşii sub formă de pulbere. Agenţii calmanţi pot fi introduşi cu uşurinţă în edificii, autovehicule, nave sau aparate de zbor, prin intermediul instalaţiilor de ventilare. Încă nu s-au făcut cercetări cu privire la depistarea prezenţei agenţilor calmanţi, pînă acum întreaga atenţie fiind concentrată asupra detectării agenţilor chimici letali. Agenţii calmanţi nu au fost încă utilizaţi operaţional - cel puţin oficial - iar pînă cînd nu vor fi percepuţi ca un pericol real, se va acorda puţină atenţie dezvoltării unor mecanisme de detectare.

12. Tehnologii de stimulare şi iluzionare vizuală, această categorie cuprinde cîteva tehnologii, similare efectului Bucha, care utilizează lumini stereoscopice de înaltă intensitatea ce clipesc cu acceaşi (sau la valori apropiate) frecvenţă cu lungimea de undă a creierului uman, producînd ameţeli dezorientarea şi greaţă. Efectul Bucha este un fenomen cunoscut piloţilor de elicoptere: lumina soarelui venită de sus este intersectată (şi întreruptă) de palele rotorului, producînd un efect steroscopic care are ca urmare ameţeli şi greaţă. În prezent piloţii de elicoptere sunt antrenaţi să recunoască simptomele pentru a putea evita consecinţele. Aceată tehnologie se poate aplica în interiorul terminalelor aeroporturilor, în punctele de control sau chiar în bărci. Se pot imagina, de asemenea, automobile ale poliţiei dotate cu baterii de lămpi stroboscopice puternice, ce se pot utiliza în caz de dezordini, luări de ostatici sau ridicări de baricade. Acest sistem împreună cu utilizarea infrasunatelor, ar putea constitui o parte dintr-un pachet de măsuri neletale foarte eficace de scoatere din funcţiune. Tehnologiile de stimulare şi iluzionare vizuală cuprind şi tehnologia folosită în proiectarea imaginii virtuale şi în “mimetizarea activă”. Holografia poate fi utilizată, de exemplu, pentru proiectarea de iluzii optice şi imagini înşelătoare în scopul controlării dezordinlor sau pentru a proiecta un “dumnezeu mînios” pe un nor aflat deasupra cîmpului de luptă[6]. Mimetizarea activă creează un “efect de cameleon”, adaptînd dinamic obiectul ce trebuie mimetizat la coloritul şi nivelul de iluminare a fondului, făcîndu-l astfel practic invizibil ochiului omenesc. Acţiunea este posibilă datorită unui grup de sesizoare pentru culori şi lumină, care stabilesc compoziţia coloristică şi gradul de iluminare a fondului. Datele astfel recepţionate sunt reproduse şi adaptate pe o reţea de pixeli care acoperă suprafaţa vizibilă a obiectului ce trebuie mimetizat. Acest procedeu de mascare activă permite obiectului – de exemplu un autovehicul – să se deplaseze practic invizibil pînă la o anumită distanţă de observator. Acesta ar putea fi “atuul” în cazul apropierii de un avion sechestrat pe pista unui aeroport sau de un obiectiv bine păzit. Se mai poate obţine in astfel de “ efect de cameleon” şi prin utilizarea colorării metamorfice a uniformelor şi a tehnicii. Mimetizarea metamorfică poate fi proiectată astfel încît să fie sensibilă la variaţiile de luminozitate şi/sau de temperatură, care vor induce modificarea culorilor. Este vorba de o tehnologie utilizată deja la jucării şi la unele articole de îmbrăcăminte, putînd fi uşor transferată la uniformele de mascare sau la vopselele pentru autovehicule, care ăşi vor schimba culoarea şi desenul de la zi la noapte şi în funcţie de temperatură şi de intensitatea luminoasă. Tehnologiile de stimulare şi iluzionare optică precum şi mimetizarea, ca sistem de mascare activă, pot da aparenţa de invizibilitate.

13. Sfidarea cercetării şi evoluţiei tehnologiilor incapacitante, întrucât se poate presupune că, cel puţin în unele din domeniile ilustrate anterior, cercetările sunt în curs de desfăşurare, nimeni nu înglobează în prezent tehnologiile neletale de scoatere din funcţiune într-un sistem ofensiv funcţional. Sunt încă necesare cercetări şi studii privind integrarea sistemului, strategiile de utilizare, tactica şi contramăsurile pentru arme de acest tip. Trebuie avute în vedere şi aspectele legale ale utilizăriii noilor tipuri de arme. Care ar fi, de exemplu, posibilitatea ca un spectator epileptic, ajuns victima unui atac indus de efectul Bucha, să inducă o acţiune în justiţie? Ce se întâmplă dacă un suspect , alergic la sedative, intră în comă ca urmare a expunerii la un agent calmant sau în cazul în care un participant la o revoltă, care fuge să nu fie prins de poliţie, cade pe o suprafaţă tratată cu substanţe pentru reducerea aderenţei şi îşi rupe coloana vertebrală ?!

14. Contramăsurile. Trebuie să se facă cercetări riguroase şi asupra contramăsurilor la armele neletale incapacitante şi să se acorde atenţie evoluţiei acestora. Deoarece cea mai mare parte a armelor neletale se aşează pe tehnologii deja disponibile, modificate în acest scop, este necesar să se stabilească contramăsuri împotriva celor care folosesc aceste arme atît inegal, pentru a comite delicte, cât şi militar. Trebuie verificat nivelul de eficacitate a armelor neletale împotriva contramăsurilor şi reciproc. Deocamdată nu există contramăsuri adecvate pentru majoritatea armelor neletale. În funcţie de cel care foloseşte armele neletale, absenţa contramăsurilor poate fi în favoarea sau în defavoarea utilizatorului sau a ţintei.

15. Determinarea eficacităţii. Trebuie însă evoluate şi stabilite cu precizie, atît din punct de vedere tehnic cât şi operaţional, eficacitatea operativă prevăzută şi cea efectivă a dispozitivelor şi armelor neletale aflate în serviciu sau în fază de prototip. În acest domeniu nu este uşor nici procesul de definire a încercărilor şi evaluărilor cerute înainte de folosire unor arme individuale cu componente neletale, a unor sisteme simbiotice sau a contramăsurilor la armele neletale. Aceasta ar putea să ducă la stabilirea unor cerinţe atît de abstracte, încît procedeele de omologare tradiţionale, bazate pe eficacitate, timp mediu de bună funcţionare, siguranţă în funcţionare, disponibilitate şi caracteristicile întreţinerii, ar putea deveni inaplicabile. Fără îndoială pentru a valida efectele majorităţii armelor bazate pe tehnologii neletale vor fi necesare experienţe pe oameni, care constituie ţinta principală a acestora. Efectele ce se observă la trecerea unui glonţ printr-un bloc de gelatină sau la trecerea sa printr-o placă metalică subţire cu producere de schije pot fi corelate cu efectele probabile în cazul traversării ţesuturilor corpului uman şi al impactului cu un os, dar experimentarea efectelor infrasunetelor asupra unei mulţimi agitate, de exemplu, necesită metode total diferite.

16. Viitorul armelor bazate pe tehnologii incapacitante neletale, oferă noi alternative în domeniul armelor pentru poliţie şi forţele armate. Conform mai multor articole apărute în presa occidentală[7], Pentagonul intenţionează să folosească o armă britanică ce poate să perturbe şi/sau să neutralizeze sistemele electrice şi electronice fără să provoace nici o pierdere de vieţi omeneşti pentru a ataca depozitele de arme chimice şi biologice irakiene. Bomba electronică sau “arma de radiofrecvenţă” cum mai este numită se află în curs de testare, la o bază secretă din sud-vestul Angliei. Această armă este capabilă să emită unde electromagnetice de mare intensitate şi putere, care produc aceleaşi efecte ca impulsul electromegnetic provenit de la o explozie termonucleară. Unda este capabilă să pătrundă prin pereţii groşi ai buncărelor subterane distrugînd prin scurtcircuitare aparatura electrică şi electronică. Bomba electronică poate fi construită astfel încît să aibă o rază de acţiune controlabilă şi să fie lansată cu ajutorul rachetelor de croazieră TOMAHAWK al bombelor de aviaţie, proiectilelor de mare calibru şi poate fi transportată de oricare dintre vehiculele aeriene, navale sau terestre care şi-au dovedit eficienţa în timpul campaniei din Afganistan desfăşurată împotriva teroriştilor. Conform surselor occidentale arma a fost concepută de Departamentul de Cercetare Tehnologică al Companiei Matra B.Ae. Dynamics. Această armă neletală îndreptată împotriva tehnicii militare ultrasofisticate conferă credibilitate scenariului de coşmar al unui război cu mijloace de înaltă tehnologie, cînd duşmanul poate să perturbe radiocomunicaţiile, radarele şi sistemele de computere[8] de care depind mijloacele moderne de apărare. Arma poate aduce, de asemenea, infrastructura civilă la nefuncţionare, oprind sistemul naţional de electricitate, telefoanele, sistemele de radio şi de televiziune. Conform publicaţiei “The Telegraph” după ce în urmă cu cîtva timp s-a aflat că Rusia este foarte aproape de a produce o bombă electronică s-a declanşat o adevărată cursă contracrometru pentru crearea unor arme de acest tip mult mai performante, precum şi pentru realizarea unor sisteme de contramăsuri, deci de contracarare a efectelor produse de acestea, cursă în care SUA şi Marea Britanie sunt liderii mondiali de necontestat. Aceste arme vor fi utilizate şi pentru neutralizarea rachetelor balistice irakiene de tip Scud cât şi a celorlalte tipuri de vectori dirijaţi care pot transporta la distanţă arme chimice şi biologice.
În memoriile sale, generalul Alexandr Korjakov, fost şef al gărzii personale a preşedintelui Boris Elţîn[9], relatează că în timpul puciului antidemocratic din septembrie 1991 de la Moscova şefului statului rus i s-a propus de către doi din consilierii săi, (Filatov şi Burbulis) folosirea pentru neutralizarea puciştilor a unei arme ce consta dintr-un generator de radiaţii. Ofiţerii din garda preşedintelui numeau dispozitivul Hiperboloidul inginerului Garin. Instalaţia funcţiona pe bază de radiaţii laser ce trebuiau direcţionate asupra mulţimilor dezlănţuite, turbulente sau militarilor rebeli. Funcţionarea era posibilă, conform sursei citate, numai dacă instalaţia era amplasată pe o suprafaţă complet netedă ca o oglindă. După instalare şi declanşare dispozitivul ar fi putut scoate “din luptă” prin orbire temporară, parţială sau totală pe oricine intra în raza sa de acţiune. Numai imposibilitatea transportării în timp util a armei la Moscova a făcut ca aceasta să nu fie folosită cu acel prilej. Este de aşteptat ca între timp arma să fi fost perfecţionată eliminându-i-se din handicapuri devenind operaţională suplă şi mult mai mobilă. Este ciudat totuşi cum unor democraţi şi umanişti consecvenţi cum erau Filatov şi Burbulis le-a venit în minte să folosească o formă atît de inumană de represiune contra concetăţenilor lor

În încheierea acestei succinte prezentări, ne exprimăm convingerea că având în vedere, că, în prezent, după încetarea războiului rece, învingerea inamicului, lupta cu organizaţiile teroriste, grupările mafiote şi crima organizată se duce protejîndu-se vieţile umane, a devenit o cerinţă din ce în ce mai stringentă, dezvoltarea armamentului neletal care este posibil să devină mijlocul de luptă ideal al viitorului.


Note:
[1] Întrebuinţarea armamentului neletal în conflictele armate limitate, Zarubejnoie Voennoe Obozrenie, Rusia, nr.7/1996, pag.2-5.
[2] Arme neletale pentru războaiele viitorului, Rivista Italiana Difesa, Italia, nr.10 oct. 1994, pag.52-55.
[3] Col. Emil Străinu, Mr. Sorin Topor, Războiul Radioelectronic – Kosovo 1999, Editura Z 2002, Bucuresti 2000, pag.117-123.
[4] Pentru detalii vezi Emil Străinu, Săbiiile Zeului Marte, Editura AISM, Bucuresti 1995,pag. 105-112.
[5] Vezi în detaliu Aron Liviu Deac, Emil Străinu, Războiul geoclimatic, Editura Sophia Bucureşti 2000
[6] Emil Străinu, Războiul Magicienilor, Porunci cereşti în variantă electronică, Editura Gamian Bucuresti 1993, pag.59-61
[7] The Daily Telegraph, 7 august 2002
[8] Col.Stan Emil, col. Emil Străinu, War in cyberspace, Editura Sophia,Bucureşti 2001, pag.58-190.
[9] Alexandr Korjakov, Boris Elţîn – Din zori pînă în amurg, Interbook, Moscova 1997, pag.155-165.