CONTROLUL SĂNĂTĂŢII

Disciplina: Psihologie şi sociologie

CONTROLUL SĂNĂTĂŢII (FIZICE, PSIHICE,SOCIALE). SISTEM DE CONTROL AL STĂRII DE SĂNĂTATE A FAMILIEI (medic de familie). SISTEM DE CONTROL AL STĂRII DE SĂNĂTATE ÎN ACTIVITATEA SOCIO-ECONOMICĂ (medicina muncii). MEDICINA DE SPECIALITATE (medic specialist). Individ uman apt şi capabil pentru exercitarea unei funcţii şi a unui rol social. MECANISMUL CIBERNETIC AL CONTROLULUI STĂRII DE SĂNĂTATE.


Extras din lucrarea în curs de apariţie: Management în terapia intensiva
Autori: Prof.dr. Macovei Radu Alexandru; Drd. Eusebiu Tihan,psiholog-sociolog


Sănătatea şi integritatea fizică, psihică şi socială reprezintă pentru individul uman factorii cei mai importanţi ai vieţii sale. De asemenea, sănătatea şi integritatea fizică, psihică şi socială a membrilor familiei sale şi a colectivităţii din care face parte se regăseşte la acelaşi nivel de importanţă.

Dacă integritatea fizică, psihică şi socială este mai uşor de determinat, pentru a se cunoaşte starea de sănătate este necesară introducerea controlului asupra nivelului şi evoluţiei dinamice a acesteia.

Realizarea controlului stării de sănătate şi a caracteristicilor integrităţii fizice, psihice şi sociale implică determinarea valorilor de normalitate ale acestora (v. variabilitatea antropologică şi funcţională a organismului uman – poate fi determinat un nivel minim şi maxim care poate cuprinde normalitatea).

Protecţia vieţii biologice (reproductibilitatea speciei umane) implică controlul periodic sau permanent al stării de sănătate şi a caracteristicilor integrităţii fizice, psihice şi sociale a membrilor familiei. La nivel social fiind organizat un sistem medical de control – medicina familiei – medic de familie (accidente casnice, boli genetice, boli venerice, boli infecţioase, vaccinări, control al naşterilor ş.a.).

Desfăşurarea vieţii economico-sociale într-un mediu ambiental implică determinarea parametrilor de stare de sănătate şi a caracteristicilor integrităţii fizice, psihice şi sociale (aptitudini şi capacităţi) în raport cu rolul şi funcţia socială pe care individul uman le are sau le doreşte să le aibă, cerinţă ce atrage după sine acordarea calificativului de APT ŞI CAPABIL să-şi îndeplinească rolul şi funcţia socială.
Protecţia sănătăţii şi a caracteristicilor integrităţii fizice, psihice şi sociale în raport cu activitatea economico-socială şi mediul ambiental în care îşi realizează actele fizice, intelectuale şi morale individul uman implică controlul social periodic sau permanent al modului în care se respectă normele de protecţia muncii precum şi a menţinerii stării de sănătate şi a caracteristicilor integrităţii fizice, psihice şi sociale în procesul de desfăşurare a acestor activităţi – medicina pentru activităţi economico-sociale – medic de medicina muncii (accidente de muncă, catastrofe, cataclisme, traume, boli profesionale ş.a.).

Participarea individului uman la viaţa socială (relaţii medii şi slabe) în cadrul unor grupuri sau cercuri sociale, precum şi în comunităţile rurale şi/sau urbane implică controlul stării de sănătate şi a caracteristicilor integrităţii fizice, psihice şi sociale în raport cu intercondiţionarea relaţională şi a dinamicii de mişcare din cadrul colectivităţilor din care face parte – medicina socială.

Verificarea funcţionării organismului uman şi a caracteristicilor integrităţii fizice, psihice şi sociale prin urmărirea spaţio-temporală a parametrilor fizici şi funcţionali impune realizarea şi organizarea unui sistem medical de control social al stării de sănătate şi a caracteristicilor integrităţii fizice, psihice şi sociale.

Orice fapt (determinări ale controlului sau evenimente) care produce ieşirea din normalitate conduce la apariţia temporară sau permanentă a bolii şi/sau infirmităţii.
Din manifestarea instantanee sau din evoluţia bolilor şi/sau infirmităţilor vom avea situaţii de urgenţă medicală, de evoluţii normale de boală sau de infirmitate, precum şi forme de manifestare lentă (necesită depistări incipiente ale evoluţiei – v. cancer, leucemii, HIV etc.)

Comentariu:
Dacă considerăm un nivel de stare de normalitate (medie statistică) în raport cu acest nivel vom avea:
- un interval superior şi inferior faţă de starea normală pe care îl definim ca interval de viaţă existenţială (normalitatea de stare);
- un interval superior şi inferior faţă de nivelele de normalitate pe care îl definim ca interval de boală (aplicarea tratamentelor ambulatorii sau clinice);
- un interval superior şi inferior faţă de nivelele de boală pe care îl definim ca intervale de criză (aplicarea intervenţiei pentru salvare de la moarte sau integritate fizică, psihică şi socială) – nivelul maxim sau minim îl putem defini ca nivel de moarte;
- un interval superior şi inferior faţă de nivelele de moarte pe care îl definim ca interval de readucere la viaţă

Urgenţa medicală impune readucerea pentru readucerea stării de sănătate şi de refacere a integrităţii fizice psihice sau sociale în limitele admisibile şi posibile de realizarea a unui tratament clinic sau ambulatoriu pentru aducerea organismului uman în limitele de normalitate ale acestuia. Realizarea acestei operaţiuni implică intervenţia medicală şi psihologică destinată salvării de la moarte.

Evoluţiile normale de boli şi/sau de infirmitate impune aplicarea unui tratament clinic sau ambulatoriu în raport de forma de manifestare a acestora.

Intervenţia medicală şi psihologică destinată salvării de la moarte conţine următoarele faze:
1. diagnoza de stare – determinarea caracterului şi formei de evoluţie a accidentului de boală sau a traumatismelor – necesită asigurarea unei asistenţe de diagnoză.
2. pregătirea operatorie şi anestezia
3. „blocul operator” – intervenţia chirurgicală şi fiziologică de urgenţă.
4. pregătirea postoperatorie
5. reanimarea
6. terapia intensivă


notă: fazele 2-6 necesită asigurarea unei asistenţe de specialitate (tehnico-medicală, informaţională, chirurgicală, neuropsihiatrică, biochimică, virusologică, epidemiologică ş.a.)

observaţie (n.n.) : analiza mecanismului cibernetic al intervenţiei de urgenţă a relevat faptul că în această activitate medicală se impune introducerea controlului fiziologic şi psihologic asupra stării de viaţă prin care să se realizeze compararea, de la diagnoză şi până la trecerea în tratamentul clinic, a parametrilor fiziologici şi fizici ale pacientului (bolnavului) cu valorile de normalitate ale stării de sănătate şi a integrităţii fizice, psihice şi sociale. Introducerea acestei funcţii de control necesită formarea unei noi specialităţi medicale (controlul de calitate asupra actului medical) şi a unui sistem medical de control legislativ asupra responsabilităţii actului medical privind dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică.


Controlul sănătăţii (n.n.) = verificarea periodică sau permanentă a stării de sănătate (fizică, psihică şi socială) în scopul cunoaşterii abaterilor de la normalitate, a depistării simptomelor de manifestare a bolilor, a determinării diagnosticului şi a modului de evoluţie a eventualelor boli, traume sau accidente, precum şi a tratamentului sau intervenţiei de urgenţă destinat acordării calificativului de APT şi CAPABIL pentru îndeplinirea rolului şi funcţiei sociale sau readucerii stării de sănătate la normalitate.

Controlul stării de sănătate se realizează cu scopul de a se asigura o viaţă biologică normală (controlul stării de sănătate a membrilor unei familii = medicina de familie), precum şi o viaţă economico-socială sigură (controlul funcţiei şi rolului social = medicina muncii)
Control al naşterilor (D.M.) – sistem medical aflat sub controlul legislativ, aplicat într-o ţară pentru a gestiona fertilitatea şi natalitatea populaţiei (n.n.)

Medicina de familie (n.n.)= ramură a medicinii care are ca obiect păstrarea şi restabilirea stării de sănătate a membrilor unei familii (soţi şi copii acestora) sau a unui individ uman, ştiinţă care studiază biologia, procesele fizice şi chimice ale vieţii biologice, cauzele şi mecanismele de producere a bolilor, simptomele clinice şi de laborator ale acestora, precum şi mijloacele de a le diagnostice, trata şi prevenii.

Medicina activităţilor economico-sociale (medicina muncii - n.n.) = ramură a medicinii care are ca obiect păstrarea şi restabilirea stării de sănătate a individului uman în raport cu activităţile economico-sociale (acte fizice, intelectuale şi morale; capacităţile şi aptitudinile individuale) pe care le desfăşoară pentru a menţine calitatea de apt şi capabil pentru îndeplinirea unui rol şi a unei funcţii sociale; ştiinţa studiază biologia, procesele fizice şi chimice ale vieţii economico-sociale, cauzele şi mecanismele de producere a bolilor profesionale, a traumelor sau accidentelor, simptomele clinice şi de laborator ale acestora, precum şi mijloacele de a le diagnostica, trate şi prevenii.

Apt = (n.n.) care are starea de sănătate şi integritatea fizică, psihică şi socială în limitele impuse de funcţia şi rolul social al individului uman pe parcursul vieţii sale.

Capabil (DEI) = 2. care are capacitate civică
Capacitate civică = * aptitudine a unei persoane fizice (sau juridice) de a avea drepturi şi obligaţii morale sau de a încheia acte juridice.
Boală (DEI) = modificare organică sau funcţională a echilibrului normal al organismului (n.n. – cu peste +/- 15% faţă de media stării de normalitate);

Criză (DEI) = 1. (a) manifestare (violentă) a unor neconcordanţe, a unor contradicţii, a unor dificultăţi în funcţionarea organismului uman sau asupra integrităţii fizice, psihice şi sociale ale acestuia (n.n.); (b) perioadă de tensiune, de tulburări, de încercări (decisive) care se manifestă în mecanismul funcţional intern sau extern al organismului uman * lipsă acută de substanţe, hormoni sau a altor elemente necesare vieţii individului uman (n.n.).
(2) (a) moment culminant în evoluţia unei boli, care precede vindecarea sau agravarea unei boli (b) declanşare bruscă a unei boli sau apariţia unui acces brusc în cursul unei boli cronice.
(3) (moment sau perioadă de mare) zbucium sufletesc, nemulţumire individuală (care se manifestă prin izbucniri violente).
- Criză de ficat (D.M.) = tulburare digestivă fără vreo legătură cu vreo boală a ficatului, de cele mai multe ori legată de o indigestie.
Infirmitate (n.n.) = alterare temporară sau permanentă a integrităţii fizice, psihice sau sociale.
Accident (DEI) = 1. eveniment întâmplător şi imprevizibil care determină o avarie sau produce rănirea, mutilarea ori moartea unei fiinţe; 2. (med.) fenomen neaşteptat care survine în cursul unei boli
Traumatism (DEI) = 1. nume generic dat tuturor leziunilor produse prin lovire, tăiere, înţepare, ardere etc.; (prin extensie) ansamblul tulburărilor de ordin local şi general care apar în urma unei acţiuni ale unui agent extern. 2. suferinţă psihică provocată prin acţiunea unui factor extern psihogen.

Urgenţă medicală (n.n.)= situaţie care necesită o rezolvare imediată a stării de sănătate (boală sau accident) pentru aducerea acesteia în limitele maxime sau minime de stare (domeniu de aplicabilitate a unui tratament sau intervenţie chirurgicală), precum şi a integrităţii fizice, psihice sau sociale (accident, catastrofă, cataclisme – traumatisme) a unui individ sau unei colectivităţi

Medicina de specialitate (n.n.) = ramură a medicinii care are ca obiect păstrarea şi restabilirea integrităţii fizice şi psihice a individului uman; ştiinţa studiază ingineria metabolismului, anatomia şi psihonoesica elementelor structural-funcţionale ale organismului uman.

Medicina clinică (n.n.) (medic internist) = ramură a medicinii care are ca obiect controlul evoluţiei bolilor şi tratamentul acestora în vederea restabilirii stării de sănătate.

Medicina socială (n.n.) = ramură a medicinii care se ocupă cu păstrarea şi restabilirea sănătăţii individului în raport cu colectivitatea sau mediul ambiental din care face parte, precum şi cu sănătatea publică; studiază virusologia, bolile infecţioase (contagioase) şi căile de transmitere a acestora (climă, radiaţii naturale sau artificiale, cale sexuală sau de contact între indivizi, prin animale, prin insecte, prin plante, serice ş.a.), puericultura, gerontologia, bolile psihosomatice, psihozele, agresiunea socială etc.
v. salubritatea; epidemiologie (colectivităţi); asistenţa socială; psihologia socială; sanepid; geriatria; creşe; orfani; copii străzii; cămine de bătrâni

TRATAMENT (n.n.) = procedeu medical (care aparţine medicului) de readucerea a stării de sănătate în limitele normale şi de refacere a integrităţii fizice, psihice sau sociale ale unui individ sau unei colectivităţi.
v. terapeutică (n.n.) = ramură a medicinii care studiază mijloacele şi metodele de readucere la normalitate a stării de sănătate şi de refacere a integrităţii fizice psihice sau sociale ale organismului uman sau ale unei colectivităţi.

Tratament clinic (n.n.) = procedee de observare directă a stării de sănătate şi a infirmităţii temporare sau permanent şi de aplicare a unui tratament adecvat pentru readucerea la normalitate a stării de sănătate şi de refacere a integrităţii fizice psihice sau sociale, procedee aplicate într-un aşezământ spitalicesc sau într-o secţie a acestuia sub îndrumarea unui profesor universitar (are drept scop şi dezvoltarea cunoaşterii teoretice şi practice medicale prin observarea directă a evoluţiei bolilor sau a infirmităţii).
Tratament ambulatoriu (n.n.) = tratament adecvat pentru readucerea la normalitate a stării de sănătate şi de refacere a integrităţii fizice psihice sau sociale desfăşurat fără internarea într-un aşezământ spitalicesc.

Terapeutică intensivă (n.n.) = subramură a terapeuticii care studiază mijloacele şi metodele de rezolvare imediată a stării de sănătate (boală sau accident) pentru aducerea acesteia în limitele maxime sau minime de stare (domeniu de aplicabilitate a unui tratament sau a unei intervenţie chirurgicală), precum şi a integrităţii fizice, psihice sau sociale (accident, catastrofă, cataclisme – traumatisme) a unui individ sau unei colectivităţi în scopul aplicării ulterioare a unui tratament sau a unei intervenţii de refacere a integrităţii fizice psihice sau sociale ale unui individ uman sau ale unei colectivităţi.