NU TOŢI MILITARII SE ÎNTORC SĂNĂTOŞI PSIHIC DINTR-O MISIUNE.

EVALUAREA OPERAŢIUNILOR MILITARE: CHELTUIELI REDUSE, CÂŞTIG RIDICAT

MATYSCHOCK, A., FOLKERTS, H.-J, Nicht jeder kommt psychisch gesund zurück. - Einsatznachbereitung: Geringer Aufwand - hoher Nutzen (Nu toţi militarii se întorc sănătoşi psihic dintr-o misiune - Evaluarea operaţiunilor militare: cheltuieli reduse, câştig ridicat). În : Truppenpraxis, Germania, an 41, nr.11, nov. 1997, p.716-719.

"De fapt, ce a fost atât de rău? Nu trebuie s-o luaţi nici chiar aşa. Hai să ne întoarcem la normal!"
"Bine că v-aţi întors. Uitaţi operaţiunea asta! Am nevoie de dumneavoastră în stare normală. Prima misiune..."
"Cum? Concediu? Abia vi l-aţi efectuat. Hai, să nu exagerăm acum! Pe câmpul de instrucţie se poate merge şi la pas."
"Iar o luăm de la capăt, de acolo unde ne-am oprit acum patru luni. Nimic nu s-a schimbat."
"De fapt, ce vreţi? Timp de patru luni am lăsat totul de paragină şi acum, nici mai mult, nici mai puţin, vreţi să vă uitaţi la cel mai bun program T.V.?"
Cam în felul acesta se poartă discuţiile într-o unitate, într-o mare unitate, în cadrul statului major, în familie.
Este răspândită părerea conform căreia, în timpul intervenţiilor armatei, cu ocazia misiunilor desfăşurate pe o arie geografică extinsă, nu ar avea loc evenimente deosebite, iar reintegrarea în unitate, în subunitate şi în familie nu ar necesita o atenţie aparte. Ceea ce este neadevărat. De asemenea, predomină accepţia următoare: "numai un război drept, precum cel din Golf, dus de aliaţi cu întrebuinţarea armamentului” reprezintă un test de rezistenţă.
Experienţele multor altor naţiuni arată că testele de rezistenţă, precum şi diferiţii factori de stres, acţionează asupra militarilor - bărbaţi şi femei - iar depăşirea situaţiei fără fricţiuni, atât în familie cât şi la serviciu, este din ce în ce mai anevoioasă şi în nici un caz nu poate fi neglijată. Reintegrarea este şi rămâne o problemă de conduită. Cu cât procesul reintegrării decurge mai bine, cu atât mai bună va fi pregătirea pentru intervenţii militare ulterioare. Totuşi, nu este vorba doar despre pregătirea pentru noi intervenţii. Tot atât de importante sunt grija şi sprijinul acordate persoanelor care au suferit şocuri, ca şi familiilor acestora. Imaginea despre om, aflată la baza gândirii şi a modului nostru de a acţiona, se impune şi în acest context. Comandanţii ştiu că de instrucţia şi aplicaţiile desfăşurate depind eficienţa şi capacitatea de luptă necesare intervenţiilor militare ulterioare. În nici un caz nu trebuie exclusă apariţia consecinţelor şi în urma testelor de rezistenţă zilnice, aşa cum o indică situaţia aflată în plină desfăşurare în Balcani. Cei mai mulţi militari au trecut cu bine prin această acţiune militară, ca şi prin altele, fără consecinţe negative nici pentru ei, nici pentru mediul lor social. Şi totuşi, această intervenţie a fost marcată de impresii ieşite din comun, precum şi de situaţii deosebite, care le-au pus la încercare capacitatea de rezistenţă. Pregătirea în vederea acţiunilor militare trebuie să cuprindă, printre celelalte îndatoriri, acordarea de asistenţă socială pornind de la imaginea noastră despre om, precum şi măsurile corespunzătoare. Acest articol se doreşte a fi, din acest punct de vedere, un ghid al exigenţelor, posibilităţilor şi metodelor de aplicat în vederea evaluării consecinţelor acţiunilor militare.
Centrul operativ-tactic intern a recunoscut şi el necesitatea evaluării operaţiunilor şi a demarat activitatea de dezvoltare a "Conceptului-cadru de stăpânire, de către militari, a situaţiilor prin care se testează rezistenţa lor înainte, în timpul şi după executarea operaţiunilor, inclusiv a acelora din străinătate". Documentul a fost emis de Statul Major General al F.A. germane, în septembrie 1996.
Uneori participanţii la cel de-al doilea război mondial îşi exprimă nemulţumirea în legătură cu activităţile comandanţilor actuali cam în felul următor: "Asta ce mai înseamnă? Forţele armate n-au trecut încă prin nici o intervenţie militară! În schimb mie, prin ce mi-a fost dat să trec şi ce mi-a fost dat să văd... Şi nimănui nu i-a păsat de noi!" În ceea ce priveşte ultima afirmaţie, cea referitoare la nepăsarea faţă de oameni, ea nu are nici un suport; taţii şi bunicii noştri au fost socializaţi în mod corespunzător, iar încercările prin care au trecut în război şi acţiunile militare în sine sunt extrem de impresionante. Cu toate acestea, pot fi catalogate drept boli - şi au fost recunoscute ca atare abia din anul 1980 - afecţiunile posttraumatice cauzate de încercările la care aceşti oameni au fost supuşi.
A fi prevăzător înseamnă a nu fi surprins de evenimente, adică a pregăti din timp o operaţiune, a o urmări (pe tot parcursul desfăşurării ei) şi a o evalua: consecinţele încercărilor la care sunt supuşi militarii şocaţi trebuie să fie menţinute la un nivel cât mai scăzut cu putinţă, spre a împiedica degenerarea lor în afecţiuni posttraumatice. Diagnosticul "afecţiune posttraumatică" are, pentru cel în cauză, toate consecinţele ce pot decurge dintr-un accident de serviciu calificat: de la recunoaşterea capacităţii de exercitare a serviciului militar, până la procedura aplicării incapacităţii de exercitare a acestuia.
Dacă în ultimii ani, din aproximativ 15.000 de militari germani angajaţi în operaţiuni ONU, numai circa 450 de persoane - adică 3%, ceea ce reprezintă un procent infim - au suferit afecţiuni posttraumatice, acest lucru a fost posibil datorită evaluării eficiente a consecinţelor operaţiunilor.
Testele de rezistenţă, chiar şi acelea neobişnuite, nu sunt suportate numai de militarii implicaţi în acţiuni militare, ci, într-un fel sau altul, şi de membrii familiilor acestora, de colegii din unitate (subunitate). Suprasolicitarea la serviciu, misiunile pe care le are de îndeplinit un personal insuficient, temerile provocate de depărtarea de familie, toate acestea se constituie în factori de stres care afectează considerabil randamentul, dispoziţia necesară desfăşurării operaţiunilor militare şi echilibrul psihic.

Evenimente cu efecte psihice negative
Aproape toate familiile militarilor din armata germană pot vorbi mult despre situaţiile generate de absenţa prelungită a unuia dintre membrii lor din cauza instrucţiei ce durează luni întregi, de îndelungata perioadă de pregătire, de lunile de deplasare în străinătate pentru instruire (de exemplu, cei din marină), sau de timpul petrecut mai mult pe drum de către militarii contemporani. Experienţele trăite zilnic de aceste familii devin şi mai dure atunci când intervin factori de stres, precum:
- absenţa unui sprijin social;
- informarea deficitară;
- absenţa unui spaţiu de refacere (determinată de restricţiile misiunilor);
- misiunile concurente;
- nesiguranţa;
- presiunea timpului la dispoziţie;
- pericolul existenţei câmpurilor de mine;
- bazele de aplicaţii inutilizabile;
- mediul cultural necunoscut;
- pregătirea insuficientă a operaţiunilor (în special cu ocazia aplicaţiilor multinaţionale);
- lipsa coeziunii de grup.
Aceştia sunt factorii de stres care îi marchează pe militari întorşi din aplicaţii; deşi fenomenul nu poate fi generalizat, nu poate fi nici neglijat, dacă însumăm efectele negative pe care le poate genera.
Alţi factori cu influenţe psihice negative sunt adesea subestimaţi sub aspectul intensitătii, mai ales atunci când produc efecte de scurtă durată; sau nu sunt recunoscuţi ca atare, pentru că efectele lor nu se apreciază după intenstitate, ci după durată: 16 ore de serviciu de zi şi noapte, şapte zile "pe săptămână", timp de patru luni. De multe ori, factorii de stres îşi fac simţită prezenţa mult timp după încheierea operaţiunii. În acest sens, "boala războiului din Golf" a început să fie cercetată doar cu foarte puţin timp în urmă.

Pregătirea în cadrul Centrului de Pregătire Moral-Psihologică
Din anul 1993, comandanţii de la toate nivelurile (subofiţeri şi ofiţeri) din cadrul contingentelor de luptă (UNOSOM, GECONUNPF, GECONIFOR, GECONSFOR) s-au putut familiariza, timp de o săptămână, cu teme precum: "Prevenirea şi stăpânirea stresului", "Moartea şi mutilarea într-o operaţiune militară", "Luarea de ostatici şi prizonieratul"- ultimele două începând cu GECONUNPF. Cursurile se predau sub formă de seminar şi cuprind o secţiune numită "Tipuri de pregătire personală", care studiază posibilităţile de acordare de ajutor pentru camarazi şi de autoajutor în situaţii cu posibile efecte psihice negative; aceste cursuri se referă şi la evaluarea efectelor operaţiunilor, acest fapt realizându-se printr-o gamă largă de discuţii postoperaţionale (ajutorul acordat camarazilor), cunoscute sub numele Critical Incident Stress Debriefing. Recent, cursurile au început să fie completate cu un capitol esenţial, numit "Convorbiri cu militarii care au trecut prin încercări dificile".
De circa doi ani se desfăşoară, la cerere, seminarii şi în şcolile, academiile şi universităţile armatei federale, precum şi în marile unităţi tactice, în cadrul programului de perfecţionare a ofiţerilor şi subofiţerilor.
A fost recunoscut ca fiind întru totul pozitiv efectul individual al acestor cursuri de perfecţionare, care vizează fazele preoperaţională, operaţională şi postoperaţională (la întoarcerea din misiune).

Conceptul-cadru
"Conceptul-cadru" nu este destinat trupei; el este alcătuit din câteva concepteparţiale, specializate şi care se abordează fiecare în parte. În acest sens, menţionăm serviciile medico-sanitar şi psihologic ale F.A. germane; acesta din urmă funcţionează în colaborare cu Centrul de Pregătire Moral-Psihologică. Efectul acestei conlucrări este doar de ordin calitativ (o nouă calitate şi o nouă ordine), vizând instrucţia în cadrul formaţiunilor de luptă parţiale, adică readucerea, la nivelul trupei şi al comandamentului, a instrucţiei care, până nu demult, era specifică operaţiunilor şi personalizată. Pornind de la accepţiunea că evaluarea cea mai bună are la bază o pregătire bună, “Conceptul-cadru” tratează pregătirea, desfăşurarea şi evaluarea operaţiunii. Scopul comun al măsurilor avute în vedere este formulat astfel: "modul de acţionare pentru/în situaţii cu efecte negative asupra psihicului soldatului:
- în cadrul pregătirii operaţiunii, prin intensificarea solicitării;
- în cadrul operaţiunii, prin adaptarea la eveniment şi, dacă apar reacţii psihice la stres, prin restabilirea stării de sănătate;
- împiedicarea producerii efectelor întârziate şi tratarea lor în cazul în care totuşi apar."

Evaluarea operaţiunii începe prin informări cu circa zece zile înainte de încheierea acesteia, în ţara de desfăşurare a acţiunilor, conform “Conceptului-cadru” (a se completa la zi); informările se reiau după încă aproximativ cinci zile, prin runde de discuţii, şi la întoarcerea din misiune (la început în mod informal, apoi oficial); urmează o fază de reintegrare, care se referă atât la familie, cât şi la participanţii la operaţiune. În continuare vor fi analizate posibilităţile de organizare a discuţiilor post-operaţionale cu militarii întorşi din misiune.

Model de evaluare în cadrul garnizoanei
Atât momentul apariţiei problemelor, cât şi timpul scurs de la întoarcerea din misiune joacă un rol important în evaluarea operaţiei.
În mod normal, pentru pregătirea acţiunilor sunt necesare două zile. În cazuri speciale, pe timpul desfăşurării pregătirii, se poate da ordin de prelungire a timpului. Respectarea programului este decisivă pentru desfăşurarea corespunzătoare a ceea ce urmează a fi realizat.
Experienţa arată că însăşi desfăşurarea seminariilor în propria cazarmă poate fi perturbată. De aceea este recomandabil ca ele să aibă loc la Centrul de Pregătire Moral-Psihologică unde pregătirea nu trebuie să fie numaidecât organizată într-un interval scurt de timp. Există doi sau trei moderatori care se deplasează dintr-un loc în altul, pentru a se întreţine cu - să spunem - 70-80 de militari dintr-o subunitate. De aceea, ar trebui ca pregătirea să se poată face în afara, însă în apropierea cazărmii de domiciliu. Este permisă închirierea unui hotel (numai pe timpul zilei), a unor săli de conferinţe (chiar ale lăcaşurilor de cult) sau a altor stabilimente sociale aparţinând F.A. germane. În această privinţă, imaginaţia ofiţerului care se ocupă de activitate poate fi nelimitată.
Scopul evaluării unei operaţiuni este acela ca, în măsura posibiliului, să se detensioneze atmosfera încărcată sau perturbată emoţional, să se înlesnească cooperarea în prezent şi în viitor, să se ridice nivelul de pregătire a operaţiunilor, să se probeze disponibilitatea conducătorilor de a-şi oferi sprijinul, precum şi de a se implica în organizarea unei noi operaţiuni, de a o decide. Pe scurt, se urmăreşte ameliorarea stării celor care au suferit şocuri. De acum înainte, se pune problema dacă sprijinul va fi acordat grupurilor sau indivizilor.
Comandantul va hotărî tipul de pregătire în scopul de mai sus, luând în considerare cele ce urmează:
» expuneri ale moderatorilor;
» introducerea unor reguli de bază ale comunicării;
» discuţii în grup.
Distribuirea grupelor se face după tematică, după specificul subunităţii (grupei) sau după principii aleatoare (de exemplu, după dorinţă). Aceste lucruri nu vor fi hotărâte înainte ca moderatorii să-şi fi format primele impresii, la faţa locului, urmate de discuţii. Trebuie să aibă loc şi o pregătire profesională cu caracter social.

Ziua a doua
Conţinutul celei de-a doua zile nu va fi planificat. Modul în care se va desfăşura, precum şi conţinutul ei vor fi stabilite la sfârşitul primei zile, în funcţie de rezultatele, dorinţele şi necesităţile participanţilor, stabilite la locul desfăşurării pregătirii.

Detalii ale planului
Deplasarea moderatorilor în ajunul activităţii are scopul de a le oferi comandantului unităţii şi subordonaţilor lui direcţi posibilitatea de a cunoaşte planul de pregătire.
Cu acest prilej pot avea loc discuţii care să risipească eventualele nelămuriri legate de activitatea de evaluare. Formaţiunea militară poate câştiga o experienţă considerabilă cu privire la structura socială a unităţii/subunităţii, în legătură cu împrejurările desfăşurării operaţiunii şi cu problemele ridicate de aceasta, ca şi cu modul în care se prezintă fiecare situaţie în momentul evaluării.
După prezentarea programului, comandantul subunităţii va sublinia obiectivele acestuia, însemnătatea sincerităţii şi îi va asigura pe subordonaţi de confidenţialitatea discuţiilor. Conducătorii care nu au participat la operaţiune nu participă nici la activitatea de pregătire a consilierii.
Moderatorii instituie un climat interuman care să le permită participanţilor la operaţiune să depăşească barierele psihice determinate de gradele şi funcţiile ofiţerilor prezenţi.
Apoi, participanţilor li se prezintă planşe cu formulare, li se explică cele patru componente ale unei ştiri (după Schultz von Thun) şi li se lămuresc teoretic şi practic regulile feedback-ului, insistându-se asupra necesităţii respectării întocmai a acestora.
După toate acestea, pot fi fixate pe perete planşe pe care sunt scrise propoziţii ce urmează a fi completate. De exemplu:
"În timpul misiunii m-a supărat...",
"În timpul misiunii am fost tratat prieteneşte de..."
"După întoarcere am fost surprins de ..."
Participanţilor li se cere să studieze câte o planşă şi să completeze propoziţiile. Prin aceasta se urmăreşte constituirea a trei grupe de lucru pentru discuţii.

Experimentarea
În mod obişnuit, discuţiile au loc astfel încât moderatorii să-şi valorifice toate cunoştinţele în domeniul conducerii convorbirilor cu caracter conflictual. Pentru a stimula obţinerea informaţiilor de la persoanele care trăiesc experienţe dificile, trebuie să fie păstrată în permanenţă o atmosferă de încredere, să fie supravegheată respectarea "regulilor jocului" (a feedback-ului), astfel încât să nu se lase impresia de "interogatoriu ca la poliţie"; toate acestea presupun o mare doză de concentrare şi de atenţie.
În cadrul grupurilor de discuţii se va încerca să se ia în calcul fiecare sentiment sau stare psihică (supărare, bucurie, surprindere etc.). Atunci când cei care critică şi cei care sunt criticaţi se află în aceeaşi grupă, trebuie să se încerce punerea de acord a punctelor divergente. Se va explica necesitatea convieţuirii în contextul aceloraşi ţeluri şi misiuni.
Organizarea discuţiilor ce vizează probleme sociale iau în calcul, de regulă, continuarea dialogului la alt nivel, acesta fiind conceput ca parte componentă a fiecărei evaluări a misiunii.
Este posibil ca un conducător să-şi exprime dorinţa alcătuirii unui grup de discuţii format numai din comandanţi şi subordonaţii direcţi ai acestora. Dialogurile purtate într-o astfel de organizare vor avea câte doi moderatori pentru fiecare subunitate.
La sfârşitul discuţiei, grupurile se adună încă o dată, pentru ca un membru al fiecărui grup să prezinte, pe scurt, rezultatele obţinute în grupul său.
Şi moderatorii vor prezenta câte un rezumat, însă fără o evaluare a activităţii.
Purtarea discuţiilor pe teme sociale se poate desfăşura în alt loc, ceea ce contribuie, de asemenea, la realizarea unei atmosfere detensionate. O structură bine închegată - o grupă - se dezmembrează greu, odată stabilite locul şi regulamentul de desfăşurare ale acestor şedinţe. Atunci când, date fiind anotimpul şi starea vremii, discuţiile au loc relaxat, în aer liber, într-o "atmosferă de bere la terasă", discuţiile par să se lege ca de la sine; comunicarea depăşeşte limitele impuse în principiu grupurilor.
La capătul unor astfel de discuţii nocturne, mulţi participanţi îşi vor fi format deja impresii de la mai multe runde de convorbiri.
Pentru garantarea unui climat de încredere, conţinutul discuţiilor va fi raportat numai la termeni foarte generali, şi anume: "în timpul pregătirilor pentru operaţiune"; "factorii de stres cunoscuţi, predominanţi în viaţa de zi cu zi a cazărmii"; "deşteptarea"; "lipsa unei hrane diversificate"; "discriminări constatate în timpul liber " etc. Toate aceste elemente se amplifică peste măsură în condiţiile reale de desfăşurare a oricărei operaţiuni.
Reacţiile la reuşita organizării pregătirii în cadrul Centrului de către moderatori sunt pozitive. În ceea ce-i priveşte pe participanţi, se raportează că aceştia apreciază discuţiile ca pe "un lucru bun" şi că mulţi dintre ei "se simt mai bine acum". S-a redescoperit, de asemenea, efectul relaxant al purtării corespondenţei. Adeseori se raportează că o anumită "presiune", constatată în timpul misiunii, dispare o dată cu încheierea acesteia - eveniment considerat de cei în cauză ca un "concediu"; se mai remarcă nevoia acută a îmbunătăţirii situaţiei financiare sau a unui semn de viaţă din partea celor care s-au întors acasă.
S-a constatat că un răgaz de două zile este binevenit şi realist, la fel ca şi planificarea unor discuţii cu caracter orientativ cu moderatorii. Alegerea momentului potrivit pentru astfel de convorbiri este la latitudinea grupului sau a individului; şi problemele personale, ridicate de evaluarea unei operaţiuni, pot conduce la necesitatea unor discuţii de interes comun.
Însemnătatea acestor evaluări ale operaţiunilor este inestimabilă pentru individ, pentru subunitate, pentru unitate şi pentru forţele armate. Iar rolul moderatorilor este deosebit de important la nivel personal, important la nivelul subunităţii, însemnat la nivelul unităţii. Cât despre forţele armate, acestea nu pot avea decât de câştigat de pe urma unor evaluări făcute sistematic.

Privire de ansamblu
Autorii propun instituţionalizarea modului de evaluare a misiunilor, întrucât, conform celor prezentate în acest articol, ei înşişi au îndeplinit de mai multe ori rolul de moderatori şi comandanţi de subunităţi.
Ceea ce nu înseamnă că este necesar ca fiecare unitate sau mare unitate să-şi însuşească o astfel de organizare. Articolul de faţă constituie doar un prim pas în acest sens.
Şcolile militare germane, precum şi unităţile de instruire ar trebui să-şi însuşească măsurile cuprinse în "Conceptul-cadru" cu privire la pregătirea comandanţilor şi a trupelor. Este necesar ca la toate nivelurile să existe cunoştinţele de bază despre formele de manifestare şi consecinţele stresului, pentru a se acţiona cu competenţă. De aceea, ar fi normal să nu se aştepte până ce o parte a forţelor armate va aplica în mod oficial "Conceptul-cadru".
Pe parcursul evaluărilor, moderatorii pot afla cazuri de abateri disciplinare sau de infracţiuni. Conform regulamentelor, aceştia pot trece sub tăcere astfel de situaţii, pentru a întări încrederea în cei care conduc discuţiile, fapt de o deosebită importanţă. În aplicarea sancţiunilor disciplinare sau în cazul proceselor penale, aceştia pot uza de dreptul de a fi martori. Totuşi, este preferabilă soluţionarea fiecărui caz în parte doar cu ajutorul comandanţilor. Până în prezent, nici un moderator nu a fost martor la vreun proces şi este de presupus că astfel de situaţii vor fi excepţii şi în viitor.
Pentru evaluarea pregătirii militare, este necesară punerea la punct a unei metode care să cuprindă problemele de soluţionat în unitatea de timp, punctul de plecare fiind întoarcerea din misiune. Nu se poate oferi o soluţie exactă în această privinţă.
Pentru ducerea mai departe a misiunii în discuţie - ca şi pentru desfăşurarea altor misiuni - trebuie să fie sensibilizat întregul "postcomandament" (militari şi colaboratori civili), care îşi au importanţa lor în cadrul operaţiunii, inclusiv pentru stabilirea celor necesare persoanelor, subunităţilor, unităţilor şi marilor unităţi.
“În scopul prevenirii şi tratării reacţiilor psihice negative, apare problema subestimării şi/sau a nerecunoaşterii intensităţii reacţiei, din cauza scurtei durate a manifestării acesteia sau, dimpotrivă, a observării reacţiei cu mult timp după încheierea misiunii".
Constatarea de mai sus, cuprinsă în "Conceptul-cadru", ar trebui să fie suficientă pentru a justifica pe deplin procesul de evaluare a operaţiunilor militare.